Cultură la Wrocław: capitolul următor

Între 17-22 iunie a avut loc la Wrocław (Polonia) al 27-lea Congres ISPA (International Society for Performing Arts). Locul de desfășurare nu este deloc întâmplător.

Wrocław va fi Capitală Culturală Europeană în 2016, iar de câțiva ani încoace găzduieșe foarte multe evenimente culturale de primă mână. În 2009 am făcut cunoștință pentru prima dată cu orașul, cu ocazia festivităților legate de decernarea Premio Europa, distincții acordate de Uniunea Europeană pentru performanțe și reușite deosebite în teatru.

Wrocław este al patrulea oraș ca mărime din Polonia, cu o populație de aproximativ 630.000 de locuitori. Aflat pe râul Oder și cei patru afluenți ai săi, orașul este format din 12 insule legate între ele de 112 poduri. Wrocław se recomandă ca un loc al întâl­nirilor, acesta fiind și sloganul orașului, unul dintre atuurile cu care a convins co­misia ce i-a acordat statutul de Capitală Cul­turală Europeană pentru 2016. Infra­structura culturală a orașului este deosebit de variată și consistentă. Wrocław are 11 cinematografe, 24 de scene (teatre, filar­monici), 23 de muzee, 32 de galerii de ar­tă și 65 de parcuri (32% din spațiul ci­ta­din). Orașul găzduiește anual peste 70 de festivaluri naționale și internaționale de film, teatru, muzică și arte vizuale. Este un oraș cu o foarte bogată tradiție cul­tu­rală, printre personalitățile care și-au sta­bilit pentru o vreme cartierul general aici, la Wrocław, îi amintesc pe Jerzy Gro­tow­ski (regizor și teoretician de teatru care a înființat aici Teatrul Laborator) şi pe Hen­ryk Tomaszewski (cu al său teatru de mimi). Aici și-au filmat capodoperele importanți regizori polonezi de film: Jerzy Has și An­drzej Wajda.

ISPA are o istorie de 65 de ani. Or­ganizația, începută pe teritoriu ame­rican, a avut primul congres la New York, în 1948, când un grup de ma­nageri de concerte s-au întrunit și au pus bazele unei entități care trebuia să se ocupe de problemele specifice acestui do­meniu aristic. Un an mai târziu, Patrick Hayes devine președinte fondator. Mediul academic care avea departamenul său de producții artistice se desprinde de or­ga­nizație și în 1956 înființează o entitate distinctă care, în 1961, devine inter­na­țională. Între 1982-1985 organizația începe să aibă o deschidere care să faciliteze glo­balizarea și cosmopolizarea entității, astfel că în 1987 are loc primul congres inter­național la Londra, unde participă 200 de delegați, din 4 țări. În 1991 din organizație făceau parte 480 membri din 27 de țări. În 1995, organizația devine ISPA – In­ter­na­tional Society for Performing Arts (So­cietatea Internațională pentru Arte Per­for­mative). Din 2008, sediul central se află la New York. În fiecare an au loc două congrese, unul de obicei la New York, iar al doilea într-o țară foarte bine re­pre­zentată la nivel de delegați. În 2013 a fost Polonia, prin orașul Wrocław, iar în 2014 va fi Bogota (Columbia), între 7-12 aprilie.

Congresul de la Wrocław s-a des­fășurat sub sintagma Capitolul următor. În cuvântul său de deschidere, Bogdan Zdrojewski, ministrul Culturii și Pa­tri­mo­niu­lui Național din Polonia, spunea: „Cultura este una dintre cele mai importante zone de dezvoltare din țara noastră. Iar acest fapt este un factor determinant pentru dez­voltare socială și economică, un fac­tor care dă formă și conținut compor­ta­mentului nostru civic. Felul în care arta este produsă ne servește ca model pentru înființarea atât de necesarelor orga­ni­za­ții sociale și stabilirea de relații inter­umane. A ne asuma un proiect artistic nu înseamnă numai oameni care cola­bo­rează pentru a face cultură, ci ridică co­laborarea umană la un alt nivel – nivel de care au nevoie societățile avansate“. La rândul său, primarul orașului Wrocław, Rafał Dutkiewicz, care în cei zece ani de mandat a triplat fondurile pentru artă și cul­tură, în cuvântul său de deschidere a subliniat faptul că zecile de evenimente culturale care au loc în oraș de-a lungul unui an „schimbă definitiv societatea și care aduc calitate vieții, datorită par­ticipării și implicării directe a cetă­țe­ni­lor“.

Primele două zile, 17 și 18 iunie, au fost dedicate unui concept nou: Academia ISPA, unde au fost oferite cursuri, pre­zen­tări și ateliere, pe teme ce țin de ma­na­gementul artelor performative și pro­ble­melor specifice legate de național și global în lumea artistică de azi.

