Cum se face; rolurile reprezentarii

Sase personaje in cautarea unui autor de Luigi Pirandello
Traducere: Alice Georgescu; adaptare - Liviu Ciulei
Cu: Victor Rebengiuc, Andreea Maxim, Andreea Bibiri, Tudor Aaron Istodor, Beatrice Paraschiv, Leonard Gogarla, Dana Dogaru (Personajele) Ion Caramitru, Dan Astilean, Mirela Gorea, Julieta Strambeanu Weigel, Anca Androne, Anca Sigartau, Marius Capota, Valentin Popescu (Actorii) Mihai Bisericanu, Teodor Danetti, Profira Serafim, Marius Chivu, Emanuel Parvu, Vladimir Anton, Mihai Danila, Viorel Stoichi, Gheorghe Tecioiu, Cristian Apostol, Ovidiu Balanica, Dorin Radu, Valentin Marsu, Eugen Zaharia s.a. (Tehnicienii)
Costumele: Smaranda Dobrescu
Regia si decorul: Liviu Ciulei
Teatrul "L.S. Bulandra"
Stagiunea 2005-2006

In estetica mereu tanara a spectacologiei romanesti de azi, tematizand veleitati si inventandu-si culoare de serviciu - motivul insurgentei pirandelliene coborat la nivelul liberului arbitru -, se manifesta o neînfranata tendinta de demonstratie. Paradoxul sintezei aglutinante (propriu "egoismului teoretic"). Impotriva ei, în perioada milenarismului comunist cu ortacii sai remodelabili - cum sa mai invoci apoi corectitudinea politica!? -, Liviu Ciulei a lansat provocarea "reteatralizarii teatrului", ignorand vicleniile istoriei, amnezia si capacitatea regenerativa a dogmelor, în încercarea de a expurga toxinele conjuncturii din chiar perimetrul confiscat. Anticipata de Ortega y Gasset ori Elias Canetti, acesta si un dramaturg relevabil prea putin cunoscut la noi, desi candva s-a jucat în provincie Comedia vanitatii, revolta maselor isi revendica idolii de mucava ori celuloid. Poetul si criticul de teatru Marius Robescu punea la indoiala autenticitatea unei arte creata din foarfece si catgut. Acum, toleranta este de grad zero, daca nu cumva a devenit un indice al perenitatii. Linia Internet, ca sa nu mai alergi la cinematograf! Chestiune de click, asadar. Exceptiile sunt exceptii. Personalitate complexa, regizor de teatru si film, actor, scenograf, socotit un clasic caci neispitit sa confunde registrele, Liviu Ciulei revine pe scena Teatrului "Bulandra" montand Sase personaje in cautarea unui autor, adaptare dupa piesa lui Luigi Pirandello. Noi mergem la teatru. Cronicarii par sa fi ignorat tocmai aceasta realitate secunda: adaptare. De unde cearta universaliilor, de fapt ce a mai ramas din ele intr-o epoca ce-si cultiva fastuos anomia. Perspectivata astfel, lectura regizorala este dialoganta fara mari artificii, continand in subtext un mecanism de autoreglare dincolo de neajunsurile interpretarii actoricesti, acolo unde sunt, ca sa nu mai vorbim despre grimasele iconoclaste, via… Internet. Traim in lumi multiple, uneori paralele, dar pana la totala relativizare mai e un pas de facut. Nici Pirandello nu si l-a permis, cum o fac in schimb insondabilii sai coautori. Din acest punct de vedere, spectacolul nu raspunde asteptarilor pentru ca subiectul oglindirii in celalalt (alteritatea), definitoriu artei teatrale, expozitiv in prima parte, dobandind pe parcurs relieful si rigoarea proiectului, ramane un pariu onorat/ocultat in functie de barometrul receptarii. Poarta luminata prin care irump Personajele in lumea Actorilor completata de Tehnicieni, metafora in sine a spectrului absentei atotprezente si discurs despre absenta in treimea ei manifesta, peretele-simbol care trebuie sa se prabuseasca tocmai fiindca nu ascunde nimic, "viata" insasi intrupata in drama ca sa reverbereze printre spectatori, si Victor Rebengiuc, alaturi de Andreea Bibiri, acopera printr-o prestatie remarcabila gama de tragic-grotesc si mit decanonizat al unei conditii insurmontabile, sunt cateva dintre semnele ce exprima rolurile reprezentarii. Poate si intrucat, in teatru, nu exista decat asteptari pline, straine speculatiilor de duzina. Dar daca poti aplauda un Cehov la conserva ori chiar un Hamlet care behaie, neaparat in limbi si pentru export, fireste ca vei privi dintr-o parte lucrarea lui Liviu Ciulei. Alte voci, alte adaptari.
Modernitatea acesteia consta in realismul subtil al configurarii unei lumi scindate - tema pirandelliana - intre materia iluziei si fictiunea care se materializeaza, intre masca si realitatea de dincoace de ea care o multiplica fara a-i afecta esenta, reflectand temeiurile si limitele teatrului (dar) ca instanta interogativa. O distributie neomogena, dat fiind si efortul de a regrupa o trupa numeroasa cu interpreti putin experimentati ori prea devotati propriilor constante stilistice, eclipseaza pe alocuri oferta generoasa a unui creator ce nu s-a lasat furat de cantecele de sirena ale modei, care in timp are doar privilegiul de a se demoda. Ramanand in aria spectacolului, caruia nu-i vor fi lipsit avocati pro si contra, desi se sustine prin sine insusi ca o creatie de autor, piesa lui Pirandello dobandeste o rezonanta distincta in orizontul teatrului contemporan. Alaturi de experimentele mai mult sau mai putin credibile cand isi atribuie o doctrina redusa adesea la simple asertiuni, fiindca reprezentatiile de acest gen sunt legiune in contrast cu valentele lor expresive, poate sta cu o reala indreptatire o montare asa-zicand clasica. Si nu doar pentru ca poarta semnatura Liviu Ciulei, cum s-a insinuat cu superbie, ci pur si simplu pentru ca nu credem in judecata cu doua unitati de masura. Este o invitatie la un spectacol in jurul caruia exista deja destule opinii concurente, controverse ce semnaleaza indeobste existenta unei opere vii. Cu sau fara haloul celebritatii celui ce a marcat decisiv una dintre cele mai prolifice perioade din istoria scenei romanesti.