Avem expertiză pe spaţiul estic. Cum o punem în valoare?

Citesc întotdeauna cu foarte mult interes analizele pe care Armand Goşu le face re­feritor la spaţiul estic. De mai mulţi ani, se încăpăţânează să scrie doar pe acest do­meniu, fără a se exprima în legătură cu al­te spaţii geografice sau referitor la politica internă. A rămâne constant într-un mediu analitic în continuă schimbare, în care aşa-zişi experţi vorbesc despre o temă di­mineaţa şi despre alta la prânz, într-un cli­mat în care televiziunile te invită pen­tru a discuta „tema zilei“, de fapt un con­glomerat de ştiri fără relevanţă, este un merit care poate trece neobservat.

Armand Goşu a decis să re­uneas­că între coperţile unei cărţi (Euro-falia, Curtea Veche, Bu­cureşti, 2016) o parte dintre ar­ticolele pe care le-a publicat în perioada decembrie 2013-aprilie 2016. De obicei, se spune că cei care vor să publice în­tr-un volum ceea ce au publicat în presă au ambiţia de a nu lăsa posterităţii şansa de a mai umbla prin biblioteci pentru a re­constitui parcursul intelectual al unui au­tor. Trăim însă într-o altă lume, obsedată de rapiditatea informaţiei, dornică de a fi, dacă se poate, cu un pas înainte pro­du­ce­rii unui eveniment. Într-o asemenea lu­me, este important ca autor să îţi oferi un moment de răgaz pentru a face un bilanţ de etapă. Este ceea ce face Armand Goşu: nimeni nu poate pretinde că a citit toate comentariile sale adunate în această carte, la vremea când au fost scrise, prin urmare este foarte important că acestea sunt re­u­nite într-un instrument de lucru care îşi va dovedi cu siguranţă utilitatea. La sfâr­şitul parcurgerii acestui volum, poţi avea senzaţia că Armand Goşu nu a făcut alt­ceva în  intervalul de timp menţionat de­cât să scrie aceste articole. În realitate, în toată această perioadă a publicat şi alt gen de articole, ştiinţifice, cu note de subsol, a participat la conferinţe internaţionale la care puţini compatrioţi au acces, a predat cursuri, a îndrumat studenţi.

Nu este important a privi această carte din perspectiva unui articol sau altul. Este însă foarte util a remarca faptul că Ar­mand Goşu a sesizat anumite erori de ra­portare ale instituţiilor statului cu com­pe­tenţe pe spaţiul estic, a tras un semnal de alarmă asupra abordărilor greşite sau in­complete. Toate avertismentele sale s-au dovedit a fi corecte. Decidenţii politici nu au ţinut seamă şi, mai mult ca sigur, nici măcar nu li s-a adus la cunoştiinţă că exis­tă asemenea analize. Lipseşte mecanismul instituţional care să asigure o curea de trans­misie între opiniile experţilor şi cele ale decidenţilor. Armand Goşu nu se re­zu­mă însă doar la a constata absenţa acestor mecanisme, ci afirmă că instituţiile nu au niciun interes să încurajeze expertiza rea­lă, pentru a-şi păstra monopolul analizei. Din acest motiv, lipseşte instituţia con­si­lierului de politică externă specializat pe spa­ţiul estic. Constatarea este exactă, sche­ma de personal a Guvernului, a Parla­men­tului, a Administraţiei Prezidenţiale nu cu­prinde o asemenea poziţie. Autorul cărţii a fost la un moment dat excepţia care a confirmat regula. Faptul că alte ţări re­cu­nosc importanţa unei asemenea poziţii are efecte clare în ceea ce priveşte o anumită poziţionare a decidenţilor politici faţă de ceea ce se întâmplă în Federaţia Rusă, Ucraina sau Republica Moldova.

Armand Goşu sugerează că, din cauza confuziei între expertiza reală şi amatorism, opinia pu­blică românească poate fi foarte uşor ţinta unui război infor­ma­ţional, parte a unui „război hibrid“. Ig­no­ranţa poate duce la formarea unor opinii contrare adevărului. Autorul se confesează post factum, admiţând că o mare parte din aceste articole au urmărit „să ofere o na­raţiune alternativă la discursul ma­nipulator“. Acest demers nu ar fi reuşit dacă Armand Goşu nu ar fi utilizat în ana­lizele sale raportarea la contextul istoric, la realităţile regionale, la opinia publică din ţările respective, dacă nu ar fi efectuat multiple deplasări la faţa locului pentru a cunoaşte mai bine realitatea. Armand Go­şu citează deseori din presa rusă, din co­municatele unor instituţii din ţările spa­ţiului estic, din mărturiile oamenilor po­litici moldoveni din prezent, dar şi de acum câteva decenii. Alţi analişti se re­zumă la a pune în pagină doar opiniile lor personale, analizele lor fiind din acest motiv inerent marcate de subiectivism - în cazul fericit în care pun pe hârtie ceea ce gândesc.

Cartea lui Armand Goşu este şi „o ple­doa­rie pentru formarea unei şcoli de studii ruseşti şi euro-asiatice la Bucureşti, ca­re să pregătească un corp de experţi de care România are atât de multă nevoie“. Într-adevăr, lipsesc formele de pregătire specializate pe spaţiul estic. Formaţiunile de master se rezumă la a pune în titu­la­tură denumirea de „relaţii internaţionale“ pentru a cuprinde sub această umbrelă în­căpătoare practic orice ar avea legătură cu un domeniu extrem de vast. Puţine sunt acele specializări pe un anumit spaţiu sau pe o anumită problematică, iar când aces­tea există, avem de-a face cu pre­lun­girea unui diletantism prezent în spaţiul public. Nu există un institut de cercetare pe acest domeniu, deşi avem experţi foar­te buni, dar răspândiţi în câteva instituţii care nu comunică între ele ori sunt chiar rivale.

Pentru a întregi acest peisaj deloc încurajator, Armand Goşu con­stată că diplomaţii nu sunt ex­perţi - deşi uneori vor să se re­comande astfel, deoarece sunt pre­zentaţi ca atare. Un diplomat este pre­gătit pentru a face faţă muncii în orice di­recţie sau ambasadă, are o formaţie ge­neralistă - iar acest fapt nu este marca Ro­mâniei, ci tendinţa pe plan internaţional. Diferenţa faţă de alte contexte este că în România se încearcă înlocuirea expertului independent cu funcţionarul care are sar­cini de execuţie, ridicând în slăvi virtuţile birocraţiei, în paralel cu negarea cunoaş­terii de profunzime.

Armand Goşu face o analiză extrem de obi­ectivă a unei stări de fapt şi oferă un mo­del de interpretare a realităţii, model care poate fi preluat şi exersat de către cei in­te­resaţi. Expertiza pe un anumit domeniu se produce în timp, prin studiu continuu, prin formularea şi verificarea continuă a unor ipoteze. Este ceea ce se ascunde în spatele efortului de a scrie articolele care compun, în mod unitar şi armonios, aceas­tă carte.

Euro-falia ne arată că avem expertiză de un nivel foarte ridicat pe spaţiul estic. Ştim însă să o punem în valoare în mod adecvat?