Despre Holocaust, la zi

Timothy Snyder are două cărți în limba română – ambele, în seria de Istorie de la Humanitas. Cele două volume au, de alt­fel, multe asemănări de familie, iar lectura lor împreună este chiar indicată. În ordine cronologică, în 2012 a apărut Tărâmul morții. Europa între Hitler și Stalin. Apoi, mult mai recent, Pământul negru. Holocaustul ca istorie și avertisment. Cărțile profesorului de istorie de la Yale University survolează și adâncesc tematica teribilă a celor două totalitarisme ale secolului trecut. De altfel, linia aceasta de cercetare este una dintre marile favorite pentru istoriografia pe care o practică acest istoric („în sfertul de veac în care am avut norocul de a face din studierea Europei de Est o carieră“) care consideră, poate că moderat-optimist, că „istoria nu se repetă; dar ne oferă exemple și modele și, în felul acesta, acestea ne sporesc imaginația și ne creează mai multe posibilități de anticipare și de rezistență“.

Pământul negru. Holocaustul ca istorie și avertisment apare în premieră în limba engleză în 2015 și este, pentru literatura de tip istoric, una dintre lucrările cu un dosar de presă – de receptare, de analiză, de critică – dintre cele mai impresionante. În românește, cartea, tradusă elegant și precis de Adina Avramescu, este publicată în 2018. Volumul lui Timothy Snyder nu șochează în raport cu ceea ce știm despre Holocaust, ci impresionează prin unghiul de lectură, neobișnuit, pe care îl propune; într-atât de neobișnuit încât mai multe referințe critice pres­tigioase l-au indicat ca fiind o reinterpretare și, mai ales, ca reprezentând o lecție nouă de învățat cu privire la teribilele și unicele evenimente petrecute aproape de jumătatea secolului trecut.

Titlul și subtilul acestei cărți pun, de la bun început, borne relevante cu privire la decupajul – de sens istoric și hermeneutic – pentru care optează istoricul american. Să nu trecem, așadar, prea ușor peste ele. Iată ce avem / ce putem avea, la o mică investiție de atenție în legătură cu acestea: subtitlul indică mizele majore către care merge argumentația acestui istoric: așadar, avem de-a face, deopotrivă, cu o istorie și cu un avertisment. Este, altfel spus, o istorie laborioasă a unui rău care, o spune și Snyder chiar la finalul cărții, nu poate fi anulat; e, însă, istoria unui rău „care poate fi amintit și poate fi înțeles. Și chiar trebuie să îl înțelegem pentru a putea împiedica apariția a ceva similar în viitor“. Mai mult decât atât, este o istorie care își reclamă dreptul de a fi prezentă, de a fi adusă la zi inclusiv în direcția următoare: „o istoria a Holocaustului trebuie să fie contemporană, permițându-ne să deslușim ce a rămas din epoca lui Hitler în mințile și în viețile noastre“. De aici, și mai limpede dimensiunea de „avertisment“, de „semnal de alarmă“ pe care o asumă explicit demersul lui Timothy Snyder: „combinația exactă dintre ideologia și circumstanțele anului 1914 nu se va ivi din nou, dar ceva asemănător e posibil să apară. O parte din efortul de a înțelege trecutul ține astfel de efortul necesar pentru a ne înțelege pe noi înșine. Holocaustul nu este doar istorie, ci și avertisment“ (sublinierea îmi aparține, C.P.).

// TIMOTHY SNYDER // Pământul negru. Holocaustul ca istorie și avertisment // Traducere de Adina Avramescu // Editura Humanitas, 2018, 480 pp.

Titlul – Pământul negru. Holocaustul – oferă, pe de altă parte, sugestii cu privire la originalitatea demonstrației pe care o face în această carte (deja foarte) cunoscutul istoric american. Ambii termeni ai titlului sunt prețioși, iar felul în care îi utilizează Th. Snyder este foarte important. Iată, despre Holocaust: „Prin «Soluție Finală» mă refer la intenția germanilor de a-i elimina pe evrei într-un fel sau altul de pe teritoriul aflat sub controlul lor. Prin «Holocaust» înțeleg versiunea Soluției Finale care a fost aplicată, uciderea în masă a evreilor din Europa“. Indicația importantă pe care o regăsim în această departajare a celor doi termeni – ea fiind și mai clar expusă în multe alte pasaje ale cărții – este aceea că Holocaustul este departe de a fi avut legătură doar cu Germania și cu național-socialismul din această țară. Apoi, formula de pe coperta cărții care pare a fi cea mai misterioasă – „Pământul Negru“ – trimite la unghiul pe care îl privilegiază, la nivel de interpretare, Timothy Snyder. Solul mănos, pământul negru este o referință, în imediat, la Ucraina, țară în raport cu care, în mod insistent și explicit (pentru aproximativ jumătate de an, Ucraina a fost un fel de colonie a Germaniei), Hitler intenționa să dezvolte și să aplice doctrina „spațiului vital“. Un citat relevant chiar din ceea ce spunea Hitler în această chestiune: Ucraina la îndemâna Germaniei urma să garanteze, considera Adolf Hitler, „un mod de viață pentru poporul nostru, prin alocarea Lebensraum-ului pentru următorii o sută de ani. (...) Este de neconceput ca un popor superior să trebuiască să ducă o existență chinuită pe un sol prea îngust pentru el, în vreme ce populații amorfe, care nu contribuie cu nimic la civilizație, ocupă suprafețe infinite dintr-un sol care este unul dintre cele mai bogate din lume“.

