Pe aceeași temă
În vremuri în care mulți oameni, de la noi sau de aiurea, călătoresc cu disperare, bifând sumedenie de destinații, provenite ori dintr-o agendă personală, ori din agendele altora, ori din ambele, nelăsând aproape niciun weekend neocupat cu vreo plecare, făcând apoi sute de poze și postându‑le pe rețelele sociale, ca și cum acest lucru i-ar valida în vreun fel, tot mai puțini sunt cei care știu ce însemna cândva a călători. În această privință, indiferent de secol sau de cultura de proveniență, a fost mereu unanim acceptat că a călători e ceva ce aduce numai beneficii. Desigur, nu oricine putea să o facă până în a doua jumătate a sec. XX cu multă ușurință, dar călătoriile s-au „democratizat” în ultimii 20 de ani.
De ce să pleci de acasă? Pentru că „trebuie să călătorești ca să înveți”, spune Mark Twain. Pentru că „nimic nu dezvoltă inteligența așa cum o fac călătoriile”, spune Emile Zola. Pentru că „o destinație nu înseamnă niciodată un loc, ci un nou mod de a vedea lucrurile”, spune Henry Miller. În fine, pentru că „lumea e o carte, iar cei care nu călătoresc nu au citit decât o pagină din ea”, spune Sf. Augustin. Doar câteva gânduri dintr-un lung șir de citate care elogiază călătoriile.
Când pandemia a închis frontiere, cei obsedați de a călători au suferit imens. Atunci s-a văzut cel mai clar că în zilele noastre avem de-a face nu atât cu o pasiune pentru călătorii, cât cu o nevoie irepresibilă a unora de a nu sta locului. Nici călătoriile nu mai sunt ce au fost, s-ar zice.
Scriitorul și publicistul Codruț Constantinescu este un călător autentic, care pornește în fiecare voiaj ca într-o experiență de viață esențială. După ce a publicat în 2018 la Editura Vremea volumul Pedalând prin viață, apoi la aceeași editură volumul Liber în Europa, care conțin note de călătorie, foarte recent a publicat la Editura Polirom volumul Pasager prin amintiri (cu ilustrații de Dan Perjovschi), în care povestește călătoriile sale din ultimii doi ani. Sunt texte apărute în Dilema veche sau în revista 22 care, adunate însă, dau un tablou de ansamblu asupra unei pasiuni trăite cu fidelitate și chiar fervoare.
Din cauza pandemiei, destinațiile lui Codruț Constantinescu și ale familiei sale nu sunt foarte îndepărtate, în funcție de posibilitățile de a intra în țările respective, și poate tocmai de aceea dificultatea pregătirii unei astfel de expediții, în care este nevoie de acte doveditoare asupra vaccinării și teste PCR, îi conferă o valoare în plus.
Destinațiile sunt europene: pentru concediul din vară, insule grecești, iar pentru city break-uri, Geneva, Nisa, Budapesta, Roma, Viena, Sicilia, apoi câteva locuri din România, neștiute de publicul larg.
Cartea lui Codruț Constantinescu nu e doar o carte de amintiri de călătorie. Scriam despre volumul precedent, Pedalând prin viață, că autorul îmbină observarea corectă, lucidă asupra a ceea ce vede cu spiritul său fundamental optimist, senin și că una dintre calitățile lui majore este onestitatea. Citindu-l, auzi un om care spune exact ce simte și ce crede, și care, în plus, are umor și capacitatea de a fi autoironic. El se documentează temeinic înainte de a pleca undeva, fiind istoric de formație este mereu interesat de trecutul acelui loc, despre care îi dă cititorului date importante, fără a exagera sau a cădea în pedanterie, și pentru a nu lăsa pe seama memoriei ceea ce va trăi, ține un fel de jurnal în care notează totul. Mai mult decât fotografiile, care de altfel lipsesc din volum, aceste notații „la cald” îl ajută să capteze cel mai fidel ceea ce trăiește.
