Cui i-e frică de teatrul independent? (I)

În perioada 4-10 noiembrie, imediat după a 23-a ediție a Festivalului Național de Teatru (25 octombrie – 3 noiembrie 2013), a avut loc prima ediție a Festivalului Național de Teatru Independent, un concept cultural câștigător la AFCN (Administrația Fondului Cultural Național) și care ulterior a reușit să cointereseze și Primăria Sectorului 3, respectiv Centrul Cultural Casa Artelor Sector 3. Inițiatorul acestui proiect a fost George Remeș (Fundația Godot și directorul executiv al FNTI) și Daniel Popa (director artistic FNTI).

Festivalul Național de Teatru a selectat pentru a 23-a sa ediție numai două spec­tacole care pot fi etichetate drept in­de­pendente: Un tramvai numit dorință de Tennessee Williams (o pro­ducție UnTeatru, regia An­drei și Andreea Grosu) și Iluzii de Ivan Vîrîpaev (o producție Teatrul ACT și Asociația Catharsis, regia Cristi Juncu). Sectorul in­dependent de teatru pro­duce însă numeroase spec­tacole anual, de domeniul zecilor, iar faptul că numai două au fost alese și in­tro­duse în programul oficial al festivalului na­țional de teatru vine parcă să spună că:1) sectorul independent nu produce teatru de calitate; 2) publicul preferă spectacolele mari (mari este un termen relativ, prin care încerc să definesc acele spectacole cu bugete impresionante, care au decoruri ela­borate, bogate, iar distribuția, dacă nu mereu numeroasă, atunci printre actori se numără actori cunoscuți, populari).

Sectorul independent produce tea­tru de calitate. Spectacolul Un tram­vai numit dorință produs de UnTeatru a fost distins cu Premiul „Teatrul de Mâine“, acor­dat de Asociația Internațională a Criticilor de Teatru (AICT), reprezentată de Monica Andronescu (România), Ivan Medenica (Serbia) şi Michel Vaïs (Canada). Motivația alegerii a fost următoarea: „efect maxim cu minimum de mijloace“, ra­fi­namentul şi calitatea interpretării acto­ri­ceşti, precum şi subtila artă de a crea re­laţii pe scenă.

Dar acest spectacol este unul dintre cele câteva zeci de spectacole independente ca­re sunt produse, anual, în România. S­elecția pentru FNTI a însemnat vizionarea a 132 de spectacole, iar primul festival național independent a avut două sec­ți­uni: secțiunea concurs și secțiunea off. Secțiunea concurs a reținut 13 spectacole (produse în: București, Iași, Timișoara, Sibiu și Cluj) și alte 31 de spectacole au al­cătuit programul off. Spectacolele s-au ju­cat în 11 spații diferite: Teatrul ACT, Tea­trul Apropo, Green Hours, Café Godot Tea­tru, Centrul Cultural Casa Artelor Sec­torul 3, Teatrul În Culise, La Scena, Mig­non, Teatrul de Artă București, Teatrul de Sufragerie și UnTeatru.

E greu de crezut că cei care au făcut selecția pentru FNT 2013 ar fi avut resursele, în primul rând umane, ca să acopere și aceste 132 de noi producții independente care au apărut în stagiunea teatrală 2012/2013 în 14 orașe ale țării: București, Cluj-Napoca, Arad, Oradea, Timișoara, Si­biu, Constanța, Iași, Craiova, Brașov, Alba Iulia, Sfântu Gheorghe, Ploiești și Piatra Neamț. Ar fi însemnat ca juriul de selecție să nu se ocupe de nimic altceva cel puțin trei luni, dedicându-se unui parcurs tea­tral cu adevărat național. În general, spectacolele independente care până acum au reușit să facă parte din selecțiile festivalu­lui național de teatru erau producții fie din București (în special Teatrul ACT și Green Hours), fie legate de personalitatea unor regizori care la un moment dat se aflau într-o perioadă interesantă a cre­a­ției, reușind o serie de spectacole ce se ma­terializau și în una-două proiecte in­de­pendente, pe lângă spectacolele reușite deja în sistemul de stat.

În 11 noiembrie 2010 era inaugurat Café Godot Tea­tru, un spațiu cu scenă ca­re amintește de vechile săli de music-hall din spațiul anglo-saxon. În scurt timp, Godot - așa cum i se spune pe scurt – a devenit cel mai interesant spațiu care pro­movează spectacole in­de­pendente, detronând cum­va poziția Teatrului ACT, care până în 2010 fusese spațiul de interes pentru fiecare nouă generație de absolvenți ai facultăților de teatru din București și pentru free-lan­cerii din lumea teatrului sau actorii de stat care doreau să lucreze și proiecte in­dependente. La Godot se joacă în fiecare seară. Mai mult, din februarie 2013, Godot a deschis un al doilea spațiu – SubScenă – cu 56 de locuri.

