"Cartea ridica probleme"

O frica gogoliana, de cinovnici mereu înspaimantati de spectrul unei "revizii" sau al unui "revizor", caracterizeaza mai toate documentele publicate de Marin Radu Mocanu în volumul Cenzura comunista*, carte cu titlu pretentios, dar înselator pana la limita imposturii.
Sunt documente provenite din arhivele fostei cenzuri, 102 cu totul, cel dintai din august 1948, ultimul din octombrie 1985. Desi exista o certa evolutie de stil si de limbaj, ambele foarte rudimentare, chiar de-a dreptul troglodite la începuturi, mai spalate si mai sirete în faza terminala a regimului comunist, unitatea de fond este totusi neasteptat de putin alterata de trecerea timpului si de schimbarea timpurilor. Doua sunt constantele principale.
Cea dintai tine de atitudine: cenzorii sunt "vigilenti", ceea ce pare normal sau macar logic, dat fiind specificul îndeletnicirii, dar vigilenta lor este una angoasata. Din rapoartele si notele întocmite de ei razbate o frica teribila, unele texte sunt literalmente nadusite de groaza. Aceasta spaima nu este provocata însa de ceea ce au citit, ci de permanenta amenintarii ca li s-ar putea reprosa vreo scapare. Cenzorilor le este teama, o teama continua, ca vor fi prinsi în flagrant delict de miopie.
De miopie, evident, politica. Nu-si fac observatiile avand norme si criterii precise; ei sesizeaza sau intervin, ori si una si alta, acestea fiind actiunile lor obisnuite, dar se conduc dupa un retetar vag si fluctuant. Sunt birocratii unor reguli nedefinite, desi au un statut aproape militar. Intr-o Dare de seama din 1958 se dadea astfel o definitie curat politista a meseriei de cenzor: "Lucratorilor institutiei noastre, a caror activitate se situeaza în prima linie a constructiei socialiste - frontul ideologic, le revin sarcini deosebit de mari si complexe: apararea politicii marxist-leniniste a partidului si statului nostru, starpirea manifestarilor revizioniste, a liberalismului si obiectivismului mic burghez, a împaciuitorismului, a apolitismului care încearca sa se strecoare în cuvantul tiparit" (subl. mea, M.I.). Dar ce înseamna, concret, "apolitismul care încearca sa se strecoare în cuvantul tiparit", nimeni nu va putea spune, cenzorul este lasat sa se orienteze, fara sa aiba nici un reper. In aceeasi Dare de seama se mentioneaza astfel ca unul dintre cenzori a dat B.I. si B.D. (probabil bunul de imprimat si bunul de difuzare) lucrarii Materii prime textile vegetale în R.P.R., lucrare caracterizata drept "structural gresit orientata si faptic o aparitie dusmanoasa". Verdictul cade ca o ghilotina - "aici îsi spun cuvantul nu numai un obiectivism strain, nepasator, dar si o miopie politica hotaratoare". De altfel, se practica deseori lectura "în dublu", dar nu neaparat sau nu numai pentru înasprirea controlului, ci si pentru verificarea "vigilentei" primului cenzor. Este citat, în aceeasi dare de seama, cazul unei tovarase care "a citit cu o superficialitate si lipsa de raspundere nemaiîntalnita, nesesizând nimic (subl. mea, M.I.). Abia cand a aflat ca un alt lector cu care citea în dublu are probleme în lucrare s-a hotarat sa citeasca serios cu mai multa raspundere si sa sesizeze greselile". Una dintre conditiile realizarii unei terori eficiente consta probabil în terorizarea celor care o exercita.
A doua constanta priveste limbajul profesional. Exista un set de formule standard, gen "lucrarea nu are o orientare politica", "aparitia acestei schite ar dauna foarte mult", "necorespunzator", "replici inoportune" (într-o piesa de Romain Rolland!), cutare film are "o orientare susceptibila de interpretari tendentioase", "unele dintre poeme sunt însa mai putin deschise, astfel încat ele lasa loc unor sensuri ambigui, unor posibilitati de interpretare nedorite", "cartea ridica probleme" s.a.m.d. Ca si limba de partid, careia îi apartine, limbajul cenzorial este în genere abstract si cadaveric. In putinele împrejurari cand, totusi, patrund elemente concrete în note, rapoarte si informari, rezultatul este ubuesc. La 14 martie 1964, de exemplu, din ziarul în limba maghiara Elöre se elimina o propozitie despre existenta unui centru la Campina pentru productia cauciucului sintetic. Propozitia aparea însa în fragmentele selectate dintr-un articol al unui jurnalist francez, articol prezentat la "revista presei straine". Intrebarea este ce sens mai avea cenzurarea acestei informatii, în ziarul maghiar, dupa ce ea fusese publicata în Occident... Dintr-o carte de turism (Peisaje în Romania) se semnaleaza, pentru a fi scoasa, fraza "Suntem un popor care canta si surade", cu justificarea urmatoare: "aceasta afirmatie este buna numai pentru vremurile bune ale poporului nostru, vremurile de astazi. Generalizarea nu este exacta". Tentatia de a pune astfel de aberatii în seama debilitatii culturale si intelectuale a cenzorilor nu e mica; dar, în unele cazuri, enormitatile puteau fi premeditat fabricate, din prudenta. Cand o nota despre un volum de Serban Cioculescu îi are ca destinatari (în 1966) pe Emil Bodnaras, Paul Niculescu-Mizil si Sion Bujor, nu e nevoie de un prea mare efort de imaginatie pentru a presupune ca autorul notei îsi asuma anume riscuri (se scosese un articol despre misiunea în China a spatarului Milescu). Sau, alta data, cenzorul scrie ca volumul Calcaiul vulnerabil de Ana Blandiana "nu poate primi "bun de tipar"". Nota este din 10 mai 1966. Volumul Anei Blandiana a aparut, totusi, în acelasi an, 1966...

