Din Țara Soarelui-Răsare

Nu cred că există la vreo altă editură de la noi în ultimele decenii o pasiune atât de mare și atât de consecventă precum e cazul Editurii Humanitas Fiction (în mod aparte, al doamnei Denisa Comănescu) pentru literatura – excelentă, de altfel – din Japonia. Ca să parafrazăm unul dintre numeroasele titluri de opere literare japoneze de la Humanitas Fiction, ce avem la această editură e, în materie de ficțiune din Țara Soarelui-Răsare, atât de multă frumusețe și bucurie (aluzia e, desigur, la delicatul și cu adevărat tulburătorul roman al lui Yasunari Kawabata, „Frumusețe și întristare”, o carte în care „dragostea s-a transformat pe neobservate din frumusețe care întristează în tristețe care înfrumusețează”).

Scurtă (și incompletă) recapitulare

Yasunari Kawabata este unul dintre răsfățații – mai întâi de la Humanitas, în colecția „Cartea de pe noptieră”, bunăoară, apoi – de la Humanitas Fiction. Aproximativ 15 titluri sunt – dacă am numărat eu bine – în românește aici; adică, cea mai mare parte a literaturii primului laureat japonez al Nobelului (1968: „Pentru măiestria lui literară, care exprimă cu mare sensibilitate esența spiritului japonez”). Kawabata are un destin strălucit ca scriitor și unul foarte dur, tragic – ca om: în 1972 se sinucide, la mai puțin de doi ani după sinuciderea (prin sepukku a) unui alt uriaș al literaturii japoneze, prietenul său cel mai bun, Yukio Mishima. Cel care, apropo, este, probabil, cel mai tradus dintre toți scriitorii japonezi de la Humanitas Fiction, cu o mulțime de titluri care mai de care mai interesante, nu puține în mai multe ediții și tiraje. Bineînțeles că din patrimoniul editorial dedicat marii literaturi japoneze de la Humanias Fiction nu poate lipsi nici Ryūnosuke Akutagawa – cu „Roshomon” (și în format carte, și ca e-book, și ca audiobook) și, de asemenea, cu „Paravanul-Iad și alte povestiri” – și nici, cu numeroase titluri de altfel (în centrul cărora strălucește mica-marea carte „Pușca de vânătoare”), Yasushi Inoue, unul dintre puținii uriași ai literaturii japoneze care a trăit mai mult, peste 80 de ani. Cu excepția lui Inoue, de altfel, toți cei numiți mai sus au murit tineri și relativ tineri, prin sinucideri. Nu e numai cazul lor, fiecare în sine teribil și tragic – în literatura japoneză. Să mai menționăm, tot la scriitori din Japonia de la Humanitas Fiction, în această frugală înșiruire, și alte nume: Yōko Ogawa, Hiro Arikawa (cu cărțile sale despre motani), Mori Ogai, Akira Mizubayashi, Natsuko Imamura, Genki Kawamura, Teru Miyamoto, Kenichi Yamamoto, Fumiko Enchi. În fine, în câteva săptămâni, se va retipări tot la Humanitas Fiction romanul faimos scris de Banana Yoshimoto – „Kitchen”.

Demonstrație de forță literară

Volumul „Străini” al lui Taichi Yamada are, până acum, două ecranizări de prestigiu: prima, „The Discarnates“, în 1988, regia Obayashi Nobuhiko, iar cea de-a doua, „All of Us Strangers“, în 2023, regia Andrew Haigh, cu Andrew Scott, Paul Mescal, Claire Foy și Jamie Bell. Ar mai merita, îmi vine să spun – pentru că, în sine, romanul acesta are, pur și simplu, o forță hipnotică. Despre carte: Hideo Harada, un scenarist de oarecare succes, ajuns într-un punct dur al vieții sale, fiind nevoit să „navigheze” un divorț care îl obosește peste măsură, se hotărăște să facă o plimbare pe străzile cartierului copilăriei sale, în Asakusa, la Tokyo. Intră într-o sală de spectacole și, la un moment dat, în plin recital al unui clovn aproximativ, vede un bărbat care seamănă izbitor cu tatăl său din ultimii ani de viață ai acestuia, mort tânăr, cu 30 de ani în urmă, într-un accident. Acea întâlnire din sala de spectacole e punctul de cotitură al romanului – fiindcă de atunci încolo, conduși cu eleganță și rafinament suprem de o mână grea de scriitor de top, intrăm, aproape pe nesimțite, dar tot mai adânc, într-o lume supranaturală. Dublul tatălui din sala de spectacole e, într-un fel, chiar tatăl – dar venit din lumea de dincolo, împreună cu soția sa, mama lui Hideo Harada, pentru a mai petrece cât mai mult timp cu fiul lui/lor.

