Pe aceeași temă
Știți sentimentul acela când trebuie să te muți dintr-o casă mare într-una mai mică, sau în alt oraș, și trebuie să decizi ce cărți iei cu tine și ce cărți trebuie să donezi? Cum suferi pentru fiecare titlu care nu mai are loc în bagaj. Cum le mulți de colo-colo, doar-doar mai încape una…
Așa și eu în primele săptămâni prin Timișoara – Capitală Europeană a Culturii. La ce evenimente să merg, pe care să le amân, pe care să le văd după, pe care să le sar, că sunt înregistrate. Pix, hârtie, tabel, fix așa, am făcut un plan cultural pentru mine, pentru mine și mama, pentru mine și familie, pentru cu prietenii. Am făcut un plan cultural. A trebuit și să aleg între conferință Peter Sloterdijk, conferință Doina Lemny, concertele Lajkó Félix & Vołosi la filarmonică, Cvartet Kosztándi în Biserica Milenium, toate, în aceeași zi, la aceeași oră. Unde visam eu acum zece ani că voi ajunge să fiu nevoită să-mi planific agenda culturală în Timișoara, oraș pe care-l faci la picior în două ore tot centrul…
Sigur nu le-am cuprins pe toate, nu am avut cum, am ratat mult teatru și dans contemporan; am ajuns la concerte mai pe final, însă tot ce contează este cum s-au mobilizat colegii mei într-un an și jumătate și au generat conținut, evenimente, povești. Ce resursă incredibilă de creativi are acest oraș și cât de profesional s-au prezentat toți. Ca oengistă din cultură, știu ce muncă este în spatele fiecărui proiect și cum detaliile fac diferența între derizoriu și clasă! Și pot să vă spun cu mâna pe inimă, la capitolul arte vizuale (fiindcă aici nu am ratat nimic!), am rămas paf.
Proiectul Adinei Pintilie, „Tu ești un alt eu – O catedrală a corpului”, curatori Cosmin Costinaș și Viktor Neumann, la Kunsthalle Bega arăta mai bine ca la Veneția. În paralel, tot la Kunsthalle, curatoarea Diana Marincu ne-a prezentat „Diferite grade de libertate”, un proiect sensibil, despre limite fizice și mentale, instalată cu precizie de chirurg. Expoziția centrală a programului de deschidere TM2023, „Cronic Desire” , curatoriat de Corina Oprea, Brîndușa Tudor și Cosmina Goagea, a fost extinsă în patru spații excelent gestionate, alla Berlin Style. La Cazarma U - proiectul „după SCULPTURĂ/SCULPTURĂ după” - poți să juri că ești la Arsenale/Veneția. La Pavilionul Isho Ami Barak a curatoriat proiectul Lilianei Mercioiu Popa “Linia (de conduită), trăsătura (de caracter) și punctul (de vedere)”, excepțională expoziție, iar la Comenduirea Garnizoanei, echipa Salonul de Proiecte a prezentat expoziția „Mircea Nicolae - Lucruri mărunte, lucruri prețioase”, o expoziție pe care nu o voi uita degrabă. Și apoi vin independenții, spațiile mici, aceste bijuterii de spații, Balamuc, Baraka, Lapsus, Indecis (Timpuri Noi: Xenogeneze ale SF-ului), Meta Spațiu MV - care îmi amintește de alt spațiu drag mie, Mattatoio/Roma cu proiectul Game On, urmat de reVoltaire, ambele curatoriate de Mirela Stoeac-Vlăduți, impecabile, rafinate, cu un damf occidental. Am lăsat vedetele la final, Neagu, Brauner și Ghenie (doar Neagu s-a strâns între timp), unde ajută mult și numele artistului, dar și producția, expoziții ce puteau fi plasate oriunde pe acest glob, de la New York la Londra, de la Paris la Viena, nicio diferență între expozițiile produse la Mumok sau MNAT. Poate cel mai dificil de instalat au fost expozițiile „Simetric, niciodată identic” - Ioana Bătrânu & Adela Giurgiu și video insert Agnes Varda, curatoriat de Diana Marincu și produsă de Art Encounters în spațiul fundației, un spațiu complicat, alambicat, deloc ușor de gestionat, iar expoziția a ieșit fină și rafinată; și intervenția Ioanei Vreme Moser, „Fluid Memory”, în cadrul proiectului Narațiuni Sonore produs de Simultan într-o cvasidebara. Am participat și la o expoziție de apartament a unor tineri masteranzi ai Facultății de Arte și Design din Timișoara, foarte ingenioasă, pusă la cale de grupul Ipsum+ „6C08”, un proiect sincer, inovativ și consistent. Plus intervențiile în spațiul public, tramvaiul lui Perjovschi, mâna lui Rață de pe Bastion, literele-balon Roma Moma de pe Alba Iulia, Porumbarul Sepale, mult-disputata Pepinieră, care au născut, cum e firesc, discuții aprinse printre timișoreni, că la asta ne pricepem cel mai bine.
