Pe aceeași temă
Pe cerul românesc au fost active, de-a lungul celor două războaie mondiale, aviaţiile principalelor puteri beligerante, fie că vorbim de cea germană, cea austro-ungară, cea rusească-sovietică sau cele anglo-americane şi chiar cea franceză - în primul război mondial, Misiunea Franceză a avut şi o componentă aeriană, majoritatea aparatelor achiziţionate de România erau de provenienţă franceză, fiind prezenţi piloţi şi personal tehnic francez1.
Alexandru Armă este un istoric tânăr care s-a concentrat asupra istoriei aviatice din România, publicând până în momentul de faţă trei lucrări cu astfel de subiecte incitante, fiind coautor al altor trei, în care se concentrează în principal asupra luptelor şi bombardamentelor la care au fost supuse oraşele româneşti importante în cele două războaie mondiale. Cea mai recentă apariţie editorială a sa este Rănile unui oraș. București bombardat. 4 aprilie - 26 august 1944 (Editura Vremea, 2016), un album realizat în condiţii grafice de excepție, în care sunt strânse fotografii din mai multe arhive (publice, dar şi private), care dezvăluie gradul de distrugere suferit de Capitala României în cel de al doilea război mondial.
Relativ puţin cunoscut este faptul că aviaţia sovietică a încercat timid să bombardeze Bucureştiul după intrarea în război a României, aliată a Germaniei, de la 22 iunie 1941, avioanele sovietice plecând probabil din Basarabia, unde forţele bolşevice se fortificaseră puternic, sau poate de la Odesa. Fără a provoca cine ştie ce pagube, aceste incidente au fost floare la ureche faţă de ceea ce avea să se întâmple în anul 1944, când frontul se afla deja pe teritoriul românesc, atât în Basarabia, cât şi în Moldova propriu-zisă. Aviaţia anglo-americană, având acum bazele în Italia, a încercat şi, în mare măsură, a reuşit, să ajute frontul sovietic, greu de înţeles pentru noi acum, având în vedere că o rezistenţă mai mare a frontului germano-român ar fi presupus uşurarea avansului aliaţilor în Vestul Europei. Dacă luăm în considerare faptul că interesele engleze se concentrau asupra Greciei, pe care germanii au evacuat-o rapid, după prăbuşirea frontului din Moldova, în august 1944, atunci şi bombardamentele îşi au logica lor. În plus, în 1944 unitatea celor trei mari puteri aliate părea de nezdruncinat, fisurile fiind greu de sesizat.
ALEXANDRU ARMĂ - Rănile unui oraș. București bombardat. 4 aprilie-26 august 1944
(Editura Vremea, Bucureşti, 2016)
Alexandru Armă face referire, pe scurt, la un număr de 14 bombardamente anglo-americane asupra Bucureştiului în intervalul aprilie-august 1944: cel din 4 aprilie 1944 (deosebit de violent, făcând nu mai puţin de 5.000 de morţi şi răniţi - şi această cifră oribilă pare mică faţă de bombardamentele asupra oraşelor germane sau japoneze), cel din 15 aprilie 1944 (deasupra oraşului au ajuns nu mai puţin de 400 de avioane americane, făcând doar 236 de morţi şi 159 de răniţi), cel din 21 aprilie 1944 (mai puţin reuşit), cel din 24 aprilie 1944 (la care au luat parte 500 de bombardiere, e drept, jumătate îndreptându-se spre Ploieşti şi făcând aproximativ 300 de morți, distrugând 600 de clădiri!), cel din noaptea de 3/4 mai, când Bucureştiul a fost bombardat pentru prima oară de avioanele britanice ale Royal Air Force (însă forţa aviaţiei britanice nu se compara cu cea a americanilor, la acest raid luând parte doar 60 de aparate), cel din noaptea de 6/7 mai, derulat tot de aviaţia britanică, care se specializase în raiduri nocturne deasupra oraşelor germane (100 de morţi şi 64 de clădiri distruse), care a fost continuat de raidul american din 7 mai, la numai zece ore distanţă (au luat parte 500 de bombardiere însoţite de 200 de avioane de vânătoare), cel din noaptea de 7/8 mai (raid britanic), cel din dimineaţa zilei de 28 iunie 1944 (care a provocat moartea a 143 de bucureşteni), cel britanic din noaptea de 2/3 iulie 1944, cel din 3 iulie 1944 (400 de bombardiere și avioane de vânătoare americane, 200 de oameni murind, 250 de case fiind distruse), cel din noaptea de 23/24 iulie 1944 (doar 57 de bombardiere britanice aveau să ajungă deasupra Bucureştiului, o deosebire numerică importantă faţă de cele 400-500 de aparate americane), cel din 31 iulie 1944 (alături de Bucureşti aveau să fie atacate şi bombardate Ploieştiul şi Târgovişte, antiaeriana română trăgând nu mai puţin de 3.000 de obuze, fără a provoca mari pagube avioanelor americane, având în vedere altitudinea mare la care zburau atacatorii), ultimul raid aliat deasupra României, înainte ca aceasta să schimbe alianţa, înregistrându-se în noaptea de 9/10 august 1944. Inutil de subliniat groaza pe care au provocat-o aceste bombardamente susţinute locuitorilor oraşului și pe care fotografiile nu prea au cum să o redea la adevărata ei amploare. În faţa acestui adevărat tăvălug aerian aliat, forţele aeriene germano-române nu puteau alinia decât 60 de aparate din partea germană, care se concentrau mai ales pentru protejarea zonei petrolifere Ploiești-Moreni-Câmpina, şi aproximativ 70 de avioane de vânătoare româneşti. Trebuie subliniat eroismul aviatorilor români, care s-au duelat cu mult curaj cu cele mai bune aviaţii din lume la acea oră. Toate aceste bombardamente au fost motivate politic şi militar, însă sistemul de ochire nu era pe atunci atât de precis ca acum, astfel încât rata de eşec (lansarea bombelor pe lângă ţintele desemnate în prealabil) era destul de mare. Au fost vizate depouri, gări, poduri, uzine şi, mai ales, diversele instalaţii petrolifere pe care englezii şi americanii le cunoşteau destul de bine, având în vedere că mulţi specialişti lucraseră înainte de război în industria petroliferă românească.
