Corpus Christi – un preot altfel

Florin Vedeanu | 05.01.2021

La începutul filmului regizat de Jan Komasa ni se spune că acesta este bazat pe fapte reale, dar informația nu ne pregătește pentru o poveste mișcătoare despre credință, iertare, împăcare.

Pe aceeași temă

Daniel (Bartosz Bielenia) este deținut într-un centru pentru tineri. Aici îl descoperă pe Dumnezeu, inspirat de părintele Tomasz (Lukasz Simlat), pe care îl ajută în timpul slujbelor. Își dorește să studieze și să devină preot, dar, pentru că a fost condamnat, acest lucru nu este posibil. În schimb, după eliberare, este trimis să lucreze într-o fabrică de prelucrare a lemnului, undeva, într-un sat. Începutul unei noi vieți este marcată printr-un cadru lung și larg, un peisaj în care oprește un autobuz. Culorile naturii și ciripitul care se aude, în contrast cu griul penitenciar și spațiile înguste, pregătesc o nouă direcție a narațiunii.

Daniel vizitează biserica locală, în care se află doar Eliza (Eliza Rycembel). Dintr‑un motiv asupra căruia suntem invitați să medităm, îi spune acesteia că este preot, iar contextul îl plasează curând în casa adevăratului preot din sat (Zdzislaw Wardejn). Interacțiunea cu bătrânul vicios decurge fluid și aflăm că acesta trebuie să lipsească un timp, iar Daniel pare înlocuitorul perfect: un tânăr fără experiență, care nu îi pune în pericol poziția în momentul întoarcerii. Lidia (Aleksandra Konieczna) este doamna care se îngrijește de casa parohială, de biserică și chiar de slujitorul lui Dumnezeu. Fără a-i deveni complice, ea se dovedește un ajutor important pentru noul „preot”. Este amuzant cum, înaintea primei slujbe pe care o oficiază, Daniel, puternic emoționat, află ce are de făcut din internet.

Suntem obișnuiți cu filmele cu happy-end, iar acesta este momentul în care începem să ne întrebăm unde duce povestea și să ne imaginăm variantele unui sfârșit fericit. Filmul nu ne ține cu sufletul la gură, dar ne dă permanent noi subiecte asupra cărora să reflectăm și ne face să așteptăm cu interes finalul unei situații în care nu ne-ar plăcea să ne aflăm.

Daniel își ia slujba în serios și pare un preot devotat, atât enoriașilor, cât și lui Dumnezeu. El află că satul este scindat în urma unui accident rutier în care câțiva tineri și un șofer profesionist și‑au pierdut viața. Comunitatea încă îi plânge, iar văduva șoferului experimentat este pusă la zid, acuzată de fapte în care nu avea cum să fie implicată.

Aspectul lui Bartosz Bielenia (Daniel) amintește de Christopher Walken în rolurile din tinerețe. Privirea albastră și senină, chipul fără asperități și devotamentul pentru cele sfinte îl pot caracteriza drept hieratic. Comunitatea îl ia în serios pe „părintele” Daniel. Treptat, el dezvoltă relații cu tânăra Eliza, al cărei frate a murit în accident, cu familiile celorlalte victime, cu văduva izolată, cu alți tineri de vârsta lui sau cu primarul, devenind astfel un reper important al comunității.

Corpus Christi nu este un film care respectă o rețetă a succesului și nu face apel la clișee, ba chiar le contrazice. Acest lucru pare spus cu voce tare. Prima întâlnire cu primarul localității are loc în timp ce Daniel repară o motocicletă veche. Deja ni-l imaginăm conducând prin sat, pentru ca, peste câteva secvențe, să vedem cum motocicleta arde în hambarul în care era depozitată.

De-a lungul filmului, resimțim permanent grija ca tânărul „părinte” să nu fie demascat. Toate acțiunile lui și modul în care este adoptat de comunitate ne fac să fim optimiști, însă nu scăpăm deloc din vedere impostura care l-a adus în această poziție. Speram, pentru Daniel, să rămână preotul satului. Personal, într-un mod hilar, am găsit o asemănare între personajul Daniel și Jake Sully din „Avatar”. Acesta din urmă se dezice complet de proveniența sa și de dezideratele pe care le avea înainte să ajungă pe Pandora, pentru ca, în final, să fie adoptat de populația planetei și, prin intermediul divinității, să se transforme într-un navi. Corpus Christi, lucrarea regizorului Jan Komasa, este un film realist și povestea este inspirată din fapte reale, dar apare des întrebarea dacă divinitatea are sau nu un rol în destinul tânărului.

Ca într-un desen al lui Escher, variantele pe care le calculăm și pe care ni le dorim pentru Daniel se bazează pe o logică în buclă: calitatea de binefăcător se poate obține ca urmare a unor fapte care contrazic binefacerea? Poți deveni slujitorul lui Dumnezeu pur și simplu, doar spunând că ești slujitorul lui Dumnezeu, făcând abstracție de cum ai ajuns aici? Exemplele pot continua și fiecare dintre noi va găsi, judecând după propriile valori, un tip de impostură care poate fi asemănată cu aceasta. Probabil că aceasta este cheia în care ar trebui văzut filmul. Suntem oarecum invitați să răspundem la întrebarea: cât de importante sunt principiile mele și care ar fi situațiile în care ele nu ar mai conta?

Producția poloneză este nominalizată la Oscarurile din 2020 pentru cel mai bun film străin. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22