Pe aceeași temă
Am avut imaginile adunate ani la rand din saloanele de carte europene, mai cu seama din cele de la Frankfurt si de la Paris. Iar acestea s-au confruntat de fiecare data în mintea mea cu imaginea standurilor Romaniei la targurile din strainatate si cu cea a targurilor romanesti de carte. Chiar nu se poate si la noi?, ma întrebam de fiecare data, umilit de diferenta dintre "noi" si "ceilalti".
Sa inteleg ca salonul Bookfest a fost o demonstratie pentru "se poate si la noi"...
Doua lucruri "m-au manat în lupta" (si expresia trebuie luata în sens propriu, caci lupta a fost) în realizarea acestui salon de carte. Primul lucru - am tot spus asta si voi reveni - a fost nevoia de a crea ceea ce am numit "o bucurie comunitara". Al doilea lucru a fost într-adevar demonstratia ca "se poate si la noi", dar a fost una care a venit dupa altele cateva, facute cu standul romanesc de carte de la Frankfurt si Paris. Acolo, cand te duceai ca editor roman, îti era pur si simplu rusine ca esti roman.
Standul era organizat pe banii Ministerului Culturii si de catre functionari ai acestui minister. Erau incapabili sa angajeze un arhitect sa le faca un stand mai de doamne-ajuta. Injghebau un tarc din pereti standard, lipeau pe unul dintre pereti un tricolor sau o vedere mioritica gen oficiul de turism, puneau în rafturi niste carti luate la întamplare de la diverse edituri, deplasau o echipa numeroasa de functionari care, cand nu erau la cumparaturi, stateau în stand rontaind alune sau covrigei si band vin rosu din pahare de plastic. Peste toti domnea placida, întepata si incompetenta eterna "doamna Guga". A fost o vreme data la o parte dupa venirea Monei Musca, dar a repus-o recent "în drepturi" Adrian Iorgulescu. Cred ca nu exista nimic mai teribil în Romania decat ministerele, locurile unde se administreaza bani publici în structuri birocratice pline de inertie si aroganta.
Ati putut intrerupe, o vreme macar, acest spectacol dezonorant pentru Romania?
In patru randuri, cand Asociatia Editorilor din Romania (AER) a preluat organizarea standului romanesc la Frankfurt, în 2000, 2001, 2002 si 2005, si o data, tot în 2005, la Paris.
Si ce ati facut mai intai?
Ne-am adresat lui Razvan Luscov, arhitect, designer si grafician, profesor la Scoala de Arhitectura din Bucuresti. Iar acesta, un excelent profesionist, si-a facut treaba. Staff-ul executiv al AER-ului, condus de Doina Marian, si-a facut si el treaba, manat de pasiune si de o cauza în care credea. Rezultatul nu s-a lasat asteptat. Au venit televiziunile straine sa filmeze standul romanesc, iar ziaristii vroiau sa afle ce a patit Romania peste noapte. De unde an de an ne puneau în rand cu Albania sau Azerbaidjan, acum aratam mai bine decat cehii sau ungurii. Le explicam ca, spre deosebire de anii precedenti, de data aceasta era vorba de un proiect public-privat: parte din bani erau publici (veneau si de la minister), dar conceptia, executia si organizarea erau private, erau ale unei asociatii de editori.
Spaima reusitei vecinului
Insa la Bookfest nu au mai existat bani publici. Totul a fost organizat de AER.
Imi vine greu sa reiau toata istoria scandalului dintre Ministerul Culturii si AER. Lucrurile ar fi decurs pesemne normal daca reprezentantii a trei alte asociatii de editori - suntem înca într-un stadiu tribal în domeniul cartii, pentru ca sefuletii de trib prefera sa fie sefuleti într-o structura precara decat cetateni într-un stat unitar si puternic -, manate de spaima reusitei vecinului, nu s-ar fi dus, batand din tobe si sufland în timbale, la Ministerul Culturii, spunand ca nu e drept ca AER sa primeasca un ajutor de la minister pentru punerea pe picioare a unui targ de carte, în timp ce ei nu. Partea proasta e ca nu aveau nici un proiect, în timp ce AER prezentase unul extrem de coerent, exact cel care a fost realizat.
Dar ce ii deranja daca dvs. realizati un proiect de pe urma caruia nu ar fi avut, ca expozanti, decat de castigat?
