Pe aceeași temă
O poezie revoltată până la limita suportabilului, de unde realitatea se vede în bucăți nemiloase, scrie această tânără autoare mexicană, despre care aflăm din carte, de la traducătorul ei în românește, Claudiu Komartin, că, născută în 1985, ar fi fost omorâtă din întâmplare, la 27 de ani, într-un schimb de focuri între două bande rivale din Mexico City. „Stigmatizată și veninoasă“, poezia aceasta vorbește fără frică și fără pudoare despre tot ce e mizerabil în viețile noastre, despre sărăcie, sex, boală, violență, strigă despre crimă și nedreptățile sociale, urlă despre lipsa de umanitate a bărbaților și femeilor „dezmembrați“, prinși într-o existență fără transfigurare, fără transcendență. Așa cum s-ar zice că azi suntem toți, în orice parte a lumii am trăi, nu doar în America Latină, din care ne parvine acest strigăt de nemulțumire și exasperare, „pendulând între umilință și furie“, împotriva a tot și a toate. „Creator e cel care devastează adăposturile smeriților“, spune apăsat teribila Adriana Carrasco, într-o poezie care nu refuză cuvintele tari, dure, murdare, ci, dimpotrivă, le etalează ca pe o eliberare psihică și mentală, amintind de „mizerabilismul“ generației douămiiste de la noi. Scrisă din perspectiva „oamenilor simpli“, înjosiți și distruși, poezia Adrianei Carrasco este poezia unei actuale tinere generații, abuzate și dezabuzate de oriunde, care se poate recunoaște în acest vers rimbaldian: „ca o vomă urcă în mine dorința de a răni/ de a provoca brutal frumusețea“. Dar dacă, uimit de această forță sarcastică, cititorul caută pe Internet mai multe informații despre autoare, descoperă cu uimire că acestea nu prea există, de fapt nu există deloc. Și atunci se insinuează tiptil bănuiala că poate traducătorul a... inventat. Că strigătul acesta impresionant, aproape apocaliptic, nu e scris de o tânără lesbiană din Mexico City, ci de un tânăr poet român exasperat de conformismele și ierarhiile literare locale. Dacă e așa, atunci Claudiu Komartin a reușit o lovitură excepțională.
