Cannes: cinematografie și nu numai

Stefan Popescu | 17.05.2016

De-a lungul istoriei sale, Festivalul de la Cannes a fost un adevărat barometru al evenimentelor politice internaționale.

Pe aceeași temă

 

A 69-a ediție a Festivalului de la Cannes a început. În deschiderea de pe 11 mai a fost proiectat filmul lui Woody Al­len, Café Society, prezentat în afara competiției. Timp de 11 zile, 21 de filme din 14 țări vor concura pentru Palme dOr. Pe fe­ricitul câștigător îl vom cu­noaște pe 22 mai. În tot acest timp, presa in­ter­na­țională ne va ține la curent cu știri despre filmele pre­zentate și va priza cu nesaț toate mondenitățile, în­ce­pând cu ținutele starurilor de sex feminin. În Ro­mâ­nia, prima veste bună a și sosit, do­cu­men­tarul Toto și surorile lui, al re­gi­zo­ru­lui român Alexander Nanau, a fost re­com­pen­sat cu premiul France Culture Cinéma.

 

Festivalul Internațional de la Cannes este însă un instrument foarte important al di­plomației culturale franceze și un actor al relațiilor internaționale. În primul rând, este al doilea cel mai mediatizat eve­ni­ment din lume, după Jocurile Olimpice, și cel mai influent eveniment al ci­ne­ma­to­grafiei mondiale. Selecțiile sale nu re­pre­zin­tă o hartă obiectivă a cinematografiei internaționale, acestea fiind dominate de principalele puteri cinematografice occi­den­tale – SUA (23 de filme în și în afara competiției) și Franța (13 selecții) – restul ță­rilor participante (Marea Britanie, Spania, Coreea de Sud, Canada, Israel, Ro­mâ­nia, Japonia, Italia, Iran, Belgia, Da­ne­mar­ca, Olanda, Egipt, Chile, Singapore, In­­dia, Germania, Argentina, Rusia, Bra­zilia, Grecia, Turcia, Filipine, Liban, Cam­bodgia și Ciad) având între una și trei se­lecții. Mi­zele creării acestui festival, cu puțin timp du­pă cel de-al doilea război mondial, stau în dorința Franței de a contesta su­premația ame­ri­cană. Fes­ti­valul In­ter­na­țio­nal de Film de la Cannes es­te un ele­ment al com­pe­ti­ției ideo­lo­gice franco-ame­ricane și, nu întâmplător, fostul mi­nistru de Externe francez, Hubert Védrine, îl considera drept cel mai bun mijloc de a con­testa lhyper­puis­sance américaine, hiperputerea ame­ricană. Aici, Franța își afir­mă statutul de mare putere și, nu în­tâmplător, guvernul francez cheltuiește pe an circa şase mi­li­ar­de de euro pentru a-și susține producția ci­nematografică na­țio­nală (0,8% din PIB-ul francez și 340.000 de locuri de muncă!). Promovarea di­ver­si­tății culturale în lume este unul dintre ele­mentele de bază ale acțiunii diplomatice franceze și ale Or­ga­nizației Internaționale a Francofoniei (do­minată de trei-patru țări – Franța, Ca­nada, Belgia și Elveția). De asemenea, în aceeași logică de putere, nu a fost în­tâm­plătoare organizarea în 2011 a reuniunii G20, grupul țărilor cele mai importante din punct de vedere eco­no­mic, tocmai la Cannes.

 

Cannes este și cea mai importantă piață a cinematografiei mondiale: peste 5.000 de companii ale industriei cinematografice din 120 de țări sunt prezente, cele mai nu­me­roase fiind din India (aproa­pe un sfert), Africa de Sud și Coreea de Sud. Dar Can­nes este nu numai cinema, este şi in­dus­tria cosmetică franceză, o pla­că turnantă a cosmeticelor din lumea în­treagă. La Can­nes, LOréal (cel mai mare exportator al Fran­ţei), dar și Dior sau Dessange îşi aleg am­ba­sa­doa­rele frumu­se­ţii. Aici se dis­cută și despre viitorul cosmeticii și se lan­sează noi tendințe, așa cum a fost în 2014 aplicația Makeup Genius – o apli­cație pen­tru smartphone de simulare a ma­chia­jului.

 

Produsele industriei cinematografice de la Cannes sunt, în același timp, vectori cul­turali. De-a lungul istoriei sale, Festivalul de la Cannes a fost un adevărat barometru al evenimentelor politice internaționale. În perioada Războiului Rece, festivalul es­te un instrument angrenat în eforturile de menținere a unui echilibru între Est și Vest. Ediția din 1956 accepta prezența Chi­nei comuniste și a RDG, două țări ne­re­cu­noscute de întreaga comunitate inter­na­țională. Decolonizarea și crizele din marile puteri coloniale determinate de această transformare – pierderea imperiului – și-au găsit o adevărată tribună la Cannes (în­deosebi războiul din Algeria). La ediția din 2011, Primăvara arabă şi-a găsit și ea o adevărată tribună la Cannes: revoluţia tu­nisiană a fost reconstituită în cele mai mici detalii, inclusiv ziua de 14 ianuarie, când Ben Ali a fugit din Tunisia (Plus ja­mais peur, film realizat de Mourad Ben Cheikh), dar şi dilemele unei societăţi ara­be aflate între mirajul democrației de tip occidental şi islamism (Ni Allah, ni M­tre, de Nadia El Fani).

 

Numeroase scandaluri diplomatice mar­chează istoria festivalului de-a lungul anilor 1960: cu Japonia, pentru Hiroshima mon amour al lui Alain Resnais (1959), cu Spania lui Franco și Vaticanul pentru Vi­ridiana de Buñuel (1961) sau cu Italia, pen­tru La Dolce Vita de Fellini (1966) etc. Edi­ția din 2014 a avut în afara competiției pro­iecția filmului ucrainean Maidan. Rea­li­zatorul, Serghei Loznitsa, prezintă imagini favorabile organizatorilor revoltei de la Kiev din noiembrie 2013-martie 2014. 

 

Istoria și raporturile dificile dintre țări își găsesc anul acesta ecoul cu producția sud-coreeană Mademoiselle, a regizorului Park Chan-Wook: o adevărată epopee ero­tico-fe­minină petrecută între Coreea și Ja­ponia în timpul celui de-al doilea război mon­dial.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22