Asta nu am înteles nici eu la început. Pana a avut loc o prima întalnire într-o sala a ministerului între reprezentantii AER si reprezentantii celorlalte asociatii mai mici. Mai presus de orice nu suportau perspectiva unei reusite din care ei urmau sa fie absenti. Le-am propus sa facem ceea ce se face îndeobste în asemenea situatii: o licitatie de proiecte. Nu aveau nici unul. Situatia vira catre absurd. Ne acuzau ca avem un proiect, apoi ca nu sunt lasati sa controleze realizarea lui. Am acceptat, de dragul lucrului, sa-i tinem la curent cu mersul proiectului. Au început sa ne convoace la minister din doua în doua saptamani. Nu puteam lucra. Intre timp continuau sa trimita "lacrimatii" la minister.
Si ministerul ce facea?
Trimitea diferiti directori din minister sa asiste la discutii, acestia spunand ca nu au nici o putere de decizie, dar ca vor "înstiinta conducerea". Iar "conducerea" era flasca si statea pitita. Era incapabila sa spuna ca, de vreme ce AER fusese singura asociatie profesionala care depusese un proiect convingator, banii destinati organizarii targului de carte de la Bucuresti reveneau acestui unic proiect, urmand ca la anul, cand vor fi existat mai multe proiecte, ministerul sa faca o licitatie. Iorgulescu statea ascuns în birou. Cand am reusit sa vorbesc la un moment dat cu el la telefon, a început un lamento jalnic: ca sa-l înteleg, ca toata lumea îl suna mereu, mai cu seama reprezentantii celorlalte asociatii, si ca el nu mai poate, ca sa le dam si celorlalti proiectul, bla-bla, bla-bla.
Si ce ati facut?
M-a apucat jalea de biata tarisoara si de ministrii ei. Ce cauta un asemenea personaj, care se simtea tare prost în pielea lui, într-un asemenea post? Razvan Theodorescu reprezentase raul cu panas; secreta otravuri clipa de clipa si în acelasi timp plesnea de încantare de sine. Dincoace, la Iorgulescu, e ceva de umbra care se strecoara pe langa pereti si care face mizerii pe tacute, prin interpusi, la telefon, într-o discutie dosnica. O natura de mic intrigant ulcerat, caruia Dumnezeu i-a dat un chip, dar nu si stralucire. Cand îl vezi, te gandesti fara sa vrei la un manechin uitat în vitrina unui magazin care a dat faliment. D-l Iorgulescu are ceva chinuit în firea lui, care vine din faptul ca simte tot timpul ca nu e la locul lui. Simte, dar totodata o ambitie fara acoperire îl roade si atunci vrea în acel loc. De aici drama lui. E impostor, dar e unul nelinistit. Spre deosebire de majoritatea celor care îsi joaca prost rolul, el are constiinta imposturii lui: si ca "om politic", si ca ministru, si ca toate cele.
Am vrut ca bucurestenii sa se bucure laolalta
Spuneati ca "v-a manat in lupta" si nevoia de a crea o "bucurie comunitara".
Mie mi-a intrat în cap ca, pe langa Gulaguri, pe langa distrugerea vietilor, a proprietatii private, a bisericilor, a satelor, a traditiei etc., comunismul a distrus si lucruri care nu "se vad", care tin de felul de a fi al duhului, al sufletului, al spiritului - cum vreti sa-i spuneti. De pilda, "locuitul la bloc" a distrus sensul convietuirii, a distrus pudoarea, eleganta, politetea, spiritul prevenitor, discretia, simtul frumosului, pe scurt, a distrus etica si estetica si i-a pocit pe oameni pe dinauntru.
Konrad Lorenz, cel mai important analist al comportamentului vietuitoarelor în conditii de stress, a surprins analogia dintre blocul de locuinte si o tumoare maligna. El a numit blocurile "baterii de grajduri pentru oameni folositori". (Trebuia de fapt sa spuna "oameni folositori pentru crearea de lucruri nefolositoare". Ganditi-va doar la chimia si siderurgia socialiste de la noi.) O societate care traieste majoritar în blocuri este mutilata. Ea creeaza, asa dupa cum a aratat excelent Radu Paraschivescu în Ghidul nesimtitului (una dintre cartile lansate la Bookfest, prima în topul vanzarilor Humanitas), un conglomerat de mitocanie, de topenie, de vulgaritate care face convietuirea hidoasa. Comunismul a distrus capacitatea civilizata de asociere a oamenilor, balansul acela subtil dintre intim si public, care permite membrilor unei societati sa fie deopotriva indivizi capabili de izolare si membri comunitari.
