Crime, pasiuni și secrete spaniole

Serenela Ghiteanu | 11.08.2020

„Îți voi da toate acestea” este un roman care pornește de la o posibilă crimă și care, continuând ca un roman polițist, amestecă genurile, devenind și cronică de societate, și roman de dragoste.

Pe aceeași temă

Dolores Redondo este o scriitoare spaniolă contemporană, cunoscută pentru romanele sale polițiste și istorice. Editura Polirom tocmai a publicat cel mai recent roman al acesteia, sub titlul Îți voi da toate acestea, în traducerea scriitorului Marin Mălaicu-Hondrari. Cartea a fost recompensată deja cu Premiul Planeta (Spania) și cu Premiul Bancarelle (Italia).

Eroul, Manuel Ortigosa, în vârstă de 52 de ani, scriitor, este însurat cu Alvaro Muniz de Davila, om de afaceri în vârstă de 44 de ani, și trăiesc la Madrid, fiind împreună de cincisprezece ani. Căsătoria dintre doi bărbați, posibilă din 2005 în Spania, nu face obiectul acestui roman, este luată precum ceva firesc.

Alvaro moare brusc, într-un accident de mașină, în timp ce se afla în altă parte decât știa soțul său, Manuel. Acesta vrea să știe de ce locotenentului de poliție Nogueira i se par suspecte condițiile accidentului, la care se adaugă remarcile făcute de Ofelia, medicul legist. Așa că Manuel va rămâne la 500 km distanță de Madrid, la locul accidentului, în Ribeira Sacra - Galicia, ca să se lămurească asupra morții lui Alvaro, cu atât mai mult, cu cât descoperă, cu această ocazie, că soțul său îi ascunsese faptul că era de origine nobilă, marchiz, că avea o familie foarte bogată, iar acestea sunt doar zece la sută dintre secretele lui Alvaro, care nu mai poate spune nimic.

Îți voi da toate acestea este un roman care pornește de la o posibilă crimă și care, continuând ca un roman polițist, amestecă genurile, devenind și cronică de societate, și, mai cu seamă, roman de dragoste. Dragoste nu doar între doi bărbați, ci și între alte personaje.

Romanul merge pe planuri largi, de opoziție între Manuel și familia necunoscută până atunci a lui Alvaro, în care figura tatălui, deși mort, se impune ca un tiran, iar mama, botezată de Manuel „Corbul” (de la E.A. Poe…), stă permanent la un geam ca un spectru malefic, apoi unul din frații lui Alvaro, Santiago, va evolua foarte surprinzător, dar nu mai mult decât soția lui, aparent blânda Catarina, iar castelul familiei Davila îi mai găzduiește și pe logodnica lui Fran, Elisa, și pe copilul lor, Samuel. Dacă Fran, fratele cel mic al lui Alvaro, a murit pe mormântul tatălui său abia îngropat, se spune că în urma unei supradoze de droguri, și amintirea lui bântuie casa, lovitură de teatru, Manuel este înștiințat că Alvaro i-a lăsat lui, prin testament, toată averea familiei.

Manuel este flancat în permanență de polițistul în retragere Nogueira, care din homofob mediu devine un prieten de nădejde, și de Lucas, preotul care fusese coleg de școală cu frații Davila, un preot foarte open-minded în ceea ce va fi căutarea adevărului despre moartea lui Alvaro.

Manuel este la început dezamăgit să constate că Alvaro îi ascunsese nu doar familia de origine, ci și afaceri foarte prospere, pe care le făcuse pe lângă jobul știut de scriitor, și se gândește că niciodată nu îți poți cunoaște destul partenerul, oricâtă iubire ar exista și oricâți ani de viață în comun.

Lectura romanului Îți voi da toate acestea este ca un „montagne russe” pentru că autoarea are o vădită plăcere să complice evenimentele, iar cititorul va fi captivat de planurile multiple pe care este antrenat. Dincolo de tradiționala poveste despre secretele rușinoase ale familiilor bogate, căutarea adevărului despre moartea lui Alvaro ajunge la micropovești despre niște abuzuri sexuale din anii ’80, dintr-o școală catolică, condusă de călugări, la o moarte suspectă, transformată în sinucidere de însuși starețul vremii, la lumea drogurilor (iar marii drogați nu sunt cei care au fost anunțați inițial), în fine, la un bordel, în care doi frați gay intră, unul ca să își apere reputația de heterosexual, celălalt, ca să nu îl contrazică, să vorbească doar cu una dintre fete.

