Charles, Camilla (și Diana)

Când sâmbătă, 6 mai, arhiepiscopul de Canterbury a așezat pe capul Camillei coroana Queen Mary (fabricată în 1911 pentru încoronarea Reginei Mary, bunica lui Charles III), o poveste imposibilă a devenit realitate. Camilla, care din 9 aprilie 2005 este oficial a doua soție a regelui Regatului Unit, a devenit regină. Nici William Shakespeare n-ar fi putut imagina o poveste mai complicată și mai dificilă, desfășurată pe durata unei jumătăți de secol.

1994-1995 sunt cei mai negri ani din viața Camillei Parker-Bowles, născută Shand. În iulie 1994 își pierde mama, victimă a unei boli asociate cu vârsta a treia, dar despre care nu se prea vorbea: osteoporoza. Puțin timp după, Camilla se va angaja ca fervent susținător al NOS (National Osteoporosis Society), pentru care va organiza gale caritabile și acțiuni de colectare de fonduri. Prima are loc în septembrie 1995 și reușește să adune 10.000 de lire sterline. Acțiunea e importantă pentru că, după acest eveniment, NOS va apela la ajutorul doamnei Parker-Bowles, invitată să facă parte din cercul restrâns de persoane care vor avea ca misiune să ajute această organizație să își facă publică munca de informare, prevenire și cercetare pentru găsirea unui tratament. Fotografia pe care Camilla va fi obligată să o facă pentru a-și lua în primire noul statut va fi publicată în cotidianul Daily Mirror. Este prima ocazie în care publicul britanic o va descoperi într-o lumină favorabilă. Până la acest portret, toate fotografiile cu Camilla publicate în presa britanică fuseseră materiale furnizate de paparazzi – fotografii în care o femeie trecută de prima tinerețe, îmbrăcată simplu, șters, nemachiată face concurență unei Lady Diana glamour, tânără, frumoasă, îmbrăcată după ultima modă.

 În ianuarie 1995 e pronunțat divorțul între Camilla Parker-Bowles și primul soț, Andrew – tatăl copiilor săi. Cuplul ducea de ani buni vieți separate. Încă din tinerețe, Andrew Parker-Bowles avea o reputație de playboy inveterat. Iar dacă cei doi se căsătoresc după o curte de șapte ani, e un succes personal al Camillei, o femeie a cărei personalitate și inteligență nu lăsa pe nimeni indiferent. După divorț, Camilla rămâne fără casă. Cei doi copii își fac studiile în instituții cu internat. Tatăl Camillei, maiorul Shand (ofițer care s-a evidențiat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, devenit mai apoi negociator de vin), a vândut casa familială și s-a mutat la fiica sa, Annabelle. Tot Annabelle, devenită prin căsătorie d-na Elliot, va deschide ușa casei sale Camillei și o va găzdui atât cât va fi necesar. Sâmbătă, Annabelle Elliot a fost una dintre cele două doamne în alb prezente în Westminster Abbey, în spatele Camillei, iar nepoții lui Annabelle – Gus, Louis și Freddy – au fost paji la slujba de încoronare și și-au făcut apariția,  alături de familia regală britanică, la balconul Palatului Buckingham.

Dacă la începutul anilor 1990, Camilla era cea mai detestată femeie din Marea Britanie și probabil din lumea întreagă, studiile realizate în perioada ce precede 6 mai 2023 arată că 48% dintre britanici au o opinie pozitivă despre Camilla, în timp ce 39% sunt în tabăra adversă, fideli Prințesei Diana, pe care o văd în continuare ca pe o sfântă, o persoană sacrificată.

Realitatea însă e cu totul alta, iar o nouă carte publicată de curând încearcă să pună lucrurile în ordine.  Jean de Cars este un reputat istoric, specializat în istoria dinastiilor europene și a celor mai iluștri reprezentanți ai acestora. De-a lungul unei cariere de autor începută acum 48 de ani, Jean de Cars a semnat  17 biografii și a colaborat la alte opt lucrări de profil. Biografiile dedicate lui Ludovic al II-lea de Bavaria, Elisabeth (Sisi) de Austria, Nicolae al II-ea Romanov și Elisabeta a II-a a Marii Britanii sunt câteva dintre cele mai citate lucrări de profil. Editura franceză Perrin, care îi este alături de la primul volum, din 1975, i-a publicat de curând (27 aprilie) un nou volum intitulat: Charles, Camilla și Diana. Iubiri și trădări în familia Windsor. 332 de pagini în care sunt reamintite evenimente cunoscute, menționate, altele mai puțin cunoscute, într-o cronologie și o grijă față de detaliu aproape obsedantă. Cititorul dornic de a înțelege dedesubturile acestei telenovele regale este invitat să urmărească firul evenimentelor, așa cum sunt ele relatate de un istoric, și nu de un jurnalist de can-can. Căci tot ce știm despre Charles, Diana și Camilla ne vine de la o presă britanică tabloidă dornică de a vinde cât mai multe ziare. Jurnaliștii britanici de la cotidianele care au scris despre acest triunghi amoros nu au fost niciodată interesați nici de adevăr și nici de a consemna istoria. Azi, pentru un public mult mai educat în dezinformare mass-media și manipulare, cartea este o analiză clară și concisă despre cum doi oameni pot fi denigrați fără milă și reținere. Și, pentru prima dată, Diana nu mai este prezentată ca o victimă inocentă, ci ca o femeie iresponsabilă, imatură, manipulatoare, cu probleme grave de comportament și o agendă personală de adolescentă infatuată. Și scriind aceste rânduri nu pot să nu mă gândesc la Prințul Harry, care a moștenit-o mult prea mult pentru propriul său bine.

