Pe aceeași temă
Szabo Istvan e unul din numele de referinta nu doar ale cinematografului maghiar al ultimei jumatati de secol, ci si al intregului cinematograf est-european. Preocupat de conditia artistului si a vizionarului in context istoric nefavorabil, de mecanismele dictaturii, dar si de propriul destin, Szabo Istvan are mai multe perioade de creatie in cariera sa, din care cea mai interesanta e cea semionirica, autobiografica, cand retraseaza destinul familiei pe fundalul destinului tragic al Ungariei imediat postbelice: Varsta viselor (1964), Tatal (1966), Strada Pompierilor 25 (1973)... Se face cunoscut pe plan international mai ales cu trilogia Mephisto (1981) - Colonelul Redl (1985) - Hanussen (1988), apoi cu filme ceva mai intimiste, ca Meeting Venus (1991). In ultimii 5-6 ani, Szabo filmeaza aproape numai in engleza - dupa neinteresantul si lungul Sunshine (1999), vine Taking Sides/Cazul Furtwängler (2001), lansat si-n Romania anul trecut, iar acum Being Julia/Julia (2004), coproductie Canada-SUA-Ungaria-Marea Britanie. In ciuda numelor de pe afis - Jeremy Irons si Annette Bening si a prestatiei acesteia din urma, Being Julia dezamageste in primul rand printr-un conformism care nu se potriveste deloc cu nebunul oniric Szabo al anilor 1960- 1970, printr-un caracter prea cuminte-burghez al unui text (al lui W. Somerset Maugham) care asta ar fi in ultimul rand: cuminte-burghez. Aceasta domolire a lui Szabo e oarecum previzibila in ultimul timp si-l scoate din sfera provocatoare in care evolua mai demult. Conditia artistului in societate apare si aici - tema recurenta a unei mari parti a filmografiei regizorului: Julia Lambert e o actrita de teatru ce are o aventura cu un tip mult mai tanar decat ea. Criza emotionala se impleteste inteligent cu una de creatie, pentru ca in cele din urma Julia sa triumfe ca actrita, pe scena. Totul e insa invaluit intr-un cocon comod-caldut, ce face ca filmul sa nu se ridice peste nivelul unuia comod-caldut, la care motai in fotoliu sambata seara. Si e pacat, pentru ca Szabo Istvan poate/putea mult mai mult.
Una din cele mai placute surprize din ultima vreme e Sky Captain and the World of Tomorrow/Capitanul Sky si lumea viitorului (2004), regia Kerry Conran - fantezie sepia, semi-computerizata, film retro-vizionar fascinant, ce ne duce cu gandul in primul rand la Metropolis-ul lui Fritz Lang, din care citarile vizuale sunt, de altfel, numeroase. Efecte speciale perfect integrate in ansamblu, deloc stridente, cel putin doua roluri atasante - Jude Law si Gwyneth Paltrow - plus o surprinzatoare Angelina Jolie si o imagine cum rar ai ocazia sa vezi - cinema pur - fac din Sky Captain... una din acele nestemate pe care le descoperi pe neasteptate, de care se vorbeste putin si tocmai de aceea deliciul descoperirii e si mai mare. E un SF de razboi, plasat in perioada celui de-al II-lea razboi mondial, cu toata recuzita aferenta epocii, cu calatorii fantastice prin Tibet si cu dezvaluiri de lumi ascunse in muntii Himalaya - film de aventuri ce te captiveaza de la inceput pana la sfarsit. E cu atat mai uimitor, cu cat e un film de debut. Nu a luat mari premii, nici n-a avut nominalizari ori selectionari de prestigiu, dar trebuie neaparat descoperit si savurat.