Peste toate acestea domnește o natură luxuriantă, superbă, copleșitoare. Cea a grădinii castelului, cu sera ei de gardenii câștigătoare de concursuri, dar și cea a regiunii, în care familia Davila are terenuri imense de viță-de-vie. Pe cât poveștile oamenilor se dovedesc mai tenebroase, pe atât natura este mai seducătoare și îl cucerește și pe îndoliatul Manuel. Care va abandona romanul pe care îl scria, „Sol de Tebas”, care nu îi plăcea lui Alvaro, și va începe un altul, iar fragmente din acesta sunt redate în roman, începând exact așa cum începe Îți voi da toate acestea. Totuși, romanul lui Dolores Redondo nu mizează pe latura aceasta de intertextualitate, ci pe aceea de acumulare spectaculoasă a mai multor tipuri de roman, așa cum am menționat. Cititorul acumulează și el variate tipuri de senzații și sentimente în fața derulării unor fapte care sunt contrazise foarte des de răsturnări de situație. Planurile se întretaie și prin ancheta neoficială făcută de trioul Manuel-Nogueira-Lucas ajungem la personaje exotice, ca Tonino și mătușa lui, Rosa Maria, apoi la familia polițistului, în cele din urmă, la fostul călugăr Julian sau la iubitoarea Herminia și la nefericitul Vicente.

„Practic, oricine din casă ar fi putut să o facă” (Agatha Christie) – este unul dintre citatele date ca motto romanului. Moartea lui Alvaro antrenează o suită de fapte la care participă toți membrii familiei lui, la care asistă servitorii de la castel și care duce la un final shakespearian, revizuit însă din perspectiva dorinței unui happy-end, în sensul în care „cad”, pe rând, toate personajele negative, iar cele pozitive se salvează. Desigur, mai puțin Alvaro, cel care a vrut mereu să facă dreptate… De fapt, cea care se salvează e iubirea.

Talentul lui Dolores Redondo de invenție spectaculoasă este remarcabil, lectura oferă mereu surprize și îl ține pe cititor cu atenția trează. Confesiuni aducătoare de lacrimi, mai mult pentru bărbați decât pentru femei!, tentative – reușite sau nu – de sinucidere, omoruri – există o desfășurare amplă de dramatism, de melodramatism chiar, dar care în spațiul torid al Spaniei sună bine, e adecvată. Foarte multe trăiri puternice, foarte multe emoții sunt vehiculate, în cascadă, de către scriitoare. Catharsis-ul lui Manuel se extinde și la alte personaje și, în cele din urmă, la cititor. //

// Dolores Redondo

// Îți voi da toate acestea

// Traducere: Marin Mălaicu-Hondrari

//
Editura Polirom,
București, 2020, 552 pagini

O felină genială

Scriitorul Lucian Dan Teodorovici, autorul celui mai bun roman despre comunism, Matei Brunul, nu mai are nevoie de vreo prezentare. Recent, a publicat la Editura Polirom o carte pentru copii, în colecția Junior, și pentru oricine are copii și /sau iubește pisicile, acest text este obligatoriu.

Silvestru și Marele Dictator (cu ilustrații de Carmen Parii) este o incursiune în lumea celor care nu cuvântă, iar dintre ele, în cea a felinelor mici, care stârnesc nu doar atâta simpatie, ci și uimire, pentru că sunt niște animale domestice care, păstrând mult din sălbăticia lor inițială, sunt independente, imprevizibile și misterioase. Desigur, Silvestru este un motan.

Naratorul ni-l prezintă cu afecțiune, dar mai ales cu precizie, pentru că personajul său este o făptură îndrăgostită de filozofie, nu e un simplu animal drăgălaș! Când stăpânii lui, numiți „părinți”, de altfel, nu sunt atenți, Silvestru nu se dedă doar la dolce farniente, ci accesează cu gheruțele smartphone-ul lor și citește pe el cărți grele, de exemplu Heidegger, iar una dintre ilustrații este extrem de amuzantă în acest sens.

O pandemie cu virusul VIM‑20 pune capăt vieții liniștite a familiei lui Silvestru, ca și întregii planete. Motanul inteligent, cult și cu inimă de aur are o idee despre cum să salveze lumea, așa că ia avionul și se duce direct în țara numită Arbundia, de unde a apărut virusul ucigaș. Acolo nu are nicio problemă să vorbească limba locală, așa cum ar putea vorbi orice limbă, ca orice pisică, și trece prin felurite peripeții într-un spital, unde face cunoștință cu însuși virusul VIM-20.

Dialogurile lui cu alți viruși, felul în care îl păcălește pe virusul numit „marele dictator” de către toate neamurile de viruși din lume, ca și modul în care se orientează într-un aeroport sunt foarte ingenioase și savuroase. Când se întoarce acasă, are grijă, ca și înainte, să nu își arate capacitățile pentru că, așa cum observă autorul, nu vrea să se aleagă cu responsabilități!

Silvestru are personalitate, ceea ce face din el un adevărat personaj, iar împrejurările prin care trece sunt descrise fără să minimalizeze pandemia, făcând-o accesibilă minții copiilor.

Desigur, este o poveste cu happy-end, chiar dacă fericirea are și un bemol. Așa cum se cuvine în vremuri apocaliptice. Este o carte pentru copii, dar cum textul are mult umor, îi poate încânta inclusiv pe adulți. //


TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22