Despre triunghiul sexual la Caragiale şi Slavici

Ceva din structura de „ménage á trois“ concepută de Caragiale (O noapte furtunoasă) în mahalaua bucureşteană Dealu’ Spirii se regăseşte în „triunghiul sexual“ din romanul Mara al lui Slavici, în târgul Lipova din vestul Transilvaniei.

De multe ori, năravul („dreptul“) jupâ­nului de a întreţine relaţii sexuale cu angajaţii săi a basculat către soţia acestuia, preschimbându-se în năravul („dreptul“) similar al jupânesei. Accidentul a devenit un obicei, o cvasi-cutumă. În literatură (ca şi în viaţă) a devenit un clişeu.
Sar peste relaţia sexuală dintre Dinu Păturică, „ciubucciul“ şi ulterior „vătaful de curte“ al postelnicului Andronache (Tuzluc), şi chera Duduca, metresa boierului. Este o relaţie cinică, interesată – o rotiţă din mecanismul strategic complex care viza detronarea boierului fanariot (Nicolae Filimon, Ciocoii vechi şi noi, 1863). Vorba unui alt postelnic Andronache (Zambolici) din literatura noastră: „Au mai păţit-o şi alţii!“ (Costache Negruzzi, 1838).

Mă voi rezuma la două exemple din literatura română de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Două exemple similare din mediul capitalismului incipient. Este vorba, pe de o parte, de relaţia sexuală dintre coana Veta (consoarta cherestegiului jupân Dumitrache) şi Chiriac, tejghetarul şi „omul de încredere“ al acestuia, din piesa lui Caragiale, O noapte furtunoasă (1879). „Triunghiul sexual“ este un motiv literar central în opera lui Caragiale. Fără el, viaţa e nesărată: „Nu mai ai niciun haz!“, i se spune unui soţ care nu mai pare încornorat (schiţa C.F.R., 1899).

Pe de altă parte, aduc în discuţie relaţia erotică dintre coana Marta (nevasta jupânului Bocioacă, starostele breslei cojocarilor) şi fiul Marei, Trică – ucenic (ulterior calfă, ulterior „măiestru“) în atelierul de cojocărie al jupânului, din romanul lui Ioan Slavici, Mara (1894), el însuşi fiu de cojocar. Vorba aceea: „Decât a bărbatului, mai bine a argatului“, sună un proverb spus de un personaj al lui Alecsandri care încearcă să se culce cu nevasta vornicului (Rusaliile, 1860).

Jupânesele au cel puţin două motive de a avea un statut socio-sexual dominant faţă de angajaţii soţilor lor. În primul rând, ele au prestigiul vârstei mature. Marta este „o femeie făcută“ şi „trecută“, pe când Trică este doar „un copil“. Foarte tânăr este şi Chiriac: „Nu trebuia să-mi pun mintea cu un copil ca dumneata“, îi spune Veta ibovnicului său. Fiind consoartele jupâ­nilor, cele două cucoane au şi ascendenţă socială: „Jupâneasa [Marta] e stăpâna casei“ şi „În casa lui Bocioacă slugile nu erau ale stăpânului, ci ale stăpânei“ sau „Să-mi porunceşti fireşte – îi spune Chiriac coanei Veta -; nu-mi eşti stăpână?... nu sunt slugă în casa dumitale, cu simbrie?“.

