Pe aceeași temă
În 2023, adică în anul în care a împlinit 70 de ani (la 1 octombrie), lui Valeriu Stoica i-au apărut trei cărți care au, firesc, multe asemănări de familie și, de asemenea, aceeași editură: „Universul juridic”. O carte, nișată bine (căci profesorul Stoica e și un mare civilist!): „Studii de drept civil”. Despre celelalte două (ambele, antologii), mai detaliat, în cele ce urmează.
Rubrica din care s-a născut o carte.
Valeriu Stoica are de câțiva ani în Dilema Veche o rubrică – una dintre cele mai neobișnuite și, totodată, mai binevenite rubrici de revistă din tot ce există pe piața noastră de profil. „La drept vorbind” – așa se cheamă aceasta, foarte inspirat, și e, la drept vorbind, în primul rând o rubrică de cultură & de educație juridică făcută pe înțelesul larg, dar, în fapt și în mod evident de la bun început, mai mult decât atât. Ei bine, cu texte care au căpătat o bună și prețioasă patină a timpului – texte care încep să curgă în Dilema Veche din 2021, dacă memoria nu mă înșală –, undeva către mijlocul anului trecut, s-a născut „Despre arhitectura juridică a libertății”. O carte care e (și) rodul unei întâlniri fericite, cum argumentează în prefață Sever Voinescu, redactorul-șef de la Dilema Veche: „Nu este, acum, nicio îndoială că Dilema veche i se potrivește perfect domnului Stoica. Cu timpul, învechindu-se (în sensul patronului spiritual al revistei noastre, I.L. Caragiale), natura robust liberală a domnului Stoica a căpătat temperanța și autoreflexivitatea specifice conservatorismului. Astfel, gândurile dânsului au devenit mai complexe și mai cuprinzătoare, fără să obosească, fără să piardă nimic din vitalitatea și fervoarea pe care le-o știam. Domnul Stoica nu mai este, acum, doar omul hiperinteligent și citit, strategul politic și doctrinarul liberalismului, așa cum îl știe bine o țară întreagă. Acum, domnul Stoica ni se înfățișează ca un om de cultură ajuns la înălțimea înțelepciunii”. O nuanță: nu toate, dar cea mai mare parte a textelor care completează sumarul cărții de față vin de la rubrica mai înainte amintită. Două, cu miză mare („Judecătorul, dictatorul și deșteptul” și „Ce fel de magistrați?”) sunt inedite; de asemenea, există în carte și transcrierea unei conferințe susținute de Valeriu Stoica la Oradea, în mai 2023.
„Despre arhitectura juridică a libertății” are o oglindă clară-cristal a structurii, cum îi stă bine unui mare avocat al ordinii și al eleganței, așa cum e Valeriu Stoica. Textele (care acoperă intervalul generos 2021-2023) sunt grupate în trei mari calupuri semantice (despre ceea ce este) „La ordinea zilei”, despre (cum se poate argumenta din numeroase unghiuri că) „Justiția este fundamentul regnorum” și, cu generozitate, empatie și o foarte bună cunoaștere, despre „Oameni și cărți”. Rezultă, în sumă, o paletă tematică & subtematică extrem de colorată, cu intrări numeroase și cu ieșiri și mai ales deschideri dintre cele mai generoase – pentru reflecție, pentru spirit și pentru spiritele care au căpătat... dependență de ideea și de instanțierile, atât pentru cele obișnuite și pentru cele extraordinare, ale libertății. Într-un pasaj foarte inspirat (cum sunt foarte multe, pagină de pagină practic – Valeriu Stoica știe ce să spună și, decisiv, știe cum să spună!), autorul cărții notează, la început confesiv, apoi ridicând ideea deasupra propriei persoane: „legăturile mele cu lumea dreptului nu sunt oarecare. De aproape cinci decenii m-am ferecat din ce în se mai strâns în această lume. Chiar dacă reamintesc, ori de câte ori am o ocazie serioasă, că libertatea nu e posibilă decât prin drept, legăturile mele cu această lume nu sunt doar de libertate, ci și de dependență. De altfel, nicio formă de libertate nu este posibilă fără o doză de dependență”. Într-o formulă succintă despre această carte: exerciții de libertate – cu responsabilitate!