Distrugerea tesutului social a avut drept consecinta uciderea bucuriei colective, care, traita periodic si autentic - ca bucurie -, sudeaza o societate, îi da constiinta de sine si maretie. Panateneele la greci, carnavalurile, fiestele, festivalurile, marile sarbatori religioase sunt prilejuri de coagulare în jurul unei bucurii a partilor care pana atunci traisera separat. Fiinta unei societati se recunoaste si se regaseste în jurul acestor bucurii colective traite periodic.
Dar pentru ca acest lucru sa se întample este nevoie de jocul permanent între "separat" si "laolalta". In societatile comuniste "separatul" tinde sa fie suprimat. In blocuri se traieste în promiscuitate, intimitatea dispare si oamenii ajung sa se urasca între ei. In mod corespunzator dispare si bucuria comunitara, care nu are sens decat daca se bazeaza pe o izolare prealabila. Singura unitate pronata, "unitatea în jurul partidului unic", este vida si este de fapt o unitate bazata pe ura, nu pe iubire. Sarbatorile traditionale si autentice (Pastele, Craciunul) sunt interzise, în timp ce sarbatorile acceptate (1 mai, 23 august, ziua de nastere a lui Ceausescu) sunt silnice si respingatoare, generatoare de umilinta si tristete.
Rezultatul final este societatea atomizata, disparitia patriotismului ca iubire autentica a tarii tale, a poporului tau si a traditiei lui, toate anexate ideologic si, astfel, spurcate. Rezultatul final este distrugerea vietii laolalta, a bucuriei laolalta, a sentimentului apartenentei la un grup nascut organic, a bunatatii, a iesirii în întampinare, a sentimentului sacrificiului, a altruismului. In final este distrusa calitatea vietii, "laolalta"-ul ei. Iar asta este o crima enorma si una cu rezultate pe termen lung. De-asta aratam noi atat de mizerabil azi si suntem, pare-se, în topul celor mai nesimtite popoare.
Cartilor nu le prieste decat frumusetea
E adevarat ce spuneti. Ca sa se apere, in comunism, oamenii se inchideau in grupuri mici: in familie, in grupul restrans de prieteni, faceau "ceaiuri"...
Iar intelectualii îsi creau Castalii, cenacluri private, scoli paltinisene... Ei bine, îndraznesc sa spun ca Bookfest a fost si un astfel de proiect regenerator. Am vrut ca parte dintre bucuresteni sa se bucure laolalta (altfel decat acasa la televizor), sa se bucure într-un spatiu public anume creat în jurul acestui obiect ambiguu si fascinant care este cartea, a acestui fleac care ascunde într-un pumn de hartie o lume mare cat tot universul. Iar o carte nu poate fi onorata decat daca toate elementele materiale care o compun sau o înconjoara (hartia, forma literei, coperta, locul în care cartea este expusa - libraria sau salonul de carte) tind catre elementul spiritual care este miezul cartii si îl pun pe acesta în valoare. Iar aceasta "tindere" se numeste frumusete. Tot ce intra în contact cu cartea trebuie sa fie frumos.
Eu cred ca de-asta a fost Bookfest un succes. Ambianta cartii si drumul catre ea au fost frumoase. Rolul arhitectului, al designerului - nu am sa obosesc sa spun asta - a fost esential si ori de cate ori am prilejul am sa pomenesc, cu o plecaciune, numele lui Razvan Luscov si al sotiei sale, Ioana Luscov. Si-au lasat o parte din viata lor în acest targ de carte, asa cum si-a lasat si Doina Marian, organizatorul lui Bookfest, asa cum, îndraznesc sa spun, mi-am lasat si eu. Crearea unui ambient al cartii - îmbinarea formelor, a culorilor, a luminilor a fost esentiala. Asa cum au fost esentiale genul de muzica ales de organizatori, temperatura din targ, calitatea vorbitorilor pe parcursul evenimentelor culturale. Toate aceste elemente frumoase au alcatuit tipsia pe care cartea a fost adusa sub ochii lumii si celebrata.
