Ciulei și spectrul tatălui. O psihobiografie

În iulie 2020, am primit un mesaj din partea unei colege de la Universitatea din Cluj. „Salut, Ioana! Tocmai am dat peste un număr al revistei Concept (n.n., revista Concept, care apare din 2010, este revista Departamentului de Cercetare din Cadrul Facultății de Teatru a UNATC București) în care e un grupaj in memoriam Ciulei și am citit evocarea ta. Mă documentez pentru o cărticică dedicată lui și mi s-au părut foarte interesante poveștile relatate de tine. (...) Pot să te citez, dacă e ceva ce îmi poate folosi în cărticică?”

Conferențiar universitar la Facultatea de Teatru și Film din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Anca Hațiegan se ocupă cu predilecție de istoria teatrului românesc, deși - ca orice cadru universitar - paleta de cursuri și seminare pe care le conduce sondează și perioade din vasta istorie a teatrului universal și teoria dramei. Prima sa carte de specialitate este teza de doctorat, apărută în anul 2010 sub titlul „Cărțile omului dublu. Teatralitate și roman în regimul comunist”, la Editura Limes din Cluj. „M-a interesat să văd cum se reflectă cultura duplicității din comunism în romanele acelei perioade”, mi-a mărturisit autoarea.

Interesul și seriozitatea pentru dezlegarea trecutului cultural recent au fost suficiente atuuri pentru ca Anca Hațiegan să facă parte din echipa „Dicționarului multimedia al teatrului românesc”, proiect curatoriat de criticul de teatru Cristina Modreanu, asistată de Ilinca Urmuzache, în calitate de coordonatoare de proiect. Fiind invitată la acest proiect editorial inedit, menit să trezească interesul noilor generații pentru trecutul recent al scenei românești (n.n., pentru mai multe despre Dicționarul multimedia al teatrului românesc, accesați www.dmtr.ro, deoarece proiectul editorial a fost creat exclusiv pentru mediul online), Anca Hațiegan a primit sarcina de a scrie articolul dedicat lui Liviu Ciulei, artist proteiform, care și-a etalat măsura talentului în teatru și în cinema, în fața și în spatele camerei de filmat, pe scenă și în spatele scenei. Rezultatul a fost un foarte amplu studiu biografic din care a fost decupat articolul pentru DMTR, urmând ca multele pagini rămase să fie valorificate ulterior. Cărticica despre care îmi scrisese Anca în 2020 a ajuns un volum serios de aproape 500 de pagini, publicat de Editura Litera (București) și care va intra în librării pe 19 septembrie.

Psihobiografia propusă de Anca Hațiegan se citește pe nerăsuflate și este o sursă neprețuită de amănunte care se completează cu finețe, formând un portret debordant al unui spirit de natură renascentistă. Meritul autoarei este de a fi avut răbdarea și poate și norocul de a strânge enorm de multe pagini despre Liviu Ciulei și familia sa (tatăl - Liviu Ștefan Ciulley - inginer constructor, director și proprietar de mare antrepriză de construcții în interbelic; mama - Clara Ciulley, născută Wexler, care ar fi făcut parte, înainte de căsătorie, din „Trio Moceanu“, în calitate de dansatoare și acrobată; sora - Ana Ciulley, moartă tragic la vârsta de 24 de ani, din cauza unor complicații la prima sarcină, o sarcină dublă, soldată cu moartea mamei și a gemenilor). Activitatea artistică desfășurată pe patru continente este un model de reușită și inteligență, care povestește o lume a spectacolului demult apusă.

