De la Oedip la Iocasta

Doina Papp | 06.02.2024

Oedip, în regia lui Andrei Șerban, glisează spre un accent în plus în favoarea feminismului, adăugând noi idei de interpretare a mitului, în consens cu teme contemporane.

Pe aceeași temă

În forma lui desăvârșită prin intrarea în rol a Ceraselei Iosifescu, interpreta Iocastei, pe care la avanpremiera despre care am scris n-am putut-o vedea decât stând pe scaun, din cauza accidentului suferit, spectacolul Oedip dobândește alte multe înțelesuri. Și își schimbă dominanta. În privința substanței politice și, deopotrivă, în planul uman privind iubirea dintre cei doi. Ca urmare a felului în care abordează actrița rolul, întregul eșafodaj al polilor de putere se schimbă. Te poți întreba, așadar, dacă autorul a mizat preponderent pe sensul politic al acestui Oedip modern, hărțuit cu privire la originile sale, în timp ce e pe punctul de a câștiga alegerile ca președinte; sau dacă nu cumva mai importantă e relația de dragoste a celor doi soți pe cale să se destrame sub ochii noștri.

Încă din prima scenă, prin atitudinea de superioritate pe care i-o atribuie Iocastei, actrița atrage toate privirile. Prin ținuta mândră, prin jubilația învingătorului și mai ales prin implicarea în altercațiile cu jurnaliștii de la conferința de presă ale soțului, suntem avertizați asupra rolului important pe care urmează să-l joace în poveste. Încet, încet interesul în privința deslușirii misterului în cazul morții lui Laios devine evident, ca și grija de a-și ține iubitul aproape. De aici, frecventele scene erotice, patetismul, patima în relația celor doi, tot mai precipitați în a-și confirma sentimentele și a-și consuma pasiunile parcă într-o cursă contra cronometru.  Cerasela Iosifescu, care le inițiază cu dezinvoltură și adevăr al sentimentelor, asigură autenticitatea acestor momente acompaniate la un moment dat în contrapunct ironic de expunerea muzeală a sexului pictat din decor. Iocasta ar vrea să recupereze parcă toți anii de lacrimi lângă un bărbat bătrân, care i-a răpit dreptul la viață făcând-o mamă la 13 ani și îndepărtându-i apoi copilul, pentru a-și spăla obrazul de președinte. Plină de energie, jucând încordat, mereu în priză, ea tinde să acapareze prim-planul spectacolului. Printr-o agitație continuă sugerează neliniștea, dar și un fel de presentiment al dezastrului înainte ca Tiresias să intre în scenă și să-l avertizeze pe Oedip.

Iocasta reprezintă cu asupra de măsură ambițiile femeii cu rădăcini în matriarhat, manifestându-se în consecință ca mamă și soție, și nu mai puțin ca viitor om politic. În scena dineului prelungit, menită să consolideze celula familială, Cerasela Iosifescu prezidează și se impune prin atitudini contondente față de nesupusa Antigona (rol în care Ilinca Neacșu, cea care mimase la avanpremieră în rolul Iocastei, se afirmă ca o actriță sigură pe ea și pe mijloacele prin care îi dă personajului importanța cuvenită), față de Meropa, mama de jure a lui Oedip, pe ai cărui genunchi zăbovește, în disprețul prezenței acesteia și al etichetei.

Simbol al unui feminism exponențial, Iocasta-Iosifescu se comportă de parcă ar avea toate cărțile în mână, dar cu precipitări sugerând o anume frică de a-și pierde fericirea. Regizorul simte potențialul actriței și o încurajează în preluarea rolului de meneor al jocurilor de culise în campania de alegeri în care Oedip e angrenat, surclasându-l pe Creon, formal însărcinat cu această misiune. Mai mereu prezentă în scenă, abila Iocasta își impune imperios ideile strategice. Își susține partenerul în bătălia pentru victorie, acompaniindu-l până la sfârșitul dezolant, când scena se golește de afișe publicitare, făcându-i loc lui Tiresias și profețiilor sale. Moment excelent datorat regiei care sugerează cât de ușor se poate cădea de pe scara puterii. Tot ea are inițiativa și în privința anchetării omorului de care s-ar face vinovat Oedip, organizând întrevederea cu șoferul implicat în accident. Acumulează forță și se năpustește asupra celorlalți, revendicându-și dreptul la ultimul cuvânt și în ceea ce privește soarta lui Oedip până la final, când e denunțat incestul și nu-i mai rămâne decât să-și tragă un glonț în cap.

