Pe aceeași temă
De cativa ani, istoria stangii marxiste europene are o noua carte de referinta. Teza sa centrala este enuntata in titlu. Forging Democracy: the History of the Left in Europe a lui Geoff Eley isi propune sa arate ca, dupa ce constitutionalismul liberal a devenit un fapt general acceptat in Europa Occidentala in perioada 1850-1870, familia politica a stangii a actionat ca principal motor al democratizarii. "Forjarea" democratiei sub presiunile partidelor de stanga a cuprins atat extinderea drepturilor politice, cat si introducerea treptata a celor sociale, atat eliminarea discriminarilor legislative, cat si lupta permanenta impotriva excluderilor practicate la interstitiile dintre clase, grupuri culturale, rase sau sexe. Vreme de un secol, deci pana in anii 1970, explica Eley, "socialismul a fost intotdeauna nucleul stangii, iar stanga a fost intotdeauna o entitate mai cuprinzatoare decat cea a socialismului". Ajuns la maturitate catre sfarsitul acelei epoci, istoricul atesta cu propria experienta de viata ca eforturile curentului politic animat de viziunea teoretica marxista nu au fost sterpe: mai mult decat un intelectual pentru care intalnirea si dialogul permanent cu marxismul au fost determinante, el se recomanda ca un "copil al statului bunastarii", de ale carui vaccinari gratuite a beneficiat si caruia i-a "baut sucul de portocale si laptele distribuit zilnic la scoala". Recunostinta pentru sistemul politic ce i-a transmis acest sentiment de securitate si demnitate il indeamna deci pe universitarul american educat in ambianta Angliei laburiste sa restituie cu generozitate, intr-un tom impresionant ce debuteaza cu 4 pagini de multumiri si se incheie cu 93 de pagini de bibliografie, cariera istorica a marii traditii militante ce trebuie creditata ca principalul sau artizan.
Geoff Eley se bucura de o reputatie bine consolidata de iconoclast. Sau, cum se spune cu un termen mai tehnic si mai neutru, de "revizionist". Si-a capatat-o atunci cand, intr-o carte scrisa in colaborare si publicata in 1984 - The Peculiarities of German History -, a atacat o ortodoxie stiintifica internationala avand ca obiect domeniul sau de baza, anume istoria germana in perioada imediat anterioara nazismului. Cartea lui Eley si a colegului sau David Blackbourn era o examinare critica a literaturii consacrate unei teme celebre: "calea speciala de evolutie" a Germaniei ce ar fi impins-o pe aceasta in mod fatal catre nazism. Iar obiectivul ei declarat era de a aduce substantiale nuantari tezei potrivit careia cea mai importanta tara din centrul Europei a capatat, la inceputul epocii moderne, caracteristici structurale net diferite de cele ale vecinelor sale occidentale, ca Anglia, Olanda, Franta sau Statele Unite: daca in acestea din urma clasele de mijloc au castigat foarte devreme o pondere sociala si politica semnificativa, in defavoarea structurilor sociale ale epocii premoderne ce au fost zdruncinate, in plus, de o puternica ruptura revolutionara cu trecutul, in Germania - al carei stat unitar constituit in 1870 purta amprenta caracteristicilor arhaice ale nucleului sau prusac - burghezia a acceptat o pozitie subordonata in cadrele unui sistem social si politic dominat de nobilimea latifundiara "refasonata" ca o casta militara. Oricat de dinamica ar fi fost, dezvoltarea capitalismului german in ultimele decenii ale secolului XIX nu a condus, potrivit aceleiasi teze, la o evolutie de ansamblu a societatii catre structuri moderne propice democratiei liberale, ea conferind doar un spor de eficienta politicii autoritare si un plus de prestanta cercurilor intelectuale care, predicand superioritatea "spiritului" teutonic asupra "materialismului" anglo-francez, de-legitimau totodata initiativele contestatare si presiunile reformiste. In final, razboiul mondial din 1914-1918 a impins acest complex de factori catre rezultatul national-socialismului, menit sa obtina sprijinul maselor pentru o "revolutie conservatoare".
Substratul acestei viziuni imbratisate de o parte insemnata a istoricilor germani la inceputul anilor 1980 era comparatia sistematica dintre "norma" occidentala si "aberatia" germana, intreprinsa la randul ei pe baza criteriilor oferite de sociologia comparativa. Cea din urma era, atunci ca si acum, mai ales o productie anglo-americana, iar Blackbourn si Eley au descoperit ca, pe parcursul transferului peste Ocean, dispozitivul teoretic in cauza suferise unele alterari: conceptele si distinctiile sale favorite capatasera un plus de rigiditate si dogmatism, amenintand sa se intoarca in corpul studiilor comparative sub chipul unor dihotomii eronate. Pledoaria celor doi pentru re-interpretarea flexibila a acestor opozitii a insemnat, pentru studiile de istorie sociala, un castig de suplete intelectuala ce s-a facut simtit dincolo de aria subiectului particular ce prilejuise intreaga discutie.
