Banalitatea Răului

Serenela Ghiteanu | 30.03.2021

Romanul Casa germană este o întrepătrundere de povești de viață care se cer deslușite la 20 de ani după ce unii au fost criminali, iar alții au practicat „banalitatea Răului”.

Pe aceeași temă

Eva Bruhns este eroina principală a romanului Casa germană, de Annette Hess (tradus la Ed. Humanitas de Daniela Ștefănescu). Eva „aștepta nici mai mult, nici mai puțin decât să vină «fericirea vieții ei». Așa cum zicea cu ironie soră-sa. Eva își aștepta viitorul soț, care voia azi, în a treia duminică de advent, să se prezinte pentru prima oară familiei ei.”

Fiică a unui birtaș, dar logodită cu Jürgen, băiat bogat, Eva ajunge să fie chemată să traducă din poloneză niște acte pentru Procuratură, pentru că traducătorul legal lipsea. După care, odată cu începerea, în decembrie 1963, a procesului Auschwitz, de la Frankfurt, ea dorește să fie interpretă a martorilor polonezi, resimțind un straniu interes față de ceea ce se întâmplă. Deși familia ei e împotrivă, deși logodnicul ei o pune să aleagă între relația cu el și această îndeletnicire, Eva nu cedează. Știa dintotdeauna, din fragedă copilărie, să numere în poloneză până la zece și nu știa de ce. Se gândea, visătoare, că într-o altă viață a fost poloneză Și totuși.

Procesul în care sunt inculpați niște foști ofițeri SS ai lagărului de la Auschwitz trebuie plasat în contextul începutului anilor ’60. Astăzi, condamnarea foștilor naziști este de mult timp text de manual școlar, iar toți cei implicați sunt morți de mult, dar în epocă, problema se punea altfel. Un adevăr istoric enorm și de necontestat era privit atunci foarte diferit, în funcție de biografia fiecăruia.

Mama Evei, Edith, îi spune fiicei sale: „Lasă trecutul să fie trecut, Eva. Este cel mai bun lucru, crede-mă”.

Soția inculpatului principal îi spune Evei: „Nu trebuie să credeți tot ce povestesc ăia acolo. Știu de la soțul meu, ăștia vor toți despăgubiri, vor bani. Cu cât este mai rău ceea ce povestesc, cu atât mai mulți bani vor cere”.

Când Eva îi spune tatălui ei că în lagăr erau omorâți mii de oameni într-o singură zi, conform declarațiilor martorilor, acesta răspunde: „După atâția ani, memoria ne mai înșală”.

Un supraviețuitor, Otto Cohn, mărturisește: „În ziua eliberării eram gol, cântăream 34 kg, aveam o eczemă neagră-cenușie peste tot, scuipam puroi când tușeam. Când mă uitam la mine în jos, era ca și cum aș fi văzut o radiografie de-a mea. Numai schelet. Însă mi-am jurat să supraviețuiesc, pentru că trebuia să povestesc ce s-a întâmplat”. La clamarea ignoranței din partea inculpaților, Otto Cohn replică: „Toți domnii de aici spun că nu au știut ce era în lagăr. Eu am știut tot deja a doua zi după ce am ajuns acolo”.

Romanul nu este totuși concentrat pe desfășurarea procesului, ci pe viața de familie din jurul Evei. Eva își ajută părinții la servit, în birtul lor numit „Casa germană”, Eva are un frate mai mic, Stefan, de care e foarte atașată, și o soră mai mare, Annegret, care e asistentă medicală pentru nou-născuți și care, ne dezvăluie naratorul, le inoculează cu o seringă, pe ascuns, bebelușilor niște bacili, pentru ca după aceea să se lupte să îi vindece și să obțină astfel recunoștința părinților acestora. Annegret e o ființă cinică și secretoasă.

Jürgen, logodnicul Evei, renunță la cariera de pastor după studii teologice și se implică în afacerea lăsată de tatăl său. Orfan de mamă, Jürgen se înțelege foarte bine cu a doua soție a tatălui său și are probleme serioase de intimitate cu Eva. Jürgen, alt personaj care are un secret.

Într-un oraș în aparență liniștit, procesul Auschwitz nu vine doar să tulbure apele referitor la trecutul recent, ci și să acutizeze niște probleme interrelaționale între personajele care doar păreau că duc o viață lipsită de probleme.

În timpul procesului, un personaj aparte este David Miller, stagiar pe lângă Procuratură, canadian care la un moment dat va spune că este evreu și că a văzut cum îi este omorât fratele mai mic în lagăr. El are accese contradictorii de furie sau de satisfacție, nu doar față de Eva, ci față de toți și instabilitatea lui emoțională lasă de gândit că tot ceea ce spune despre el nu e adevărat. Finalul cărții va adeveri această bănuială.

Inculpații sunt liberi pe parcursul procesului și doi ajung chiar în birtul „Casa germană”. Schimbul de priviri dintre părinții Evei și inculpați, care se cunosc de pe vremea lagărului, este încărcat de tensiune, dar nimic nu e rostit. Legea tăcerii, pentru părinții Evei. Tot comportamentul inculpaților este sfidător, se declară toți nevinovați, iar unul dintre ei, medic, care efectuase experimente medicale pe unii deținuți, se laudă că este foarte iubit de pacienții săi (de după război), care l-au poreclit „tăticu”.

Frământată de îndoieli, Eva caută în arhive și descoperă că tatăl ei a lucrat ca bucătar al lagărului Auschwitz între 1940 și 1945. Confruntându-l, acesta îi spune că el a crezut că e un lagăr pentru prizonierii de război. Că, mâncând, ofițerii nu trădau cu nimic că ar fi criminali. Și că dacă ar fi protestat, ar fi fost omorâți și el, și toată familia lui și că altul ar fi venit în locul lui imediat. Soția lui, Edith, confirmă: „Când ne-am lămurit ce se petrecea acolo, era prea târziu. Iar noi nu suntem eroi... Pe atunci nu puteai să îți manifești protestul, revolta; nu se poate compara cu timpurile de azi”. Eva îi acuză totuși că au permis ca Răul să se întâmple și vrea să se recuze din rolul de traducătoare. Dar e rugată să rămână și va rămâne până la capăt. Va face chiar și o călătorie în Polonia, după cea de documentare de la Auschwitz, pe care o făcuse cu colegii de la Curtea de Apel, și va înțelege de unde știe, încă din copilărie, să numere în poloneză până la zece.

Destinul lui Otto Cohn este unul tragic, iar deznodământul relației dintre Eva și Jürgen, ca și cel dintre Annegret și dr. Kussner, care o descoperă că inoculează copiii, este surprinzător.

Romanul Casa germană este o întrepătrundere de povești de viață care se cer deslușite la 20 de ani după ce unii au fost criminali, iar alții au practicat „banalitatea Răului”. O poveste amplă, în care naratoarea nu acuză, ci prezintă fapte și creionează personaje foarte credibile. //

Annette Hess

Casa germană

Traducere: Daniela Ștefănescu

Editura Humanitas Fiction, București, 2020, 376 pagini

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22