Pe aceeași temă
Colecția include, top, proză de călătorie și, pe orizontala portofoliului deja consistent în anii mulți adunați de când e în piață, combină admirabil cărți clasice cu lucrări (foarte) recente ale unora dintre cei mai de succes travelologi din lume. Plus – și acestea, lucrări splendide – câteva cărți ale unor autori români cu șarm. Voi exemplifica, mai jos, cu patru titluri: trei străini și un român.
1. Poate cel mai scriitor dintre toți autorii publicați la – încă o dată, minunata colecție – Hexagon, Sylvian Tesson e și unul dintre cei mai temerari dintre călătorii-autori pe care îi avem, aici la Polirom, în românește. Geograf, jurnalist, scriitor plus membru al Societății Exploratorilor Francezi, Tesson avea, până de curând, patru delicioase volume în românește. Iată: Axa lupului. Din Siberia până în India pe urmele evadaţilor din gulag (2014) şi Berezina. Pe urmele lui Napoleon într‑o motocicletă cu ataş (2020). Pentru al patrulea titlu, pentru, adică, Leopardul zăpezilor, Tesson a fost distins cu Premiul Renaudot pe anul 2019.
2023, practic la câteva luni după ce a apărut în Franța, lui S. Tesson îi apare în românește, într-o traducere de sărbătoare (cum sunt toate cele care poartă semnătura Marianei Vazaca), Alb. O altă carte în care Tesson se confruntă cu doi dintre inamicii săi pe care i-a îmblânzit de nenumărate ori: frigul și zăpada. Designul călătoriei pe care o scrie aici (după ce, desigur, mai întâi, o face) e mai puțin obișnuit pentru ceea ce face de obicei Tesson. Pe scurt: împreună cu prietenul său, ghidul montan Daniel Du Lac, Tesson pleacă din Menton, de pe malul Mediteranei, și traversează Alpii pe schiuri până la Trieste, trecând prin Italia, Elveția, Austria și Slovenia. Cu totul, vor fi 85 de zile – întreaga aventură se întinde pe durata a patru ani, între 2018 și 2021, cei doi (plus, des, dar cu unele întreruperi, un al treilea și foarte interesant companion) călătorind în jur de 20 de zile la sfârșitul fiecărei ierni. Cât despre cel mai scriitor, doar un pasaj – nici măcar cât un aperitiv textual: „Sub zăpadă, lumea se retrage. Mai rămân doar câteva trăsături de pensulă chinezească. În visul alb plutesc piscuri, pereți de stâncă, creste și coloane, toate reduse la liniile lor de expresie. Zăpada pune în valoare tot ce atinge, e frumusețea. Pură, lasă la vedere doar ce este de-ajuns. Magică, umple golurile cu un principiu invizibil, anulează imperfecțiunea, păstrează doar ce iese în evidență. Albul iartă inutilitatea, mascând-o”. Totul e așa: poezie, geometrie, o imensă sensibilitate, profunzime. Un mare călător & un mare scriitor!
2. Numele lui Radu Polizu nu e dintre cele mai cunoscute de la noi, pentru ceea ce înseamnă câmpul cultural autohton. Să spunem, așadar: că a plecat în 1987 din România în SUA; că a avut acolo o carieră respectabilă în televiziune – a dezvoltat compania FlyingMonk, specializată în inginerie de media şi producţie de documentare culturale. A mers – și a filmat, în calitate de călător atent și independent – în peste 80 de țări, cu focus pe tradițiile și cultura locurilor în care a ajuns. E autor de filme documentare și, de asemenea, deține un blog – www.flyingmonk.com – unde publică eseuri de călătorie. Avea, până de curând, două cărți apărute (mai întâi în engleză, apoi și) în românește: „Cartea poveștilor uitate” și „Între Ceaușescu și Fidel”. Recentissim, mai precis în vara acestui an, la Polirom, i-a apărut o a treia, în limba țării sale natale (repetând schema de până acum: cartea a apărut în 2022 în limba engleză): Printre zeii goi. India, între extaz și miracol. O carte despre care autorul ei spune, într-o formulă care poate sta, lejer, și drept statement: „Am vrut să scriu despre India pe care o iubesc, menționând mai puțin bijuteriile sale arhitecturale sau destinațiile turistice promovate în pliante și concentrându‑mă pe perspectiva călătorului care nu‑și poate reține uimirea în timp ce descoperă această țară minunată”. În alte cuvinte: relatările lui Radu Polizu (sur)prind o Indie care joacă, social și spiritual, pe numeroase registre, în care tradiția (mai bine spus, tradițiile) modelează major prezentul (și, deci, viitorul); e o Indie pe care o simte pas cu pas ca pe o prezență atât de pregnantă încât „în ciuda tuturor eforturilor mele de a descrie o țară fascinantă, cuvintele păreau incapabile să zugrăvească energia spectaculoasă și explozia fenomenală de culori și credințe pe care India le oferă, eclipsând adesea chiar și cea mai cuprinzătoare listă de bijuterii arhitecturale”. E o relatare fascinantă și foarte interesantă, în care totul este scris așa: alert, atent, limpede, cu ochii larg deschiși și, mai mult decât atât, cu ochiul sufletului mereu la pândă bună!
