Continentul Shakespeare – vreme trece, vreme vine

Doina Papp | 28.05.2024

Festivalul Shakespeare a încercat să cuprindă necuprinsul fenomenului teatral de ieri și de azi, pentru care marele Will rămâne un reper. 

Pe aceeași temă

Și a fost jubileu la Festivalul Internațional Shakespeare, fondat acum 30 de ani de inimosul actor și director al TNC, Emil Boroghină, devenit între timp președinte onorific după ce i-a predat ștafeta noului director, Vlad Drăgulescu. Tot un transfer spre noile generații poate fi considerat și parteneriatul inaugurat cu studenții Universității de Artă Teatrală și Cinematografică din București prin actualul director al TNC, regizorul și profesorul Alexandru Boureanu. Aceștia și-au adaptat curricula noilor condiții de practică studențească, amplasându-și sediul în corturile special amenajate din ceea ce a devenit Shakespeare Village din parcul Romanescu.

 Evenimentul a debutat, cum era și firesc, sărbătorește, cu multe laudatio către mai vechii și mai noii susținători ai primăverii shakespeariene de la Craiova. A făcut o reverență chiar și Casa regală britanică, printr-o depeșă cu sigiliul Coroanei, recunoscând meritele festivalului cu care nici Anglia lui Shakespeare nu se poate lăuda.

De-a lungul timpului, în cadrul acestui festival, pe lângă spectacole s-a dezvoltat și o muncă de cercetare, un seminar de shakespeariologie, coordonat până de curând de regretatul George Banu, în calitate de profesor la Sorbona și președinte al Asociației internaționale a criticilor de teatru. Festivalul Shakespeare a instituit și un premiu pe care l-a luat în acest an cine altul decât fondatorul, domnul Boroghină. Pe lista iluștrilor laureați s-a aflat cu puterea exemplului și Silviu Purcărete, nu doar ca premiat, ci și, am putea zice, ca spiritus rector al teatrului din Craiova, unde se situează începuturile călătoriilor sale glorioase pe mapamond. Celor 50 de ani de carieră ai săi i-au fost dedicate cartea-album Purcărete-Boroghină, pelerini în marele teatru al lumii, coordonată de Ludmila Patlanjoglu și editată trilingv de ICR, și o expoziție cuprinzătoare de fotografii la Muzeul de artă, curatoriată de Adriana Moca și de artistul fotograf Mihaela Marin. La Muzeul cărții și exilului, interesant for cultural al Băniei, a fost celebrat printr-o expoziție și un volum omagial și George Banu, care și-a donat aici arhiva, alături de cea a lui Andrei Șerban.

Întotdeauna când o manifestare de acest gen se situează la frontieră – cazul ediției de față –, alcătuirea programului e o problemă. Între trecut și prospectarea viitorului, cum vedem că încearcă să se poziționeze o bună parte a lumii de azi, nu doar artistice, e greu de ținut balanța. Și e și mai greu să ții măsura. Așa se face că programul acestui an 2024 s-a întins megalomanic acaparând urbea, unde a migrat mai toată suflarea teatrală românească și mulți, mulți străini. Prin tot felul de idei, unele grozave, altele doar speciale, festivalul s-a expandat cuprinzând spații indoor – sălile de spectacol, bibliotecile, muzeele –, dar și outdoor, precum parcurile și străzile orașului pe unde au defilat cimpoierii scoțieni și alți improvizatori de spectacole stradale. Din acest punct de vedere, asemenea altor evenimente similare, precum Festivalul de la Sibiu, Festivalul de la Craiova tinde să devină un hub cultural de anvergură care, pornind pe urmele lui Shakespeare, ca emblemă a teatrului, își asumă rolul de propagator al valorilor fundamentale ale civilizației și culturii. În apărarea acestora a scris Shakespeare, adeseori cu clarviziune și împotriva gloanțelor, care pe vremea lui erau săbii și pumnale, dar tot războaie se numeau. 

 

Până la urmă, universalitatea lui Shakes­peare, poetul care scria dezgustat pe la 1600 „Sătul de toate tihna morții chem” (sonetul 66) este, nu doar pentru lumea teatrului, pălăria, adăpostul mai tuturor reflecțiilor despre viață și moarte, adevăr și minciună, despotism și libertate și încă multe alte teme care l-au bântuit. Iar versul de mai sus îi poate consola pe mulți lucizi și astăzi. Dovadă, căldura cu care au primit spectatorii un spectacol-testament, precum Furtuna, realizat de actorii de la Teatrul Bouffes du Nord din Paris după proiectul regizorului Peter Brook, unul dintre reformatorii teatrului contemporan. În liniștea și simplitatea acestui spectacol iconic despre o insulă magică trăiește o chemare la armonie și pace universală binevenită. În alte etape ale vieții sale lungi, Brook s-a legitimat și prin alte teme ale marelui dramaturg.

 

Pentru că, da, așa cum remarca pertinent profesorul Adrian Papahagi de la Universitatea din Cluj, cu ocazia lansării seriei sale de piese comentate apărute la Editura Polirom, Shakespeare are, asemenea marilor spirite ale lumii, darul de a corespunde oricărui loc și timp, cu condiția să fie cunoscut și ascultat cu o ureche proaspătă și, mai ales, să nu fie făcut răspunzător de toate neputințele noastre. (O reverență și pentru toate lansările de carte și tipăriturile realizate cu competență de poetul Nicolae Coande).

