Călătorul implicat

Călătoriile în sec. al XXI-lea au devenit altceva decât repausul binemeritat al unei vacanțe așteptate un an întreg, planificată cu mult timp înainte și despre care vorbești și mai mult timp după aceea. Au devenit o plăcere ce are loc între perioadele în care muncim, o plăcere repetată de mai multe ori pe an, de câte ori se poate. Totul a devenit mult mai lesnicios, de la cumpărarea unor bilete de avion la rezervarea unor camere la hotel sau motel, iar dacă mergem cu mașina personală, trecerea unor frontiere reprezintă doar un moment de așteptare, nu și de emoție că am putea să avem viza în neregulă. Uniunea Europeană a devenit un fel de țară imensă în care se cazează fiecare după buget, dar se mișcă în voie, în schimb, având sentimentul (visat atât de mult de generațiile anterioare) de a te găsi Acasă.

Călătorul mediu din zilele noastre se deplasează rapid de la un punct turistic la altul, face sute de fotografii, „consumă” locul vizitat și imediat postează fotografiile pe Facebook, ca să le arate celor cunoscuți. Un „consum” lărgit, care stârnește invidie și chiar spirit de competiție. Ajungi să te duci undeva pentru că ți-a stârnit interesul vreun prieten cu fotografiile lui, mai entuziasmante decât cele ale unor agenții de voiaj. Acestea din urmă nici nu mai trebuie să cheltuiască foarte mulți bani ca să își promoveze destinațiile, călătorii sec. XXI sunt avizi să umble oricând, oriunde și aproape la orice prețuri, numai să nu stea pe loc. Pandemia i-a lovit crunt tocmai pe acești călători „consumatori”, care în acumularea de destinații turistice ajungeau să uite și când au fost în cutare loc. Ceea ce altădată era un soi de reper sentimental, acum e doar un număr dintr-o serie...

Aflat la cea de-a zecea carte a sa, Codruț Constantinescu ne oferă, prin volumul „Liber în Europa. Note de călătorie 2014-2020, cu desene de Dan Perjovschi”, apărut la Editura Vremea, un exemplu de călător contemporan implicat mental și sentimental în fiecare din expedițiile sale, nu „consumist”.

În ultimii șase ani, împreună cu familia, autorul a călătorit fie cu mașina personală, fie cu avionul, fie chiar cu autocarul în Italia, Slovenia, Marea Britanie, Austria, Grecia, Bulgaria și, last but not least, România.

Citind această carte, „Liber în Europa”, auzi vocea autorului, care, în entuziasmul său de călător cu vocație, aș zice, își exprimă bucuria extraordinară pentru orice locșor vizitat, chiar banal în aparență, o voce care vrea neapărat să îți transmită și o invitație la a gusta din plăcerea de a vedea locul respectiv de fiecare dată. Textul cărții este unul compus, pentru că îmbină confesiunea cu observații foarte detaliate asupra a ceea ce întâmpină, apoi face apel la alți autori care au scris despre acel loc, istorici sau scriitori, dând chiar citate din ei, în fine, presară impresiile lui subiective trăite în contemporaneitate cu informații istorice despre locul în care se află.

Are și foarte mult umor, pentru că o călătorie dă ocazia la tot felul de întâmplări, unele mai puțin fericite, dar optimismul autorului este alimentat considerabil de plăcerea însăși de a călători și orice inconvenient e repede depășit și nu lasă urme.

Dacă istoria are un loc de cinste în evocarea locurilor vizitate, Codruț Constantinescu face în permanență referire și la aspecte socio-politice, comentând diverse aspecte din perspectiva unei comparații cu trecutul recent.

Dat fiind că autorul are formație de istoric, nu vom întâlni vreo avalanșă de figuri de stil, nici de exclamații, ci o descriere care e totuși obiectivă, atât cât se poate atunci când ești entuziast...

Pentru că nu vrea să fie un observator detașat, exterior peisajului, autorul intră întotdeauna în vorbă cu oamenii locului, chiar și când limba nu îl ajută foarte mult, pe el sau pe interlocutor, dorința de a cunoaște oamenii „la firul ierbii” fiind atât de mare, încât e salvată mereu chiar și de un amestec de limbi vorbite aproximativ. Dialogul cu grecul Yannis, din Lefkada, este instructiv și amuzant deopotrivă în acest sens.

