Pe aceeași temă
O practică tip lumbung ar fi la noi claca, așa cum o identifica Katalin Erdődi, cu ocazia simpozionului din 2023, intitulat The Season of Darkness: Being Civil in an Uncivil Society, organizat de OFF-Biennale la Budapesta ca o continuare a programului lor la Documenta. Ediția a 15-a a Documentei a fost curatoriată de colectivul indonezian ruangrupa în jurul mai multor idei cu care oricine poate să rezoneze: umor, generozitate, independență, transparență, suficiență și regenerare (așa cum sunt numite în textul curatorial). Arta este parte din viață, se bazează pe economia distribuției echitabile, pe nongkron, adică timpul petrecut împreună discutând, cultivând/recoltând, mâncând. Arta este o unealtă socială și politică. Viața există în afara filtrelor pieței de artă. Ce să nu-mi placă?! Venind dintr-un atelier și un colectiv artistic ce se definește în termeni de prietenie și solidaritate (Balamuc), dintr-un oraș unde multe proiecte se construiesc în sistem de clacă (Timișoara), am fost încântată să văd o practică familiară dusă atât de departe, prin încurajarea colectivelor (și artistxlor) să-și continue și să-și adapteze practica lor în/din Kassel, așa cum fiecare dintre ele consideră să o definească. Un format viu, recuperator și regenerator, practicat de ruangrupa din 2000 încoace și aplicat, prin discuții și negocieri în plină pandemie, într-un eveniment clădit în ultimii 60 de ani, aproape fără excepție, în tradiția occidentală a excepționalismului individual.
A fost și cea mai transparentă ediție, cu schema de finanțare publicată în catalog și pe site, și un desfășurător al evenimentelor, fericite sau nu prea, desenat în ruruHaus, un magazin central de tip spațiu-deschis, transformat temporar în aulă, cafenea, spațiu expozițional, librărie ș.a. Lumea putea dialoga, învăța, mânca/alăpta, chiar și dormi atât în „templul artelor” Fridericianum, reinventat ca gudskul (un palat neoclasic pe ale cărui coloane Dan Perjovschi iniția dialogul), cât și în alte spații publice, colective, expoziționale sau nu.
Colectivul ruangrupa a invitat artistx și colective, care au invitat la rândul lor altele și tot așa. Ediția din 2022 a numărat peste 1500 de persoane de (aproape) peste tot, o diversitate de idei, imagini, gusturi și manifestări ce făceau imposibilă aprofundarea în cele două zile de valabilitate a biletului. Cele 100 de zile de lumbung 1 se înscriu într-un timp mai mare, istoric și personal, unde evenimentele au început cândva și încă se desfășoară. Ambasada aborigenilor pe peluza din fața palatului a fost prima oprire, grupul haitian Artis Rezistans și Ghetto Biennale într-o biserică catolică a fost ultima.
OFF-Biennale Budapest, bienala în bienală
OFF-Biennale este cel mai important eveniment de artă din Ungaria. De la prima ediție, din 2014, s-a poziționat ferm împotriva oricărei finanțări de stat care ar permite guvernului de extremă dreapta, condus de Viktor Orban, să-i controleze conținutul. Prezența bienalei maghiare la Documenta 15 a constat în două proiecte și o publicație. În Fridericianum, pe fațadă și la etaj, era One day we shall celebrate again (Într-o zi vom sărbători din nou), un proiect colaborativ cu ERIAC (Institutul Rom European pentru Artă și Cultură) despre (im)posibilitatea unui muzeu de artă contemporană romă (RomaMoMA).
M-am bucurat enorm de prezența mai multor colaje textile de Małgorzata Mirga-Tas, artistă romă din Polonia prezentă în 2022 și în excelentul pavilion polonez de la bienala din Veneția, pe care o văzusem prima dată la bienala timișoreană ArtEncounters în 2019. Bazată pe seria de gravuri din secolul al XVII-lea Les Égyptiens (Egiptenii), de Jacques Callot, în care acesta reprezintă imagini stereotipe ale vieții romilor, Out of Egypt (Venind din Egipt) este un comentariu deopotrivă strălucitor și modest prin materialele textile ce anulează exoticizarea și redă personajelor familiaritatea.
O altă prezență importantă a fost și cea a lui Tamás Péli, un artist budapestan rom, cu pictura monumentală Birth (Naștere), finalizată în 1983. Cele patru panouri pictate alături de colaboratorii săi, pentru holul unui orfelinat, prezintă o întâlnire a mitologiei cu istoria poporului rom și renașterea culturii acestuia în contemporaneitate. În exterior, pe fațada Fridericianum, ca un comentariu la poziția marginală a culturii rome, în contextul culturii europene, este instalat The Nest (Cuibul), o serie de cuiburi supradimensionate de rândunici ale artistului rom din Albania Sead Kazanxhiu.