Chiriac este „omul de încredere“ al jupânului Dumitrache. La fel, chiar în aceiaşi termeni, este şi Trică pentru jupân Bocioacă: „Trică era omul lui de încredere, mâna lui cea dreaptă, al doilea stăpân la casă, cum n-ar mai fi putut să fie decât feciorul ori ginerele lui“. Amândurora li se potriveşte titlul de calfă, chiar şi în sensul etimologic al cuvântului: românescul calfă provine din turcescul kalfa şi din arabul khalifa („succesor“). Ambii le vor succeda, preluând afacerile stăpânilor lor. Jupânii Bocioacă şi Marta vor să-şi mărite fiica, Sultana, cu Trică, şi aceştia să preia afacerea cu cojocăria. „Îl fac tovarăş la parte [pe Chriac] şi-l şi însor!“, îşi face socotelile la rândul său jupân Dumitrache din piesa lui Caragiale. Dacă Dumitrache şi Veta ar fi avut o fiică de măritat, foarte probabil că i-ar fi oferit-o lui Chiriac de soţie. Trică al lui Slavici şi Chiriac al lui Caragiale trăiesc cu jupânesele lor, care mimează faţă de jupâni că nu se au deloc bine cu cele două calfe: „Am cam băgat eu de seamă că nu-l prea are ea la ochi buni pe Chiriac“. Ca şi Dinu Păturică, dar cu grade diferite de perfidie şi cinism, Trică şi Chiriac sunt „lupii tineri“ care îl vor detrona pe „masculul dominant“ din toate punctele de vedere (sexual, profesional şi social).

Interesant este faptul că, la câteva zile după premiera piesei prietenului său Caragiale (18 ianuarie 1879), Ioan Slavici a publicat în ziarul Timpul (23 ianuarie 1879) o cronică destul de rezervată şi de critică la O noapte furtunoasă: „Avem [în piesă] un soţ nătărău, o soţie adulteră, un om de încredere perfid […] şi un ipistat care ştie că Veta întreţine relaţiuni foarte intime cu Chiriac“. Cu cincisprezece ani înainte de a-şi fi publicat romanul Mara, ardeleanul (şi filogermanul) Ioan Slavici nu părea să guste în piesa prietenului său Caragiale „atmosfera «moral㻓 (cu alte cuvinte, „imorală“) pe care o respiră „mitícii“ regăţeni. Este „o viaţă netrebnică“, scria Slavici revoltat, cu „oameni pe care îi găsim în mahalalele Bucureştilor“. Cronicarul dramatic Slavici nu înţelegea care este, în economia piesei, „importanţa relaţiunii intime între Veta şi Chiriac“. În ochii lui Slavici, jupân Dumitrache este „singura figură serioasă şi cinstită“ din scenariul piesei. Păcat că „acest om e nătărău“ şi păcat că „autorul îşi bate joc“ de el.

Cu toate acestea, ceva din structura de „mé­nage á trois“ concepută de Caragiale (O noapte furtunoasă) în mahalaua bucureşteană Dealu’ Spirii (jupân Dumitrache + coana Veta + calfa Chiriac) se va regăsi în „triunghiul sexual“ din povestea lui Slavici (Mara), localizată în târgul Lipova din vestul Transilvaniei (jupân Bocioacă + coana Marta + calfa Trică).

Hârjoana sexuală pe care o practică Marta cu Trică poate să aibă şi o altă semnificaţie decât cea prezentată („dreptul“ erotic al jupânesei asupra calfei jupânului). În calitatea ei de viitoare soacră, Marta pare să îl iniţieze sexual pe Trică, în calitatea lui de viitor ginere. Ea pare să îl pregătească pe tânăr (de circa 18 ani) pentru relaţia erotică pe care urmează să o întreţină cu fiica ei, Sultana (de circa 13 ani). „Prea eşti copil, şi eu sunt femeie prea trecută“, spune Marta în timp ce se drăgosteşte cu Trică în podul casei. Feciorul Trică trebuie să fie „dezvirginat“ de către mama Marta spre beneficiul fiicei sale. Slavici subliniază explicit faptul că Trică urmează să treacă prin două aşternuturi, cel al mamei şi cel al fiicei: „Nu ştiu ce va fi gândind Bocioacă – zice Trică –, dar nevasta lui ştiu, că nu pentru fata ei, ci pentru sine vrea să mă ţie“. Mai experimentată, Mara încearcă să-şi liniştească fiul. Nu este vorba de o excepţie, ci mai degrabă de un obicei: „Nu este singura mumă care-şi mărită fata după băiatul ce-i place ei“.