În destinul acestei femei puternice, pe care actrița o intuiește ca atare, Iosifescu valorifică toate farmecele feminității de care e în stare, emanând senzualitate și generând erotismul și patima iubirii carnale care-i înlănțuie pe cei doi. Pe fondul acestei pasiuni, spectacolul pare că-și diminuează interesul pentru sensul politic, dând întâietate unei frumoase povești de iubire. Accentul se mută, ca atare, pe drama acestei femei, al cărei parcurs slujește ideea condamnării abuzurilor, aici la adresa femeii lipsite de apărare, adolescenta de odinioară violată și oprimată de acel Laios orbit de putere. Așezată pe jos, desculță, căci această dezinhibare îi e proprie actriței, Iocasta Ceraselei ne spune că emoția nu a dispărut din teatru, că lumea mai poate fi mișcată de asemenea întâmplări din care anticii au făcut motive de catharsis și pilde privind vulnerabilitatea „măreției” umane. Cuprinsă de furie, trăiește, spovedindu-se lui Oedip, într-o stare de uimire paralizantă (tăcerile grele ale lui Vlad Zamfirescu dau personajului o valoare umană în plus), cea mai frumoasă eliberare, spectacolul atingând aici punctul culminant al tragediei.

Ce distanță între acel început, când apare la alegeri apăsând biruitor pe zâmbet și legănându-se nonșalant de pe un picior pe altul, cu poșetuța ei feminină, și acest cutremurător moment, când eroina înfrântă e la pământ, la propriu (vezi inspirata răsturnare în decor a simbolicei canapele freudiene). Drumul acesta actrița îl face însă fără ostentație, ca și partenerul ei Vlad Zamfirescu, care trece fără rupturi de logică de la expansiune la îngândurare, alcătuind împreună nu doar un cuplu, ci și o singură voce, vocea care imploră adevărului toleranța. Mizând pe forța ei interioară, pe energia și talentul care produc tensiune în scenă, Cerasela Iosifescu pare a-l fi surprins chiar și pe regizor, care nu-i refuză însă această implicare totală de partea cauzei feministe.

Nu știți voi cine sunt eu? părea că ne spune în prima scenă Iocasta, pentru care începea acea golgotă a adevărului, vibrând de mândria ei de femeie și nu doar de ambiția unei puteri vremelnice. Convinsă de menirea ei de la început până la sfârșit, actrița ne vorbește dincolo de traume și suferințe despre frumusețea visului de libertate. Apoi, când închipuirea acestui sfârșit de împlinire tinde să se destrame și umbrele trecutului o sugrumă, izbucnește izbind isteric obiectele din scenă. Iar în fața adevărului despre incest nu fuge lașă, ci se repede disperată la iubit pentru o ultimă împreunare pătimașă. Energia de care dă dovadă actrița menține sus tensiunea spectacolului până în scena înfrângerii lui Oedip, eroul fără lauri, umilit, părăsit de voință, acceptând într-o vestimentație sumară îmbrățișarea morții. Stăpână pe sentimentele și bărbăția lui, dar și pe destinul politic, Iocasta îl domină cu puterea femeii de a-și impune rolul, făcându-l dependent de trecutul ei matern și pornirile erotice chiar și în ceasul ultim.

În mod neașteptat, regizorul ne propune în final o întoarcere în timp la momentul când a început aventura celor doi, care reintră acum în scenă senini și încrezători în victorie. Un timp de care nu știm dacă cineva își mai aduce aminte și de care ar mai fi fost nevoie.

Forța interpretării Ceraselei Iosifescu în Iocasta – revelația spectacolului – și talentul prea des neglijat al acestei actrițe fac ca Oedip în regia lui Andrei Șerban să gliseze spre un accent în plus în favoarea feminismului, adăugând noi idei de interpretare mitului, în consens cu teme contemporane, de ce să n-o spunem, la modă.

Dincolo de asta însă, rămân la fel de puternice dreptul la adevărul despre noi înșine și uimirea în fața misterului vieții cu înfricoșătoarele ei secrete. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22