Pe aceeași temă
Pentru cei - mai tineri sau mai putin tineri - care se grabesc sa fie profund dezamagiti, daca nu chiar dezgustati de apartenenta lor la poporul roman, lectura volumului Jurnale din rezistenta anticomunista. Vasile Motrescu, Mircea Dobre va constitui o adevarata revelatie. Sub egida CNSAS, in colectia Biblioteca de istorie si sub ingrijirea lui Liviu Taranu si a lui Theodor Barbulescu (cu un Cuvant inainte de Ion Gavrila-Ogaranu), Editura Nemira a publicat recent jurnalele a doi apartinatori a ceea ce se numeste deja, cu un termen consacrat, rezistenta din munti.
In ciuda fragmentarismului, aceste documente sunt mai mult decat o marturie coplesitoare asupra unei forme de nesupunere civica aproape de neimaginat, daca ne gandim ca perioada rezistentei se intinde pe 14 ani (intre 1948 si 1962) si ca aceasta se petrece in "era" stalinista. Intr-un prezent declarat de multi anomic, ele sunt dovada ca in Romania au existat oameni de mare caracter, care se dovedesc a fi fost pur si simplu eroi.
Vasile Motrescu este un taran tanar din comuna Vicovu de Jos, judetul Suceava, a carui atitudine protestatara, impotriva sovieticilor, incepe in 1944. Pentru foarte scurta vreme, isi intemeiaza, apoi, o familie, are doi copii, dar in 1949, afland ca e urmarit de Securitate, pentru actiunile sale antisovietice din ‘44, este constrans sa se ascunda in padurile din zona Radautilor. In perioada 1944-1958, sunt pronuntate trei sentinte de condamnare a sa la ani grei de inchisoare. Participa la numeroase actiuni impotriva autoritatilor, alaturi de alti partizani, si trimite o serie de scrisori Militiei si Securitatii, in care explica de ce se ascunde, dar si neajunsurile si nedreptatile pe care le traiesc taranii din Bucovina din cauza colectivizarii. La un moment dat, se preda de bunavoie, dar, cum dejoaca planurile Securitatii de a-i trada pe alti partizani, in mai multe randuri, este judecat si condamnat din nou. Gasit in ascunzatoare, in 1955, impreuna cu Gavril Vatamaniuc, trage asupra soldatilor care venisera sa-l captureze. Apoi, prefera sa se ascunda singur, desi e in continuare ajutat cu hrana de prieteni si familie. Tradat, in cele din urma, este arestat de Securitate si executat, pe 29 iulie 1958, la doar 38 ani.
Documentele referitoare la Vasile Motrescu sunt un jurnal, din perioada mai 1952-aprilie 1953, scrisorile adresate autoritatilor, diverse insemnari, in care defineste comunismul, si o serie de poeme, in stil folcloric, in care isi deplange conditia de pribeag. Mircea Dobre lasa in urma un jurnal scurt, pentru ca va fi arestat in ianuarie 1953 si, dupa ani grei de inchisoare, va fi eliberat in ‘64, odata cu eliberarea tuturor detinutilor politici.
Mircea Dobre e un tanar intelectual, absolvent de Drept, la Cluj, in vreme ce Vasile Motrescu este, asa cum se portretizeaza singur, "un taran sarac fara stiinta inaintata, fara multe cunostinte si fara educatie politica"; totusi, jurnalele celor doi au destule puncte in comun, descriind viata partizanului in esenta ei: o permanenta autodisciplina, cu reguli clare si precise.
Printre hartiile care s-au pastrat de pe urma lui Vasile Motrescu exista si un soi de ghid al rezistentei in munti, in care se arata limpede cum trebuie sa circule partizanul, cum sa faca focul in padure, doar noaptea, cum sa nu treaca niciodata de doua ori pe aceleasi carari, cum sa stabileasca intalniri, cum sa stea la panda etc.
Jurnalul se constituie intr-un companion al partizanului singuratic, dar el da, in acelasi timp, si consistenta unei vieti care risca sa devina prea alienanta, intr-o stare de solitudine si veghe extrem de obositoare. Partizanul nu are timp sa faca observatii asupra regimului, el noteaza, intr-un adevarat laitmotiv, gesturile vitale pe care trebuie sa le savarseasca: procurarea hranei (prin vanarea animalelor, atunci cand nu primeste de la prieteni, familie sau oameni de incredere) si odihna. Sunt foarte multe notatii despre starea vremii, pentru ca vremea este al doilea mare dusman al partizanilor, dupa autoritati. In munti, vremea este aspra, ploua des, iar Vasile Motrescu doarme adesea la radacina copacilor, in frig, pentru ca focul, un adevarat lux, poate fi usor reperat. Cand construieste o coliba, nu poate petrece prea mult timp in ea, ascunzatorile pe termen lung sunt de neimaginat pentru acesti fugari. Pentru noi, astazi, pare imposibil de compatibilizat permanenta autoprotectie cu regulile de actiune si de supravietuire, dar 14 ani de rezistenta in munti dovedesc ca a fost posibil. Pe acelasi loc cu procurarea hranei se gaseste cealalta hrana, cea spirituala, rugaciunea: atat Vasile Motrescu, cat si Mircea Dobre se roaga zilnic si citesc din Biblie. Vasile Motrescu numeste Biblia unica lui "mangaiere" si invoca adesea numele lui Dumnezeu ca pe cel care ii da puterea de a rezista.