The Grudge/Blestemul (2004) e cealalta mare descoperire din ultimele saptamani - horror-ul cizelat in stil japonez, al lui Shimizu Takashi, despre care, e drept, s-a vorbit/scris mai mult. Coprodus cu SUA si Germania, versiunea actuala a lui The Grudge este (banuiesc, caci nu le-am vazut pe celelalte) o varianta de export a altor cateva filme cu acelasi nume ale lui Shimizu, indexate desigur cu 1, 2... Blestemul ii captureaza (rapeste, daca doriti) pe cativa americani intr-o casa bantuita din Tokio, din care nu mai ies decat sub forma de fantome japoneze. Si sa nu va imaginati ca fantomele japoneze sunt fade ca cele americane, care mai mult te fac sa razi sau sa casti, decat sa tremuri. Fantomele japoneze sunt mult mai infricosatoare, adica eficiente, si de ele nu poti sa scapi nici macar in supermarket-uri. Un alt film al lui Shimizu Takashi - Marebito (2004) - va putea fi vazut in curand la festivalul de la Cluj.
Alte filme iesite in sali in ultimul timp pot fi ignorate - unele fara mari regrete, celelalte chiar cu sentimentul castigarii timpului.
Finding Neverland/In cautarea Taramului de Nicaieri (2004) e filmul britano-american al lui Marc Forster (Monster's Ball), care sufera, ca si Being Julia, de pacatul tratarii in maniera prea burgheza a unui destin antiburghez - cel al creatorului lui Peter Pan, J.M. Barrie. Johnny Depp face un rol bun, Kate Winslet e si ea OK, dar asta nu e de ajuns pentru ca Finding Neverland sa fie altceva decat un alt film de epoca, facut in mod corect si nimic mai mult.
A Love Song for Bobby Long/ Cantec de iubire (2004), de Shainee Gabel, are o tusa sudista placuta, niste roluri OK - John Travolta, Scarlett Johansson (Lost in Translation), Gabriel Macht -, o oarecare atmosfera, dar nu exceleaza in nici un aspect. E doar caldut, nu devine torid in nici un moment, in ciuda caniculei din timpul filmarilor (sau poate tocmai de aceea).
Hide and Seek/De-a v-ati ascunselea (2005), regia John Polson, e unul din acele filme in care Robert De Niro tine rolul principal doar ca sa aiba din ce trai si de care nu cred ca vrea sa-si aminteasca la momentul socotelii finale. Un thriller-horror conform canoanelor si regulilor, cu un final usor rizibil si departe de estetismul unui The Grudge, de exemplu.
Kingdom of Heaven/Regatul Cerurilor (2005) e ultima megaproductie semnata Ridley Scott, relativ impresionanta prin desfasurarea de forte si gaunoasa in rest. Spectacol pompos, cateva replici pompoase si ele (si care suna ridicol) si cam atat...
Au iesit in cinematografe si doua continuari, ambele fara nici un rost: xXx2: State of the Union (2005), regia Lee Tamahori, care e mai putin o continuare, ci mai degraba un alt film care-si pune amprenta xXx, adica filmul din 2002 cu Van Diesel, in speranta realizarii de incasari; destul de penibil. Celalalt e Miss Congeniality 2: Armed and Fabulous/Inarmata si seducatoare: Miss Agent Secret 2 (2005), regia John Pasquin, (tot) cu Sandra Bullock si la fel de stupid ca si prima parte.
Poate c-o sa va amuze filmuletul de animatie, pentru copii, Pooh's Heffalump Movie/Winnie - Ursuletul de plus si elefantelul (2005), de Frank Nissen, cu animalutele lui simpatice din padurea ce ne aminteste de seriile TV, animate, ale copilariei. Filmul e bazat pe povestile lui A.A. Milne, sursa a nenumarate ecranizari, pentru televiziune marea majoritate, iar pentru marele ecran trei cu cel de fata. Daca Pooh's Heffalump Movie isi gaseste locul in sali sau ar fi fost de-ajuns un filmulet TV - asta e o alta discutie. In ultima instanta, de ce nu - un filmulet de 68 de minute are si el dreptul sa traiasca in sala.
Si n-ar trebui in nici un caz ratat excelentul Gegen die Wand/Cu capul inainte (2004), al germano-turcului Fatih Akin, premiat cu Ursul de Aur la Berlin, anul trecut, si proiectat in deschiderea festivalului de la Cluj, tot de anul trecut, si intrat de-abia acum pe ecrane!