Numele de Godot face trimitere la celebrul text al lui Beckett (1953), care este considerat cea mai importantă piesă de teatru a secolului XX în spațiul de limbă engleză. Godot este cineva care nu mai vine, cineva absent. Café Godot Teatru a apărut ca un spaţiu îndelung aşteptat – şi, mai ales, necesar – în peisajul cultural bucureştean, în special în zona teatrului independent și unde la bar lucrează studenţi la actorie. Este cea mai aproape replică-variantă la Caffé Cino – locul de naștere al mișcării off-off Broadway în New-York-ul sfârșitului de deceniu cinci, în Greenwich Village.

Café Godot Teatru este creația lui George Remeș, absolvent al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale“ din Bucureși (Arta Actorului, 2006, clasa prof. univ. dr. Doru Ana). „Ideea mi-a venit încă din ultimul an de facultate, când jucam la Casandra (n.r., Studioul de Teatru Casandra care, până în 2007, a funcționat pe Str. Franceză nr. 9 și care aparținea UNATC) și mă întrebam ce va face generația mea după absolvire. Am încercat încă de atunci să găsim un spațiu, dar ne-am lovit de prețuri mari și ne-am cam speriat. Ulterior, în vara lui 2007, am plecat în SUA, la studii, unde am văzut și frecventat câteva asemenea spații independente. Când m-am întors în țară, în 2009, aveam deja o idee despre cum ar trebui să fie ceea ce caut și ce ar trebui să poată să se întâmple acolo. În februarie 2010 am început efectiv să caut spații. Str. Blănari nr. 14 a fost a doua adresă la care am ajuns și am rămas împresionat de potențialul sălii. M-am hotărât rapid, iar în martie am semnat un contract. În 11 noiembrie 2010 avea loc deja primul spectacol la Godot Café Teatru. Am plecat la drum gândindu-mă la toți actorii talentați care nu mai au loc în teatrele de stat. Foarte repede aveam să-mi dau seama că am intuit și am ales bine. Mulți actori, în special cei tineri, au venit spre Godot cu entuziasm și au propus, realizat și jucat peste 100 de spectacole diferite în cei – deja – trei ani de activitate.“

Tot George Remeș este cel care a venit cu ideea FNTI. „Teatrul independent înseamnă pentru mine orice teatru care nu are o viață ușoară din cauză că nu are un buget regulat. Atâta timp cât îți finanțezi singur proiectele sau ai abilitatea de a găsi sponsori, te poți numi teatru independent. Alți termeni, cum ar fi: teatru privat, teatru comercial, cârciumă cu teatru - nu aș vrea să îi comentez. E liber fiecare să își dea cu părerea. Atâta timp cât susții și promovezi teatrul și te autofinanțezi - cred că te poți numi independent.“
Din echipa primului festival de teatru independent au mai făcut parte: Emilia Păunescu, Raluca Dinu, Vlad Logigan, Marta Bănescu, Andra Horatsch, Radu Câmpeanu, Gilda Stan și Luciana Petcu.

Unul dintre cele mai interesante evenimente ale festivalului nu a fost însă un spectacol de teatru, ci o dezbatere despre teatrul independent, moderată de Cătălin Ștefănescu. La întâlnire au participat: Sanda Manu (regizor, educator), Radu Afrim (regizor), Lia Bugnar (actriță, dramatrug), Marius Manole (actor), Chris Simion (regizor, manager de companie de teatru), Voicu Rădescu (Green Hours), Alice Barb (directorul nou înființatului Centru Cultural Casa Artelor Sector 3) și George Ivașcu (director Teatrul Metropolis). A defini ce înseamnă teatru independent azi în România este un demers complicat. De ce a apărut teatrul independent în România însă este o întrebare cu răspunsuri în unanimitate agreate: din cauza disconfortului produs de sistemul de teatru instituționalizat și din cauza nesiguranței zilei de mâine pentru un număr mare de actori și regizori care n-au putut fi absorbiți sau n-au vrut să fie absorbiți de sistemul de stat. „Actorul român se apucă de teatru independent pentru că nu are unde să se angajeze“, a spus Marius Manole, actorul care, cu câteva zile în urmă, fusese scos de pe scena unui teatru de stat de către paramedici, răpus de epuizare după o lună în care jucase aproape seară de seară.

Una dintre cele mai frumoase tentative de a defini teatrul independent îi aparține Liei Bugnar, pentru care independent e „teatrul care depinde numai de creatorul său“.

(Va urma)