Cartea anului 2002

A castigat literatura

Gabriel Dimisianu
Domnule Dimisianu, ce semnificatie are acest premiu pentru lumea literara romaneasca si daca ati putea sa ne spuneti cateva cuvinte despre cartea castigatoare.
Semnificatia, cel putin in viziunea celor care l-au acordat, adica revista, cu sprijinul decisiv al Fundatiei "Anonimul", este de a normaliza viata literara, de a da un semn ca exista totusi resurse pentru o viata literara si culturala in care munca literara este apreciata si remarcata, in care pot fi relevate sau reliefate si carti ale muncii intelectuale si nu numai ale divertismentului. Romania literara isi asuma, prin alegerea unei singure carti din multimea celor care apar intr-un an, riscul, pariul de a o socoti cartea anului.
In ceea ce priveste cartea in discutie, volumul Usa interzisa al lui Gabriel Liiceanu este un jurnal care a surprins multe spirite deja, desi nu a aparut de foarte mult timp, prin calitatile literare, prin capacitatea lui de marturisire, de asumare a unor opinii foarte transante, foarte sincere in legatura cu lumea din jurul sau si cu oameni cu figuri notorii ale contemporaneitatii, constituind o surpriza pentru cei care mizau numai pe imaginea de filozof, de erudit a lui Gabriel Liiceanu.
Nu se poate spune ca aceasta carte, in absolut, este cea mai buna dintre cele care au aparut anul acesta si, mai ales, dintre cele cinci, dar asa a decis juriul printr-o deliberare si printr-un vot. Oricum, revista se considera bine reprezentata de aceasta carte si onorata de faptul ca a putut acorda acest premiu.

Alex Stefanescu
Domnule Alex Stefanescu, care au fost criteriile dupa care au fost alese aceste carti si ce vi se pare deosebit, pe scurt, la fiecare dintre aceste titluri?
Am trecut in revista - nu exagerez - sute de titluri inainte de a ne opri asupra celor cinci carti nominalizate. A fost o productie editoriala bogata din punct de vedere cantitativ, mai ales ca am luat in considerare si sfarsitul lui 2001. Ne-am oprit asupra acestor cinci carti in primul rand datorita valorii lor literare. N-am dat importanta unor criterii neliterare, cum ar fi, de exemplu, varsta autorului, faptul ca a mai luat sau n-a mai luat premii, faptul ca o carte a fost sau nu comentata de critica literara s.a.m.d. Ne-a mai interesat si o anumita anvergura a cartilor. Nu este vorba de niste aparitii minore, ci de niste carti care conteaza in istoria culturii romanesti sau, cel putin in momentul de fata, nu pot fi ignorate. Acesta este un criteriu important pentru noi.
Cartea lui Gabriel Liiceanu reprezinta un eveniment si din punctul de vedere al evolutiei autorului, un cunoscut filozof care are o mare autoritate morala in Romania si care dintr-o data face trecerea de la filozofie la literatura, dovedind ca are un surprinzator de mare talent literar. Este o carte plina de dramatism, de un dramatism al ideilor. Seninatatea ii lipseste lui Gabriel Liiceanu si mie, de exemplu, tocmai asta imi place, pentru ca este vorba de o carte care te provoaca, care iti transmite dorinta de a intelege ce se intampla cu tine in lumea asta.
Fiecare carte are farmecul ei.
Cartea lui Patapievici reprezinta dupa parerea mea un act de curaj intelectual. El indrazneste sa judece pe cont propriu, cu spirit critic ideea de modernitate si de postmodernitate. Face o critica a modului cum intelegem fericirea noi, oamenii de astazi, si ne dovedeste ca nu suntem atat de fericiti cum am merita.
Sintagma "omul recent" va face probabil cariera internationala. Este de o noutate absoluta si de mare consistenta ideologica.
Cartea Tiei Serbanescu, jurnalul Femeia din fotografie, se remarca prin autenticitate. Sunt insemnari despre cum se traia in Romania inainte de ‘89. Ea prezinta interes tocmai din cauza ca intretine aceasta impresie de trait si notat, nu este literaturizare. Literatura este folosita tocmai pentru a inregistra cu cat mai multa acuitate ceea ce a trait autoarea. Cartea are si o istorie a ei: a fost confiscata la vama, autoarea persecutata de Securitate din cauza ei...
Supravietuirile lui Radu Cosasu - o carte de proza memorialistica - sunt fermecatoare prin ironie si autoironie. Un amestec de sentimentalism si umor ii este caracteristic lui Radu Cosasu, care isi persifleaza propriile lui elanuri din tinerete si o face cu multa inventivitate si umor. Este o performanta de comunicare cu cititorul.
In sfarsit, cartea lui Mircea Cartarescu, volumul doi din Orbitor, este inca o repriza a splendorii pe care a inaugurat-o cu volumul intai din aceeasi trilogie. Dupa cum s-a mai observat, nu poate fi calificata roman, poem sau scriere filozofica. Este sinteza, este mod liber de a face literatura, o marca a lui Cartarescu de a se fixa pe sine, de a se clona - ideea ii apartine: "Daca vreti sa ma cunoasteti integral - spunea Mircea Cartarescu - cititi aceasta carte. Eu sunt in aceasta carte si ea ofera o imagine holografica a autorului din cauza ca are un tip de unghiuri de intelegere a lui si a aventurii lui in lume".
De-a lungul vietii am facut parte din multe juriuri, dar este pentru prima data cand n-am primit nici un telefon din partea celor nominalizati, nu s-a facut nici o presiune asupra mea si am un mare respect pentru ei.

