Art Encounters is not a myth (Partea I)

Corina Suteu | 23.05.2023

Nimic din deschiderea Bienalei AE nu s-a construit de azi pe mâine, a fost rezultatul energiei, aspirațiilor, pasiunilor și profesionalismului durabil și vizionar al unor oameni ai Timișoarei.

Pe aceeași temă

Bienala de artă de la Timișoara (https://2023.artencounters.ro/en/home_en/) s-a deschis anul acesta pe fondul grevei salariale a profesorilor din învățământul primar (cea mai mare din 2005 încoace). Tot acum, aflăm de la ANAF că industria de videochat din România angajează 400.000 de persoane, da, ați citit bine, că neliniștile cresc în privința consecințelor inteligenței artificiale asupra soartei umanității și că, foarte aproape de Timișoara, cetățenii sârbi au luat străzile din Belgrad cu asalt, ca răspuns la cele două recente atacuri armate soldate cu morți și propagate de doi tineri civili, unul de 13, altul de 21 de ani.

„Ceea ce e caracteristic lumii de azi nu e sfârșitul Războiului Rece, nici accelerarea mondializării care a început în anii ’80, ci interacțiunea dintre o lume fără frontiere și una fără punct de referință”, scria profesorul de științe politice Zaki Laidi în anii 2000.

Iar dacă această ediție a Bienalei Art Encounters (cu titlul My Ryno is not a myth...) povestește despre ceva, este exact despre asta. E persistenta și dureroasa dilemă existențială a omului contemporan, captiv între știrile întâmplărilor majore și disparate care îi informează fără încetare existența cotidiană - vezi enumerarea de la începutul textului - și nevoia sa, tot mai mare, de a se reconecta cu sine. Iar o realitate mereu disruptivă și greu de tradus și de interpretat într-un alfabet cât de cât rațional, cât de cât liniștitor, cât de cât coerent cere un tot mai solid punct de echilibru interior. Ne cere, pe de altă parte, să ne imaginăm - asemeni lui Durer - rinocerul pe care nu l-am zărit niciodată în realitate.

Astfel, suntem oglindiți, la Bienala AE 2023, în Babelul Arantxei Echeveria, în Corpul imposibil* din picturile și desenele lui Adrian Ghenie și în norul de fluturi negri care circulă cu tramvaiul, al lui Carlos Amorales.

E un ritual de regăsire a sinelui pe care trebuie să îl parcurgem singuri, așa cum cei doi „îngeri” - cel albastru și cel roșu - din Babel desenează hieratic semne ciclice și misterioase prin mișcările lor, fără să ne indice direcția discursului simbolic, așa cum răvășirea din tablourile lui Ghenie se oprește în culoare și capătă, astfel, o ancoră de sens, așa cum black cloudul lui Amorales se deplasează cu tramvaiul pe o destinație predeterminată, repetitivă, fără să ajungă în alt punct decât acela din care o ia mereu de la capăt.

Suntem prinși în imaginile translucide și fluide produse de inteligența artificială, în nenumăratele obiecte conceptuale - de la o instalație de celulare android care au forma unei jucării uriașe de deasupra patului unui copil, la plăcuțele marcate cu un alfabet care mimează hieroglifele (FABER) și la atâtea alte lucrări prezente în Bienală care amintesc de monumentala expoziție a lui Damien Hirst (Treasures from the Wreck of the Unbelievable) de la Veneția de acum câțiva ani buni, în care toate artefactele erau reproduceri-relicve ale unor opere de artă celebre, în era post-adevărului.

În contrast cu acest demers de neliniște asumată, care invadează spații ale orașului (printre ele, Sala de marmură a Castelului Huniade, deschisă după 17 ani), Muzeul de Artă propune o vizită a expoziției Culturii Cucuteni. Acolo vedem obiecte a căror frumusețe calmă, minimalistă, patinată de trecerea timpului, pune și mai limpede în perspectivă aglomerarea angoaselor contemporane pe care le reflectă exponatele din expozițiile Art Encounters.

Dar despre toate poveștile vizuale și evenimentele Bienalei voi relata în cea de-a doua parte a acestui articol, fiindcă doresc să am timpul să explorez cele 15, vezi 23, de locuri din Timișoara unde ea s-a extins în 2023.

Acum adaug câteva note, pe cât de subiective, pe atât de relevante, cred, despre istoria și contextul acestui eveniment. Cu zece ani în urmă, la prima ediție a Bienalei, abia sosisem din NY și mă reacomodam, după deceniile petrecute în Franța și în SUA, contextului național. Îmi amintesc foarte precis că vizita la prima Bienală Art Encounters a fost unul dintre momentele cele mai bune pe care le-am trăit în acea perioadă, altfel nu foarte simplă.

