Adevăruri scenice despre condiția femeii

Doina Papp | 24.01.2023

Din păcate, sunt mult mai puține opere, inclusiv teatrale, care să dezvolte tema maternității prin comparație cu acelea care fac din prostituate personaje memorabile.

Pe aceeași temă

Un teatru londonez - Breach Theatre - cu profil devise (lucrul în echipă) readuce în atenția publicului un spectaculos proces din secolul al 17-lea care vizează condiția femeii și umilințele suferite de-a lungul timpului.

Textul – suport publicat de acest teatru în toamna lui 2018 și premiat cu spectacol cu tot la Edinburgh Fringe Festival și în multe alte locuri, cum ne spune internetul - e o transcriere dramatizată a mărturiilor din epocă aflate la dosarul juridic conținând sentința, dar și depoziții ale inculpaților, avocaților, martorilor, cinstiți sau manipulați, menite să clarifice cazul de viol în discuție. În centru se află drama pictoriței baroce Artemisia Gentileschi, victimă a profesorului ei de perspectivă pe nume Agostino Tassi. Făptură naivă și fără apărare, adolescenta, sedusă de bărbat și părăsită în pofida promisiunilor de căsătorie, Artemisia, e nevoită să suporte în plus calvarul unui proces care o incrimina pentru răzbunarea artistică, faptul de a fi pictat în tablourile ei scene compromițătoare pentru bărbați și în special pentru pictorul violator, care o și acuză. Cu viața distrusă, marginalizată și desconsiderată, Artemisia nu renunță însă la a lupta pentru reabilitarea imaginii pătate, susținându-și până în pânzele albe nevinovăția. De partea sa, acuzatul folosește toate tertipurile pentru a ieși basma curată, provocând și o cumplită mărturie sub tortură la care e supusă fata, potrivit regulilor procesuale, inumane ale vremii.(Renașterea?!) Cu degetele frânte de sforile cu care e chinuită, Artemisia Gentileschi strigă din răsputeri, în numele tuturor femeilor lipsite de apărare: E adevărat, e adevărat, e adevărat ! Da, violul a avut loc.

 Cele două pânze pictate, Susanna și bătrânii, cu un nud de femeie în prim-plan hărțuit de privirile bărbaților care în plan secund uneltesc evident împotriva acesteia, și Iudith tăind capul lui Holofernes, generalul asirian care invadează pământurile evreilor, ridică faptul istoric la nivelul unei dezbateri cu multiple conotații. Importantă fiind, cum se vede și aceea privind răspunsul artei la nedreptățile sociale, mai ales că episodul biblic pomenit e tratat și de Caravaggio într-un tablou de curând descoperit în Franța ca aparținându-i. Un studiu al cronologiilor ne-ar putea spune dacă e anterior sau după pictura Artemisiei Gentileschi. În orice caz, faptul că nedreptățita alege să evoce cruzimea Judithei atestă limitele răbdării unei făpturi care, ca atâtea altele, își poate pierde chiar și mințile, în împrejurări similare. Replica finală a spectacolului – Uite de ce e în stare o femeie - îi dă astfel dreptul la a se socoti victorioasă și, potrivit dictonului „dinte pentru dinte”, egală în ferocitate bărbatului. E o soluție teatrală, firește. Asupra soluției morale urmează să reflecteze cei care participă indirect la dezbaterea inițiată de spectacol.

La Teatrul Act, unde are loc reprezentația, sarcina demonstrației cu privire la adevăr revine celor trei actrițe bine alese de regizorul Alexandru Mâzgăreanu: Emilia Bebu, Florentina Țilea și Mihaela Teleoacă. Cu puterea talentului lor, ele joacă toate situațiile de o mare diversitate, reprezentând într-un real tur de forță personajele implicate în acțiune. Emilia Bebu e preponderent Artemisia Gentileschi și bine era să rămână doar cu această identitate, pentru ca spectacolul să aibă o ancoră solidă. Actriță cu o sensibilitate pronunțată, fragilă, vulnerabilă de la înfățișare la conținutul uman, ea ne face să trecem repede de partea tuturor acțiunilor care-i justifică îndârjirea și, în final, sfâșietorul strigăt de durere. Dramatismul e controlat și dublat de acea misterioasă viață secretă cu care a înzestrat-o natura. Florentina Țilea își folosește aptitudinile versatile impresionante pentru a reda personajele încredințate, exclusiv masculine, de la cel al violatorului la judecători, avocați sau membri ai familiei. Felul în care înfățișează prin gesturi și glas aceste prezențe sugerează adesea o undă de ironie la adresa sexului supranumit „tare”, dusă uneori până la caricatură (ipostaza bătrânului care „se dă” la fată…). Mihaela Teleoacă joacă îndeobște personajele duplicitare, figuri din anturajul protagoniștilor, folosindu-și experiența scenică pentru găsirea celor mai adecvate mijloace în a le portretiza. Iar apariția din urmă în rochia aurie a Judithei din tabloul cu pricina e o adevărată revelație, contribuind la punctarea în fortissimo a finalului menit să le dea dreptate și satisfacție femeilor. Foarte importantă pentru acest spectacol, soluția scenografică (decor, costume: Alexandra Boerescu) alege surpriza expunerii unor reproduceri după celebrele pânze care au făcut din Artemisia Gentileschi prima femeie membră a Academiei de Artă din Florența, de mare efect emoțional și intelectual. La fel de importantă e, bineînțeles, marcarea prin elemente de costum a personajelor în iureșul transformărilor prin care trec actrițele, în care un simplu guleraș întors poate indica schimbarea de identitate.