Al doilea proiect, la debarcaderul AHOI pe malul râului Fulda, era un loc de joacă gândit ca un șantier continuu, unde oricine putea participa, intitulat What ifs and why nots (Dar dacă-urile și de ce nu-urile), cu intervenții de Architecture Uncomfortable Workshop, Ádám Kokesch, Eva Koťátková, Ilona Németh, The Randomroutines. La inițiativa colectivului Recetas Urbanas, aici a fost construit și un pod care leagă școala cartierului de malurile apei, realizat din materiale reciclate de persoane de la Unterneustädter Schule și din cartier, în spiritul eliberării prin joacă, pe care l-am regăsit și în alte instanțe de lumbung 1. Ca toate intervențiile menționate aici, și complexitatea programului OFF-Biennale merită mai multă atenție. Recomand întreaga serie dedicată Documentei 15 pe mezosfera.org și în special articolul excelent Global constellations, local receptions (Constelații globale, receptări locale) de Hedvig Turai.
Contextul istoric al lucrării de artă
Anul acesta, departamentul pentru cultură al senatului german a anunțat asociațiile culturale că, din acel moment, în toate contractele lor trebuie să aplice definiția IHRA a antisemitismului (International Holocaust Remembrance Alliance). Ceea ce înseamnă că orice act artistic care este critic la adresa politicilor statului Israel sau a guvernului său de extremă-dreapta, dar și menționarea genocidului poporului palestinian, cererea de încetare a focului (re)început în Gaza odată cu atacul Hamas din 7 octombrie ș.a.m.d., pot fi considerate acte ostile și discriminatorii față de evrei în general. În ultimele luni, zeci de persoane cu poziții (vag) critice față de regimul Netanyahu au avut expoziții, concerte, premii, interviuri anulate. Acest val de anulări își are una dintre rădăcini în Documenta 15, unde o lucrare de mari dimensiuni a grupului Taring Padi a fost înlăturată imediat după deschidere, în urma acuzațiilor de reprezentare antisemită. People’s Justice (Justiția Poporului), lucrarea de 8 x 12 metri din 2002 a grupului Taring Padi, activ în rezistența locală, ilustrează tragedia indoneziană din timpul dictaturii militare de 33 de ani a lui Suharto, susținută de CIA și Israel, când mai mult de jumătate de milion de oameni au fost uciși și peste 1,5 milioane au fost întemnițați. Grupul s-a autocenzurat, lucrarea a fost îndepărtată, dar fragmentul cu înfățișările animaliere și violent stereotipice a fost reprodus în media în zeci de articole ce reduceau întreaga expoziție de expoziții la această instanță de antisemitism, fără a oferi prea mult context istoric. Iar contextul este totuși important.
Taring Padi este un grup indonezian de critică socială și solidaritate culturală format în 1998. Lucrările lor sunt afișe și pancarte realizate colaborativ în ateliere deschise. Ele sunt folosite ca atare în proteste ce își propun îmbunătățirea situației pentru persoane din mediul rural sau urban muncitoresc precar. Imagistica lor include personaje zoomorfizate ce stabilesc anumite tipologii stereotipe: capitalistul lacom, birocratul corupt, polițistul nedrept, soldatul brutal ș.a.m.d. Taring Padi, alături de ruangrupa, a formulat mai multe mesaje de regret, în care admiteau că imaginea lor a căpătat o semnificație aparte în contextul german, denunțând rasismul de orice tip și reiterând că viziunea lor nu este antisemită. Totuși, reprezentările animalizate ale oamenilor dezumanizează, invitând la tratarea anumitor categorii de oameni așa cum oamenii tratează anumite animale non-umane, în cazul acesta porcii. Pe de altă parte, pentru un public majoritar european, care privește arta indoneziană militantă ignorând contextul de violență, teroare și rezistență în care a fost creată, experiența se reduce la câteva fragmente de reprezentare antisemită și speciistă ce sunt gonflate apoi în presă, extinzându-se asupra întregului eveniment și sufocând orice discuție.
Întrebarea apărută odată cu prezența acestei lucrări la Documenta 15 se extinde și în prezent: Despre ce se poate vorbi în Germania? Important de vizitat în acest sens este și petiția pentru păstrarea libertății de exprimare artistică în Documenta, fără cenzură, dar respectând legislația existentă legată de hate speech, de pe standwithdocumenta.com
Viață și apoi artă
În decembrie 2023, Eltiqa, galeria de artă fondată în 2002 în Gaza, care a participat la Documenta 15 la invitația grupului palestinian Question of Funding, a fost distrusă complet în bombardamentul israelian. Oamenii din apropiere au folosit resturile din lucrări și rame pentru a face focul, a se încălzi și a găti. Propunerea lor în cadrul expoziției conținea, pe lângă lucrări propriu-zise și numeroase mărturii despre solidaritate și strategii financiare pe care le-au dezvoltat sub blocada asupra Gazei. Titlul Politica Artă Apolitică subliniază interpretarea exclusiv politică a artei palestiniene, indiferent de intenția auctorială, în special atunci când aceasta este prezentată în afara Palestinei. In a genocide the wooden frame of a painting becomes much more essential than the canvas. What is art in the time of genocide? (Într-un genocid, rama de lemn a unei picturi devine mult mai importantă decât pânza. Ce este arta în timpul genocidului?, fragment din declarația grupului QoF pe platforma Instagram).
Similar, orice discuție legată de Documenta, trecută sau prezentă, va fi în termeni politici, indiferent de intenția persoanelor participante. Ceea ce e bine, câtă vreme dialogul este deschis și liber. La un an și jumătate de la Lumbung 1, mai mult decât orice lucrare în sine, pentru mine rămâne vie metoda de a trata arta ca parte din viață, dar și întrebările. //
