Pe aceeași temă
Zbucium și memorie
Emil Boşca-Mălin (pseudonim literar Milu Mălin) a fost jurist, avocat, jurnalist, politician, dar şi etnolog prin vocaţie – este prima frază a fișei-portret pe care o regăsim la Memorialul Sighet. E, de asemenea, imediat după 23 august 1944, în zona de decizie și de comunicare de la vârful PNȚ. În 1946 este condamnat la ani grei de închisoare – în baza acuzației de „complot pentru distrugerea unității statului”. Nu intră imediat în arest, pentru că Emil Boşca-Mălin reușește să se ascundă vreme de șase ani de autorități. Pe 10 iulie 1952 e arestat și dus în mai multe centre dure de detenție comunistă. Va rămâne în închisoare până în 1964.
„Zbucium. File dintr-o viață trăită” e o neobișnuită carte. E a lui Emil Boșca-Mălin, dar e și cartea atent însoțită, pagină cu pagină, paragraf cu paragraf, de nepoata lui; Oana Boșca-Mălin semnează introducerea, notele, comentariile și epilogul. „Nu ştiu de care dintre toate cele pe care le-a făcut în viaţă – ziarist, jurist, avocat, om politic, soţ, tată – a fost mai legat Emil Boşca-Mălin sau care l-a definit cel mai bine, în raport cu lumea prin care a trecut. Ceea ce ştiu este că despre sine însuşi a scris doar două texte: un jurnal care l-a însoţit cea mai mare parte a vieţii şi un „roman al zilelor trăite”, care cuprinde povestea adevărată a devenirii lui ca ziarist. Când am primit de la CNSAS cele şaptesprezece volume cuprinzând materiale referitoare la el sau compuse de el, ştiam deja că printre acestea se află şi manuscrisul unui „roman”. Dintre cele şaptesprezece volume, opt sunt dosarele de urmărire, iar celelalte nouă cuprind manuscrise foarte diferit scrise, cu cea mai mare probabilitate, între 1946-1952”, notează Oana Boșca-Mălin în marginea unei povești de destin cu adevărat excepțional. //
La Sighet
„Citind strânse la un loc între copertele acestei cărți conferințele pe care Thierry Wolton le-a ținut de-a lungul anilor la Școala de Vară de la Sighet, în timp ce cuvintele îmi sunau în gând cu vocea lui vibrând de entuziasm sau de revoltă, îl vedeam înconjurat de zecile de ascultători cu ochii arzând de atenție, purtați împreună pe valurile fierbinți ale ideilor în stare să devină convingeri. Pentru că elevilor Școlii de Vară a Memorialului Victimelor Comunismului de la Sighet Thierry Wolton nu le-a predat doar istoria comunismului, ci și pasiunea căutării adevărului până în pânzele albe și curajul implicării în lupta pentru impunerea lui, și hotărârea asumării propriilor opțiuni și convingeri. Istoric prin rigoarea cercetării, dar scriitor și ziarist prin elanul transmiterii concluziilor acesteia,
Thierry Wolton a fost nu doar profesorul de istorie, ci și profesorul de entuziasm al Școlii de Vară” – acesta este un pasaj din textul Anei Blandiana, care introduce o splendoare de carte în care, în prim-plan, este figura marelui istoric din Franța al comunismului. „Wolton la Sighet” e cel mai recent volum din – deja – suita de volume dedicate unor mari personalități (cu precădere din afara României) care au marcat, prin prezența lor, memoria instituțională a Memorialului de la Sighet; înaintea acestui volum am avut, de pildă, cărți despre Alexandru Zub, St. Courtois, Dennis Deletant, Vladimir Bukovski – la Sighet. Așadar, pe un calapod similar cu cele anterioare – conferințe, dialoguri, interviuri, toate adunate într-o carte-document care este, totodată, și, desigur, o carte-reverență pentru exemplul extraordinar al unui intelectual cu adevărat demn! //
Lupta pentru credință
„Mă bătea şi cu pumnii. Mi-a dat un pumn aşa de tare la urechea stângă, că atât am zis: «Nu mai aud cu urechea. Am simţit că a pocnit ceva şi nu mai aud cu o ureche». Mă anchetau la etajul patru, la Ministerul de Interne – Ministerul de Interne era pe‑atunci lângă Palatul Regal. Anchetatorul mi-a arătat Biserica Italiană, că era vizavi, şi m-a întrebat dacă eu cunosc biserica. Zic: «Da, o cunosc». Nu erau perdelele trase. Fiind noapte, întuneric, se vedea. Şi s-a dus locotenentul-major care mă ancheta, anchetatorul meu, să tragă perdeaua. În momentul acela, celălalt anchetator, un căpitan, mi-a dat o lovitură aşa de puternică în piept, că am simţit că ceva a plesnit. Atât am spus: «Simt că a plesnit ceva în piept şi simt sânge în gură» – e un fragment dur dintr-o confesiune extraordinară pe care a făcut-o Sora Clara (Catrina Laslău) într-un dialog de patrimoniu pe care l-a avut cu Aurora Sasu.
