Despre Portretul Lui M *

Multa vreme, la inceputul carierei mele de psihiatru, mi-am inchipuit ca notiunile filosofice sunt in stare sa dea seama de semnificatia ultima a patologiei psihice, iar filosofia poate, prin "mangaierile" ei (vezi Boetius), sa fie o forma de terapie - daca nu chiar suprema terapie a acestor suferinte. La drept vorbind, aceasta convingere a alimentat activitatea unor psihiatri ilustri ca O. Binswanger si K. Jaspers. La noi aceasta pozitie au reprezentat-o cu admirabila perseverenta St. Balanescu si C. Mircea, intre altii. In ceea ce ma priveste, am simtit nevoia de-a bea de la izvoare mai putin pure. Fara sa incetez sa sper ca voi ajunge intr-o zi sa sorb din suvoiul filosofiei, m-am ratacit in hatisurile psihanalizei freudiene, in tara de mit si de vis descoperita de C-G Jung. Am baut savantele otravuri ale farmacologiei. Pe scurt, m-am instruit. M-am pierdut in lupta de guerilla a practicii cazand in capcane, repurtand si cate un succes. Am pierdut din vedere, ca si cautatorii Graalului, scopul final, in cazul meu acela de-a atinge, prin psihopatologie, filosofia (si nu invers). La drept vorbind, sustinand ca bolile mintale sunt boli ale fiintei nu comiteau unii dintre psihiatrii-filosofi o eroare teoretica? Si totusi! Profesia de psihiatru te pune cateodata in fata unor situatii sau a unor insi care te obliga sa-ti pui intrebarile ultime pe care filosofia si le pune, pentru ca ei chiar, acesti insi, o fac; a nu-i urma ar fi a-i parasi pe insula lor. Cu alte cuvinte, empatia, fara de care profesia de psihiatru nu e decat o desarta jandarmerie, te obliga cateodata la un demers filosofic.

Astfel de intalniri am facut de cateva ori in viata. Nu totdeauna in cadrul strict al activitatii mele profesionale. Ca pentru artist, si pentru psihiatru viata de toate zilele e prilejul unor remarcabile intalniri.

Fiul prietenilor mei apropiati, Adriana si Matei, Matthew Calinescu, a fost o asemenea intalnire. El suferea de o stare psihologica rara, sindromul lui Asperger, o forma de autism. Pana la varsta de trei ani parintii si educatorii nu si-au putut da seama de prezenta acestei anomalii, care nu devine observabila decat in conditiile integrarilor sociale mai complexe de dupa aceasta varsta. Desigur, eu nu l-am intalnit pe M decat de cateva ori, iar contactul nostru era limitat. Dar prin marturisirile prietenilor mei Adriana si Matei sau, odata, in Elvetia, cand a venit cu mama lui intr-o scurta vacanta europeana din America locuind la noi cateva zile, m-am apropiat de misterul existentei lui si - as indrazni s-o spun, cu toata prudenta - de misterul oricarei existente, pe care a lui o evoca. Cartea pe care Matei Calinescu a scris-o in primavara trecuta, imediat dupa disparitia brutala a lui M sub imperiul doliului si al imaginii disparutului ce se prefacea acum intr-o imagine eterna, descrie viata cu aceasta persoana exceptionala care a fost fiul lui si al Adrianei. O experienta sfasietoare dar, cu certitudine, nu negativa. Imbin relatarile parintilor cu impresiile mele si continutul cartii. "Defectul" in sensul neadaptarii la lumea exterioara, de care M suferea, era acela ca reactiile celorlalti nu puteau fi corect interpretate. Aceasta nestiinta sau incapacitate ni se prezenta ca o repunere in cauza a conditiilor ultime ce guverneaza relatiile omenesti.

Fiecare ins are ceea ce psihologia moderna desemneaza drept o "Teorie despre mintea celuilalt" (A Theory of Mind). Daca sunt in incapacitatea de-a formula o parere despre ce gandeste celalalt intr-o imprejurare data, in fata mea sau la distanta, care este reactia lui previzibila, atunci si propria mea reactie, prin forta lucrurilor, nu va fi adecvata. M suferea de incapacitatea de a formula o astfel de "Teorie". De unde provenea grava inadaptare.

In acelasi timp, faptul ca M era lipsit de posibilitatea de-a formula Teoria te obliga pe tine, observator, sa te intrebi cat de exacta sau de aproximativa este propria ta teorie despre Celalalt. Cu alte cuvinte iti dai seama de gradul de falsificare, de ascunderile, de "ipocrizia" inerenta conditiei sociale, pornind chiar de la situatiile cele mai simple. Defectul lui M apare astfel a avea o functie critica in domeniul cunoasterii, in mod special asupra cunoasterii oamenilor si a tot ce e viu.

