Pe aceeași temă
Trei-patru carti, pe putin, ar fi scos un autor mai econom din ceea ce Lavinia Betea a pus intr-una singura. Are, ce-i drept, un titlu de tratat general, Psihologie politica*, pe care cuprinsul nu-l dezminte; si este o carte "grea", ca o masa cu feluri multe, copioasa, dar cu inalt risc de indigestie. Este intrucatva chiar genul autoarei, ceea ce probabil si explica intr-o anumita masura de ce Lavinia Betea nu a devenit - de preferat ar fi sa nici nu devina! - vedeta mediatica si mediatizata a diverselor talk-show-uri, cu toate ca datele nu i-au lipsit.
A facut jurnalism (intre altele, a ajuns pe linia frontului in timpul conflictului dintre separatistii transnistreni si autoritatile de la Chisinau), este autoarea unor carti de convorbiri cu fosti inalti demnitari comunisti (Maurer, Birladeanu, Corneliu Manescu), de neocolit pentru oricine se ocupa de Romania anilor 1940-2000, indiferent de specialitate, a produs unul dintre putinele studii autohtone valabile in sens occidental despre un "caz" crucial al istoriei comunismului in Romania - Lucretiu Patrascanu, moartea unui lider comunist (2001).
Dintr-un articol aparut acum doua saptamani in 22 rezulta ca vrea sa scrie despre un alt "caz" al aceleiasi istorii, de asemenea complex si complicat, cel al lui Vasile Luca. O impresionanta putere de munca - numai pentru cartea despre Patrascanu a studiat toate cele vreo 80 de mii de pagini ale "dosarului" acestuia, o tenacitate razbatatoare, de eroina a prozei lui Slavici, dovada marturisirile din articolul mentionat, dar si din alte texte, despre parcursul de maratonist prin toate paraginile si hatisurile birocratice pentru a ajunge la arhive si fonduri documentare, in sfarsit o modestie domoala si defensiva de provinciala oarecum rustica, foarte probabil nu tocmai inocent afisata, in orice caz deplin contrastanta cu marea concentrare de personalitati accentuate sau aspirante la aceasta conditie din perimetrul celor doua-trei domenii in care a dat lucrari de referinta (istorie contemporana, sociologie, stiinte politice), cam acestea sunt elementele unui "portret" deductibil din cartile Laviniei Betea. In care nu se sfieste, folosind aceeasi suspecta naivitate de presupus ca jucata, ca in romanele lui Marin Preda, sa se strecoare ea insasi - cartea despre Patrascanu incepea cu marturisirea autoarei ca s-a nascut si a copilarit intr-un sat amarat din Apuseni, in cea de acum sunt folosite impresii dintr-o excursie, adevarat ca in URSS si despre gigantica procesiune de sovietici veniti in pelerinaj la mumia lui Lenin s.a.m.d.
Sunt multe in cartile Laviniei Betea asemenea momente de interferenta intre experientele personale, tinand de "istoria marunta", si marea istorie; de exemplu, in convorbirile cu fostul ministru roman de Externe Corneliu Manescu, vara anului ‘68 este evocata si din neasteptata perspectiva a unui copil de la tara din Apuseni: "eram atunci - scrie Lavinia Betea – un copil de 12 ani. Locuiam intr-un sat din Apuseni, unde oamenii traiau putin deosebit fata de Evul Mediu in ceea ce priveste muncile si obiceiurile practicate. Pe toate dealurile se lucra la cositul si uscatul fanului. Parintii mei aveau un aparat de radio. Agatat de craca unui prun, acel radio, cu volumul dat la maximum..." etc.
Procedeul tine insa in egala masura de o metoda si de un tip anume de demers, nu e un rasfat publicistico-literar. Psihologie politica este, in primul rand, o pledoarie pentru o disciplina stiintifica, de aici, poate, si titlul de curs universitar. Nu inselatoare este insa aceasta denumire, ci restrictiva. Cursul de psihologie politica exista cu adevarat in cartea Laviniei Betea si, daca in Romania aceasta stiinta se va impune, autoarea va figura printre pionierii impamantenirii si ilustrarii ei. Un pionierat ce depaseste insa granitele Romaniei, fiindca, dupa cum precizeaza Lavinia Betea, "importanta acordata psihologiei politice in mediile universitare europene este mult mai redusa decat in Statele Unite". Aici poate ca ar fi fost necesar sa se faca o paralela cu psihologia sociala, disciplina multa vreme ignorata sau marginalizata in Europa, dar in Statele Unite luata in serios si cultivata intr-o asemenea masura incat unul dintre "parintii" acestei discipline, francezul - originar din Romania - Serge Moscovici si-a castigat notorietatea mondiala dincolo de Atlantic, in Hexagon fiind abia ulterior recunoscut ca o somitate stiintifica.