Dialogul e „piesa” centrală a volumului „Christus Vincit!” sau despre puterea credinței în închisorile comuniste” (volum – îngrijit și prefațat impecabil de Virginia Ion – cu nr. 44 al impresionantei serii de „Istorie orală” de la Editura Fundației Academia Civică; interviul de față este parte a unei ample campanii pe care Aurora Sasu a pornit-o în 1992 pentru a aduna mărturii despre represiunea împotriva Bisericii Catolice de ambele rituri, din perioada regimului comunist. Sora Clara a lucrat la Nunțiatura Apostolică din România din 1938. Împreună cu întreg personalul Nunţiaturii Apostolice din România, a fost arestată la 19 iulie 1950. În 1952, a fost condamnată la 15 ani muncă silnică pentru „uneltire contra ordinii sociale”. După 14 ani de detenție – penitenciarele Jilava, Mislea, Spital Văcăreşti, Miercurea Ciuc şi Oradea – a fost eliberată în 1964, printr-o tardivă grațiere. //
Vintilă Horia – CNSAS
„Vintilă Horia – Între condamnare și grațiere. Documente din arhiva CNSAS” e o lucrare de cercetare de top care are în prim-plan supravegherea încrucișată de către autoritățile comuniste a singurului scriitor de origine română care a fost laureat Goncourt. Cartea e lucrată și foarte atent ordonată de reputata Ioana Diaconescu – domniei sale îi aparțin nota asupra ediţiei, introducerea, suita de note, selecţia, ordonarea cronologică şi transcrierea documentelor. Analiza doamnei Diaconescu e făcută pornind de la documente inedite din Arhiva CNSAS, de dosarul D (documentar) 0007346, de cel informativ, în două volume: I 0151079_001 și I 0151079_002, precum și de dosarul SIE (Serviciul de Informații Externe) privind urmărirea informativă a lui Vintilă Horia în afara României; toate, din Arhiva CNSAS. E o analiză a acestor documente și chiar mai mult decât atât: o limpezire a lor.
Pentru că, ne spune Ioana Diaconescu: „Voi porni la elucidarea, cu argumentele logicii, a unui dosar socotit, pe nedrept, neclar. Din punctul meu de vedere, toate cele ce vin în calea demonstrației la care pornesc sunt clare, toată rumoarea din jurul celui numit de răuvoitori „cazul Vintilă Horia” fiind instrumentată pentru a compromite reputația singurului scriitor român încununat cu Premiul Goncourt și pentru a macula imaginea unui intelectual de o valoare incontestabilă care trebuia distrus măcar psihic, dacă fizic nu se putea, prin condamnarea lui monstruoasă și aberantă în contumacie. După părerea mea, ura autorităților comuniste față de Vintilă Horia a crescut odată cu neputința de a-l prinde viu, el neaflându‑se la data condamnării în țară”. //
Prețul credinței & puterea rugăciunii
„Voiau cu orişice preţ să ne determine să dăm declaraţii acuzatoare împotriva preoţilor. Noi eram, încă, numai studenţi; am fost dintre studenţii teologi franciscani patru în închisoare. Voiau să ne determine să-i acuzăm pe preoţi, superiorii noştri, că ar fi dat dispoziţii potrivnice orientărilor de atunci şi, deci, să-i facem vinovaţi pentru ca să primească condamnări. Şi fiindcă refuzam să dăm asemenea declaraţii, care, în fond, în forma în care voiau ei nici nu erau adevărate, fireşte, ne-am luat câte o bună porţie de bătăi şi tot ceea ce era în legătură cu aceasta” – acest pasaj (dintr-un interviu cu Pr. Iosif Sabău) reprezintă o secvență a uneia dintre zecile de confesiuni ale clericilor din Biserica Romano-Catolică despre viața carcerală și experiența lor postdetenție din timpul comunismului.
„Rezistența prin rugăciune. Călugări şi preoţi romano catolici în închisorile comuniste” (editor și aparat critic: Andrea Dobeș) este partea a doua a extraordinarei opere de memorie realizate de Aurora Sasu (prima parte – volumul publicat în 2022, „Prețul credinței”). Volumul cuprinde 23 de interviuri din Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, fond Aurora Sasu. Mai precis: confesiunile a 21 de clerici din rândul Bisericii Romano Catolice, la care se adaugă alte două mărturii ale, ne spun editorii cărții, unor „martori oculari a celor petrecute la începutul anilor ’50, pentru a avea o imagine cât mai clară și cuprinzătoare asupra evenimentelor care au dus la zecile de arestări, atât din rândul clerului, cât și al laicilor”. Imaginea despre comunism și despre destinele frânte sau greu puse la încercare ale oamenilor este clară și, mai ales, teribilă. //
