Despre noi și ceilalți noi în „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”

Florin Vedeanu | 08.06.2021

Câștigător al Ursului de Aur la Festivalul de la Berlin, filmul lui Radu Jude testează limitele privitorului și pune întrebări despre caractere și societate.

Pe aceeași temă

Printr-un discurs complicat, filmul vorbește despre multe lucruri, dar insistă asupra unor subiecte precum prejudecăți, ipocrizie, București, nesimțire, prostie și sexualitate. Radu Jude, regizor și scenarist, jonglează abil cu acestea și ne provoacă constant să reanalizăm aspecte controversate cu care credeam, poate, că suntem împăcați.

Emi este, pentru moment, profesoară de școală generală. Înregistrarea unei partide de sex cu soțul ei devine virală pe internet și este văzută de elevi, părinți și profesori. Urmează întâlnirea cu directoarea școlii și părinții, în urma căreia se va stabili dacă va fi sau nu exclusă din corpul profesoral.

Preambulul filmului este însăși scena de sex. Astfel, încă de la început, înțelegem ce înseamnă porno balamuc. Dincolo de detaliile vizuale explicite și de limbajul neadecvat auzului elevilor, în timpul partidei, mama lui Emi bate la ușă și întreabă despre programul fiicei acesteia. Bineînțeles, Emi, poziționată pornografic deasupra soțului, îi răspunde ceva la repezeală. Și începe filmul.

Structural, „Babardeală cu bucluc” are trei părți: drumul profesoarei spre școală, partea documentară și întâlnirea cu directoarea școlii și părinți.

Pe timp de pandemie, când toți poartă mască, drumul lui Emi spre școală este agresiv cu privitorul. Camera o urmărește permanent. Ea pleacă de undeva din zona Obor, trece pe lângă Veranda Mall, prin piață și ajunge, mergând pe jos, pe Calea Victoriei. Cadrele sunt nesfârșite și insistă asupra detaliilor de oraș oriental, într-o permanentă amenajare, cu nenumărate prăvălii mici. Reclamele acestora sunt chicioase, predominant galbene, iar trecătorii par foarte asortați cu Bucureștiul descris aici. Oamenii pe care îi vedem sunt, în primul rând, foarte mulți și apoi vulgari. Coloana sonoră este apăsătoare, parcă urmărește să declanșeze atacuri de panică. Sunetul străzii este amplificat și pare a avea un efect mai puternic decât imaginile. Claxoanele, mașinile parcate pe trotuare, agresivitatea tuturor și insistența lui Radu Jude asupra acestor aspecte îngrijorează și ridică întrebarea: ce face filmul ăsta cu mine?

Totuși, îl întâlnim de Ion Dichiseanu în fața magazinului Obor, care le oferă trecătoarelor flori și se prezintă drept Pierre Vaillant. În plus, o bătrână doamnă din Piața Obor se postează în fața camerei și ne transmite o înjurătură, întâmplare care e greu de crezut că a fost regizată.

Emi intră într-o farmacie pentru a-și cumpăra Xanax, dar farmacista o refuză în lipsa unei rețete. Primește, în schimb, un produs naturist, care poate fi eliberat fără prescripție. Marina Voica (vai, ce-a îmbătrânit!) așteaptă să-i vină rândul și face comentarii despre un subiect de actualitate. Tot aici auzim, de la cei care stau la rând, păreri despre pandemia de COVID-19.

Partea din mijloc a filmului nu este narativă și are valențe de documentar. Este un fel de dicționar alcătuit de autor, unde anumite cuvinte sunt explicate și ilustrate cu fotografii sau imagini video. Fiecare dintre aceste descrieri ar putea avea o viață proprie pe YouTube, pentru că nu par a fi legate unele de altele și nu interferează decât marginal cu subiectul filmului. Ele sunt pitorești, incitante, șocante sau suprarealiste. De exemplu, în dreptul cuvântului pinguin îl primim pe Romeo Fantastik, care interpretează cântecul omonim. Printre altele, regăsim armată, bibliotecă, putere, cinema, pizdă (imaginea care ilustrează acest ultim cuvânt este o reinterpretare fotografică a lucrării lui Gustave Courbet din 1866 – Originea lumii). Toate aceste explicații-descrieri par a avea în comun satira, sarcasmul, furia, tristețea, critica la adresa omenirii, dar și umor.

Complet neobișnuită din punctul de vedere al gramaticii cinematografiei, această parte din mijloc ne duce într-o lume paralelă cu subiectul filmului și pare să ne spună că ceea ce urmează în „Babardeală cu bucluc” este doar o fărâmă din absurdul de pretutindeni și că lucrurile cărora le dăm importanță sunt, de fapt, mărunțișuri.

În ultima parte a filmului , „judecata”, o regăsim pe Emi în curtea interioară a școlii, așezată la o masă, față în față cu părinții, dinstanțați la rândul lor, revoltați de înregistrarea pe care au văzut-o și școlarii. O mămică aprigă ține o tabletă pe care rulează clipul.

Emi argumentează că actul filmat a avut loc într-un cadru intim și că doar o întâmplare nefericită a făcut ca această înregistrare să devină publică. Radu Jude transformă critica socială din prima parte a filmului într-una de caractere. Acum, oamenii au nume și își exprimă vehement părerile. O acuză pe profesoară, sunt veninoși, agresivi și plini de prejudecăți.

Din nou neortodox în privința gramaticii cinematografiei, autorul ne propune trei finaluri posibile, dintre care unul pare desprins dintr-un film cu supereroi. //

Katia Pascariu (Emi) în filmul regizat de Radu Jude și produs de Ada Solomon

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22