Avangardiştii şi 'erotizarea proletariatului'

In memoriam Gherasim Luca, la centenarul naşterii poetului (23 iulie 1913)

Protagoniştii volumului hipererotizat Poe­mul invectivă, publicat de Geo Bogza în 1933, sunt oameni de rând, umili, de la mar­ginea societăţii: lumpenproletari, mici meseriaşi, comercianţi am­bulanţi, şomeri, matrozi si­filitici, prostituate mor­fi­nomane, borfaşi, puşcăriaşi condamnaţi pentru deviaţii sexuale, băieţi de prăvălie, slujnice de provincie etc. Des­tinele lor se inter­sec­tea­ză, fluidele lor sexuale se amestecă.

Volumul a fost editat „cu am­­prentele digitale ale au­torului“, care a fost arestat de două ori, în 1933 şi 1937. Pe post de corp delict, pe masa judecătorului nu era vreun cuţit în­sângerat, ci un volum de poezii. Acuzat de pornografie şi târât prin tribunale pe­n­tru „atentat la bu­nele moravuri“, Bogza s-a apărat ofen­sat: „Dacă pornografie e să pictezi o fe­meie goală într-o poziţie las­civă, atunci Poemul invectivă e femeie jupuită de vie într-o sală de disecţie. Nu e pornografie Poemul invectivă, nu e aten­tat la bunele moravuri. E un atentat la liniştea şi con­fortul spiritual al lumii“ (Însemnări pen­tru un falş tratat de por­nografie, 1937).

Fetişism sexual

Unul dintre personajele din Poemul in­vectivă este Gheorghiţă cizmarul, „băiat ca de vreo douăzeci de ani cu armata în­că nefăcută / Şi în urechea stângă cu cer­­cel de argint“. El nu este atras sexual de vreunul dintre ucenicii săi (cum se în­tâmpla adesea), ci „se gândeşte şi se pră­pădeşte“ după o tânără clientă, după „fru­moasa fată a boierului“. Gheorghiţă o adoră pe fecioară prin intermediul unui fetiş clasic, pantoful, pe care îl încarcă cu multiple semnificaţii erotice: „Pantoful era fraged şi suav ca o pulpă de fată / Pantoful avea încuietori de argint ca un sex de fată / Sex de fată de boier căp­tu­şit cu mătasă / Gheorghiţă a îngălbenit / Şi l-a apăsat în carne, adânc, pînă la oa­se“.

Sub privirile uimite ale ucenicilor săi, Gheo­r­ghiţă face dragoste cu „pantoful dom­nişoarei“. Derutaţi, ei asistă la un fel de dezvirginare simbolică: „Şi l-au văzut cum se tăvălea prin pat cu pantoful / Cum îl săruta cu buze fierbinţi şi cum stri­ga pe nume fata bo­ierului / Flăcăii satului i-au bătut în geam şi au iz­bucnit în hohote de râs / Tocmai când Gheo­r­ghiţă era mai palid şi din tru­pul lui să­mânţa ţâşnea afa­ră cu furie“.

Apoi, cizmarul se sinucide, spânzurându-se. Finalul po­emului pare să sugereze fap­tul (uzual la Bogza) că autorul a prelucrat un caz autentic, pre­luat poate din presa vre­mii. O poveste tra­gică de dra­goste, un fapt aparent banal, întâmplat nu se ştie unde, în ma­ha­laua unui târg ano­nim de pro­vin­cie: „Şi pe cruce au scris: / Gheorghiţă An­tonescu / Născut la 31 Iulie 1908 / Mort 9 August 1929 / În îm­pre­ju­rări tra­gice“.

Imaginaţia poetică a lui Geo Bogza era du­blată de erudiţie. Conform psihanaliştilor, principalul fetiş erotic al bărbaţilor este laba piciorului femeii sau un obiect fe­minin de încălţăminte (vezi podophilia sau foot fetishism). Cea mai veche atestare documentară a acestui tip de fetişism se­xual datează de pe la 1250, fiind con­dam­nat în predicile călugărului franciscan Ber­thold von Regensburg. În indexul său de mo­tive folclorice (1932-1937), etnologul ame­­rican Stith Thompson a abordat aceas­tă temă: Love through sight of slipper of a princess. Este o temă arhaică de li­te­ra­tură po­pu­lară, ca­re a generat bas­me de tip Ce­nu­şăreasa (Perrault, 1697).

