Pe aceeași temă
Sunt dependent de Kessler.
Oare chiar mi-a vizitat expoziția de la MNAC?
Chiar dacă n-a fost, simt adierea lui divină și nimic din prudența necamuflată cu care Erwin mă blagoslovește din nou, cățărat de data asta pe undeva pe culmile Catedralei Mântuirii Neamului, acolo în coasta MNAC, ca un patriarh, de-a pururi treaz, cu pleoapele în scobitori, nu mă lasă să mă irosesc, mă dojenește, fără să mă piardă din priviri. Ca un lunetist binecuvântat, ca un voyeur rasat, nu pierde nimic. Simt că sudez un cuplu cu acest adevărat nacealnic care mă retrimite, grijuliu, în underground (de unde oricum nu am plecat niciodată).
Afanisit de atâta logistică, trebuie să recunosc că Erwin mi-a sădit sindromul Stockholm de niște ani buni și că, practic, mă bântuie. Eforturile sale speculative de outsider iluminat fac mult bine într-o pădure culturală bântuită de haos și numai un Miciurin 100% implicat ar putea să pună lucrurile la punct, să reinventeze ghiocelul carnivor care să imaculeze Arta în plicticoasa ei orogeneză. Am mai întâlnit acest pattern de argint efectiv viu, de pubertate eternă, doar la Sergiu Nicolaescu, la fel de prolific și de complex.
|
MAURIZIO CATTELAN – HIM (2001, 101 x 43,1 x 63,5 cm) Maurizio Cattelan pendulează în zona de conflict / nonconflict a artei postmoderne și creează reacții pe măsură. |
Orice cronicar ofensiv sau inofensiv mai mult sau mai puțin exeget are (mai întâi de toate) o viață umană și asta îi conferă drepturi nelimitate de a-și trăi viața profesională așa cum vrea el. Poți să urăști arta, dacă tot nu ai cum să o practici, și să preferi senzații tari compatibile fiindcă sunt mai ușor de produs sau de provocat.
Dar ce sens are să faci review-uri la carne dacă ești vegan?
Ce sens are să intri cu trotineta în mulțime de câte ori ești supărat?
Ceea ce pare himeră pentru unii, fiindcă vorbim aici de latura bolnavă a dorinței de afirmare, devine alien(are). Ceea ce pare a fi doar un embrion precoce, un vector cultural, se transformă uneori într-o derivă culturală, un concept inept, ceva care să mascheze pojghița abominabilului, să mascheze corijențele majore ale unui nou fabricant de noxe care vrea să lanseze o franciză de succes. Cu prozeliți care să preia afacerea când amurgul propovăduit pune stăpânire pe orice insurgent care nu acceptă Doliul Permanent al Culturii Locale.
Și nu am de gând să îmi păstrez concluziile doar pentru mine, fiindcă e chiar nesănătos tun să mă las furat de vreun ego psihanalitic.
Am bunul-simț primordial să studiez foarte atent și să înțeleg originile schismei.
Să înțeleg Renașterea lui Erwin K. Poate fi fascinant să vezi cum, dintr-un scamator deloc modest, lacunar, dar plin de farmec, se poate naște o doctrină nouă care să stabilească cu precizie de neurochirurg cine și ce e Fake într-o Artă Locală Minoră, cine și de ce a lăsat domeniul să gliseze spre mizeria postmodernă, cine și de ce a comis atâtea erori ireversibile.
Asta e treaba lui Kessler. Să facă ordine. Atâta timp cât găsește o gazdă primitoare intră în pielea respectivă. Nu caută sânge albastru. Caută benzină. Ceva care să ia foc. Ceva din care să producă sarin, apocalipsă. Cu Nounours într-o mână și cu Roudoudou în cealaltă, lasă sfiiciunea la o parte și, călare pe tsunami, plutește undeva spre zona hedonistă a misticii, acolo unde dezinfectarea artei e floare la ureche. Eviscerează cu dexteritate, purifică arta de tot ceea ce este lacunar, dă în vileag, necontenit, decide ca un cardinal cine mai merită să vadă lumina zilei.
Magnificul meu binefăcător, epuizat, adoarme cu Confucius pe noptieră, nerăsfoit. Păcat.
Convalescența activă lasă urme.
Ca să nu uit.
Uluit fatalmente de superacuitatea lui Erwin, mă redescopăr și aflu că am deservit și propagat comunism într-un sens colaboraționist stăruitor (asta i-a scăpat și celuilalt masterchef, Ionuț Cioană, alias Mircea Nicolae, ale cărui competențe net superioare colegului său de tranșee nu au detectat minele terestre cu care am contaminat poienițele culturale autohtone ale anilor ’80-’90). Singura mea expoziție personală (înainte de 1989, adică 1985, Galeria Galateea / Figuri înconjurătoare) a fost verificată/cenzurată/răstălmăcită masiv de Securitatea reală a vremurilor, lucrare cu lucrare, după ce mi-a tras sistematic picioare în ușă, tocmai fiindcă nu am fost vreodată PCR-ist; am fost vânat la fel de profesionist precum o face Kessler azi în legendarul său iureș de consfințire a istorei artei recente, pentru un viitor cu adevărat util și pur.
8 mai 2018