Lucrarea Laviniei Betea lui Serge Moscovici ii este de altfel dedicata, iar savantul francez este unul din spiritele tutelare ale cartii. Prezentarea domeniului, a obiectului, a conceptelor si a metodologiei specifice psihologiei politice sunt facute de Lavinia Betea convingator, fara evitarea dificultatilor de definire si cu infatisarea echilibrata a argumentelor favorabile cercetarilor stiintifice de acest gen. Este insa greu de apreciat care va fi si cum va fi ecoul acestei pledoarii in mediile universitare romanesti, iar autoarea nu face opera de partizanat si de prozelitism. In contrast si poate in polemica indirecta cu atatia specialisti ce-si prezinta domeniul dupa criterii si cu mijloace infantil publicitare, Lavinia Betea propune chiar o lectura critica a propriei "introduceri" in psihologia politica, nicidecum o adeziune negandita. Micul zel neofit si absolutist lipseste cu desavarsire, atitudinea este mai degraba una intelept pedagogica: "Diferenta de abordare si de utilizare a conceptelor, tematicilor si datelor din cercetarea noastra poate servi si ca un exemplu al multiplelor contraste ce caracterizeaza reflectia in stiintele socio-umane. Este bine pentru cititor sa se miste in largul sau in acest teritoriu, percepand pozitiile divergente ca pozitii ce pot fi exploatate si confruntate, si nu ca un crez la care sa adere. Intr-un domeniu in care scolile de gandire dobandesc prea des aspect de cercuri inchise si unde teoriile se transforma cu usurinta in doctrine, este bine, credem, sa se invete decentrarea, sa se priveasca temele din puncte de vedere diferite". Impresia de pasnica rusticitate din absenta exhibitionismului provine, Lavinia Betea prefera gesticulatiei si supralicitarii lucrul temeinic si constructia solida.
Fara a fi insa catusi de putin neangajata, Lavinia Betea isi incheie cartea cu o alta pledoarie, pentru cercetarea-actiune de aceasta data. Conceptul nu-i apartine, este al lui K. Lewin, autor ce preconiza o psihologie dinamica, dar nu provenienta este importanta. Lavinia Betea este, iarasi!, unul dintre putinii intelectuali romani convinsi ca pentru societatile postcomuniste nu exista un model unic si o singura cale de urmat. De aceea, sustine ea, "in Romania contemporana echipele de lucru si organizatiile ce actioneaza ca agenti ai schimbarii pot stabili un punct de convergenta in conceptul cercetare-actiune". Mai mult, Lavinia Betea isi considera lucrarea drept o deschidere ce poate duce la "elaborarea si aplicarea unor strategii de interventie psihosociala initiate in «punctul de minima rezistenta», adica influentarea acelor atitudini si practici sociale mai usor de modificat. Numai in acest sens postcomunismul poate fi o sansa a detasarii si replierii critice nu numai fata de trecutul nostru apropiat, ci si fata de anumite caracteristici dezavuate ale mentalului colectiv apartinand «duratelor lungi ale istoriei»" (subl. mea).
Radiografia reprezentarilor sociale si a manipularilor comuniste
Psihologie politica este insa mai mult decat o "deschidere", este chiar o forma concreta de asemenea cercetare-actiune . In modul cel mai evident, prin sectiunea ultima, intitulata tehnic "reprezentari remanente si optiuni postcomuniste in Romania", de fapt una dintre cele cateva carti existente in lucrarea Laviniei Betea. La distanta considerabila de abundenta publicistica autohtona pe tema schimbarilor si a mentalitatilor, Lavinia Betea efectueaza un examen interdisciplinar (istoric, politologic, sociologic, psihosociologic) al "revolutiei romane" in comparatie cu celelalte tari din Est, si in primul rand cu perestroika sovietica. Pe baza unei anchete in judetul Arad, ea cantareste apoi ce-a mai ramas din «omul nou». Nu voi prezenta concluziile, cartea Laviniei Betea ar trebui sa se afle la indemana oricui vorbeste, scrie ori incearca sa gandeasca la dificultatile si specificul postcomunismului romanesc, de la politicieni si jurnalistii politici (in Romania pretentios numiti "analisti", e mai aristocratic probabil) la simplii cetateni. Prejudecati demontate parca in joaca, stereotipii si clisee publicistice in mare voga contrazise linistit si imparabil, acest capitol poate asigura merinde pentru o lunga cariera de cercetator.
Autoarea este insa o "risipitoare" a propriei energii. Alte doua capitole care fac si ele, fiecare, cat o intreaga carte se refera la geneza, difuzarea si impunerea "miturilor" comuniste in Rusia si la exportul lor in tarile sovietizate, precum si la formele si tehnicile de propaganda si manipulare. "Mituri" in centrul carora se afla omul nou, iar complexa relatie individ-lider-multime in comunism este intim legata de modelarea acestei creaturi ce nu a ramas, totusi, o fictiune. Intre altele, Lavinia Betea procedeaza la o remarcabila analiza stilistica a unui discurs tinut de Ceausescu, intrand astfel si pe terenul lingvistilor.
Operatiunea ar fi putut fi continuata prin aplicare si la discursuri ale unor lideri postcomunisti, macar ale celor doi presedinti ai Romaniei de dupa 1989: rezultatele ar fi fost, desigur, mai mult decat semnificative pentru remanente. Poate data viitoare sau, cine stie, altcineva: drumul a fost deschis. Dintr-o carte cum e aceasta se poate cladi o intreaga biblioteca.
*Lavinia Betea - Psihologie politica. Individ, lider, multime in regimul comunist, Editura Polirom, 2001
