Pe aceeași temă
În limba franceză, „couturier“ este persoana care coase haine - croitorul. Dar Christian Dior, pe care întreaga lume a modei îl comemorează și celebrează în 2017, n-a fost doar croitor, deși titlul retrospectivei organizate la Muzeul de Arte Decorative din Paris se intitulează chiar așa: Christian Dior, croitor de vis. Dior a fost creatorul de modă care a readus eleganța într-o lume încă gri – la doar doi ani după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, marcând începutul unei noi revoluții franceze, care continuă și azi.
La Paris, magazinului de vise nu și-a schimbat adresa. Atelierul Dior se află pe aceeași stradă Montaigne, la numărul 30, de 70 de ani. Casa de modă deschisă de Christian Dior pentru o „clientelă elegantă“ continuă să fie, an de an, reper într-o lume globalizată și cosmopolită, atât de diversă în creativitate, gust și tradiții.
Dacă ar trebui să trasăm originile modei într-o epocă, nu trebuie să ieșim din granițele Franței. „Ludovic al XIV-lea a ridicat distincția la rang de artă la Curte. Cine putea să se facă frumos(oasă), să se arate sănătos și fastuos participa la această competiție de putere care se juca cotidian la Versailles“, explică Florence Müller, conservator la Denver Art Museum, una dintre specialistele mondiale în creație Dior.
Cu colecția sa din 1947, Dior relansează departamentul de haute couture francez într-o perioadă în care viața de zi cu zi era încă tributară cupoanelor de raționalizare și în care femeia preferă stilul bărbătesc – câștig trist al anilor de război. După prezentarea primei sale colecții, Carmel Snow, redactorul șef al revistei americane Harper’s Bazaar, i se adresează: „Dragă Christian, rochiile tale au un aer atât de nou (New Look)“. Termenul New Look a fost adoptat de către Dior, iar întreaga colecție ’47 a rămas sub acest nume. Rochiile New Look sunt extraordinare și din punct de vedere al metrilor de material folosiți pentru fiecare piesă în parte. Dacă o fustă sport conține aproximativ 9 metri de material, pentru o rochie de zi sunt necesari nu mai puțin de 40!
Christian Dior
Dintre piesele vestimentare care au marcat această primă colecție, una se remarcă și sfidează timpul, fiind un reper favorit al tuturor creatorilor care au lucrat pentru Casa Dior: taiorul Bar și fusta sa lungă, plisată. Afișul expoziției organizate de Muzeul de Arte Decorative și dedicată lui Dior, care și-a deschis porțile în 5 iulie, prezintă în prim-plan exact acest model de taior Bar și fustă. Un manechin îmbrăcat în exemplarul original tronează, într-un cub de sticlă, coridorul somptuos din Louvre care leagă cele două spații de expoziție dedicate retrospectivei. Cei 3.000 de metri pătraţi alocați celor peste 400 de obiecte vestimentare și accesorii, ce relatează viața și creația lui Christian Dior și a casei de modă pe care a creat-o, pot fi vizitați până în ianuarie 2018.
Înainte de a intra pe porțile Muzeului de Arte Decorative, găzduit de fostul palat regal Louvre, publicul se așază cuminte la rând. De când a fost inaugurată expoziția, coada se întinde pe sute de metri de-a lungul străzii Rivoli. Da, doar în Franța un creator de modă devine exponat de muzeu. Dar actuala expoziție nu face parte dintr-o revoluție muzeală. În 1987, același muzeu a organizat prima retrospectivă care documenta 40 de ani de la Colecția New Look (1947-1987), începutul unei noi ere în modă.
„Moda nu e ceva inutil. Sau, dacă e acuzată de inutilitate, doza sa nu e nici în minus și nici în plus față de zădărnicia unei poezii sau a unui cântec, de exemplu“, explica Dior însuși în cadrul unei conferințe susținute la Sorbonna, în august 1955. Cu trecerea timpului, moda devine demnă; ea devine martor al epocii sale, al fenomenelor culturale majore, al evoluțiilor sociale și tehnologice cruciale. Imediat după al Doilea Război Mondial, totul trebuia reconstruit. Iar Dior contribuie la această recompunere a femeii, a raportului pe care îl are cu propriul corp, cu feminitatea, cu locul pe care urmează să-l ocupe în societatea post-război.
Rochiile sale sunt însă accesibile doar unei minorități, lucru de care Dior este conștient și pe care încearcă să-l explice: „Rochiile pe care le creăm sunt – trebuie să recunoaștem – accesibile unui număr redus de indivizi. Nu trebuie să regretăm asta. Elita e necesară unei societăți, iar moda e necesară unei elite“, argumentează Maestrul. Ceea ce vrea să spună este că moda haute couture trebuie să existe pentru acei puțini care și-o permit. Așa cum un Picasso sau Cézanne nu pot fi interziși doar pentru că tablourile lor costă zeci de milioane, nici moda nu trebuie desconsiderată pentru că produce piese „nedemocratice“, inaccesibile ca preț majorității.
