Carnavalul de la Veneția, balul mascat al Italiei

Silvia Simion | 01.02.2016

Pe aceeași temă

 

”Creatum” sau arte și tradiții este tema din acest an a Carnavalului de la Veneția, aflat în plină desfășurare, până pe 9 februarie. Cel mai faimos carnaval din Italia se concentrează pe vechile origini ale Veneției și, ținând cont de topografia orașului, sunt organizate căi și piețe care amintesc de meseriile și vechile arte tradiționale venețiene.

 

Piața San Marco găzduiește artizani care, prin produsele muncii lor, spun povestea unică a Veneției: realizarea celebrelor măști de carnaval, a instrumentelor și obiectelor din sticlă și porțelan, costume specifice etc. Una dintre cele mai extravagante petreceri este Marele Bal Mascat, care se va desfăşura pe 6 februarie, în Palazzo Flangini, care îl celebrează pe Sfântul Valentin.

 

Carnavalul venețian este amintit pentru prima oară într-un document ce datează din 1268. Pe atunci, venețienii își confecționau singuri măștile și costumele pe care le purtau la petreceri, pentru a-și ascunde identitatea, sexul și statutul social, acest obicei fiind stabilizat după anul 1400.

 

A fost autorizat oficial printr-un act emis de Senatul Republicii în 1296, în care se stipula că toată lumea are dreptul la distracție înainte de lăsatul secului pentru Postul Paștelui.

 

 

De-a lungul timpului, au fost impuse reguli care interziceau purtarea măștilor în timpul jocurilor de noroc sau în timpul ceremoniilor religioase, fiind, în final, stabilită o perioadă limitată pentru a purta aceste măști, intitulată ”Carnevale”, ceea ce se traduce din latină prin ”adio carne!” – referire la începerea postului Paștelui.

În 1797, francezii care au ocupat Veneţia au interzis purtarea măștilor, iar în 1930, Mussolini a interzis carnavalul.  Restricția a fost păstrată până în 1979, când un grup de venețieni au dorit să reînvie tradiția orașului. Ulterior, carnavalul și măștile venețiene au fost relansate din rațiuni economice, devenind un simbol al Cetății Dogilor și o atracție pentru turiștii din întreaga lume.

În prezent, festivalul are o durată de două săptămâni, fiind organizat anual, înainte de începerea postului Paştelui.

Veneția are două elemente de unicitate: măștile și gondolele. Măștile folosite la Carnaval reprezintă personaje din commedia dell'arte sau măști sinistre, sunt colorate și strălucitoare, la care se adaugă costume de epocă, baluri și parade, care dau unicitate evenimentului anual organizat la Veneția.

 

 

Cea mai cunoscută deghizare este "Bauta", o mască albă cu un nas încovoiat, asortată cu o pelerină neagră și un tricorn, numită tabarro. Alte măști celebre purtate de-a lungul timpului la carnavalul vențian sunt "Morreta" și "Gnaga". Costumele specifice de carnaval reprezintă acum o adevărată industrie.

 

Festivitățile de deschidere și de închidere ale carnavalului atrag cei mai mulți spectatori. Acțiunea care anunță în mod tradițional începutul Carnavalului de la Veneția este "Zborul îngerului" lansat din turnul clopotniței Bazilicii San Marco, o tradiție foarte veche ce adună o mulțime impresionantă de oameni în Piața San Marco. Personajul care întruchipează un înger "zboară" de pe Turnul Campanile pe deasupra mulțimii adunate în piață, timp în care poate fi admirat cortegiul de personaje istorice, în frunte cu Dogele și soția acestuia.

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22