Adriana Bittel
Doamna Adriana Bittel, dvs. care ati facut parte din juriu stiti cat de greu a fost sa decideti cartea castigatoare. Cum a fost batalia de dinainte de decernare?
A fost intr-adevar nespus de greu si am o senzatie teribila de disconfort sufletesc si astazi, pentru ca toate aceste carti nominalizate pentru Premiul "Cartea anului" erau exceptionale. Si este foarte, foarte greu sa decizi. In cazul meu, toti autorii mi-erau buni prieteni, asa ca va dati seama in ce situatie grea m-am aflat. Neplacuta si placuta in acelasi timp, pentru ca e foarte bine ca exista asemenea carti, e minunat ca nu stii ce sa alegi, ca una e mai buna ca alta.
Dupa dezbateri furtunoase si dupa mari chinuri a iesit la vot Usa interzisa, ceea ce nu inseamna ca ceilalti nominalizati n-ar fi meritat si ei cu prisosinta acest premiu. Asa e jocul.

Nicolae Manolescu
Domnule Nicolae Manolescu, in ce masura acest premiu, aflat la prima decernare poate deveni un reper si o adevarata institutie pe piata premiilor literare de la noi?
Poate, indeplinind doua conditii. Prima conditie - morala, a doua - materiala. Conditia morala e aceea ca premiul sa fie acordat cu seriozitate si cui trebuie, cu toata relativitatea gusturilor si a judecatilor critice. Sigur se vede, mai ales dupa un timp, daca noi ne inselam. Daca nu ne inselam, atunci e OK. In al doilea rand, fireste, sa avem banii necesari de la an la an, pentru ca un premiu de 2-4-5 milioane nu mai reprezinta nimic. Traim intr-o lume in care banul conteaza, asa incat o suta de milioane e mai mult decat premiile Uniunii Scriitorilor si ale asociatiilor de scriitori. Asta incepe sa fie ceva.
Cu cele doua conditii indeplinite premiul poate deveni un premiu de referinta in anii viitori.

A castigat Liiceanu sau au pierdut ceilalti?
Nu se poate spune asa. Ar fi fost foarte bine sa avem mai multe premii ale anului. E greu sa alegi o singura carte. Asta-i regula la premii: cineva pierde, cineva castiga. In cazul de fata cred ca a castigat totusi literatura.

(Opinia domnului Gabriel Liiceanu o puteti citi in paginile revistei).