Pe aceeași temă
Does the object have any reality in itself, independent of the subject? Is all experience our representation?
Dupa ce a configurat Bucurestiul pe harta bienalelor internationale, Bucharest Biennale 3, desfasurata in perioada 23 mai-21 iunie 2008, a impus un program de ordonare a unui loc in vesnica schimbare, a unui spatiu contra-lumilor.
Cei doi curatori, Jan-Erik Lundström si Johan Sjöström (Suedia), au avut ca metoda harta-obiect: daca hartile creeaza spatiu, nasc teritorii, produc sau genereaza realul, automat noi devenim parametri ai istoriei noastre.
Plecand de la programul curatorial, selectia de artisti, topica si logo Bucharest Biennale a avut mereu puncte comune cu Berlin Biennale. Anul acesta insa, Bucharest Biennale 3 / Being Here: Mapping the Contemporary a pozitionat foarte clar discursul privind arta contemporana, in timp ce Berlin Biennale 5 / When Things Cast No Shadow a cautat siguranta din jurul discursului privind arta contemporana.
Ambele bienale au avut ca punct de greutate teoriile care pornesc din observarea contextelor si a situatiilor imediate. Relationarea s-a facut mereu pe momentul prezent, mai ales ca marea parte a artistilor nu este foarte cunoscuta. A existat mereu timpul zilei si timpul noptii, timpul intern si timpul extern. Instalatiile, performantele, prelegerile, evenimentele, locatiile au preluat controlul si contactul direct cu orasul. Astfel, BB3 a reusit sa definitiveze prezenta unei expozitii internationale pe harta unui oras.
Gandita pentru cinci spatii, institutional si conceptual foarte diferite intre ele - Muzeul de Geologie, Pavilion Unicredit, TC (Hanul cu Tei), Galeria Simeza si Galeria Orizont -, BB3 a suprapus tipuri de creativitate contemporana cu locatii si biografii vulnerabile.
Punctul de atractie a fost Pavilion Unicredit, un loc voit destabilizat, intr-o vecinatate martora a transformarilor politice si sociale. Pavilionul Unicredit a fost miezul dur al Bienalei, care va relationa categoric in viitor cu puterea si discernamantul curatorului. In exterior, "un spatiu fara o istorie sociala, un spatiu al istoriei intrerupte, al intarzierilor revolutionare", in interior "un spatiu independent, un spatiu de productie si cercetare al vizualului, al discursului si al performantei critice". Pavilionul Unicredit este un corespondent al Pavilionului Schinkel de la Berlin, unde metafora este dezvoltata plecand de la coltul curatorului, flexibilitatea si extravaganta imaginatiei. Conceptul si artistul se modifica constant, spatiul exterior si interior fiind gandit pe coordonate estetice si ierarhii de istorie a artei duse de la exemple clasice la brutalitatea diluata a demersului actual.
Istoria nu poate fi intrerupta, ea trebuie sa fie mereu miscata. Realitatea obiectelor si a situatiilor se obtine prin reprezentare, iar arta este obligata sa ordoneze aceasta reprezentare.
Plecand de la modelul clasic absolut, Bienala de la Venetia, si de la ceea ce s-a intamplat in anul 1995, cand APERTO - expozitia dedicata de fiecare data si exclusiv artistilor tineri in ascensiune - a fost dizolvata, BB3 si BB5 au inteles si au impus acest tip de artist, dar si importanta sintagmei "contemporary gaze and feeling".
Daca in cazul Berlinului, experientele metafizice, estetice si etice in perceptia artei si cinismul inerent pot impune grile teoretice de tip Georg Simmel, in cazul Bucurestiului, calitatea inovativa a unui astfel de laborator de arta/open space poate scoate reprezentarea de sub control, printr-un sustinut activism politic si cultural.
Pozitia critica asupra realitatii si fenomenelor de cartografiere contemporana face din BB3 un instrument teoretic de lucru si un seismograf cultural.
Aceasta metoda de a vorbi despre oras - in loc de tribut, omagiu, abordare critica clasica sau parodie - creeaza relatii de influenta si transmisie, propune alte valori estetice, sincrone cu geopolitica si riscul social.
Bienala nu este numai o expozitie. Bienala nu este o competitie. Bienala trebuie perceputa ca un impuls pentru viitor. Arta se intampla doar dupa ce parasesti expozitia. Conceptul nonierarhic intra intr-o ping-pong affair cu ierarhiile istoriei artei.
Distanta critica si colaborarea evidenta cu intregul mecanism este evidenta la Lia Perjovschi, la Mona Hatoum si Bureau D’Etudes.
Renaud Auguste-Dormeuil, Randa Mirza sau Christina McPhee recicleaza conceptualismul si legatura directa cu locul, cu spatiul mereu in schimbare al lumii.
Adrian Matei surprinde momentul in care obiectele, ideile si conceptele isi pierd din credibilitate, iar arta devine semn social.
Gandul unei harti a ideilor - arta ca proces si nu ca obiect, la Arno Peters sau Sabine Réthoré, impune o desprindere radicala, plecand de la aspecte pe care le recunoastem.
Singuratatea, experienta durerii, monotonia, apatia, plictiseala apar atunci cand certitudinile dispar si emotiile se modifica atat de usor. Site-ul They Rule.net al grupului Josh On si Atlasul Le Monde Diplomatique ne demonstreaza ca nu avem nicio acoperire. Narativismul si presiunea geopoliticii nu poate sa schimbe faptul ca traim intr-o cultura care este incapabila sa dezvolte un limbaj.
Organizatorii Bienalei, de la directori la voluntari, propun o transformare sociala responsabila, in contextul falsei securitati care vine din partea artei. Negarea imaginii standard se produce de la nivelul catalogului la nivelul prezentarii virtuale si apoi la nivelul publicului.
Publicul urmeaza o gramatica prestabilita, renuntand la siguranta vizuala si acceptand gustul subiectiv al curatorului.
Dislocand intimitatea artistului si confuzia orasului, BB3 genereaza arta ca reprezentare si notiune.