Sunt detalii care surprind și pun cititorul pe gânduri. Spre deosebire de biografia tatălui, inginerul constructor Liviu Ștefan Ciulley, poate mai ușor de descifrat și înțeles pentru că face parte din istoria unor orașe precum București și Craiova, unde a ridicat clădiri care ne agrementează viața de zi cu zi, biografia mamei, Clara Wexler, este o mare necunoscută. Autoarea pune cap la cap informații și articole din presa vremii care ne revelează o femeie modernistă, afirmată, care chiar și azi, cu mai bine de o sută de ani mai târziu, ar fi reușit să întoarcă capete. Nu vorbesc aici de standarde de frumusețe clasică pe care cu siguranță le-a posedat, ci de un curaj profesional care încă surprinde. În ajunul intrării României în Primul Război Mondial, Clara Wexler, care ar fi făcut parte dintr-o trupă de dans notorie la acea vreme (vezi câteva rânduri mai sus), se întorcea de la Paris, unde terminase un contract la Folies Bergère, cu un mic număr de dans intitulat „Le danse aveugle“, cu care ar fi uimit Orașul Luminilor. Să fii femeie și să traversezi Europa, care de doi ani era în plin război, spune un singur lucru: Clara Wexler era o femeie emancipată, curajoasă și îndrăzneață. Orice mic talent sau interes pe care cei doi copii ai săi îl vor manifesta în anii formatori ai copilăriei și adolescenței, doamna Cleo (așa era alintată Clara Wexler devenită doamna Ciulley în 1921) le va canaliza și explora în cursuri private acasă: „Știu că, în copilărie, încetul cu încetul, jocul s-a transformat în muncă și, în afară de cele cinci ore de liceu, aveam acasă programate încă cinci ore de studiu; de aceea poate am azi impresia inversă, că munca se transformă într-un joc“, se destăinuia mai târziu Liviu Ciulei despre rețeta unei bune-creșteri, așa cum o trăise în familia sa.

În încercarea de a explica o personalitate-fenomen în spectacologia românească, Anca Hațiegan a reușit să strângă o multitudine de informații, păreri, anecdote despre Liviu Ciulei și familia sa, articole de specialitate, frânturi din interviuri, fotografii, file din dosarul său de Securitate (primele file datează din 1952, iar ultima, din 1984). Puritanii se vor grăbi să o judece, găsind că ar fi trebuit să renunțe la unele și să nu umple lipsa de informații cu speculații, deducții logice sau ipoteze. Tuturor celor care vor avea un asemenea raționament le sugerez să îi dea replica autoarei scriind la rândul lor o biografie Liviu Ciulei. În lumea nemuritoare a autorilor, nimic nu stârnește gelozii mai aprige ca actul de a-ți uni numele cu lămurirea și explicarea destinului unui mare creator. Să fii contemporan cu cel pe care-l iubești sau admiri - iată una dintre cele mai importante victorii ale unei existențe. Iar Anca Hațiegan a reușit acest lucru cu delicatețe și cu sensibilitate. Mai mult, reușita cărții sale constă în faptul că a izbutit să-l imortalizeze pe Liviu Ciulei astfel încât cei care o vor citi vor deveni, la rândul lor, contemporanii acestui original excepțional. Din păcate, tirajul cărții este modest. Doar cinci sute de exemplare își așteaptă cititorii. Știu sigur că suntem mult mai mulți cei care facem parte deja din clubul admiratorilor lui Liviu Ciulei.

Arhitect, scenograf, actor, regizor, Liviu Ciulei și-a canalizat creativitatea în direcția în care istoria românească i-a lăsat o șansă. Geniul său proteiform a pus sub reflector un regim politic nefast care a măcinat atâtea destine și familii, dar care n-a reușit să-l oprească din devenirea sa. A făcut față cu demnitate unor situații tragice și nedrepte (pierderea surorii, urmată de moartea tatălui), pierderea întregii averi a familiei din cauza naționalizării forțate impuse de noul regim comunist. A suportat cu stoicism situații absurde (casa ridicată de tatăl său a fost naționalizată și obligat să o împartă cu 11 familii și să plătească și chirie la stat!). În profesie, mereu i s-a interzis ce a vrut să facă. Dar dincolo de griul anilor comuniști, Liviu Ciulei a reușit să convertească oameni prin cultura sa, cumpătare, munca sa de titan, infinita răbdare și talentul de a vedea și a înțelege lucrurile și oamenii.

Cine i-a fost prieten și/sau discipol va continua să poarte în el bucăți din strălucirea nimbului acestui mag care a traversat istoria, salvând suflete... la teatru și prin teatru. Pentru noi toți, ceilalți, există această minunată carte semnată de Anca Hațiegan, „Ciulei și spectrul tatălui. O psihobiografie”.

În urma unui om de teatru rămâne doar praful scenei și amintirile spectatorilor. Cu trecerea anilor, purtătorii de amintiri dispar și ei, firesc, iar memoria spectacolelor și a oamenilor care le-au creat și purtat intră în legendă. Cărțile rămân ultima ancoră în calea uitării, cărămida care construiește piramida, ținând în loc și la vedere memoria și activitatea celor care au trecut. //