Și nu pot să nu mă întreb ce am fi făcut mai mult, mai bine, ce am fi fost în stare, cum ne‑am fi mișcat, dacă proiectul TM2023 nu ar fi fost căpușat și confiscat șase ani de o gașcă cu ochi albaștri, și ce păcat de risipa de bani!
Una peste alta, multă artă, artă de calitate, producții impresionante, au scos Timișoara din periferia orașelor din Est și au pus-o pe harta traseelor de city-break cultural. Poate că invazia de turiști nu a fost una WOW, totuși grupuri de studenți de la arte, arhitectură, profesori, cercetători și public din alte orașe au fost. Pe parcursul celor 90 de zile, 19.744 de oameni au vizitat Cronic Desire, alți aproximativ 12.000 au vizitat retrospectiva Victor Brauner, în jur de 6.000 au trecut pe la Kunsthalle, cam tot așa și pe la Are Encounters, doar la deschiderea Cazarmei U au fost 3.745, iar la Noaptea Muzeelor, 3.881. Pe la Meta Spațiu au trecut în jur de 3.500. Iar în Pepinieră au urcat peste 30.000. Toate aceste proiecte expoziționale au fost secondate de programe de educație și mediere culturală, dar despre aceste programe - Minitremu, Contrasens, My Art Encounters - voi scrie în alt material, fiindcă merită toată atenția și sunt vitale pentru oraș.
Eu, una, știu că am alergat de la un spațiu la altul, am revenit, am mai revenit o dată, cu acel sentiment plăcut că sunt în Timișoara, dar pot să mă plasez în orice oraș occidental, cu acel sentiment de mândrie că se întâmplă în orașul meu, am re-descoperit Roma Moma și Slavs and Tatars, despre care știam puțin, citisem puțin. Am vorbit cu oameni în spații. Oameni care nu știau așa multe despre artă, dar se simțeau cumva parte din aceste proiecte, și a fost un dialog emoționant. M-am revăzut cu aproape jumătate din clujeni și bucureșteni, care alergau și ei de colo-colo, să vadă tot, să cuprindă tot în patru zile. M-am bucurat de fiecare centimetru pătrat de artă și suntem doar la început. Pe 19 mai s-a deschis Bienala Art Encounters, curator Adrian Notz „My Rhino is not a Myth” – art science fiction, care se întinde în șapte spații (s-a scos de la naftalină Castelul Huniazilor! În sfârșit) și proiectul Ilenei Pintilie Expanded Nature. La Faber se pregătește o expoziție a optzeciștilor, și nu mai știu, că nu mai poți ține pasul…Iar în septembrie va fi Brâncuși, o expoziție istorică. Cam atât de pe frontul de vest, din orașul în care nu se întâmplă nimic.
Așa, ca o încheiere, era prin 2012, mă întâlnesc cu o cunoștință în aeroport, bună-bună, ce faci?-mă duc la Londra, cât stai?-o zi, ?!?, merg să văd retrospectiva Gauguin de la Tate. Nu pot uita nici azi privirea perplexă a cunoștinței mele, că merg doar să văd o expoziție la Londra și mă întorc acasă a doua zi. Dar, da, așa am călătorit eu ultimii 20 de ani. Aproape de fiecare dată visam la ziua când așa vor călători și alții spre Timișoara… Voilà! //
Autoarea este critic și istoric de artă, curator independent și manager cultural; Este fondator al Asociației Culturale Contrasens (2015) și al Editurii Contrasens – editură dedicată cărții de artă. Agenda ei curatorială este orientată spre schimbările sociale și politice din societățile postsocialiste după 1989 și are ca repere arta și politica, arta și protestul social și arta ca praxis politic. În toate proiectele culturale și educaționale pe care le gândește, Dana Sarmeș vine pe contrasens, pentru că ea crede în originalitate și inovație, în școala altfel, în educația altfel și țintește schimbări autentice, cu impact, care să lase urme cât mai însemnate în societatea românească.
Undeva în această mulțime sunt și eu - Foto: Pressalert
„Simetric, niciodată identic”
Foto: infi.ro.
„Fluid Memory”
Foto: Simultan
