Diversitate la Gaudeamus

S-a încheiat o nouă ediție din Gau­dea­mus, unul dintre cele două târguri de carte din România la care editorii, cu mic, cu mare, participă an de an. Gaudeamus e în no­iem­brie, când dă frigul, iar Bookfest e în iunie, când le­șini de căldură în Bu­cu­rești: evenimentele cul­tu­rale nu mai pot fi desprinse de condiția meteorologică de­venită determinantă.

Nici de weekend-ul devenit spațiul temporal în care, li­teralmente, o mare de vi­zi­tatori umple până la refuz culoarele de la parterul im­pozantei clădiri din Pavilionul Romexpo unde se desfășoară Gaudeamus. În week­end, în fiecare an, editorii noștri se în­se­ni­nează, fiindcă vânzările și, implicit, în­casările cresc; iar cei cu simptome de ago­rafobie preferă să rămână acasă. A te duce sâmbătă sau duminică dimineață la un târg de carte din București a devenit si­nonim cu a te călca în picioare.

La o asemenea aviditate pentru cultură, n-ar fi stricat și o garderobă la care miile de vizitatori să-și poată lăsa hainele. De câți­va ani tot li se bate obrazul orga­ni­za­torilor în acest sens - și degeaba. Men­ta­li­tatea omului care, într-o funcție publică, pe banii contribuabilului, merge în toată lu­mea la business class nu se poate schimba la simpla vedere a cititoarelor și ci­titorilor mergând prin târg cu brațele în­cărcate de propriile haine și de pungi pli­ne cu cărți cumpărate. Aceștia din urmă e musai să rămână niște pălmași ai culturii, pe când oamenii din prima categorie (a „de­cidenților“) e firesc să-și păstreze re­laxarea și mâinile în bu­zu­nare. În România lucrurile merg încă așa - dar pentru cât timp?

Tot la capitolul minusuri trebuie menționată rari­ta­tea punctelor de informare. Există unul la intrare, dar într-un târg cu atâtea inele și standuri, e dificil să te orientezi în „teren“, când e vorba de locul unde este amplasată o editură mai mică. Asta te obli­gă să dai roată întregului târg, fie pe un inel, fie pe altul, pentru a descoperi tu în­suți, pe cont propriu, ceea ce ar fi trebuit să-ți arate un oficial, pe un punct sau al­tul al traseului circular.

Peste 125.000 de vizitatori au participat la ediţia din acest an a Târgului Gaudeamus, conform organizatorilor.

Într-un mod nu chiar atât de neașteptat - pentru mine cel puțin -, la standurile unor edituri, mai mari sau mai mici, era mult mai plăcut decât pe drumul spre ele. Destui editori au investit fonduri, muncă și imaginație în concepția și execuția stan­dului de la Gaudeamus, astfel că unele standuri au devenit niște adevărate obiec­te artistice, de dimensiuni variabile, în care îți făcea plăcere să stai, să răsfoiești cărți, să privești în jur. La alte standuri, dimpotrivă, te simțeai fie ca la Obor (ve­chiul Obor), cu un comerț strident și un kitsch îngrijorător, fie precum într-o ali­mentară ceaușistă din anii ‘80, cu cărți, în loc de borcane, aliniate pe rafturi.

Recunosc că sunt nițel mirat: dacă la un târg de carte de o asemenea amploare nu poți face un stand mai de Doamne ajută, cum vei face față concurenței? Cititorul a devenit, astăzi, tot mai greu de „prins“ și de surprins, tot mai sofisticat și mai dificil de „fidelizat“. De aceea, dincolo de zâm­bete (împrumutate parcă de la invitatul de onoare, China), concurența în lumea edi­­torială este dură. Toate aceste standuri, pe care e greu să le și vezi într-o „flanare“ prin tot târgul, darămite să le vizitezi unul câte unul, împart același public au­tohton - iar dacă publicul nu crește, suc­cesul unor edituri va echivala cu insuc­cesul altora.

Iată de ce i-am privit cu întristare și cu so­lidaritate intelectuală pe micii editori „de sus“, cei care nu au avut resurse fi­nan­ciare decât pentru un stand de câțiva me­tri pătrați, situat în afara fluxului de vi­zi­tatori. Am găsit la ei, ca în fiecare an, și cărți bune, și un program editorial va­lo­ros, și încăpățânarea de a rezista pe piață.

Iar la editurile mijlocii și mari, la stan­du­rile lor cu glamour și „dichis“, am desco­perit ceva ce m-a bucurat la fel de mult: o apreciabilă diversitate tematică și pro­blematică. Lumea cărții a redevenit mai plurală, mai deschisă și mai ofertantă de­cât cea a politicienilor care vin la Gaudea­mus și la Bookfest să-și facă un anumit capital de imagine. Ce spun ei - știi di­na­in­te; culoarea ideologică exclude dubiile. La destule edituri, dimpotrivă, vezi dife­rența, nuanțele, cromatica diversă, plu­ra­lismul. E de preferat ca volumul tău să stea pe același raft cu al unui adversar de idei, decât să ilustreze o serie mono-ideologică și un același „tipic“ de gândire. S-a înțeles că prefer editurile deschise ce­lor închise, după cum, între ecumenism și sectarism, optez pentru primul termen.

De remarcat în final, la această ediție din Gau­deamus, impactul tot mai mare al social-media. De la autori care își făceau selfies și le postau în timp real pe Fa­ce­book la copii care filmau cu smartphones și puneau filmulețele pe YouTube, de la reu­nirea participanților la o lansare printr-un Event la crearea de albume foto la un stand - am avut tot tacâmul.

E de presupus că Gaudeamus se va schim­ba tot mai mult; însă, ca autori și cititori mai „conservatori“, nu știm încă în ce fel anume. Viitorul vine peste noi.