Eu am avut impresia ca prezenta lui M a avut un mare impact din acest punct de vedere pentru toti cei care-l intalneau; fireste si - mai ales - asupra parintilor lui. Faptul ca trebuie sa dam dovada de o anumita modestie atunci cand interpretam vorbele, actiunile celorlalti, chiar atitudinile lor fizice, ne face mai toleranti, mai respectuosi. Chiar daca suntem constransi de viata practica sa mistificam intr-o anumita masura conduitele celorlalti construind o "Theory of Mind" (pentru ca, in cazul contrar, nu am fi in stare sa replicam, nici corect nici gresit), lectia celui care se indoieste sistematic - fie si ca expresia unui defect - nu ne poate lasa indiferenti. Gnoseologia se deschide asupra conduitelor morale.

Raportul intre teoria cunoasterii si etica, cand te apropiai de M, nu era de ordinul speculatiei, se prezenta ca un fapt concret, ca respiratia sau vazul. M nu putea sa conceapa minciuna, fie si ca pe o strategie de supravietuire. In istoria filosofiei, singur rigorismul kantian a aparat un asemenea punct de vedere: ca nu trebuie sa mintim in nici o situatie, fie si pentru a salva viata unui nevinovat. Iti pui intrebarea, cu o anumita cutremurare, daca o asemenea puritate poate fi expresia unui defect! Dar e oare legitima o asemenea intrebare? Mi se pare ca, daca ar fi sa cedam angelismului interpretand conduita lui M drept "supraumana", am diminua valoarea ei etica. De ajuns ca fiinta lui ridica asemenea intrebari.

Viata lui M, disparut la varsta de douazeci si cinci de ani in mod brutal si nesteptat in urma unei crize de epilepsie (specialistii nu au putut niciodata stabili ce relatie era intre cele doua boli), s-a desfasurat la Bloomington, Indiana, unde parintii lui lucrau la Universitate. Adriana si-a asumat, asa cum remarca Matei, rolul de "supra-mama", singura atitudine posibila si recomandabila (dar deloc usoara) intr-o atare situatie. Gratie acestui devotament fara margini, izvorat din ceva mult mai adanc decat constiinta datoriei, M a putut sa progreseze in multe domenii, de pilda in cel scolar. Iubirea pe care i-au purtat-o parintii a fost, chiar mai mult ca pentru un alt copil, substanta vietii. Dar ceea ce se desprinde din carte e si prezenta unei lumi, a societatii unui oras academic din America "profunda", protectoare, toleranta; pentru a spune totul, profund umane. In oras M devenise un personaj cunoscut si, cred, iubit. Imi e usor sa imaginez ce regret a pricinuit moartea lui printre cei ce-l stiau, de aproape sau de departe. Nu numai pentru ca e lumea unei anume provincii americane, impregnata de respect si intelegere pentru seaman, ci si pentru ca M era o personalitate profund atasanta, asa cum tin sa marturisesc. Asemanarea fizica cu tatal lui era izbitoare. Te privea prin ochelarii lui imensi cu o expresie care unea in mod unic perplexitatea si delicatetea. Era o icoana a fragilitatii - intr-un chip care te facea sa-l iubesti. De aceea nu e de mirare ca avea prieteni, in ciuda barierei invizibile care il separa de oameni.

A fost nefericit? Intrebarea nu e retorica. Marele mister ce insotea prezenta lui in lume lasa intrebarea deschisa. "Ce e fericirea? Cine e fericit? se intreaba tatal sau. Nu e deloc imposibil ca el sa fi fost fericit." Si eu cred la fel.

Si mai e ceva: "M credea insa in Dumnezeu, in Isus; imperturbabil in credinta lui, fara fervori, fara indoieli, avea certitudinea calma si simpla ca va merge in cer".

Un cuvant despre destinul probabil al acestei carti. Prin continutul ei depaseste literatura - desi nu se situeaza nicicum in afara ei. Matei Calinescu a ales s-o scrie in romaneste, desi e vorba de o istorie americana ce ar fi fost indata asimilata acolo. Societatea romaneasca unde, ca pretutindeni, sunt atatea familii impartasind acelasi fel de suferinta, avea nevoie de o asemenea carte in care, prin simpatie, va gasi prilejul unei mangaieri si un sfat. Va fi si o carte de referinta pentru profesionisti (gestionarea defectului psihic nu e inca foarte evoluata la noi). Dar si o lectie de moderatie, un indemn la dragoste, pentru locuitorii unei tari unde nu totdeauna toleranta si respectul celuilalt sunt obiceiul.

Matei Calinescu - Portretul lui M, Ed. Polirom, Iasi, 2003.