Atmosfera tensionată a spectacolului, susținută de încordarea interpretelor, e am­plificată de muzica bine aleasă de Alexandru Suciu, dând anvergura necesară punerii în pagină teatrală a unei teme atât de importante.

 La Teatrul Național I.L. Caragiale din București a intrat nu de mult în repertoriu un spectacol cu o problematică asemănătoare. Tot despre femei și tot despre condiția umilitoare în care ajung să fie puse atunci când agresiunea sexuală se amestecă în evaluarea lor socială ca factor de putere. Din păcate, sunt mult mai puține opere, inclusiv teatrale, care să dezvolte tema maternității, prin comparație cu acelea care fac din prostituate personaje memorabile.

În Bolta cerească, piesă de Luky Kirkood, tradusă de Andrei Marinescu și regizată de Gelu Colceag, acțiunea se petrece tot în vechime, în secolul 18, și tot în Anglia, în timpul colonialismului incipient. Și, deși autoarea e foarte preocupată să ne dea multe informații despre condițiile de viață și muncă ale femeilor care se luptă cu treburile gospodăriei și cu vicisitudinile statutului de nevastă, centrul atenției merge tot către un proces în care o prostituată nedovedită e acuzată de crimă.

Conform cutumelor juridice, verdictul magistraților trebuie atestat de un altul în care numitul juriu al matroanelor, ales dintre femeile comunității, e chemat să se pronunțe prin unanimitate. În cazul de față, executarea sau deportarea tinerei care depinde de faptul de a fi sau nu însărcinată. Acest lucru îl au de cercetat douăsprezece femei strânse într-o cameră insalubră și păzite de un gardian civil, afemeiat. Fiecare dintre ele se manifestă în raport cu subiectul potrivit condiției sociale, educației și, evident, propriei structuri umane, așa cum rezultă și dintr-o replică-cheie rostită de Elisabeth, moașa, în care pare că se pronunță însăși autoarea: Toată treaba asta nu-i decât o farsă. Suntem doar niște biete femei înfometate, ostenite, moarte de sete și de frig și pe-acasă ne așteaptă o grămadă de treburi. Peg n-are încredere în fată pentru că e săracă, în schimb, sărăcia ei o face să-i fie dragă lui Helen, Kitty și Hannah cred că ea a căzut victimă cometei (e vorba de cometa Halley, eveniment cu conotații mistice al vremii n.n. )... Charlotte e o străină care a ajuns aici cu hotărârea deja luată, Sarah Hollis nu poate vorbi, Ann n-a dormit o noapte-ntreagă de vreo trei ani de zile, Mary nu știe care-i stânga și care-i dreapta, lui Emma îi pasă de niște nucșoare dincolo de viață și moarte, săraca Judith moare de cald în vreme ce noi murim de frig, și tuturor ne stă pe jumătate gândul la cine le-o da de mâncare la copii și dacă nu cumva câinele o fi golit borcanul cu smântână. Nu-i o combinație prea potrivită pentru a face dreptate. Dar asta avem la-ndemână. Încăperea asta. Cerul ăla care se vede prin fereastră și aici, sub el, propria noastră demnitate. Părerea lui Mary atârnă la fel de greu precum cea a lui Charlotte și împreună trebuie să vorbim ca o singură voce. E aproape imposibil să luăm o decizie corectă. Dar oare nu merită să încercăm?

 

Încercările succesive de a găsi argumente în favoarea condamnatei implică discuții despre o problematică feminină diversă, de la agresiunea sexuală la starea de maternitate actuală a victimei. Și tocmai când juratele ajung să se înțeleagă absolvind-o pe victimă de pedeapsa cu moartea, gardianul obsedat sexual și plătit de judecător o violează, provocând avortul care o trimite la ștreang. O scenă care ar fi putut fi puternică, dar pe care Marius Rizea, care-l interpretează pe acest domn cu funcții obscure, și regizorul o expediază într-un con de umbră, la propriu și la figurat. (Mult mai credibilă apariția ridicolă a doctorului interpretat de Mihai Calotă). Ailyn Cadîr, în rolul victimei (Sally), interpretează rolul cu jumătate de convingere și glas, copleșită fiind de condiția mizeră a celei care nu prea mai speră nimic de la viață. Expunerea celorlalte interprete este, după cum o cer și partiturile, diferită ca importanță și implicare. Tania Popa e robustă și autentică, Medeea Marinescu, sentimentală și melo, Ana Ciontea, umană, Mirela Oprișor joacă exact ipocrizia credinței, Ilinca Goia mimează raționalitatea aristocratului, Victoria Dinu e o mustoasă femeie din popor, Lamia Beligan, convențională și prețioasă, Brândușa Mircea, ușor clorotică. Li se alătură, conform partiturilor, Erika Băieșu într-un portret pitoresc, Rodica Ionescu și Carmen Ungureanu care punctează cu haz și Magda Catone șarjând nonșalant vulgaritatea atribuită personajului. Cu toate descriu un portret colectiv al femeii acelei epoci, ale cărei trăsături se regăsesc într-un fond bazic al tuturor timpurilor, ca și problema pusă în discuție și readusă în actualitate de vremurile în care trăim.

O resuscitare a mișcării feministe căreia teatrul îi răspunde, cum se vede, cu promptitudine. //

0

Emilia Bebu, Mihaela Teleoacă și Florentina Țilea –
E adevărat, e adevărat, e adevărat!

Foto: Adi Bulboacă

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2023 Revista 22