Ce comedie umana!
Aveti semnale ca ceilalti au sesizat ceea ce ati urmarit?
Splendoarea vietii este ne-monotonia ei. Toata lumea a sesizat, dar felul în care a sesizat mi se pare încantator prin varietatea lui sau, mai degraba, prin contrast. Frumos e cand laudele se îmbina cu icnetele si fluieraturile celor raniti de însasi reusita lucrului. Depinde, asadar, de unde vin laudele si fluieraturile si important este cum fiecare reactie, în pozitivul sau în negativul ei, confirma reusita. De pilda, daca cei care, în preliminariile Salonului Bookfest, fac tot ce pot ca sa împiedice realizarea lui în formula AER de organizare si apoi ajung, la finalul salonului, sa bombane ca nu au aparut la televizor sau sa tipe sus si tare ca a existat o parlita de taxa de intrare pentru vizitatorii care, nota bene, nu erau nici elevi, nici studenti si nici pensionari (nu au facut-o la alte targuri de carte, dar o fac la Bookfest, unde au avut cele mai mari încasari) - asta, incontestabil este un semn de succes.
Vedeti, mi-a intrat în cap ca ura a devenit la romani un adevarat instrument de masura si semnul sigur al unei reusite. Cel mai frumos omagiu în acest sens l-a facut un editor membru AER care, întrebat ce anume îl nemultumeste la acest targ la care a putut închiria cel mai mare stand din istoria targurilor de carte romanesti la pretul cel mai mic, a spus: "Eu n-am nimic cu targul, eu am cu organizatorii lui". Eternul Caragiale! Nu e superb? De altfel - iata o forma de solidaritate cu echipa AER care muncise pana la epuizare -, acelasi editor, d-l Enculescu de la RAO, afland în ultima clipa de taxa de 4 lei, se gandeste sa dea o lovitura de marketing pe truda colegilor lui si anunta ca, în semn de protest la enorma taxa de intrare, scade costul biletului din pretul fiecarei carti cumparate de la standul editurii sale. Sa tot meditezi la esenta naturii umane si la spiritul de solidaritate al romanului...
Splendid, iarasi, este felul în care d-na Colfescu de la editura Vremea, de asta data chiar membra a board-ului AER, s-a molipsit si ea de indignarea transformata în reclama si a oferit la randu-i cumparatorilor substantiala reducere de 4 lei. Nu stiu cat a castigat d-na Colfescu de pe urma acestui gest, stiu însa exact cat a pierdut în ochii celor din jur. Altminteri, în viata privata, d-na Colfescu este aristocrata: aluneca peste cuvinte cu un anumit simt al apropoului (rezulta din fiecare propozitie ca e desteapta), are o dictie sculpturala si lasa sa se înteleaga ca apreciaza vorba de spirit.
Pot sa va spun însa ca nu regret deloc experienta pe care am trait-o cu acest Bookfest. Ce "comedie umana" - în sens balzacian si caragialian deopotriva - formidabila! Cate pasiuni puse în miscare, ce intrigaraie, ce lovituri sub centura, cate jocuri la mai multe capete, cate scrasnete, cata energie negativa pusa la treaba, cate schimbari la fata... si astea toate în marginea unui biet targ de carte! Cum trebuie sa arate lucrurile cand e vorba de mize mai mari? In cateva luni am aflat despre oameni cat într-o viata întreaga.
La noi hidosul si sublimul se infrunta clipa de clipa
Asta o spuneti cu amaraciune. Dar nu au existat si momente comice pe parcursul targului? Sau lucruri care v-au bucurat direct? Dincolo de acreala celor ultragiati de reusita, nu ati simtit si iubirea celor care "s-au bucurat comunitar"? Sau, in compensatie cu rautatea unora, nu v-ati simtit inconjurat de prieteni, de oameni care au sarit sa va ajute?