3. Walter Bonatti: un clasic și al genului, și al alpinismului, am spune cu temei. Jurnalist, fotograf, ghid montan, dar mai ales un super-alpinist cu 17 ani de performanțe uluitoare pentru acea vreme (o carieră care începe odată cu anul 1947). Iată ce ne spun, în portretul pe care i-l fac, editorii cărții sale în limba română: s-a dedicat alpinismului extrem şi de la vârsta de 19 ani a escaladat o succesiune de munţi dificili, fiind considerat de mulţi cel mai important alpinist italian al vremii. În 1954 a contribuit la succesul echipei ţării sale la escaladarea în premieră a vârfului K2, cel de‑al doilea optmiar al lumii. În 1965 a realizat o ascensiune solitară pe timp de iarnă pe faţa nordică a Matterhornului, după care a decis să abandoneze alpinismul. A fost un apărător înfocat al alpinismului „clasic”, practicat fără suport logistic şi tehnologic artificial.
Munții din viața mea – acesta este titlul cărții de la Polirom (o carte de memorii și, deci, de bilanț într-un anumit fel) în care Walter Bonatti relatează, în ordine cronologică, cu minuție, rigoare și cu un real talent de povestitor, un potpuriu cu unele dintre marile sale ascensiuni (pentru care, apropo, a fost decorat, în repetate rânduri, în Italia și în Franța): adică, de la Grand Capucin până la Pilierul Central din Mont Blanc, Grandes Jorasses și Matterhorn, trecând prin expedițiile care l-au dus pe K2, Gasherbrum IV, Rondoy Nord și vârfurile din Patagonia. Cartea e departe de a furniza doar un copleșitor material descriptiv, încărcat de detalii, despre aceste mari ascensiuni. Ea e, fundamental și subtil, și un document de etică și, da, de estetică. Pentru că, ne-o spune Bonatti: „În opinia mea, valoarea unui munte, și deci a escaladării sale, rezultă din diverse elemente, de natură estetică, istorică și etică, având toate importanța lor. Niciodată nu voi putea să separ acești trei factori sau să-i ignor, căci ei stau la baza ideii pe care mi-o fac despre munte”. Bonus: cartea spune și povestea renunțării lui Bonatti la a mai face ascensiuni – o poveste, ea însăși, ca o lecție de etică și de mare smerenie.
4. „Cuceritorii inutilului. Din Alpi în Annapurna” e și mai mult și mai de demult o lucrare clasică a travelologiei de top. National Geographic Society a plasat-o de curând în topul 100 al celor mai importante și mai relevante cărți de călătorie din toate timpurile. Autorul ei: Lionel Terray (1921‑1965). Adică: celebru alpinist francez, ghid şi instructor de schi. A escaladat pentru prima oară masive muntoase de o dificultate extremă, cum sunt Makalu şi Annapurna din Himalaya sau Fitz‑Roy din Anzii Patagoniei. Printre ascensiunile sale faimoase se numără cele de pe faţa nordică a Eigerului, pintenul Walker din Grandes Jourasses, Jannu din Nepal, Chacraraju din Anzii peruani ş.a. Cu patru ani înainte de a muri, a publicat – nu oriunde, ci chiar la Gallimard – această carte autobiografică, un document despre sensurile alpinismului și, deopotrivă, o carte a revoltei, a eliberării și a libertății, Les Conquérants de l’Inutile. O carte care a devenit, repede, bestseller și, mai apoi, una iconică pentru cei – fie foarte specializați, fie doar amatori sau chibiți de cursă lungă – pasionați de alpinism și de marile sale lecții de viață pe care acest (nu doar) sport le poate oferi. Ea nu e pentru prima dată intrată în limba română, odată cu admirabila (re)publicare de la Polirom din 2023. În 1972, această carte a apărut în premieră la noi – dar amputată, din stupide rațiuni ideologice, cu pasaje și pagini întregi „dispărute” doar pentru „vina” de a se fi referit la chestiuni delicate (pentru comuniști) de ordin social și religios. Cartea de acum din „Hexagon” reia traducerea originară în limba română – realizată de speologul clujean Corneliu Pleșa – și o publică în versiunea completă și conformă cu textul original al cărții lui Lionel Terray. O carte ca un testament literar și o ardentă mărturie a unui destin (Terray a murit la 44 de ani; a ars repede, cum se spune...). O carte ca o mare lecție de viață a unui om care spunea/scria, între altele: „Mă întristau josnicia și vulgaritatea oamenilor, mă apăsa monotonia vieții și visam la o existență mai nobilă, mai liberă, mai generoasă.”. //
