Despre Marea Neagră, fără rău de mare

Sunt câteva „lentile“ foarte importante prin care Charles King privește către perimetrul Mării Negre, fascinant, problematic, doldora de istorie, de viață, de fapte; trei dintre ele: regiune, frontieră, națiune.

„Istoria și științele sociale par să sufere de rău de mare. Existența istorică și so­cială, ni se spune, are nevoie de un teren mai ferm“, notează autorul cărții în dis­cu­ție, în preambul, la capitolul O arheologie a mării. Și adaugă: „numai că oceanele, mările și râurile au propria lor istorie, și nu doar ca frontiere sau căi de acces, ci și ca personaje principale ale unei is­torii a interacțiunii umane și a schim­bu­rilor comerciale“.

Autorul cărții este Charles King și, pentru ceea ce înseamnă discurs academic, prezență aca­demică, discurs su­per­com­pe­tent despre această zonă din ca­re face parte și România, domnia sa este un nume foarte prețios. Charles King este pro­fesor de relații internaționale la Geor­ge­town University și, între altele, autor al unor volume precum acestea: Nations Abroad: Diaspora Politics and Inter­na­tional Relations in the Former Soviet Uni­on (1998; în colaborare); Post-Soviet Mol­dova: A Borderland in Transition (1998); Moldovenii. România, Rusia și politica culturală (1999); The Ghost of Freedom: A History of the Caucasus (2008); Odes­sa: Genius and Death in a City of Dreams (2011; premiat cu National Jewish Book Award); Midnight at the Pera Palace: The Birth of Modern Istanbul (2014). Este, așa­dar, prețios și pentru România; așa cum se poate vedea din enumerarea făcută ime­diat mai sus, alte două-trei titluri, cel pu­țin, ating un teritoriu – geografic, și po­litic – care se intersectează cu țara noas­tră. Mai mult decât atât, Charles King este cel care a deţinut prima catedră „Ion Ra­ţiu“ la Georgetown University din Wa­shinghton D.C.

Cartea se numește Marea Neagră. O is­torie și „vorbește despre mare și despre rolul ei în istoria, cultura și politica oa­menilor și statelor de pe țărmurile sale“. În plus, „ea este un experiment în ceea ce s-ar putea numi arheologie geogra­fi­că, iar scopul său e să scoată la lumină re­țele și legături umane uitate, care, în­gropate fiind sub straturi subțiri ale co­munismului și postcomunismului, au ră­mas ascunse privirii pentru o bună parte a secolului XX. În centrul cărții se află marea“.

Aşadar, cartea „vorbeşte“, aşa cum men­ţionează şi autorul ei, şi o face, con­vin­gător, pe foarte multe voci. Spre pildă, ea în­cepe cu o absolut savuroasă „arheologie a mării“ şi merge până către o pers­pec­tivă care ţine de istoria mentalităţilor. În­tre aceste două borne care marchează, vi­zibil, scenariul editorial al volumului pro­pus de un Charles King – între altele, şi un mare povestitor, cu har –, există multe al­te repere. Cartea de faţă - o construcție in­telectuală de mare anvergură - este fă­cută în interiorul unui inevitabil calapod in­clusivist. Fiind în acest fel și neavând cum să fie altfel, este cât se poate de nor­mal ca științele și, mai larg, perspectivele convocate pentru a-i da concretețe, sens și rafinament să fie dintre cele mai diver­se. „O lucrare dedicată istoriei, societăţii şi politicii Mării Negre traversează în mod necesar câteva graniţe: disciplinare, dintre istorie şi ştiinţele sociale, şi re­gio­nale, dintre Europa Centrală şi de Est, Im­periul Rus / fosta Uniune Sovietică şi Im­periul Otoman / Turcia.“

Sunt câteva „lentile“ foarte im­portante prin care Charles King privește către acest perimetru fas­cinant, problematic, doldora de is­torie, de viață, de fapte; trei din­tre ele: regiune, frontieră, națiune. Ma­rea Neagră este o regiune cu o com­poziție specifică; poate funcționa și ca li­nie despărțitoare, deci, ca frontieră; în fi­ne, ea este un teritoriu în care sau, mai pre­cis, în jurul căruia ideea de națiune își decupează, de-a lungul timpului, o istorie aparte. Cine încearcă să depisteze ele­men­tele unei diferențe specifice tari care să scoa­tă în evidență această regiune nu tre­buie să caute, ne sugerează domnul Char­les King, în direcția unei istorii mai vio­lente, mai zbuciumate decât în alte zone ale, spre pildă, Europei. Și nici, cu atât mai puțin, în „interregnurile despre care se spune că definesc zonele de fractură din­tre diferite «civilizații» incomp­a­tibile“. Iată unde trebuie „săpat“: „ar fi vor­ba mai curând de apariția întârziată a ideilor care au structurat Europa se­co­lelor al XIX-lea și XX. Statul modern s-a cons­tituit aici relativ recent, națiunea definită cultural încă și mai recent, iar statul-națiune este o creație aproape con­temporană, care a apărut în zonă la în­ce­putul secolului XX și s-a răspândit abia spre sfârșitul său“.

O precizare de ordin tehnic: ediţia ori­gi­na­lă a cărţii a apărut în 2004. Notaţiile, in­clusiv sau cu atât mai mult cele din finalul cărţii – un final care aduce la zi, din mai mul­te perspective, problematica şi even­tua­le direcţii de evoluţie ale zonei în dis­cu­ţie, sunt valabile pentru acea dată. În ro­mâneşte, de altfel, ediţia – binevenită, in­clusiv pentru potenţiala expunere la pu­blic mult mai mare - de la Polirom este a doua, de fapt. Cartea, cu aceiaşi tra­du­că­tori – Cristina Chevereşan și Dorian Bra­nea –, a fost publicată, în premieră în lim­ba română, la editura Brumar din Ti­mi­şoara. Aşadar, în mod fatal, ceea ce Char­les King arhivează şi analizează ca date, fapte şi scenarii de istorie foarte recentă se opreşte la 2004. În penultimul capitol, în finalul său, domnia sa conchide că „timp de mai bine de două mii de ani, di­fe­rite imperii, state şi popoare şi-au dis­putat dreptul politic şi istoric de a do­mina aceste ape. Acum însă nu mai este deloc sigur că Marea Neagră a ră­mas un trofeu la care merită să râv­neşti“. Afir­maţia aceasta – care, în sine, nu este tran­şantă – suportă nuanţe su­pli­mentare în ul­timul capitol al cărţii, cel in­titulat Cu faţa spre mare. Şi, cu aceste nu­anţe pe in­ven­tar, plus cu istoria recentă atât de bine cu­noscută, astăzi, în 2015, la câţiva ani buni după ce a fost publicată cartea lui Charles King, se poate uşor în­ţe­lege contrariul: că Marea Neagră e chiar un „trofeu“ de mare prestigiu şi, nu doar pentru vecinele sale imediate, de mare im­portanţă.

Marea Neagră. O istorie – acesta este titlul originar al volumului pe care acest text îl survolează. Fiind o istorie care trece, pe verticală şi pe orizontală, multe tipuri de graniţe, ea este de fapt o sumă de istorii. Aşadar, Marea Neagră. O istorie de istorii. Savuroasă carte, savuroase istorii.