Dublu portret robot

Erwin Kessler | 07.04.2005

Pe aceeași temă

Matei Pe Matei Bejenaru il stiu de mult. La inceputul anilor '90, ieseanul ambitios a vrut sa-si prezinte lucrarile in Bucuresti. Avea un top gros de carti postale antedecembriste, portrete de actrite cumsecade, cu zambete de carton si coafuri de Revelion. Matei scosese ochii femeilor. Decupase cu lama fiecare carte postala. Artistul penetrase hartia, dar nu reusise sa strapunga himenul fin al conceptului. Era doar naiv, comic si oarecum vid. Nu-si explica cum de spunea atat de putin altora un lucru atat de violent. Matei s-a vazut refuzat atunci. Nu de mine, ci de cel care, cu un concept (banc?) mai tare, facuse vestitul Castel din Carpati, Casa Poporului din pachete de Carpati fara filtru. Am surprins in Matei lupul tanar si singuratic care, daca nu-i primit in haita, atunci isi cauta o stana. L-am expus, in tara si in strainatate. Nu avea nici o problema arzatoare, dar stia ca trebuie sa aiba si el conceptul lui, masinuta problemei personale cu care sa intre in circuitul artei. Vroia sa fie un artist profesionist, ca cei din reviste. S-a straduit mult; a facut Tata, un film video in care-si dadea o sansa (iluzie) oedipiana. N-a mers, n-avea destule frustrari sa-i umfle complexul cat un concept. Si-atunci Matei a abdicat de la sinele care nu-l servea. A iesit in lume, caci celalalt e infernul, desigur, dar este si singurul client. A facut Alexandru cel Bun: de-un Craciun si-a injghebat o instalatie artizanala de afumat carnati si si-a oferit serviciile - gratuit - locatarilor din blocurile cartierului iesean Alexandru cel Bun. N-a prea avut succes cu concetatenii sai suspiciosi. Dar documentatia video a actiunii a prins. Matei isi gasise calea. Ambitia sa naiva si aproape onesta, sustinuta de un sine tenace, desi rarefiat, dibuise nisa specifica: comunitatea. Din aceasta postura expune acum la Bucuresti. Strawberry Fields Forever este, ca mai toate realizarile sale (si ale multor artisti ca el), o actiune de portofoliu, de CV, care se desfasoara in Spania, are ca subiect capsunaresele din Romania si este exprimata in engleza. Matei a vizitat o ferma din Lleida, a primit capsuni de la conationale, apoi a facut gem din ele in centrul Barcelonei si a oferit borcanele (contra cost) publicului spaniol. Pe eticheta din spate a pus salariul romancelor (2,9 euro/ora), iar pe cea din fata a scris "Strawberry jam. limited edition by matei bejenaru", semnand si numerotand seria de gem ca pe una de gravuri. Evident, este imoral ca sezonierele din Romania sunt atat de prost platite. Dar e la fel de imoral sa nu recunosti ca doar pentru ca sunt atat de prost platite se afla ele in Spania, unde castiga oricum mai mult decat acasa. Sociologismul lacrimogen al artei comunitare (subspecie a artei critice) se dovedeste si mai perfid atunci cand te uiti pe eticheta si vezi, mare, numele artistului, pretentia sa la opera, intarita in semnatura proeminenta si numerotarea filistina a fiecarui borcan. Exploatator al capsunareselor este chiar si artistul ce-si trage plus-profitul sau de prestigiu tot din munca amaratelor. Din fericire, arta n-are nici un efect social, altfel campania de imagine a ieseanului ar fi putut duce nu la marirea salariului romancelor, ci la inlocuirea lor cu bieloruse sau kirghize. Naivitatea lui Matei (et ejusdem farinae) atinge aici frontiera poltroneriei, caci legea bine stiuta a capitalismului este profitul, nu echitatea. Exact acelasi parcurs urmeaza si cealalta instalatie, Lohn enlargement, in care este denuntata productia textila in lohn din Romania, care, se precizeaza, reprezinta 26% din exporturile tarii, aducand in 2003, numai din UE, aproape 4 miliarde de euro. Salariul mediu ni se spune ca este de 9 ori mai mic decat acela al unui muncitor din UE. Pentru a atrage atentia asupra nedreptatii, Matei a realizat 7 piese de imbracaminte supradimensionate, care au fost marite potrivit unui algoritm: "Rata de extensie a tricotajelor este un calcul simbolic al maririi lor daca am folosi un muncitor textil (sic!) din UE". Pai tocmai asta este cheia celor 4 miliarde de euro, ca nu sunt obtinute de "muncitorii textili" (poate textilisti) din UE, ci de exploatatii din Romania, care altfel ar fi someri.
Matei e un baiat bun. El este probabil singurul artist comunitar de la noi sincer angajat, un expert al crizei sociale care crede in ceea ce face si vrea, utopic, sa miste lumea cu arta. Matei este victima unui sistem ce cultiva iluzia iesirii din sistem, critica datului, dar nu si pe aceea a mijloacelor critice. Daca si-ar fi investigat propriile presupozitii tacite (atat nevoia conservatoare de semnatura, cat si convingerile despre dreptatea sociala, dar si gramatica laxa ori cadrajul strict comercial al fotografiilor ce-i documenteaza actiunile), ar fi inteles mai multe despre ceilalti pentru ca ar fi stiut mai multe despre sine. Dar sistemul in care a intrat ii cere sa-si puna intre paranteze ultimul strop de sine. Ceea ce ramane este un gol populat cu imagini, o masa de ping-pong la care nu joaca nimeni (instalatia Mehr Chancen für unsere Jugend) sau un dejun la restaurant cu doi invitati lejer crispati, care nu stiu mai nimic unul despre altul si nici nu vor sa stie, pentru ca i-a adus laolalta doar jocul unui proiect artistic efemer si factice (documentatia video Looking for Caslav).