Distantele pe care trebuie sa le parcurga un partizan sunt ametitoare, zeci de kilometri, cu un bagaj in spinare care poate avea de la 40 la 70 kg, iar traiectoria trebuie sa ocoleasca mereu drumurile batute. Vasile Motrescu se descurca admirabil, ca orice taran de la munte, in hatisurile padurilor si vaneaza ca un haiduc din alte vremuri. Momentele de deznadejde sunt foarte emotionante, pentru ca fac dovada umanitatii unui personaj pe care, la lectura, il admiri, fara sa te poti identifica prea mult cu el: "…atat sunt de amarat ca aproape sunt ajuns la culmea disperarii cand ma gandesc la lumea libera…, dar eu cu ce sa ma bucur de frig, de fum sau de pustnicia pe care o traiesc si viata calugareasca pe care o am parte in mijlocul vietii cand este viata mai frumoasa de trait…., imi vine sa urlu ca lupul, niciodata in toti acesti patru ani de prigoana nu mi-a trecut asa de greu timpul ca acum, ma framanta gandurile de-mi vine sa innebunesc sau altfel".
In scrisorile adresate autoritatilor, Vasile Motrescu se adreseaza celor care, dupa expresia lui, "pentru interesele rusilor" au umplut "temnitele si lagarele de munca" cu "fratii" lor, animat de un simt al libertatii pe care o invoca adesea, "va spun raspicat ca iubesc mai mult Libertatea decat viata". Apoi, aduce teribile acuze regimului, dovedind ca, dincolo de o exprimare adesea stangace, poseda o inteligenta si un bun-simt care il fac sa inteleaga perfect esenta comunismului si a metodelor sale: "si acum faceti propaganda prin ziare si modificati istoria tarii…", "De cand lucrati dupa metodele sovietice, domneste in tara lipsa de toate, in tara graului, si e lipsa de paine…", "Politica voastra e asemenea unei panze de paianjen, cu colaborari de la inceput, apoi lozinci, etape, perioade etc. Pana ajungeti in starea de maturitate, atunci va aratati adevaratii colti de fiare...".
Definitiile date de Vasile Motrescu comunismului pot figura, la loc de cinste, intr-un manual de scoala, ca dovada incontestabila a atitudinii pe care a avut-o, inca de la inceput, majoritatea taranimii romanesti in fata sistemului care a pervertit-o ca niciodata in istorie: "Comunismul urmareste si ca prin diferite sistemuri de etape si inselare sa aduca iarasi starea de robie a Evului Mediu, numai schimbata in alta forma, dar mult mai aspra si nemiloasa, rapindu-i omului cu desavarsire libertatea si drepturile de care sa se poata bucura individual", "Comunistii sunt patriotii fara patrie", "…poporul cunoaste realitatea si nu propaganda…, 90% sunt cu mine, iar 10% cu dvs. si acestia, elementele cele mai corupte, va sustin pe dvs.".
Ceea ce se distinge in mod clar la Vasile Motrescu este fermitatea cu care gandeste si actioneaza, fara nici un moment de sovaiala, de-a lungul tuturor acelor ani: "Atat timp cat partidul comunist se gaseste la conducerea tarii, trebuie dusa lupta cu perseverenta si curaj, pentru a-i slabi unitatea morala, neincrederea in fortele sale si subminarea fundamentului politic. Deviza partizanului".
Nu exista in jurnalul sau exprimata speranta in venirea salvatoare a americanilor, desi se cunoaste ca acesta era visul - si iluzia - atat a partizanilor, cat si a unei parti din populatie. Lucru cu atat mai admirabil cu cat Vasile Motrescu, ca si Mircea Dobre, desi sunt constienti de pericolul de moarte in care se afla in permanenta, nu sunt tentati sa abandoneze nici o secunda si nu-si vad nici demersurile ca fiind inutile.
Vasile Motrescu, acest om simplu, care, asa cum si spune, nu ar fi vrut decat sa traiasca linistit cu sotia si cei doi copii in satul sau, liber, se vede nevoit sa se transforme in luptator si sa probeze chiar anumite limite ale umanului. Alaturi de curaj, forta sa de caracter, credinta in libertate si simtul demnitatii il fac sa apara ca ceea ce numim indeobste un erou: "…va spun ca nu voi ceda niciodata, dar niciodata, poate sa tina regimul comunist 50 ani si eu nu voi ceda, nu voi trada, nu ma voi preda decat mort".
Este de regretat ca textele lui Vasile Motrescu si Mircea Dobre nu sunt insotite de fotografii ale acestora. Eroii ar trebui sa vina spre noi aratandu-ne chipul lor atat de asemanator noua si, in acelasi timp, atat de diferit.
Jurnale din rezistenta anticomunista. Vasile Motrescu, Mircea Dobre, Editura Nemira, 2006