Gherasim Luca, Geo Bogza şi Jules Perahim într-o fotografie „Suvenir din Moşi“, 1934

Geo Bogza: „Să turbeze de ciudă fetele burgheze“

Simpatia explicită a poe­tu­lui stângisto-avangardist pentru lum­pen­proletari este dublată de motivaţia clasică a avan­gar­diştilor, preluată de la artiştii şi poeţii de­cadenţi de la sfârşitul secolului al XIX-lea: pour épater les bourgeois. „O, servitoare cu care am făcut dragoste într-un oraş mur­dar de provincie / Scriu despre tine poemul acesta / Pentru a fa­ce să turbeze de ciudă fetele burgheze / Şi să se scan­dalizeze părinţii lor ono­rabili“ (Geo Bog­za, Poem ultragiant, 1933).

Este o temă uzuală în scrierile lui Bogza în epocă. O temă exprimată explicit şi os­tentativ: „Poemul invectivă e un vitriol menit să ardă, să stupefieze şi să clatine din siguranţa lor pe oamenii împăcaţi cu soarta şi cu ei înşişi“ (1937). Poetul privilegiază relaţiile erotice cu fetele din pegra societăţii, de pildă cu o prostituată morfinomană: „iată te mângâi şi îţi spun sora mea / te idealizez spre disperarea fe­telor burgheze“ (Zizi, 1928).

Pentru a salva „copilele din popor“ şi „a voastre fiici frumoase“ de la pierzania etico-erotică, „proletarul“ imaginat de Eminescu cerea imperativ să fie distruse elementele excitante ale senzualismului „burghez“, să fie sfărmată „statuia goală a Venerei antice“, să fie arse „pânzele cu corpuri de ninsori“ (Împărat şi proletar, 1874). Peste circa jumătate de veac, Geo Bogza compunea şi el un „poem ul­tra­gi­ant“ din punct de vedere politico-erotic. El omagia actul sexual cu o slujnică umilă cu scopul de a le scandaliza pe „fetele bur­gheze“ printr-un gest pervers, fe­ti­şist, care pare să mascheze o stranie de­vi­a­ţie de comportament sexual: „Deşi m-am culcat cu ele de nenumărate ori / Nu vreau să le cânt / Şi mă urinez în cutiile lor cu pudră / În lenjeria lor / În pianul lor / Şi în toate celelalte accesorii care le formează frumuseţea“ (1933). G. Că­li­nes­cu l-a ironizat pe poet, despre care cre­dea că e „nepotolit la simţuri“ şi că „su­feră de priapism“: „Sfătuim pe ti­ne­rele fete cu pian să nu primească pe d. Geo Bogza în casă“, conchidea Călinescu.

Gherasim Luca, gravură de Jules Perahim, apărută în revista Alge, nr. 2, 1930

Gherasim Luca: „Erotizarea fără limită a proletariatului“

În 1945, poeţii suprarealişti Gherasim Lu­ca şi Dolfi Trost trimiteau de la Bucureşti un amplu mesaj redactat în franceză şi adre­sat „prietenilor noştri suprarealişti, răspândiţi în întreaga lume“. Era con­ceput ca un mesaj pus într-o sticlă şi arun­cat în valuri de doi naufragiaţi pe o in­sulă pustie. Un mesaj trimis „Mişcării su­prarealiste internaţionale“, cea care „a ştiut să reacţioneze prompt faţă de de­vierile de dreapta care o înconjurau sau chiar o combăteau“. Evocându-i pe Marx, Engels şi Lenin, pe de o parte, şi pe Sade, Freud şi Breton, pe de altă parte, cei doi poeţi îndemnau proletariatul la o re­vo­lu­ţie socială, dublată de o revoluţie estetică, dar şi de o inevitabilă revoluţie sexuală: „Noi proclamăm iubirea, eliberată de constrângerile ei sociale şi individuale, psihologice şi teoretice, religioase sau sentimentale, ca principala noastră me­todă de cunoaştere şi de acţiune. Chiar sub aspectele sale cele mai imediate, noi credem că erotizarea fără limită a pro­letariatului [l’érotisation sans limites du prolétariat] constituie garanţia cea mai preţioasă care se poate găsi pentru a-i asigura, în epoca mizeră pe care o tra­versăm, o reală dezvoltare re­vo­lu­ţio­na­ră“ (Dialectique de la dialectique, 1945).