Prima dezbatere a avut ca temă Ma­na­ge­mentul cultural în secolul al XXI-lea. In­vitați au fost: Adam Balas (directorul Cen­trului European pentru Muzică Krzysztof Penderecki, Polonia), Jan Kallish (pro­ducător și consultant cultural, Statele Uni­te) și Michael Mushalla (producător și ma­nager cu o experiență de peste 30 de ani, Statele Unite), iar moderator a fost Csilla Biro (proprietara singurei agenții ce repre­zintă interesele artiștilor muzicieni din Un­garia). Discuția s-a axat pe necesitatea sau nu, azi, a managerului / agentului / pro­ducătorului sau artiștii sunt singuri ca­pa­bili să își reprezinte propriile interese, cu­noscând sistemul și defectele sistemului din interior și, prin urmare, cei mai în mă­sură să se vândă și să își găsească de lu­cru. Discuția s-a desfășurat pe parcursul a aproximativ două ore, iar concluziile au fost foarte interesante. În primul rând, ma­nagerul / agentul / producătorul are obl­igații mult mai largi decât acelea de a vinde un artist și produsele sale. El tre­buie să creeze nevoia pentru artiști în co­munitatea în care funcționează. Artiștii ar trebui să se concentreze numai pe talentul lor și pe creativitate, iar chestiunile orga­nizatorice le-ar consuma din energie și le-ar ocupa mult prea mult timp. Foarte interesant comentariul, dacă mana­ge­men­tul artistic este o afacere / un serviciu sau un stil de viață. De asemenea, s-a pus pro­blema profitabilității aristului: ce se în­tâmplă când un artist este neprofitabil pen­tru portofoliul unui manager? Acel ma­nager ar trebui să renunțe la el sau ar tre­bui să continue să-l reprezinte? În con­dițiile actuale ale economiei globale, este un moment bun sau nu pentru a fi ma­na­ger cultural?

Conceptele despre viață și bunăstare în lu­mea globală s-au modificat. În trecut se știa că, dacă muncești, vei găsi bunăstare. În condițiile economiei globale de azi, a munci nu mai echivalează cu bunăstarea, ci doar cu supraviețuirea. Iar această rea­litate este cu atât mai puternică în lumea culturală. Într-o lume în care agentul cultural și artistul se văd nevoiți să asiste la micșorarea fondurilor destinate culturii, soluția constă în globalizarea acelui artist, prin mutarea sa într-o societate care și-l permite.

Ce poate produce sistemul cultural? – s-ar putea întreba orice autoritate publică sau privată cu tradiție în finanțarea culturii. Răs­punsul este capacitatea culturală, pu­terea de a-l înțelege pe celălalt, de a co­labora cu celălalt – energii și coordonate fără de care nicio societate nu poate cons­trui. De asemenea, se observă o modificare esențială la nivelul societății globale. Ge­nerația Baby-Boomers (cei născuți după al doilea război mondial până spre de­ce­niul șapte) a fost educată în morala de a da înapoi, de a întoarce comunității și so­cietății ceea ce au primit la rândul lor. Ge­nerația X (cei născuți începând cu anii ‘60 până la finele anilor ‘70) și Generațiile Y (cei născuți începând cu anii ‘80 până la începutul anilor 2000) au devenit in­di­vidualiști, iar motto-ul lor în viață este: ce obțin eu din chestia asta?

Uniunea Europeană alocă culturii 16% din bugetul său, în timp ce țările membre alocă procente variate, mergându-se până la 0,47%, cum este cazul României. Ceea ce trebuie înțeles este că bunăstarea economică este imposibilă fără bunăstare spirituală, iar cultura ajută aces­teia din urmă.

A doua sesiune a fost dedicată rețelelor culturale și importanței acestora. În ciuda tehnologiei care facilitează relaționarea, în cultură – ca prim pas – rămâne im­portanța contactelor directe, a întâlnirilor și schimburilor de idei care depășesc ca­drul profesional, pentru că un manager cul­tural e egoist, producând și promovând evenimente și artiști care îi plac personal, la fel cum proiectele mari reușesc și da­torită coabitării reușite la nivel personal între profesioniști cu gusturi artistice si­milare sau apropiate.

Arta și cultura sunt afaceri. Ele produc foar­te mulți bani, la fel cum pot deveni și niște găuri negre în care se scurg bani fără să reușească să realizeze ceva concret. Nu există o regulă, o rețetă pentru succes, pen­tru că în artă și cultură nu există suc­ces garantat. Musical-urile de pe Broad­way, de exemplu – producătorii lor s-au te­mut că, odată ce va ieși filmul (Mama Mia! sau Mizerabilii), acele spectacole vor muri. În realitate, filmele nu au distrus spec­tacolele, ci, din contră, le-au mărit numărul și fluxul de spectatori.

A doua zi a Academiei a fost dedicată unor ateliere pe diverse teme legate de tur­nee internaționale, arta de a negocia pen­tru artă, creativitate versus buget, ob­ți­nerea de finanțări: surse și obstacole, res­pectiv, drepturi intelectuale într-o eră di­gitală.

În concluzie, l-aș cita pe Anthony Field, producător cu o experiență de șase de­ce­nii în teatru: „Arta depășește gu­vernele și chiar civilizațiile care le pro­duc. Arta nu poate fi distrusă. Artă în­seamnă tot ce rămâne când curățăm ru­inele ori­că­rui moment istoric“.

Potrivit primarului Rafał Dutkiewicz, o so­cietate serioasă este cea bazată pe cei trei T: talent, toleranță și tehnologie. Fiecare vine sau este rezultatul creativității și ex­pri­mării acesteia prin cultură.

(Deplasarea Ioanei Moldovan la Wrocław a fost susținută de Centrul Cultural Polonez la București. Mulțumiri doamnei Maja Wawrzyk și domnului Tomasz Kluz.)