O parte a aparatului teoretic invocat in dezbaterea despre particularitatile istoriei germane era de sorginte marxista, iar interventia lui Eley este, cu siguranta, exemplara pentru utilizarea creatoare si antidogmatica a aceleiasi sociologii marxiste. De fapt, el crede ca aceasta maniera de folosire novatoare a marxismului a fost sursa privilegiata a innoirilor in studiile istorice, in intreaga perioada postbelica. O alta carte, pe care a publicat-o in 2005, este menita sa o completeze pe cea din 2002, consacrata stangii politice, printr-o istorie a istoriografiei occidentale - de aceasta data europeana si americana deopotriva - din ultimii patruzeci de ani, scrisa dintr-o perspectiva declarat personala: in acelasi fel in care Forging Democracy invoca experienta biografica a unui cetatean al statului asistential, pentru a certifica meritele directiei socialiste din dezvoltarea politica a Europei, tot astfel A Crooked Line. From Cultural History to the History of Society depune marturie pentru felul in care marxismul a fecundat interdisciplinaritatea din stiintele sociale. Mai mult, ambele carti sunt sustinute de aceeasi intentie de a reface continuitatea unei traditii, peste deceniile de criza pe care ea o cunoaste din anii 1970: in plan politic, curentul principal al social-democratiei intra atunci in deriva, la incheierea celor "treizeci de ani gloriosi", compromis de dovezile decisive ale esecului din blocul comunist si sub impactul recesiunii economice, pentru a fi inlocuit de pluralitatea derutanta a noilor forme de radicalism postmodernist; in acelasi timp, centrul de greutate al inovatiei interdisciplinare se deplasa dinspre domeniul studiilor de istorie sociala inspirate de marxism, catre cel al studiilor culturale sustinute de aceleasi filozofii ale relativismului postmodern. Optimist, Eley considera ca, desi efectele crizei pe care o descrie nu s-au epuizat inca, o noua viziune integratoare, revendicandu-se de la cea care, in trecut, a izbutit sa produca o viziune asupra trecutului dupa nevoile si gusturile unei societati democratice pe masura ce asigura insasi democratizarea aceleiasi societati, se va contura in viitorul apropiat.
Se pare ca, intr-un tarziu, problema raporturilor dintre comunismul est-european si ansamblul istoriei marxismului mondial a ajuns sa atraga si la noi ceva mai mult decat niste blazate judecati sumare. Nu s-ar putea spune ca noua istorie a stangii pe care o ofera Eley ar avea de infruntat vreun concurent serios in clasamentul romanesc al popularitatii si influentei. Asta insa in ciuda faptului ca unii par sa reuseasca in continuare performanta de a considera chestiunea simpla, clara si plictisitor de cunoscuta. In orice caz, pentru cei care au respirat candva in penuria cronica a comunismului, si nu in aerul exuberant al statului bunastarii, stilul sofisticat al lui Eley nu e de natura sa clarifice problema intr-o maniera transanta.
Spre deosebire de alte retrospective recente animate de aceeasi dorinta de a stabili meritele istorice ale socialismului, dupa ce experienta sfarsitului de secol XX a tras o linie sub iluziile sale - vezi cartea de aceleasi dimensiuni din 1996 a lui Donald Sassoon, One Hundred Years of Socialism. The West European Left in the Twentieth Century -, Eley nu spune suficient de explicit doua lucruri esentiale: acela ca diferitele forme de semicorporatism si politici asistentiale practicate in Europa Occidentala dupa 1945 sunt posibile, ca mecanisme de reglare economica, doar pe fondul cresterii generale a avutiei pentru care trebuie creditat capitalismul, dar pe care sistemele comuniste s-au dovedit incapabile sa o produca; si acela ca, oricat de important ar fi fost socialismul ca o forta de presiune pentru democratizarea unei parti a lumii dezvoltate - adica acolo unde capitalismul a evoluat pe terenul accidentat istoric al batranului continent (beneficiind de conditii speciale, Statele Unite si Japonia nu datoreaza mai nimic aceleiasi traditii socialiste) -, el si-a extras forta din speranta, in cele din urma contrazisa de mersul lucrurilor, ca la capatul acestui drum al reformismului se afla abolirea pietei in favoarea planificarii.
E de discutat daca partizanatul declarat si nostalgic al celor ca Eley nu plaseaza mult prea hotarat in patrimoniul stangii procese de schimbare pentru care liberalismul poate revendica pretentii respectabile de paternitate. E greu de indepartat senzatia ca, oricat de ostil se arata fata de falsul egalitarism al Estului comunist, autorul prezinta uneori in termeni eufemistici catastrofa istorica de inspiratie sovietica. Este poate prematur, in schimb, sa rezonam in vreun fel cu temerea sa ca hegemonia neoliberalismului, instaurata in anii 1980 si accentuata dupa 1989-1991, ascunde amenintarile proprii oricarei dominatii monolitice a unui crez ce nu se mai poate reajusta prin confruntare cu alternative intelectuale credibile. Este indiscutabil, in orice caz, ca despartirea critica de comunism nu trebuie sa se transforme intr-o asemenea ideologie hegemonica sau intr-o retorica sterila. Poate ca, totusi, trebuie sa facem efortul de a distinge, dincolo de oceanul cenusiu al complicitatii sau credulitatii fata de raul pe care l-am avut de infruntat, acea forta iradianta a stangii marxiste de pe meleagurile care i-au dat nastere, ce si-a pastrat atata vreme capacitatea de a pune in miscare entuziasmul schimbarii, fara a sacrifica perceptia pragmatica a realitatii. Altminteri, ramane de vazut, desigur, daca cei ce vor beneficia de cornul si laptele scolar al politicilor sociale europene vor putea sa cantareasca aceleasi dileme cu mai multa limpezime.
*Geoff Eley, Forging Democracy: the History of the Left in Europe, 1850-2000, Oxford, Oxford University Press, 2002.
**Geoff Eley, A Crooked Line. From Cultural History to the History of Society, Ann Arbor, The University of Michigan Press, 2005.
