22 VĂ RECOMANDĂ: Filosofia devenirii

Tratatul Despre generare şi nimicire (cunoscut mai ales cu titlul latin De generatione et corruptione şi tradus acum pentru prima dată în limba română de Andrei Cornea) a fost scris în jurul anului 336 î.e.n..

Continuând Fizica şi Despre Cer, tratatul Despre generare şi nimicire cercetează fenomenele şi elementele sublunare, cu accent special pe generarea şi nimicirea ciclică a acestora. Ca şi în alte lucrări, şi aici Aristotel discută critic teoriile despre mişcare, materie şi elemente ale predecesorilor săi, precum Democrit, Empedocle, Anaxagoras sau Platon, fiind astfel una dintre sursele esenţiale pentru cunoaşterea filosofiei presocratice.

„Aristotel nu «a ţinut ştiinţa în loc», nici nu «a deturnat-o» de la calea justă.

Dimpotrivă, fără contribuţia sa decisivă, ştiinţa autentică ar fi rămas mult în urmă. Căci aceasta constă mai puţin într-o colecţie de «intuiţii sclipitoare şi pătrunzătoare», cât reprezintă un corpus întemeiat pe o metodă raţională, uniformă... De aceea probabil, chiar a greşi, dar cu o bună metodă – ceea ce este inevitabil în ştiinţe –, este în final mai preţios decât a cădea din întâmplare şi intuitiv peste un mare adevăr.“

// ARISTOTEL
// Despre generare
     şi nimicire
// Ed. Polirom
// Iaşi, 2010