Luca şi Trost nu băteau chiar la porţi des­chise. E drept că, de pe la sfârşitul anilor ’20, Breton promovase un soi de „re­vo­lu­ţie sexuală“: „Suprarealismul a făcut to­tul pentru a ridica tabuurile care îm­piedică discutarea liberă a lumii se­xuale, a întregului univers sexual, in­clu­siv perversiunile“. Dar revoluţia lui Bre­ton se referea la „discutarea liberă“ a di­verselor experimente sexuale (cu, să zi­cem, Freud ca mentor), şi nu la prac­ti­ca­rea lor liberă (cu, să zicem, Sade ca men­tor).

Oricum, o adevărată „revoluţie sexuală“, de masă în rândul tinerilor, se va produce abia peste vreo trei-patru decenii, în ca­drul contra-culturii hippie din anii ’60-’70. Este „un moment istoric“, va decreta Mir­cea Eliade în 1968: „Pentru întâia oară în istoria civilizaţiei creştine, sexua­li­tatea neinhibată triumfă pretutindeni şi se redescoperă beatitudinea aproape ri­tuală a nudităţii“.

Ca şi Geo Bogza (Jurnal de sex, 1929), Ghe­rasim Luca avea unele antecedente pri­vind excesele estetico-erotice. În mar­tie 1931 (când nu împlinise încă 18 ani), Luca – împreună cu alţi trei elevi de liceu (Baranga, Perahim, Paul Păun) – a editat revista intitulată Pulă şi subintitulată Or­gan universal. Ca să-l provoace, i-au tri­mis revista lui Nicolae Iorga, cu dedicaţia „Tu ai? N-ai!“. Acuzaţi de pornografie, cei patru adolescenţi au fost arestaţi şi duşi la Văcăreşti, dar – fiind minori – au fost eliberaţi după zece zile.

Georges Bataille: „Munca reduce exuberanţa sexuală“

Sexualitatea clasei muncitoare a fost ade­sea o temă de meditaţie pentru avan­gar­dişti. A abordat-o şi filozoful stângist Geor­ges Bataille, un apropiat al cercurilor suprarealiste, cu tot şirul de certuri şi împăcări cu André Breton („un fals re­vo­luţionar cu cap de Crist“, cum îl definea Bataille).

Bataille a fost un admirator al tratatului Psychopathia sexualis (1866), al psi­hia­trului austriac R. von Krafft-Ebing, pe ca­re l-a recenzat în 1931. În 1950, el a pre­faţat celebrul roman al Marchizului de Sade, Justine ou Les Malheurs de la ver­tu (1791). „Gauchistul“ Georges Bataille a încercat să-l tragă spre stânga chiar şi pe marchiz. În viziunea filosofului francez, Sade ar fi fost o „victimă a tiraniei“, fi­ind împotriva pedepsei cu moartea (prin ghilotinare) şi dând dovadă – cum zice Bataille – de „maturitate politică fondată pe simpatia pentru popor“.

În lucrarea sa L’Érotisme (1957), Bataille a analizat libidoul sexual al diferitelor cla­se sociale, folosindu-se de rezultatele so­ciologice din cunoscutele „Rapoarte Al­fred Kinsey“ (Sexual Behavior in the Hu­man Male/Female, 1948/1953). Georges Bataille deplângea faptul că „munca re­duce exuberanţa sexuală“ şi, ca atare, că persoanele care aparţin păturilor sociale ca­re nu muncesc mult („clasa do­mi­nan­tă“, pe de o parte, şi „pegra“, pe de altă parte) beneficiază de un număr de or­gasme pe săptămână sensibil mai mare de­cât cel de care beneficiază muncitorii, ca­re se epuizează muncind. Efortul depus în timpul muncii „frânează în mod evi­dent activitatea sexuală“ a proletarilor, conchide resemnat filosoful francez.

(Fragment dintr-o carte în pregătire pentru Editura Polirom: Andrei Oişteanu, Sexualitate şi societate. Istorie, religie şi literatură. Din lipsă de spaţiu, s-a renunţat la note.)