Pe fișa de studii gimnaziale, unde pe lângă note sunt trecute câteva aprecieri legate de comportamentul și personalitatea elevului, sunt trecute următoarele: ,, În ciuda vârstei fragede, Diana este o manipulatoare fără pereche”, a scris diriginta tinerei Diana Spencer, elevă de gimnaziu. La 9 ani este trimisă la o școală cu internat de unde iese la 16 ani cu o foaie care consemnează rezultate catastrofice la toate materiile. La 16 ani este trimisă în Elveția, la Gstaad, într-un finishing school, instituție unde sunt acceptate fete provenind din înalta societate și unde erau pregătite să facă impresie în lumea bună. Fetele învață limbi străine, eticheta, arta conversației pe diverse teme, fac mult sport. Diana plânge și se plânge fără oprire, scrie scrisori acasă și dă telefoane care exasperează familia. După șase săptămâni este retrasă de la studii. În cei trei ani până când lumea o descoperă la brațul lui Charles, Diana ia câteva cursuri de bucătărie, se înscrie la o școală de dans și e angajată ca baby-sitter de către o familie de americani înstăriți care lucrează la Londra. Diana este o fată fără viitor, de familie bună – cert –, dar complet nepregătită să stea pe propriile ei picioare. Fără ambiții, ignorantă din punct de vedere intelectual, atrasă ca un fluture de vedetele de film, de muzică și de modă, Diana este indezirabilă. La aproape 19 ani n-a avut niciodată un partener. Și ceea ce în viața de zi cu zi ar putea să ridice multe semne de întrebare, în viața familiei regale britanice apare ca un miracol! Căci de ani buni se caută o soție pentru Prințul Țării Galilor. Charles va trebui să fie de acord cu acest mariaj aranjat, pus la cale de către Lady Fermoy, bunica Dianei, și Regina Mamă, bunica Prințului Charles.

Diana corespunde tuturor cerințelor: familie bună din aristocrația britanică, e tânără și provine dintr-o familie cu mulți copii, așadar capabilă să devină ea însăși mamă. Deși familia Spencer cunoștea caracterul imprevizibil și dificil al Dianei, au ascuns aceste detalii, în parte sperând că toate resursele puse la dispoziția Dianei pentru a deveni regală vor fi suficiente pentru a o aduce pe drumul cel bun. Și apoi, acest mariaj era pentru Diana o ieșire din impasul în care se afla. Între a fi baby-sitter și Prințesă – viitoare regină, ce ați fi ales?

Diana l-a întâlnit doar de câteva zeci de ori pe Charles, înainte de a se vedea la altarul Catedralei Sf. Paul.

Diana declara în celebrul interviu Panorama al canalului ITV (un canal TV independent care susține ideea unei Mari Britanici republicane) în toamna lui 1995 și difuzat pe 20 noiembrie (data la care Regina și Prințul Philip celebrau 48 de ani de mariaj – câtă eleganță din partea unei nurori!) că Charles n-a întrerupt niciodată relația cu Camilla. E drept, dar relația pe care Charles o avea cu Camilla după ce aceasta se căsătorise cu Andrew Parker-Bowles, în 4 iulie 1973, este o adevărată relație de prietenie, convertită începând cu decembrie 1974 în relație spirituală, căci Charles este nașul de botez al primului copil al cuplului, Tom.

Diana n-a înțeles niciodată prieteniile și loialitățile de lungă durată, căci nu a avut niciodată așa ceva. A convertit în prieteni și apoi amanți personalul care lucra pentru ea la palat.  S-a aruncat în brațele oricui o privea cu ochi admirativi, căci avea nevoie de asemenea gesturi pentru propriul moral și ego. O dată poliția i-a făcut o vizită pentru că sunase într-o noapte de 400 de ori un fost angajat, căsătorit, cu care avusese o idilă și care – din această cauză – își pierduse slujba.

Diana a aplicat același tratament și Camillei, pe care o suna în miez de noapte să-i spună să se uite pe geam, afară, unde cineva așteaptă să o ucidă. Azi, un asemenea telefon s-ar lăsa cu arestări și condamnări. Camilla a răbdat și nu a depus plângeri la poliție. Diana și-a povestit povestea cum a vrut, exact cum Harry a făcut-o de curând. Diana a avut grijă să lucreze să se prezinte ca victima ideală, Cenușăreasa neiubită și maltratată.

Charles, deși la curent cu totul, n-a spus nimic incriminator – rufele nu se spală în public – și a păstrat mereu pentru Diana o tandrețe pentru că da, Diana a fost o femeile frumoasă, care l-a sedus la un anumit nivel și va fi mereu mama copiilor săi. Dar spre binele monarhiei britanice, să sperăm că nimeni dintre cei care gravitează cu adevărat în jurul tronului nu a moștenit tarele de caracter al Dianei – copil neiubit –, femeie nefericită prin propriile alegeri. //

Regele Charles al III-lea (74 de ani) a fost încoronat, pe 6 mai 2023, într-o ceremonie la Westminster Abbey, alături de regina consoartă Camilla, în prezența a aproximativ 2.200 de persoane. Regele și-a rostit jurământul, promițând că va „favoriza un mediu în care oamenii de toate credințele pot trăi liber”.

Încoronarea regelui Charles al III-lea a avut loc la opt luni după moartea mamei sale, regina Elisabeta a II-a, pe 8 septembrie 2022, la vârsta de 96 de ani. Ceremonia a fost mai modestă, în comparație cu încoronarea reginei Elisabeta a II-a, în 1953, când au participat 8.000 de invitați.