Dintr-odată, mă regăseam într-o comunitate cosmopolită și zumzăitoare, între oameni care erau, ca și mine, obișnuiți cu mobilitatea internațională și cu o perspectivă despre arte pe care în România știam că nu o voi simți în multe locuri. Bienala de atunci era, firesc, mai mică, dar intuiai deja nerăbdarea lui Ovidiu Șandor (președintele și fondatorul AE) de a o vedea crescând și devenind un eveniment central, inconturnabil, al orașului. Capitala Culturală Europeană nu era un subiect central de discuție, dar înflorirea culturală, prin arte vizuale, a Timișoarei era!

De altfel, prima și singura dată când cineva din România îmi scrisese cerând o corectură de specialitate a traducerii în română a unei cărți de management cultural venise tot de la Timișoara. Sorina Jecza, la fel de inspirată și acum douăzeci de ani, pornise o colecție de lucrări traduse, în domeniu, prin Fundația Triade - organizație care a realizat și extraordinara revitalizare expozițională a Cazarmei U (de curând și ea inclusă în traiectoriile AE 2023, chiar dacă nu e produsă și curatoriată de Bienală).

În fine, Diana Marincu, acum directoarea fundației Art Encounters, era, în 2015, când am cunoscut-o, la începutul său de carieră curatorială. Expoziția de la ICR Veneția, organizată în paralel cu Darwin’s Room (solo show-ul Ghenie de la Pavilionul României la Bienala de la Veneția), se intitula „Inventând adevărul - despre ficțiune și realitate”. Descopeream cu acel prilej nu doar o gânditoare de expoziții remarcabilă, ci și două artiste extrem de puternice, pe Lea Rasovszky și pe Larisa Sitar.

Diana este o combinație rară de sensibilitate intuitivă și de cunoaștere aplicată, combinată cu rece raționalitate. Felul în care, de-a lungul timpului, și-a gândit și condus proiectele, neobosita - în realitate, obsesionala sa atenție pentru detalii și pentru „cum se văd lucrurile din afară” definesc o personalitate profesională care se preocupă de transmisia de conținut și de cea de formă, în același timp și cu același succes.

În vizitele mele dedicate viitoarei Capitale Culturale Europene, în 2020, Diana Marincu m-a ghidat ca un adevărat „diplomat” al orașului său, mi-a sugerat contacte inconturnabile, s-a preocupat de cât de echilibrat văd și citesc sistemul creativ al zonei.

Scriu toate astea pentru a povesti în ce măsură nimic din deschiderea Bienalei AE la care am asistat pe 19 mai 2023 nu s-a construit de azi pe mâine (de altfel, KunstHalle Bega trebuie menționată aici, de asemenea) și, mai ales, nu a fost un rezultat al unei înfloriri miraculoase peste noapte, provocată de ingrediente contextuale, financiare sau politice.

A fost rezultatul energiei, aspirațiilor, pasiunilor și profesionalismului durabil și vizionar al unui număr de oameni ai Timișoarei, care compun inima sa culturală și creativă.

De doar câteva zile, de la deschidere încoace, se desfășoară în paralel concerte, conferințe la UVT și Politehnică, proiecții la Cinema Victoria, spectacole ale trupei AUALEU, evenimente variate la FABER, vizite la Typopassage și lansări și vânzări de carte la librăria fixă sau mobilă a deja foarte cunoscutei și carismaticei ubicue „La două bufnițe”. Iar teatrele, Filarmonica și Opera din Timișoara se rostogolesc între premiere numai ele știu cum. Ca să nu pomenesc despre evenimentele de la Socolari (Fikl și Maria Răducanu) sau de la Băița - Muzeul țesăturilor (Mircea Cantor).

În fine, dar nu în ultimul rând, această șansă foarte mare a orașului de a o avea pe Tilla Rudel ca directoare a Institutului Francez din Timișoara, în perioada Capitalei Culturale Europene, permite o anvergură internațională rară multora dintre întâmplările mai sus-amintite și, firește, și Bienalei Art Encounters.

Cu talentul său incontestabil de comunicator politic, dublat de o engleză impecabilă (care i-a impresionat mult atât pe străini, cât și pe cel puțin doi dintre prietenii mei netimișoreni prezenți la deschidere), primarul Dominic Fritz a spus presei, simpatic, la un moment dat: „Indiferent ce program v-au făcut (?!), mergeți unde vi se pare interesant, se petrec atâtea în Timișoara acum!”.

La rândul său, Ovidiu Șandor a dat glas unui înduioșător act manque, la conferința de presă spunând că Bienala Art Encounters este despre artă, știință și fricțiune - în loc de ficțiune.

Ambii au avut dreptate. //

Va urma.

* Expoziția Corpul imposibil a lui Adrian Ghenie este curatoriată de Diana Marincu și, chiar dacă e în traseul Bienalei AE, ea nu este parte integrantă din programul propriu-zis al Bienalei.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22