Pe aceeași temă
Ceea ce a încercat și reușit cunoscutul istoric Thierry Wolton este absolut uriaș și, dintr-o anumită perspectivă, depășește până și Cartea neagră a comunismului, care a fost totuși deschizătoare de drumuri în multe spații occidentale, în care comunismul își păstra din influență până în anii 1990. Peste 3.300 de pagini dedicate istoriei mondiale a comunismului, structurate într-o trilogie de o amploarea neegalată până cum (și este și greu de crezut că în curând va apărea ceva similar), fiecare volum concentrându-se asupra unui unghi bine delimitat al istoriei comunismului (Călăii, victimele, complicii). Primul volum*, a cărui lectură reprezintă în sine o provocare, se concentrează asupra elitelor care au ghidat comunismul şi cele care au provocat cel mai mare carnagiu pe care istoria l-a cunoscut. Comunismul nu a avut în vedere nici un moment altceva decât o politică explicită de exterminare, iar impresionantul volum o dovedeşte din nou, fără putinţă de tăgadă (doar cei orbiţi sau cu interese ascunse o pot face interesat şi vinovat).
Practic, comunismul a fost prima ideologie care a avut nevoie ca de aer de inamici şi practic nu a supravieţuit istoric decât creându-şi necontenit alţi şi alţi dușmani, pe măsură ce cei anteriori erau lichidaţi. Distrugerea lor reprezintă adevăratul „motor revoluţionar“. Comunismul a turnat milioane de litri de sânge în rezervor. Cei interni erau cel mai uşor de eliminat, cei externi, mai greu, dar nu imposibil. Iar Lenin şi Troţki au fost primii administratori şi instigatori ai doctrinei asasinatului de stat, chiar dacă ambii sunt relativ eludaţi, având în vedere recordurile lui Stalin şi Mao. „Purtător al unei cunoaşteri absolute asupra istoriei şi societăţii, partidul leninist concentrează în el dorinţa de a o rupe definitiv cu trecutul şi pretinde că întemeiază o lume mai bună. (...) Odată ajuns la putere, partidul leninist devine instrumentul totalitarismului, pentru că este intrinsec totalitar. Nu-i ajunge să-şi mobilizeze energia pentru construirea paradisului promis; mai trebuie şi să convingă societatea că socialismul deja a început, altminteri trebuind să declare falimentul ideologiei“. Național-comunismul, pe care l-am experimentat și noi, în România își are și el explicația lui, căci cu „cât speranţa în socialism se erodează, subminată de confruntarea cu proba realităţii, cu atât naţionalismul va avea tendinţa să i se substituie. Acest fenomen de compensare/substituire se va regăsi în toate ţările comuniste, sub forme naţionale diferite, ţinând tocmai de particularităţile naţionale, dar şi în partidele de orientare marxist-leninistă care n-au ajuns la putere. Toate vor sfârşi prin a-şi exalta propria naţie, propagând chiar o anumită xenofobie. (...) Fuziunea naţionalismului şi comunismului devine cel mai «perfect» totalitarism, combinaţia de şovinism istoric şi dogmatism ideologic duce la distrugerea fiinţei umane. Iar faptul că Albania şi Coreea de Nord se numărau printre cele mai crude tiranii născute din marxism-leninism dovedeşte cât de periculos este amestecul genurilor“.
Extraordinar de exactă este ecografia întâlnirii dintre cele două totalitarisme ale secolului trecut, a celui nazist și a celui comunist, idilă care avea să se termine tragic pentru zeci de milioane de oameni. Însă regimului sovietic i-a convenit și înfruntarea, căci era pregătit, cel puțin psihic: „regimul sovietic face față șocului, pentru că este în elementul său. Nu există alt comunsim decât cel de război, sistemul totalitar care creează ideologia nu are nevoie să se reconvertească, este de ajuns să se adapteze la noua situație ca să existe, ba chiar să crească. Născut din război, totalitarismul se hrănește cu el“. Să nu uităm că „totalitarismul este o stare de război permanentă“. Războiul distruge individualismul uman, egoismul, necesitatea de prezervare, fie că îl face pe individ să creadă că luptă pentru un ideal măreț, fie îi permite sistemului să înăbușe în sânge orice împotrivire care este privită drept trădare: „două regimuri totalitare care dau mână liberă nocivității sistemului lor: negarea omului, disprețul față de viață, supunerea totală a societății la imperativul războinic, ura față de celălalt, centralizarea puterii, absurditatea și impunitatea conducerii... Niciodată Roșii și Brunii nu au semănat mai mult decât atunci când au încrucișat armele“.