O notă ultimă în marginea atmosferei de idei a acestei cărți, o notă (de asemenea) admirativă care marchează, încă o dată, faptul că „Despre arhitectura juridică...” e despre drept, dar și despre rădăcinile sale atât de viguroase, la limită (o limită bună, care nu limitează!) religioase: ultimele două texte din 2023 de la rubrica lui Valeriu Stoica din care s-a rotunjit și cartea de față – care, firesc, nu au mai apucat să fie prinse în aceasta – sunt despre „Îngerii – ca mesageri și slujitori ai Legii” și despre câteva, speciale, „Daruri de Crăciun”.
Gândirea politică și un bonus foarte prețios.
Mult mai voluminos decât precedentul volum – pentru amatorii de statistică: de aproape patru ori mai mare, în același format de carte! – „În apărarea democrației constituționale” (cu prefață de Dragoș Paul Aligică și cu o introducere de Diana Moldoveanu) adună generos și într-o ordine admirabilă interviuri și alte texte care îl au în prim-plan pe Valeriu Stoica, pe un interval de aproape un deceniu și jumătate: 2009-2023. Să fixăm, foarte sumar, contextul: de la distanță și după anii foarte accidentați din primele două decenii în care democrația constituțională a dus lupte, uneori foarte dure, cu democrația originală, pare că României (nu neapărat celei politice, dar orișicât!) îi merge (mult) mai bine. Și, pentru adevăr, chiar îi merge: nivelul de trai e semnificativ îmbunătățit; când peste economie și peste legile ei de fier nu intră lideri politici de doi bani (unii chiar liberali!), aceasta chiar „duduie”; indicele democratic se mișcă, chiar dacă uneori prea încet, într-o direcție bună; sistemul juridic își permite o suită de reforme; stăm sub cea mai solidă umbrelă protectoare din întreaga noastră istorie din 2007 încoace – pentru că suntem și în NATO, și în UE (și, peste un deceniu și mai mult se va vedea și mai clar de ce această dublă umbrelă e, în multe feluri, vitală!). Și totuși: chiar dacă (ne) e mai bine, nu e chiar griul democrației (despre care, memorabil, a vorbit de multe ori Adam Michnik); există și după 2009, nu puține, crize de etapă, crize de lideri, crize de organizare, crize economice, crize ale democrației, dușmani ai democrației (liberale, constituționale). Și chiar mai mult decât atât: și pe dreapta, și pe stânga eșichierului politic de la noi – dar și în afara acestuia – date & fapte care dau seama de patologii. Interviurile și restul textelor care compun „În apărarea democrației constituționale” jalonează, cu un foarte ascuțit simt analitic, dar și cu viziune la purtător (o viziune liberal-conservatoare), momentele de bilanț pozitiv (nu foarte numeroase – să nu ne îmbătăm cu apă rece!) și secvențele de (mari) crize ale acestui interval care vine până către ultimele luni (fiindcă ultimele texte, în ordinea lor cronologică, sunt cronici de etapă pentru anul politic 2023). Peste 500 de pagini din carte (din totalul celor 700) sunt articulații de viziune – majoritatea, în-dialog – ale unui marcant om al cetății; „Perspective contemporane în politica românească”; „Despre fundamentele economice, juridice și politice ale democrației constituționale” și „Jus est ars boni et aequi” sunt marile etichete tematice care ex-pun, cum spuneam, o viziune complexă, foarte bine articulată și argumentată și de referință. Alte două calupuri tematice (ne) vorbesc despre omul Valeriu Stoica; mai precis, despre una dintre marile sale pasiuni (cu rang cultural înalt) și, în registrul confesiv la propriu, despre viața sa, așa cum a fost și cum e ea. În alte cuvinte: partea de final e despre vin („În grădina lui Bacchus”) și despre biografie („Interviuri biografice”). În tot: un memorabil portret al unei mari personalități a vieții noastre publice!
O notă ultimă și în marginea acestui volum – nu direct despre el, ci despre o perspectivă mai largă, care include și duhul tematic din „În apărarea democrației constituționale”: ar fi extraordinar dacă ar exista, nu în oglindă, dar ca un complement, un (alt) volum similar despre precedentele două decenii cu Valeriu Stoica, de asemenea în prim-plan. La fel, cu o generoasă antologie de texte și de dialoguri publice ale unuia dintre actorii politici de mare impact al spațiului nostru public (politic, aici nu doar în sensul politicii de partid). Pe de o parte, există câteva piese ale unui asemenea proiect. Pe de altă parte, sigur, la modul practic, pesemne că ar fi mult mai greu de făcut decât cel de față. Însă ar merita cu asupra de măsură: Valeriu Stoica e și unul dintre marii – și foarte pragmaticii – însoțitori și ocrotitori ai democrației noastre constituționale. //