Trieste, Arezzo, Veneția, Ljubljana, Londra, dar și micul Milton Kenys, Oxford, apoi Viena, Thassos, Corfu, Lefkada, Veliko Tîrnovo, Nessebar, Dobrogea, Clujul și munții României sunt o parte, cea mai importantă, din destinațiile autorului între 2014 și 2020. Dacă a călători este pentru multă lume lucrul cel mai interesant de făcut într-o viață, este și pentru că atunci când călătorești și cu mintea, și cu sufletul conectate la locul pe care îl vezi, trăiești mult mai intens și mai bogat. Spune-mi cât ai călătorit și cum și îți voi spune cât ești, de fapt, de bogat în interior, am putea spune.

Din acest punct de vedere, Codruț Constantinescu este un privilegiat. Atunci când călătorește undeva, el știe să afle istoria locului, să lege imaginea actuală cu cea din trecut, să vadă fiecare loc ca într-un joc de oglinzi, multiplicat în timp, se implică emoțional, fie că e vorba de un colțișor din Grecia sau din Marea Britanie, fie că e Viena sau Oxford, și pentru a nu pierde nimic, își ia notițe la fața locului, mai degrabă decât să facă sute de fotografii. Pentru că tot ceea ce percep mintea și sufletul este mai de preț decât ce surprinde o fotografie. Departe de orice consumerism, autorul face din călătorie o aventură existențială și oferă și altora modelul acesta de a străbate lumea din jurul nostru.

Cu privirea când spre prezentul agitat, când spre trecut, fiecare loc vizitat este onorat cum nu se poate mai bine de autor în cartea lui. Și când călătorești mult, desigur că poți să vezi care sunt asemănările și diferențele dintre locuri, simțindu-te, încă o dată, în Europa ca Acasă: „Când zici Transilvania, zici Evul Mediu, cetăți, fortificații, mister, ziduri groase de doi metri, piațete pavate cu piatră cubică. Sunt destule colțuri care aduc cu Geneva sau Innsbruck. Ardealul a avut parte de un Ev Mediu mult mai conectat la realitățile din Europa de Vest și Europa Centrală, din care a fost, până la urmă, parte component decât celelalte două principate. Dacă turistul român ar manifesta puțină curiozitate, ar putea fi uimit regăsindu-l pe principele transilvănean Istvan Bocskay tocmai în Parcul Bastions din Geneva, alături de trei părinți-fondatori ai protestantismului genevez și scoțianul John Knox, fondatorul presbiterianismului scoțian, bine protejați, pe stânga, dar și pe dreapta, de protectorii protestantismului. Adică de cei care aveau putere politică în epocă. Prima oară când am traversat parcul, în toamna anului 2001, nu prea m-am grăbit să studiez cenușiile statui, oameni gravi, îmbrăcați sobru, care se uitau fix în față, bănuitori la orice pârlit de ortodox și cu ură la catolici. Nici urmă de cai, săbii, tunuri, buzdugane, gesturi eroice. Dar cum se află în drumul meu spre Institutul European, vrând-nevrând, m-am familiarizat cu numele și fețele lor. (…) Istvan Bocskay s-a născut la Cluj, în cadrul unei familii nobiliare maghiare, și nu a fost principe al Ardealului decât pentru foarte puțin timp, între 1605 și 1606, însă a avut o viață plină de aventuri, destul de lungă pentru epoca sa (a fost otrăvit la Kosice pe când avea 49 de ani). A fost contemporan cu cucerirea/ anexarea/ unirea Transilvaniei de către Mihai Viteazul și probabil că l-a și cunoscut, având în vedere că în 1595 a condus un corp de oaste transilvănean la sud de Carpaţi, care l-a ajutat pe marele voievod muntean să-i alunge pe otomani. Vremurile erau foarte tulburi.”

Dacă pandemia ne împiedică încă să călătorim, atunci când ne vom fi vaccinat și vom putea din nou să plecăm la drum, avem în cartea lui Codruț Constantinescu un exemplu de a călători „implicat”: mental și afectiv. //

Codruț Constantinescu

Liber în Europa. Note de călătorie 2014-2020

Editura Vremea, București, 2020, 192 pagini