Victorii postume

Aparent, Marin Radu Mocanu, autorul acestei culegeri, nu a observat ca volumul Anei Blandiana fusese initial respins de cenzura: sa nu se fi gasit în dosarul de unde a extras nota publicata nimic despre modul în care s-a revenit asupra primei decizii?! Este drept însa ca, din punctul de vedere al editarii de documente, contributia autorului este nula. El a scos din Arhivele Statului un numar de documente, nu se poate sti dupa ce criteriu, si le-a însirat unele dupa altele, în ordine cronologica. Nu a redactat nici o nota, dar a compus un fel de "eseuri" introductive despre cenzura comunista, toate de un mare comic involuntar. Autorul are o slabiciune deosebita pentru scrisul înflorit. El produce fraze precum "Presa de partid, în care includem si revista "Contemporanul", ara de zor terenul pentru smulgerea butacilor roditori si plantarea semintei ciulinoase", "Croirea unui drum propriu al Puterii prin stepa obositoare si capricioasa a socialismului (sovietic) mondial trebuia pregatita din mai multe unghiuri de vedere", "Aducand cu sine o megalitico-fantasmagorica "faurire a unei societati multilateral dezvoltate", anul 1965..." (s-ar parea ca sensul cuvantului "megalitic" îi cam scapa autorului), "Campania de descapatanare a individului, a natiunii întregi...", "Mijlocul deceniului sapte aducea cu sine în micutul geamantan al dezghetului un suflu liberalizator", "Apogeul "dezghetului" marcat de "vara pragheza '68" continea în suflul lui - alaturi de diamantele aventurii ceausiste - si plumbii temerii în fata labelor ursului moscovit" etc., etc. "Diamantele aventurii ceausiste"?! De ce nu, cata vreme se vorbeste elogios despre "personalitatea europeana a compatriotului nostru, patriotul I.C. Dragan"!
Dar cartea ridica probleme ceva mai serioase si decat elucubratiile de acest gen, si decat evidenta incapacitate a autorului de a edita un document de arhiva.
Nu au aparut prea multe carti despre cenzura. O buna "schita istorica introductiva" a dat Adrian Marino (Cenzura în Romania, 2000). Trei cercetatori din Cluj, Ionut Costea, István Király si Doru Radosav au publicat, în 1995, o cercetare fundamentala (Fond secret, Fond "S" special). Exista de asemenea un bun manual, pare-se la origine un curs universitar, util (Marian Petcu, Puterea si cultura, O istorie a cenzurii). Documente extrem de interesante a publicat si Bogdan Ficeac, în Cenzura comunista si formarea "omului nou". In sfarsit, sub titlul Gandirea interzisa, Scrieri cenzurate in Romania 1945-1989, o echipa coordonata de Paul Caravia a întocmit o lista incompleta a scrierilor cenzurate. Incompleta, între altele, afirma coordonatorul în prefata, si pentru ca "nu a avut acces la documentele cenzurii aflate la Arhivele Statului". Sunt acolo, mentiona Bogdan Ficeac, aproximativ 57 de metri liniari de documente. La care nu numai publicul larg nu are acces, dar nici cercetatorii; sa fie pentru ca salariatii Arhivelor Statului, poate doar unii dintre ei, vor fi socotind arhivele o... proprietate privata?!

* Marin Radu Mocanu - Cenzura comunista, Editura Albatros, 2001, 468 pp