În prima sa nuvelă (Duduca Mamuca, 1861), B.P. Hasdeu şi-a pus eroul, „studintele“ N.N. Teodoriţă (un alter ego al autorului), să-şi povestească „prima sa dragoste“. Adolescentul Teodoriţă a încercat o realţie sexuală cu fecioara Emilia, dar mama acesteia (în vârstă de 57 ani) s-a strecurat în locul fiicei sale în pat şi l-a iniţiat sexual pe protagonist,„dezvirgi-nându-l“. „Ceea ce nu ştiţi – povesteşte Teodoriţă – e mirarea mea când Emilia [de fapt mama acesteia – n. A.O.] mă dăscălea: «nu aşa... ia aşa...» etc. După trei ore, petrecute într-un extaz [de] nedescris, profesoara mea mă concediază“. Este unul dintre acele „trucuri de aşternut“ (eng. bedtricks) de care sunt pline literaturile şi mitologiile lumii (Wendy Doniger, The Bedtrick: Tales of Sex & Masquerade, University of Chicago Press, 2000). Anume acest episod a declanşat un imens scandal, dar nu în lumea fictivă a prozei, ci în cea reală a prozatorului. În 1863, Hasdeu a fost demis din învăţământ (de o comisie condusă de Titu Maiorescu) şi i s-a intentat la „Curtea Criminală“ un proces juridic (la care a participat „toată smântâna Ieşului“), fiind acuzat de „încălcarea moralităţii publice“.

Revenind la Mara, de data aceasta Ioan Slavici nu se mai întreabă care este, în economia romanului său, „importanţa relaţiunii intime“ dintre soţia jupânului şi omul de încredere al acestuia, aşa cum o făcuse cu cincisprezece ani înainte referitor la piesa lui Caragiale. Slavici face cumva echilibristică pe sârmă. El vrea să descrie o ambiguă cutumă erotică arhaico-tradiţională, dar fără să o prezinte în mod explicit. Aparent paradoxal, jupâ­neasa Marta nu are de ce să ascundă relaţia ei sexuală cu calfa Trică. Pentru mentalitatea tradiţională, această relaţie nu pare să fie nici imorală, nici ilicită: „Dragostea, aşa ştia dânsa [Marta], e cu păcat şi fără păcat: iar aceasta [cu Trică] era dragoste fără păcat, pentru care nu şi-ar fi făcut mustrări nici dacă Trică i-ar fi fost ginere“.

Dacă relaţia erotică dintre Marta şi Trică este (de ce oare?!) o „dragoste fără păcat“, atunci nici jupânul Bocioacă n-ar trebui să se scandalizeze. Şi nici n-o face. Onorabilul jupân Bocioacă este starostele breslei cojocarilor şi organizatorul ritualurilor de iniţiere din cadrul celorlalte bresle. În pofida faptului că este un mic-burghez sadea şi foarte conservator (sau poate tocmai de aceea), Bocioacă nu este îngrijorat deloc de relaţia erotică pe care nevasta sa o întreţine cu viitorul său ginere: „Prea mult nu-i pasă [lui Bocioacă] – îl linişteşte Marta pe Trică –, şi lucru mare n’ar fi nici chiar dacă ne-ar vedea [îmbrăţişându-ne]“. Spre deosebire de jupân Dumitrache (din O noapte furtunoasă), jupân Bocioacă nu pare să aibă „ambiţ“. Acesta nu-şi apără cu spada în mână „onoarea lui de familist“, ca omologul său, mic-burghezul bucureştean. Stilul eroico-patetic (şi prin asta, ridicol) în care cherestegiul îl atacă manu militari pe presupusul amant al Vetei (fiind ajutat de Chiriac, adevăratul ei amant) este preluat din spiritul unor texte de tip Dramele Parisului, pe care probabil le citea şi recitea, ca alde cumnată-sa Ziţa.

În localităţile Lipova şi Radna din zona Aradului, într-un mediu cu mentalitate foarte tradiţională şi conservatoare din punct de vedere social şi moral, toată lumea (Mara, Trică, Marta, Bocioacă etc.) priveşte cu înţelegere suspectă o relaţie sexuală care, în alte circumstanţe, ar fi fost considerată ca inacceptabilă şi scandaloasă.

Fragment din cartea lui Andrei Oişteanu, Sexualitate şi societate. Religie, istorie şi  literatură, în curs de apariţie la Ed. Polirom.