Suprarealismul urban japonez într-una dintre cele mai bune versiuni ale sale – așa s-a spus / s-a scris în legătură cu lecția de magie literară pe care ne-o oferă, și aici, Taichi Yamada, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori japonezi ai momentului (scriitor, dar și scenarist de televiziune de mare succes). Și aici, pentru că, tot la Humanitas Fiction, el mai are, în anii precedenți, alte două titluri care pot livra multă bucurie eventualilor cititori: „N-am mai visat demult că zbor” și „În căutarea unei voci din depărtare”.

Decădere... plus patru povestiri

Osamu Dazai a trăit 39 de ani – intens, având o serie de realizări literare remarcabile care aveau să marcheze într-un mod major literatura japoneză contemporană. La 18 ani, în 1927, e admis la Colegiul din Hirosaki, convins că va continua, sub o educație mai strictă, o suită de succese literare pe care o începuse încă din liceu, când publicase mai multe și remarcabile texte de literatură în câteva reviste de prestigiu. În acel an însă moare la doar 35 de ani Ryūnosuke Akutagawa (1892–1927), marele scriitor care avea să îl marcheze, decisiv, pe O. Dazai și nu numai pe acesta, de fapt, pe o întreagă generație de scriitori japonezi. Dazai se mută în 1930 la Tokyo, urmând cursurile Facultăţii de Limbă şi Literatură Franceză de la Universitatea Imperială din Tokyo. În acel an are și prima tentativă de sinucidere; după acest moment, cariera sa literară imediată intră pe o pantă descendentă. În 1935 și 1936 – încă două tentative de sinucidere. În 1948, cu o zi înainte să împlinească 39 de ani, își ia viața, alături de iubita sa.

„Decădere umană” este cartea pe care o avem în limba română a acestui mare autor japonez. Volumul include, alături de piesa principală, romanul „Decădere”, alte patru secvențe – patru povestiri emblematice pentru personalitatea literară a celui care și-a pus amprenta asupra culturii nipone postbelice: „Amintiri” („Omoide”, 1933), „Eleva” („Joseito”, 1939), „O sută de vederi ale Muntelui Fuji” („Fugaku hyakkei”, 1939), „Opt scene din Tokyo” („Tokyo hakkei”, 1941). „Decădere” e o carte-cult nu numai pentru japonezi, până astăzi, ci și pentru publicul din lumea largă. Povestea – despre inadecvare, eșec, alienare, disperare – artistului Yōzō Ōba este reprezentativă pentru existențialismul de secol 20, inclusiv pentru formulele sale extreme, radicale. Căci, un inadaptat profund, Yōzō Ōba va ajunge să se sinucidă, așa cum o va face și autorul romanului. Este adevărat, cota literară a lui Osamu Dazai are o perioadă de declin până către anii 1950. Ea va renaște cu multă putere în deceniile de după această bornă – spre binele literaturii.

Saga japoneză

Dintre scriitoarele din Japonia, numele lui Sawako Ariyoshi este unul dintre cele faimoase. Autoare de romane, povestiri, piese de teatru şi scenarii de film şi televiziune (nota bene: piesele sale de teatru sunt jucate în întreaga lume, iar multe dintre romanele ei au fost adaptate pentru scenă şi au fost ecranizate!), Ariyoshi se impune pe scena literară japoneză chiar cu romanul pe care îl avem, de numai câteva luni, și în limba română: „Râul destinelor”. Publicat în premieră în 1959, el avea să fie o primă parte dintr-o trilogie care avea să mai numere și aceste două titluri: „Râul Arida” (1963) şi „Râul Hidaka” (1966).

Revenind, direct, la „Râul destinelor” – carte publicată mai întâi în foileton, apoi în volum distinct și, ulterior, chiar și ecranizată: o saga a familiei Kimoto, cu trei femei care devin simboluri ale transformărilor profunde prin care trece Japonia începând cu 1898 și până la jumătatea secolului XX. Pe râul Ki („Râul Ki” e titlul în original al cărții!) curg viețile celor trei – Hana, fiica ei, Fumio, și nepoata, Hanako. Sunt trei personaje foarte puternice și foarte bine conturate care ilustrează, magistral, ipostaze esențiale ale lumii japoneze din jumătatea de secol XX – fie loiale tradițiilor nipone, fie participante active la evoluție & revoluția modernității.

Să mai spunem că există un „triunghi” al romanelor lui Sawako Ariyoshi (nu un triptic, nu o trilogie; tematic și la nivel de personaje, scenariile și distribuțiile sunt sensibil diferite), care sunt considerate a fi vârfurile creației sale literare, rafinate și cu adevărat impresionante. Și anume: a) „Parfum de curtezană”, b) „Soția doctorului” și c) „Dansatoarea de Kabuki”. Între 2008 și 2013 – cu ediții care merg până spre anii din urmă – toate cele trei cărți menționate mai înainte au văzut lumina tiparului și în limba română. Desigur, la editura Humanitas Fiction. Tot la Humanitas Fiction.