Blocul Şuţu, parţial distrus după bombardamentul din 15 aprilie 1944
După arestarea mareşalului Antonescu şi declaraţia Regelui Mihai din 23 august 1944, aviaţia germană de război, a cărei misiune era să apere cerul României, a primit ordin să răzbune curajul Regelui Mihai. Între 24 şi 26 august 1944, Luftwaffe a bombardat în mai multe rânduri Capitala României, însă capacitatea ei de distrugere nu se compara cu cea a aviaţiei anglo-americane (de altfel, Luftwaffe pierduse complet confruntarea cu anglo-americanii chiar pe cerul Germaniei), urmărind să distrugă atât simboluri ale statului român (precum Palatul Regal, Ateneul Român, Palatul Telefoanelor etc.), dar şi anumite obiective strategice (gările Chitila, Filaret, aerodromurile Pipera şi Băneasa, Atelierele CFR etc.). Raidurile germane au provocat distrugerea a 514 imobile (cât distrugeau americanii doar într-un raid!), producând 383 de morţi şi 478 de răniţi. După doar trei zile, avioanele germane fie au fost anihilate, aerodromurile fiind cucerite de Armata Română, fie s-au retras spre Transilvania şi Ungaria.
Faţă de alte oraşe mari care au fost bombardate mult mai rău în timpul celui de al doilea război mondial (ce să mai zicem de Dresda, Köln, Tokyo etc.?), Bucureştiul a scăpat relativ uşor, trebuie să recunoaştem, din cea mai teribilă perioadă a istoriei sale (bombardamentele germane din 1916 fiind floare la ureche, după cum a demonstrat-o acelaşi istoric într-un alt volum2). Köln a suferit nu mai puţin de 262 de raiduri aliate în cel de al doilea război mondial, spre sfârşitul războiului fiind mai degrabă un oraş fantomă, 95% din populaţie fiind evacuată, 20.000 de oameni morţi, centrul oraşului complet distrus, iar atacurile anglo-americane din 1945 asupra Dresdei au dus la distrugerea unei suprafaţe de 6,5 kilometri pătraţi din centrul oraşului saxon.
Rămâne de analizat cam cât din ceea ce era denumit „Micul Paris“ (pe drept sau pe nedrept este o altă discuţie, însă clădirile vechi, rămase în picioare, din vechiul Bucureşti constituie farmecul oraşului, cât mai poate avea un oraş martirizat urbanistic şi după 1945, dar şi după 1989) a fost distrus de aviaţiile militare ale Aliaţilor, dar şi a Germaniei naziste şi cât din el a fost demolat de românul get-beget Nicolae Ceauşescu. Şi alte oraşe au cunoscut bombardamente chiar mai serioase decât cele suferite de Bucureşti, fără ca această realitate istorică să ducă la înlocuirea radicală a stilului arhitectonic după război. Dimpotrivă, cele mai multe au fost refăcute, plecându-se de la vechile planuri (cel mai bun exemplu este Varşovia, care în 1945 era în proporţie de 85% distrusă).
Note
1. A se vedea cartea Am zburat pentru România Mare. Memoriile unor aviatori care au luptat în anii Primului Război Mondial, de Valeriu Avram (Editura Vremea, Bucureşti, 2016), unde sunt oferite mai multe detalii despre aparatele achiziţionate şi care au constituit prima aviaţie militară adevărată a României (cea cu care se intrase în război, în august 1916, fiind mai degrabă o parodie).
2. Bucureștiul sub bombele germane. August-noiembrie 1916, Editura Vremea, Bucureşti, 2015.