Arta la Raft

Alina Andrei: De cât de mult loc ai nevoie pentru expoziții de artă contemporană? Metaforic vorbind, de cât mai mult. Trebuie să ai spațiu mental și timp să înțelegi că arta nu s-a oprit pe undeva acum 100 de ani, la care cu boi, țărăncuțe în ii și peisaje lirice în ulei. Fizic, pragmatic - nu contează. Spațiul Raft a apărut în Brașov într-un vid trist, provincial, deloc surprinzător. Nu vreau să vorbesc aici de ce nu existau spații de artă contemporană în Brașov. Și nu vreau să vorbesc despre vernisajele cu discursuri megalomane, din nou, cât se poate de triste și ridicole.Spațiul Raft a fost înființat de George Roșu în 2016, pentru toate motivele de mai sus și alte câteva (ceva ani m-am ocupat și eu de spațiu, pe partea de curatoriat / gestionare). Galerie cât un raft de bibliotecă Ikea - aflată într-un alt spațiu (Centrul Multicultural al Universității Transilvania).  La ceva vreme, Raft a fost deschis de George și în Cluj, la Fabrica de Pensule - ca un spațiu-parazit. La Raft Brașov și Raft Cluj au expus (și) artiștii: Dan Perjovschi, Lea Rasovszky, Ghenadie Popescu, Cristi Pogăcean, Aurora Kiraly, Răzvan Anton, Mihai Iepure-Górski, Cristina Curcan. Au fost expoziții de care îmi amintesc și acum. Fără discursuri grandomane la vernisaje. Fără bugete imense de producție, fără texte ermetice ca statement, fără lucrări înțepenite în istoria artei, cu iz de mucegai muzeal. Acum Raft s-a mutat în Timișoara și sper să reziste cât mai mulți ani. Da, în cultura  românească se mai poate vorbi de rezistență și supraviețuire.

George Roșu: RAFT a apărut la Brașov în 2016 din ceea ce atunci cred că era o necesitate de spații de artă. Acum nu mai sunt așa sigur că sunt necesare acolo în oraș, altfel ar fi apărut mai multe deja. Mă rog, pentru mine atunci erau necesare. Nu exista (aproape) niciun fel de spațiu de artă independent și nici artist run space. Și acum le numeri pe degetele de la o mână. Existau acele „centre culturale” ghiveciuri cu de toate, deschise prin câte o mansardă sau câte un beci de oameni entuziaști, dar care nu aveau nici spor, nici continuitate și dispăreau la fel de repede cum apăreau. RAFT avea ca metodă de lucru o parte-manifest, o parte-lucrare de artă în sine și o parte-spațiu expozițional. 

Zic manifest pentru că prin prezența lui printre spațiile de artă (am fost invitați ca spațiu de artă la Bienala Art Encounters în 2017) arăta că problema lipsei de spații nu ține doar de lipsa de ordin financiar, dar și de una de ordin creativ. Avem această regulă autoimpusă, să nu aplicăm la finanțări și să găsim soluții care să nu coste. Expozițiile și producția lor au fost suportate de artiștii invitați sau, de multe ori, am împărțit costurile. Soluția pe care o propuneam era una la îndemână, chiar dacă nu potrivită pentru toată lumea. Ne jucam cu ideea unui slogan la care am renunțat mai apoi: RAFT - Măcar există!

Funcționează ca un spațiu-parazit. 

Îl deschisesem în Biblioteca de artă al proaspătului Centru Multicultural al Universității Transilvania Brașov. Bibliotecă organizată prin donații generoase de la Lia și Dan Perjovschi, la care s-au alăturat, în timp, achiziții, reviste și flyere de la expoziții și muzee. Biblioteca era (și mai e) un raft de la Ikea. Iar un ochi, cel din stânga sus, era Spațiul de artă RAFT. Acolo a funcționat doi ani și a reușit să aducă artiști care altfel nu ar fi expus probabil în Brașov, pentru că nu ar fi avut unde. Apoi am plecat și noi din Brașov (Alina, cu care lucram la expoziții) și RAFT a parazitat biblioteca Fabricii de pensule din Cluj-Napoca, funcționând o vreme în paralel cu cel din Brașov. Acolo a rezistat până la închiderea fabricii în 2019, alături de galerii ca Lateral, Plan B, și altele care între timp nu mai există (vezi sloganul, hi, hi!)

RAFT e în Timișoara din 2023, parazitând spațiul MV, un spațiu de artă al Politehnicii Timișoara, tot într-o bibliotecă de artă care e în lucru.” //