Fie că merge cu mașina personală, în Grecia, fie că ia avionul și apoi numeroase trenuri și autobuze, stresul cauzat de necunoscut e diminuat de facilitățile oferite de smartphone. Încă o ocazie de a demonstra că e important cum te folosești de un device. Starea generală e una apropiată de euforie, de fiecare dată. Pentru că autorul trăiește fiecare descoperire ca pe o minune, e fascinat de trecutul și prezentul fiecărui loc, intră în vorbă cu localnicii, își aduce aminte de ceea ce au scris înaintea lui diverși autori, dintre care privilegiat este Romulus Rusan cu a sa Călătorie spre marea interioară, reproduce cuvinte străine pe care le învață la fața locului, e atent la fiecare detaliu din jurul său, este frenetic chiar și când e foarte obosit.
Volumul Pasager prin amintiri se citește cam ca un roman, în care eroul privilegiază Grecia, dar se îndrăgostește de orice alt loc în care întâlnește muzee, biserici, spații de cultură, în egală măsură cu plaje însorite și taverne îmbietoare. Privește și ascultă cu aviditate totul, acumulează imagini și sunete ca și cum ar vrea nu să pătrundă în acea cultură, ci să și-o aproprieze. E curios intelectual până la obsesie și bucuros ca un copil înainte de Crăciun.
Ceea ce îl diferențiază de o altă posibilă mărturie de călătorii este faptul că, fiind născut în 1977, Codruț Constantinescu păstrează în memorie că era imposibil să călătorești în Europa occidentală înainte de ’89 și că până în 2007 nu era, de asemenea, deloc ușor, chiar dacă nu mai era interzis. Ceea ce generațiilor tinere de azi le apare drept ceva firesc, pe care îl iau „for granted”, este pentru cei de vârstă mijlocie o cucerire extrem de importantă. A nu mai avea nevoie de viză pentru a intra într-o țară occidentală, a avea în fine un venit care să îți permită nu hoteluri scumpe, ci apartamente de închiriat, de la localnici, nu restaurante fițoase, ci terase unde se poate mânca bine la prețuri aproape românești reprezintă o mică revoluție. Cu alte cuvinte, noi, esticii, suntem în continuare marcați de trecutul recent, cel puțin cei de o anumită vârstă. Și nu e vorba doar de bani, ci și de setea de a cunoaște, pe care am refulat-o prea mult.
Iată un fragment din evocarea orașului grecesc Volos, al șaselea oraș ca populație din Grecia, situat între Atena și Salonic: „Din povestirile lui Panait Istrati știu că în aceste porturi sudice, mediteraneene… găsești viața adevărată, pulsul uman, energiile lui (acum se spune vibe, ce să zic) și nu aveam să dau greș nici de această dată. Încercând să parcăm mașina, am observat un grup de eleni care se strângeau într-o parte a portului. Aveau steaguri, erau nervoși. Soția a crezut că sunt niște onorabili cetățeni greci care s-au adunat să privească împreună apusul soarelui. Am surâs fin, căci mi-am dat seama că se organiza un miting. Am parcat mașina și ne-am așezat la o tavernă cu specific italian. Înainte de a comanda, un lung șir de greci s-a pus în mișcare. Amuzat, l-am întrebat pe tânărul ospătar despre ce era vorba. Mi-a răspuns că se protesta against și a dus mâna la braț, mimând gestul vaccinării. Era previzibil. Greci liberi. Puțin a lipsit să mă ridic de la masă și să urlu de trei ori singurul cuvânt elen care îmi venea în minte: Elefteria, elefteria, elefteria! ( Libertate, libertate, libertate!). Amuzant este că acest elefteria a dat la noi noțiunea de lefter, o realitate atât de neplăcută pentru orice călător la sfârșit de concediu. A fi liber, dar a fi lefter sau a fi sclav, dar a fi bogat? Cooperarea româno-greacă este clară, preferând prima variantă. La Volos m-am simțit într-adevăr un turist autentic, orașul, chiar dacă foarte ofertant, fiind departe de a fi luat cu asalt de turiști. Ajungând în dreptul sobrei biserici ortodoxe, ne-am putut delecta și cu spectacolul unei frumoase mirese elene, care-și purta cu multă demnitate rochia albă peste tenul măsliniu. Poate fusese furată, căci nu am reușit să dibui mirele”.
Pasager prin amintiri e o carte care dovedește, într-un stil accesibil, lejer, dar deloc superficial, ce înseamnă să călătorești cu adevărat: să fii curios, deschis și iubitor de tot ceea ce descoperi. //
Codruț Constantinescu
Pasager prin amintiri. Cu ilustrații de Dan Perjovschi
Editura Polirom, 224 pagini, București, 2023