În 1964, puțin înainte de revolta studenților de la Paris, polonezul Jan Kott lansa într-o carte-reper, Shakespeare contemporanul nostru, teza mecanismului istoriei, propunând o citire politică a pieselor sale împotriva sistemelor autocratice și în contextul tensiunilor din Europa postbelică, scindată. Ce-i drept, mai avem și azi ecourile acelor abordări. În spectacolul craiovean cu Hamlet în regia lui Declan Donnellan, de pildă, unde demascarea asasinatului politic e fermă, chiar dacă se face cu mijloacele moderne și un histrionism asumat cu har de către interpretul titular, Vlad Udrescu. Hamletul lui e al generației tinere de azi, trecută prin mișcarea Flower Power și radicalizată pe măsura eșecurilor în lupta cu puterea.

 

Atent la realitățile teatrale ale zilei și cu mai puțini regi blestemați pe scenă, Festivalul Shakespeare la această ediție de graniță a programat cu precădere spectacole care corespund preocupărilor de azi ale teatrului ca oglindă a realității, tot de la Shakespeare citire. Feminism, LGBT, diversitate, alteritate, piese din repertoriul shakespearian în care aceste probleme există ocupă azi prim-planul pentru a susține dezbaterile din societate despre identitatea de gen, masculin/feminin sau conflictul între generații, corespunzătoare unei problematici ontologice, existențiale, sintetizate în celebrul A fi sau a nu fi. Lupta pentru putere ca temă predilectă la Shakespeare, tranșată pe acest teren, naște evident controverse și poți descoperi de pildă într-un spectacol cu Regele Lear de la Teatrul Eugen Ionescu din Chișinău (regia Mihai Țărnă) accente uneori nepotrivite pe tema bătrâneții, într-o terminologie inadecvată prin care bătrânii, regi sau nu, sunt opuși tinerilor care ar vrea să le ia mai repede locul.  

 

Poți observa, în schimb, cum tratări regizorale inteligente în consens sau contrare soluțiilor shakespeariene pot pune în discuție oportun dileme ale momentului. Se întâmplă în spectacolul Scorpia neîmblânzită, în regia Letei Popescu, pe baza unei rescrieri a piesei lui Shakespeare datorate Mariei Manolescu, de la Teatrul Național din Cluj, unde jocul în oglindă al interpretărilor, suportate de această celebră comedie de-a lungul timpului, converge spre o dezbatere cu bune intenții despre feminism și raporturile de putere între genuri. Și chiar dacă inițial pare că scenariul duce către o reabilitare a sărmanei Catarina, îmblânzită și trimisă la cratiță de soțul ei, Petruchio, finalul nuanțează discuția printr-o echilibrată punere a problemei. Doar că tranșarea acestui adevăr în care teatrul e chemat să-și spună cuvântul o face discutabil un spectator aburit, un fel de cetățean turmentat amestecat de regizor în spectacol.

 

Cu măiestria pentru care își binemerită calificativul de valoare patrimonială, regizorul Andrei Șerban face în spectacolul Teatrului dramatic din Constanța cu A douăsprezecea noapte o demonstrație artistică fără cusur despre ce-ar mai fi nou de spus pornind de la această piesă. Spectacolul constănțean, în care vibrează la unison o trupă de tineri talentați și dăruiți proiectului, vorbește, da, și despre identitate, de gen, sexuală, de rol social (având în vedere relațiile dintre stăpâni și slujitori), dar o face cu eleganță, bun-gust, cu artă. Contribuția întregii echipe, și mai ales a scenografei Carmencita Projboiu, atinge performanța, spre bucuria publicului. Fiindcă, nu-i așa, ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place. S-a scris copios și elogios, cum și merită, și în paginile acestei reviste despre acest spectacol, dar ce s-a întâmplat la Craiova a fost cea mai bună confirmare a excelenței. Anume, repetarea spectacolului la cererea publicului, pentru a putea fi văzut de cât mai mulți. 

 

La categoria spectacolelor speciale prin translarea lui Shakespeare în registre artistice diferite de cel dramatic se cere citat un Hamlet, în limbaj flamenco al companiei spaniole Flamenco Balett, care a electrizat sala în ritmurile și tempourile năucitoare ale acestui dans gitan străvechi. Zisa melancolie a lui Hamlet din titlu s-a transformat într-un delir al mișcării trupului protagonistului – acest dansator formidabil, Jesus Herrera, și al trupei sale. Tot mișcarea a fost vedetă în spectacolul de teatru-dans al trupei Studio M de la Sfântu Gheorghe, coregrafiat de Fren-Ak. Trei actori-dansatori excelenți, cu expresivitate și virtuozitate, ne-au spus prin corpurile lor câte încercări pândesc iubirea într-un cuplu precum clasicul Romeo și Julieta mai ales azi, când capcanele sunt atât de perfide. O realizare minunată în paradigma universalității marelui Shakespeare.      

Și mai speciale din perspectiva terapiei prin teatru sunt spectacolele  trupei Flute Theater, cu care regizoarea Kelly Hunter din Regatul Unit, prezență obișnuită la Craiova, încearcă să aducă alinare bolnavilor de autism. Visul unei nopți de vară în interpretarea acestui grup de tineri talentați emană energie, poezie și, în plus, rostesc dumnezeiește vorbele pe limba lui Shakespeare.  

Între coperțile prestigioase asigurate de maeștrii Robert Wilson prin Furtuna, la început, și Robert Lepage, la sfârșit, cu un Hamlet dansat strălucit de faimoasa sa trupă canadiană, coregraf Guillome Cote, Festivalul Shakespeare a încercat să cuprindă necuprinsul fenomenului teatral de ieri și de azi, pentru care marele Will rămâne un reper.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22