Costul exorbitant poate fi explicat rațional. Sutele de ore de muncă manuală investite fiecărui obiect transformă haina în veritabilă operă de artă. Iar cu Dior, lucrurile nu pot fi mai clare și mai evidente. Fiecare creație are în spate o sinteză temeinică de istoria artei. Expoziția demonstrează corect această relație între rochiile Dior și arta începutului de secol XX.
Dior nu este o întâmplare, un accident. Cu el moda intră în istoria artei, devenind un capitol important. Omul căruia i se datorează această reușită are o temeinică cultură artistică și vizuală. Visa să devină arhitect sau compozitor, deși, la cererea familiei, se înscrie la Studii politice. În 1928, la 23 de ani, deschide o galerie de artă la Paris, împreună cu un prieten - Jacques Bonjean. Familia Dior este de acord atâta timp cât numele Dior nu apare public și chiar oferă suma de bani necesară pentru demararea afacerii. În 1931, Dior are un nou partener – Pierre Colle. Prima galerie dispare din cauza crizei economice din 1929 care îi ruinează familia (o familie înstărită, cu afaceri în industria îngrășămintelor chimice). A doua galerie, la o adresă diferită, dar tot în Paris, își încetează brusc existența în 1934, dar lasă în urmă o oarecare moștenire cultural-artistică: organizarea, în 1933, a unei expoziții Suprarealiste. În această a doua galerie, Dior promovează tineri artiști ai generației sale, tentând potențialii cumpărători de artă cu artiști consacrați precum: Picasso, Braque, Miró, Matisse, Derain și Cocteau. Tinerii pe care Dior i-a expus pe parcursul scurtei sale activități de galerist (Dali, Giacometti, Alexander Calder, Christian Bérard și Leonor Fini) vor deveni artiști reputați. Această lume artistică pe care Dior o frecventează este determinantă pentru activitatea sa de creator de modă. Expoziția a selecționat o serie de ținute vestimentare care au fost plasate în vecinătatea unor tablouri semnate de autorii sus-numiți, pentru a înțelege legătura directă dintre un tablou și o rochie.
Expoziția propune 12 capitole diferite care ilustrează și explică viața, opera și moștenirea Dior. Vizitatorul parcurge, timp de aproximativ trei ore, o serie de săli monumentale, împodobite cu rochii și accesorii, tablouri și sculpturi, fotografii și video-proiecții. Pentru un est-european, expoziția este o recuperare a unei lumi interzise de o Cortină de Fier care ne-a privat de evoluția naturală a bunului-gust, un experiment social cu consecințe și în prezent.
Dior și-a condus casa de modă doar zece ani: 1947-1957. În octombrie 1957 moare în Italia, în urma unei crize cardiace, la 52 de ani. Dior, adevăratul său nume de familie, pare predestinat - „Dieu et Or“ traduc francezii – Dumnezeu și aur. Faima Casei Dior a fost purtată mai departe de designerii care s-au succedat. Primul, Yves Saint Laurent – asistentul lui Dior, căruia, la nici 21 de ani, îi revine sarcina de a asigura supraviețuirea unei Case care își pierde monarhul. Laurent creează pentru Dior trei ani: 1957-1960, poate cei mai dificili. Marc Bohan îl înlocuiește când tânărul YSL este obligat să efectueze serviciul militar. Bohan conduce Casa Dior timp de 30 de ani și lansează, în 1970, Dior Homme – linia masculină a casei. Gianfranco Ferré este numit în 1989. Anul revoluțiilor și schimbărilor se face simțit peste tot. Criticii sunt furioși: cum va putea un italian să dicteze și să exprime gustul și rafinamentul francez? În 1997, britanicul John Galliano devine designer pentru Dior. O carieră prodigioasă, revoluționară, modernă, dar care se termină în scandal. Divorțul Galliano–Dior se produce în urma unui incident teribil. John este filmat într-un bar rostind fraze antisemite și „I love Hitler“ (2011). Deși vizibil sub influența alcoolului (și poate și a drogurilor), acționarii Dior nu-l iartă și este înlocuit de belgianul Raf Simons (2012-2016). Au trebuit 69 de ani pentru ca Dior să aibă în sfârșit o creatoare de modă: italianca Maria Grazia Chiuri. Colecția ei de primăvară/vară 2016, pentru Dior, a propus (și) un tricou alb inscripționat „We Should All Be Feminists“, prezent și el în expoziție.
Expoziția prezintă istoria parfumurilor Dior, artiștii vizuali care au realizat imaginile de publicitate ale mărcii. Rochiile purtate de personalități politice și artistice sunt prezente pe viu sau în fotografii. Rochiile sunt expuse pe verticală și pe orizontală. Zeci de metri acoperiți de stofe în toate culorile curcubeului, cusute în forme și volume care te invită la venerație.
Pentru că moda haute couture este și istoria unor meserii aparte, executate de o mână de profesioniști în întreaga lume, muzeul propune zilnic un atelier în care un angajat al Casei execută accesorii Dior la fața locului, în direct, explicând cu minuțiozitate fiecare unealtă ciudată, fiecare mișcare, fiecare etapă. Foaia de piele se transformă în poșetă, dar privitorul care a urmărit întreg procesul e convins că produsul final e în fapt o sculptură.
Următoarea mare expoziție Dior va fi cu siguranță în 2047 – Centenarul New Look Dior.