Comunismul s-a dovedit a fi un parazit extraordinar de rezistent şi, ca orice parazit, capabil să se muleze pe structura societăţilor în care s-a infiltrat. „Remarcabila capacitate a ideologiei marxist-leniniste de a se adapta la particularităţile fiecărei ţări cucerite în secolul XX explică de ce, dincolo de structurile de putere similare, copiate după modelul originar instaurat de Lenin, comunismul a putut să-şi dezvolte forme de dictatură naţională, care aveau să-i permită să reziste, în ciuda dezastrelor produse. Ceea ce se va confirma în fiecare ţară europeană aflată sub dominaţie sovietică şi cu atât mai mult, ulterior, în comunismul asiatic.“
Istoricul francez este foarte familiarizat și cu efectele comunismului în țările satelizate de Stalin, implicit cu ceea ce s-a întâmplat în România comunistă, el fiind de altfel un frecvent oaspete al Muzeului Memorial de la Sighet, inițiativa Anei Blandiana și a lui Romulus Rusan, participând la mai multe evenimente. „Instaurarea regimului comunist este întotdeauna o sursă de suferință pentru populație, care este victima lui. În noile democrații populare, cel puțin două sectoare funcționează bine, se dezvoltă chiar: poliția politică și lagărele de concentrare. Efectivele celei dintâi numără în medie 1% din populația totală a fiecărei țări, iar ale celei de-a două tind să se extindă geografic.“ Albania avea la începutul anilor 1950 doar 19 lagăre, Bulgaria 86, Cehoslovacia 422, iar numărul condamnaților este impresionant (mai ales în Ungaria, unde ar fi vorba despre 850.000 între 1948-1952, 200.000 în Cehoslovaicia, 187.000 în Bulgaria etc.). Studierea istoriei Războiului Rece oferă şi din prisma primului volum a trilogiei comunismlui, asamblat cu o migală incredibilă de istoricul francez Thierry Walton, anumite concluzii care sunt valabile şi astăzi, într-o lume liberă, care se confruntă cu agresivitatea Rusiei lui Putin sau perversitatea influenţei crescânde a Chinei comuniste. Doar prin fermitate, îndiguire, asanare (a fenomenului corupţiei interne
Cartea lui Wolton este o istorie de o amploare neobișnuită, iar ambiția lui de a îmbrățișa întregul fenomen comunist este herculeană și, cu toate acestea, îi iese de minune, căci cele trei istorii ale lui oferă o panoramă completă a comunismului. Care este explicat și prin poziționarea sa în societățile pe care le-a devastat. Fără minime cunoștințe despre această istorie locală nu putem înțelege de ce în unele locuri comunismul a eșuat, iar în altele a sufocat și parazitat pe termen lung dezvoltarea societală. Nu ne rămâne decât să așteptăm următoarele două volume ale acestei trilogii fundamentale pentru cunoașterea fenomenului comunist și a consecinţelor lui nefaste, care afectează grav în continuare şi societatea românească, la aproape trei decenii de la prăbuşirea regimului Ceauşescu. //
1.
Despre acest subiect spumos avem şi noi un mic capitol în Mirajul utopiei (Editura Vremea, 2013) intitulat Mirajul Cubei castriste, care a fost publicat iniţial în paginile revistei 22.
// THIERRY WOLTON
//
O istorie mon dială a comunismului.
Vol. 1, Cu pumnul de fier. Călăii.
Încercare de investigaţie istorică.
// Editura Humanitas, 2018