Sunt numeroase în carte citatele din Adolf Hitler, Timothy Snyder fiind, aici, un extrem de scrupulos cititor al surselor primare – ceea ce înseamnă că, în beneficiul cititorului, avem, cu subiect și predicat, multe dintre ideile pe care funestul conducător al Germaniei naziste și-a construit, consolidat și exercitat puterea și ceea ce mai înseamnă și că, odată cu această antologie impresionantă de referințe la prima mână, putem trece dincolo de locurile comune și, în felul acesta, putem vedea mai clar în ce consta monstruozitatea liderului german. De altfel, apelul repetat la referințele originare care țin de tematica hitleristă, dar și felul, ingenios și convingător, în care Snyder interpretează ceea ce a fost atunci ne pot îndemna să considerăm că, dacă în precedentul volum tradus în românește avem un inventar al crimelor girate și comandate de Stalin și Hitler, doi dintre cei mai mari monștri ai secolului trecut (al treilea, Mao, cu numere în materie de crime și mai mari decât cei doi), în Pământul negru. Holocaustul avem și o formidabilă expunere a ceea ce alcătuia softul mental al lui Adolf Hitler.

Revenind la titlul cărții, dincolo de referința geografică, punctuală, „pământul negru“ marchează și atenția specială pe care istoricul american o acordă, în economia demonstrației sale, viziunii lui Hitler cu privire la ecologie. Pentru că, plecând de aici, de la conținutul conceptului de „spațiu vital“, așa cum îl proiecta liderul nazist, Timothy Snyder merge mult în spatele evenimentelor în care politicile teribile ale lui Hitler au avut ecou maxim și, în felul acesta, le pune acestora un context explicativ, deopotrivă original și foarte puternic. Punctual, istoricul american menționează și demonstrează că Hitler a pus în joc, în raport cu pre-modelele Lebensraum-ului, șapte inovații care au asigurat premisele pentru crimele în masă ale naziștilor, în mod aparte pentru crimele împotriva evreilor: partidul-stat, antreprenoriatul violenței, hibridizarea instituțiilor, producerea condiției de apatrid, globalizarea evreilor germani și redefinirea războiului.

Așadar, ceea ce scrie în această carte Timothy Snyder – și ceea ce a fost perceput, pe bună dreptate, ca fiind oarecum neobișnuit în raport cu canonul în legătură cu această tematică atât de complicată – nu anulează ceea ce știm despre Holocaust și nu pune sub semnul întrebării grozăvia absolută a ceea ce s-a întâmplat din inițiativa criminală a liderilor naziști. Nu e, așadar, o răstunare de canon. E o completare la acesta, dintr-un unghi important, e o chestionare fertilă a ceea ce știm despre Holocaust, cu un accent deosebit pe resorturile care au pus în mișcare o asemenea crimă fără precedent împotriva umanității; prin urmare, este o adăugare la piesele explicative care există deja și, totodată, prin forța argumentației, o contribuție intelectuală referențială. Una care pune pe masa de discuție teme și decupaje care nu au fost, până acum, foarte bătătorite. Spre exemplu: de ce Holocaustul a început în zonele invadate de Germania după ce fuseseră ocupate de sovietici; de ce „soluția finală“ s-a aplicat mai simplu acolo unde primul ocupant deja distrusese statele; de ce birocrația, când a rămas cât de cât funcțională, și statele rămase în picioare au încetinit ritmul crimelor naziste. Acestea, și multe altele de fapt, subsumate ideii că „întrucât Holocaustul este un eveniment central al istoriei moderne, neînțelegerea lui ne îndreaptă spre o concluzie greșită“. Sau, oarecum în oglindă și funcționând, totodată, ca încă un accent cu privire la dimensiunea de avertisment a acestei istorii: „înțelegerea Holocaustului“, spune Snyder, „este șansa noastră, probabil ultima, de a ne păstra umanitatea“.

P.S. Ar fi nedrept dacă nu aș menționa, fie și foarte din scurt, că în această carte există un capitol – nr. 12 – care se intitulează Cei câțiva oameni drepți: „În cele mai întunecate timpuri și locuri, câțiva oameni au salvat evrei din motive ce nu par a fi pământești. Aceștia erau de regulă oameni care în vremuri normale păreau să ia normele etice și sociale un pic prea în serios și a căror fidelitate față de principiile lor exprimate a supraviețuit sfârșitului instituțiilor care le sprijineau și apărau. Dacă acești salvatori au avut și altceva în comun dincolo de acest lucru, a fost cunoașterea de sine. Când te cunoști bine, sunt puține de spus. Merită să medităm la acest lucru atunci când ne gândim cum noi, care ne cunoaștem atât de puțin și avem de spus despre noi atât de multe, vom răspunde provocărilor care ne așteaptă“.