Dar va spuneam ca tocmai asta a fost splendoarea lucrului! Nimic nu e monoton în lumea noastra cazuta, în care binele si raul, hidosul si sublimul se înfrunta clipa de clipa. Am pastrat scrisoarea unei doamne din Bucuresti, Adela Cazan, care pare ca mi-a citit gandurile. Ea a simtit ca pentru mine Bookfest a fost în primul rand un proiect de regenerare a bucuriei colective. Am sa va citez cateva randuri din scrisoarea acestei doamne: "Azi dimineata la ora 10 eram deja intrata pe poarta de la ROMEXPO. Ceea ce m-a frapat chiar de la început a fost faptul ca nu eram singura, ca pe poarta intrau destul de multi oameni care pareau grabiti. Parca era pentru prima oara, în acesti ultimi 16 ani, cand oamenii se grabeau sa vada, sa asculte tot ce se spune, sa cumpere carti. Recunosc ca mi-a placut sentimentul. Eram si eu solidara cu acei oameni si simteam, pentru prima oara în ultimul timp, ca mergeam cu totii în aceeasi directie: spre pavilioanele 15-13, dar si spre cultura, normalitate, spre bucuria de a te bucura de o carte".
De ce Basescu si nu Tariceanu?
La deschiderea Bookfest a venit si presedintele tarii, fapt care a fost imediat interpretat politic. In sensul ca ati profitat de disputa Basescu-Tariceanu pentru a marca lipsa de sprijin a Ministerului Culturii în realizarea salonului. Ce e adevarat in asta?
A fost interpretat politic de oameni care gandesc politic sau care au pierdut sensul comportamentului firesc. Un intelectual nu gandeste în mod spontan politic, ci gandeste pornind de la - sa-i spunem - fondul lucrurilor. Am socotit ca Bookfest era o sarbatoare culturala importanta si ca atat presedintele, cat si primul ministru aveau prilejul sa marcheze prin prezenta lor consideratia pe care o au pentru cultura, carte si intelectualitatea romana. Drept care, i-am invitat pe amandoi sa onoreze cu prezenta lor deschiderea salonului de carte. Ambele "palate", cum se spune acum, au confirmat participarea. La ora 2 dupa-amiaza, cu patru ore înaintea festivitatii de deschidere, cabinetul primului ministru a comunicat ca d-l Tariceanu nu mai poate veni. D-l Basescu a putut. Asta a fost tot.
Ati fost favorizat, domnule Liiceanu?
Colegii dumneavoastra, editorii, dar si altii, spun ca Humanitas, editura pe care o conduceti, a fost favorizata.
Nu cred ca toti colegii mei, editorii, spun asta. Dar cred ca toata lumea care a participat la acest salon al cartii a simtit ca a fost favorizata în doua feluri. In primul rand, toti expozantii au vandut de doua-trei ori mai mult decat la targul de vara din anul precedent. In al doilea rand, toti au simtit ca obiectul activitatii lor, cartea, a fost onorata asa cum nu a fost onorata niciodata pana acum în Romania. "Produsul" lor a castigat enorm ca prestigiu.
E adevarat ca parte dintre colegii mei, editorii, ar fi vrut, vorba d-lui Enculescu, ca targul sa iasa bine si organizatorii lui, rau. Regret pentru ei ca nu s-a întamplat asa. N-am avut eleganta sa mor înainte de deschidere, n-am putut deturna an de an "votul publicului", la saloanele de carte, de la editura Humanitas (anul acesta, fiind organizator, l-am putut trece sub tacere), nu am reusit sa ma fac detestabil pentru toata lumea (mai exista si oameni care ma stimeaza sau chiar ma iubesc), nu am facut chiar figura de cretin vorbind în public, nu l-am putut împiedica pe d-l Basescu sa vina sa vorbeasca, en ami, la lansarea volumelor lui Traian Ungureanu, nu i-am putut lua la goana pe cei care mi-au cerut un autograf pe volumul Despre minciuna. Si n-am avut nici inspiratia sa scot carti mai putine si mai proaste pentru ca oamenii sa nu se mai înghesuie vreme de cinci zile în standul Humanitas. Recunosc ca în toate aceste feluri Humanitas a fost avantajat.
Va reprosati ceva referitor la Bookfest?
Lipsa cosurilor de gunoi, pe care mi-a semnalat-o Ioana Parvulescu în articolul Vremea cititului din Romania literara, nr. 24 din 17-23 iunie 2006, pagina 21.
Ce recomandari ati face unui viitor organizator al unui salon al cartii?
Sa încerce sa nu-l cheme Gabriel Liiceanu.
Interviu realizat de Rodica Palade
