Pe aceeași temă
Numele lui Javier Marías nu ar mai necesita nicio prezentare. Literatura lui, stilul lui, comparat cu al lui Proust nici mai mult, nici mai puțin, abordează mereu aceleași teme, dar reușește să fascineze la fel de fiecare dată. Născut în 1951, la Madrid, fiu al filozofului Julian Marías, Javier Marías trăiește în SUA, cu părinții săi, în timpul dictaturii lui Franco, și îl cunoaște pe Vladimir Nabokov, apoi revine în Spania. A predat la Universitatea din Oxford, a tradus în spaniolă cărți importante din literatura engleză și americană, în fine, s-a dedicat scrisului și a fost recompensat cu premii literare prestigioase. În românește i-au fost traduse trilogia Chipul tău, mâine, O inimă atât de albă, Când eram muritor, Îndrăgostirile, Fața întunecată a timpului, Romanul Oxfordului, Bărbatul sentimental și, cel mai recent, Berta Isla.
Berta Isla a apărut la Editura Litera, în traducerea Laviniei Similaru, și ne propune o temă recurentă la Javier Marías, aceea a personajului principal care devine ofițer în serviciile secrete britanice.
Berta Isla este o madrilenă care în adolescență s-a îndrăgostit „sălbatic și orbește” de colegul ei de liceu nou-venit, Tom Nevinson. Acesta are mama spaniolă, dar tatăl lui este englez. Cei doi adolescenți leagă o relație de iubire castă, știind că sunt sortiți unul altuia. Tom este supradotat pentru limbi străine și poate nu doar să învețe cu ușurință mai multe limbi, ci și să imite cele mai diverse și dificile accente, iar profesorii săi de la Oxford îl apreciază cum se cuvine. Profesorul său preferat, Wheeler, îi propune să devină ofițer în serviciile secrete britanice, unde ar face o frumoasă carieră, cu înzestrarea pentru limbi străine și cu inteligența lui. Tom refuză categoric.
Înainte să se căsătorească și după ce își termină studiile, lui Tom i se întâmplă ceva ce îi va schimba radical viața. Plecând, noaptea, de la o vânzătoare cu care avea ocazional relații intime, a doua zi e căutat de un polițist care îi spune că tânăra a fost găsită ucisă și că el e ultimul care a văzut-o. I se dă de înțeles că e singurul suspect, deși fata avea o relație cu un personaj sus-pus, despre care chiar ea îi povestise lui Tom, dar care are un alibi incontestabil. Speriat, Tom se vede nevoit să se sfătuiască și apelează la profesorul său preferat, Wheeler, prilej să îl asculte pe un domn numit Bertram Tupra (pe care îl cunoaștem din trilogia Chipul tău, mâine), ca să iasă din această poveste care l-ar putea duce la închisoare. Tupra e agent MI5 și îi spune că singurul mod de a rămâne în libertate este să devină și el un „cineva”, mai concret, să devină colaboratorul lor, al serviciilor secrete. Tom e prea tânăr să își dea seama că e un șantaj, nu pune la îndoială nici moartea fetei, căreia nu îi văzuse cadavrul, și o ia ca pe o opțiune la limită, ca pe o întorsătură tragică a destinului, din care se poate salva totuși. De data asta, Tom acceptă.
Căsătorit, în sfârșit, cu Berta, Tom lucrează la Institutul Britanic din Madrid, dar are perioade în care trebuie să plece la Londra, iar soția lui, devenită repede și mamă, nu are habar de viața dublă a soțului ei.
Anii trec și, deși Berta observă că soțul ei revine de la Londra foarte tensionat, obosit și îngândurat, va afla despre ceea ce face el când pleacă de acasă într-o împrejurare care pune în pericol viața primului lor copil. Atunci îi pune întrebări lui Tom, iar acesta trebuie să îi dezvăluie adevărul despre calitatea lui în MI5, adăugând însă că niciodată nu va putea să îi spună unde se duce când pleacă, oficial, la Londra, nici ce face. Practic, nu îi va putea spune mai nimic.
Nu avem în cazul de față un roman de spionaj, pentru că nu vom afla nici noi, cititorii, despre activitățile de agent secret ale lui Tomas Nevinson. Ceea ce îl interesează pe scriitor este latura morală a unei astfel de vieți, felul în care se reflectă această activitate în spațiul privat, de cuplu, al lui Tom, felul în care acesta se transformă, șansele pe care le are sau nu de a redeveni el însuși.
În discuția cu Berta, Tom îi explică un paradox interesant al activității sale secrete: „Chiar înainte să facem un lucru, e deja uitat. În realitate, nu e diferență între înainte și după. Când nu s-a făcut, nu s-a făcut, iar după ce se face, tot nu s-a făcut, încât totul e mereu cum era și continuă exact la fel. Nici măcar în timp ce se face nu s-a făcut sau, mai bine zis, nu se face”. Discuția lor ajunge la evocarea unei scene din Shakespeare, din „Henric al V-lea”, în care regele se travestește în simplu soldat ca să vadă ce gândesc despre el slujitorii săi. Berta este mâhnită de ceea ce ea găsește impur în activitatea soțului ei: „Pe mine mă făcea să sufăr faptul că el ducea existența asta. Alteritatea, penumbra, caracterul tulbure, nebulos. Ambiguitatea morală, ca să nu spun ceva și mai rău. Trădarea ca principiu, călăuză și metodă”.
Femeia nu poate afla cum a ajuns soțul ei să fie ofițer al serviciilor secrete britanice, lucru care va fi revelat în final drept altceva decât a părut la început chiar pentru Tom. În plus, ea este punctul de rezistență pentru Tom, după cum i-o spune chiar el, pentru că acesta are nevoie vitală de ea pentru a se echilibra psihic după ce revine din misiuni. Ajunge să fie mândru de ceea ce face, fiindcă, spune el, prin munca lui sunt împiedicate niște evenimente teribile. Dar tocmai cea care îl iubește enorm și necondiționat e și cea care, în puritatea ei morală, îl judecă și îi atrage atenția că el nu se poate compara cu un soldat: „Spionul, infiltratul, stabilește o relație cu dușmanul acela, îi câștigă încrederea și se preface prietenul său, iar după aceea, dacă poate, îl înjunghie pe la spate. Nimic din toate acestea nu face soldatul, care făptuiește pe față și nu-și ascunde scopul. Nu trage de limbă, nu seduce, nu trădează. Nu e fățarnic”.
Romanul poartă numele soției lui Tom, deși el e protagonistul, însă ea este cea care îl și susține, îl și provoacă. Vor avea doi copii, ea va accepta să nu știe nimic despre ce face el când pleacă, să aștepte ca el să o sune, atunci când poate, îi va duce dorul, dar nu atât absența lui fizică o supără, cât felul în care munca lui Tom afectează relația lor de cuplu: „Te cunosc din adolescență. De atunci te‑am iubit cu fermitate. Dar apoi, în lungul apoi pe care acum îl târăsc după mine și mă așteaptă, ce puțin am știut despre tine!”.
Într-o zi, Tom pleacă, spunându-i Bertei că s-ar putea să lipsească mai mult, și nu se va întoarce decât după 12 ani, timp în care Bertram Tupra pretinde că nu știe unde se află sau dacă mai e în viață. Pentru că, uneori, spionii dispar și își construiesc o viață cine știe pe unde, sub altă identitate. Tom e declarat oficial mort, în războiul din Insulele Falkland, dar Berta refuză să se recăsătorească. De aici, romanul are o evoluție spectaculoasă, viața lui Tom devine mai imprevizibilă decât și-ar imagina cititorul, iar deznodământul este memorabil.
Povestea lui Tom Nevinson este una care, în doar douăzeci de ani, cumulează o mulțime de fapte ce nu sunt, adesea, ceea ce par, fapte care ne vor fi revelate într-un final. Unele sunt o surpriză chiar și pentru erou. Povestea este împletirea dintre destin și alegeri de viață, dintre determinare și voință personală. Javier Marías a învățat de la Proust să analizeze psihologii complicate, să cerceteze dincolo de aparențe, să caute mereu adevărul, chiar dacă acesta nu e mereu unilateral, să ne ofere o proză rafinată, în care o dispută intelectuală cuprinde referințe culturale și în care lumea e văzută ca un spectacol imens de teatru, mișcarea unei cortine putând să scoată la iveală oricând ceva nou și neașteptat, în regia unui maestru nevăzut.
Berta Isla e un roman de iubire, despre iubirea dintre doi adolescenți care s-au simțit de la început ca Tristan și Isolda, apoi despre iubirea lor adultă, când au avut de înfruntat obstacole cu totul neobișnuite, pe care nu le cunosc majoritatea cuplurilor, dar este și un roman de meditație despre adevăr/ minciună, devotament/ trădare, esență/ aparență, putere/supunere. Este, nu în ultimul rând, un roman despre limitele omenești, despre capacitatea de rezistență în fața unor provocări redutabile, după cum spune cuplul de spioni nord-irlandezi despre meseria de agent secret: „Din asta se iese întotdeauna rău… dacă se iese… ies tulburați sau morți. (…) Își pierd viața ori li se rupe în două și aceste părți sunt imposibil de alăturat, se resping. Își pierd identitatea, ba chiar și memoria anterioară… Rămân prinși în trecutul lor cel mai tulbure”.
Ultimul roman al lui Javier Marías îl confirmă pe scriitorul spaniol drept unul care ar merita Premiul Nobel pentru Literatură. //
Javier Marias
Berta Isla
Traducere: Lavinia Similaru
Editura Litera, București, 2020, 552 pagini