Bertalan

Pe Stefan Bertalan nu l-am intalnit niciodata. Fondator al grupului sigma de la Timisoara, cel mai influent nucleu de experimentalism constructivist din arta autohtona, Bertalan mi-a parut intotdeauna oarecum inactual, intrat in canon si inchis acolo. Odata am avut de-a face cu proiectul sau pentru o mare expozitie colectiva. Era un adevarat palimpsest, un amestec de notatii tehnice, filozofice si lirice, de schite precise si divagatii grafice care se anihilau unele pe altele. Era "efectul Hölderlin", teroarea si innegurarea aduse de hiper-luciditate, implozia semnificatiei sub apasarea nenumaratelor forme ale intelesului, intuite dar nu stapanite, stranse laolalta pana alcatuiesc o masa critica neagra din care nu mai razbate sensul. Nimic din ceea ce caracterizeaza constructivismul ortodox nu se manifesta la Bertalan: plantele sale nu sunt reduse la structuri, iar compozitiile tin de un cubism moale, topit in simbolism, ca al ultimului Braque. A lua in considerare din perspectiva "realista" cercetarile sale sociale, de urbanism si pedagogie, a readuce la sens, la conventie, nenumaratele gesturi, notatii si forme ce nu reprezinta decat o perseverenta spargere in farame a inteligibilului este doar o lasitate in fata unui adevar aspru: irationalul a fost miezul operei sale, si nu locul in care ea s-a infundat. Operele sale sunt insemnari nemediate despre sine, cu caracter aproape clinic: un desen-jurnal datat 22 mai 1977 are sus recomandarea (auto)terapeutica "in fiecare dimineata un desen". Neindoios, Bertalan "se ocupa" si de tot felul de lucruri reale. Avea studenti, avea colegi artisti cu care intreprindea diverse experimente comprehensibile. Desenele-jurnal tin insa de o permanenta des-centrare a propriilor cautari, care nu mai au nimic tehnic, ci par simple refugii interioare, demisii inca vag active in fata unei lumi ce devine tot mai impenetrabila pe masura ce este inteleasa. Un desen datat "Mai 1977", cu o notatie obscura, "La o aniversare", contine atat o (falsa) pista tehnicista in formula relativ confuza si pretioasa "extensia unor piramide succesive in progresie vitala" (auto-protectoare, gratificatoare prin certitudinea si emfaza terminologica ce sugereaza performanta intelectuala datatoare de stabilitate emotionala), cat si o explicita izbucnire care incepe cu "niciodata acest popor nu a fost mai dependent - decat in aceste ultime trei decenii - dependent de uratul unor semeni" si se incheie cu notatii despre "sclavia spirituala". Bertalan a fost (si inca este) un strigat, nu o constructie. El insusi se caracterizeaza intr-un alt desen, un fel de ecografie simbolica a unui copac, alaturi de care noteaza "dintr-un alt punct de vedere omul isi gaseste in natura, in peisaj, in lumea vegetala, o activitate practica - un aliment vizual pt. disparitiile sufletului". Aparitiile halucinante din desenele sale nu sunt studii instrumentaliste ale structurilor lumii, ci grafice de stare ale acestor "disparitii ale sufletului". Pare ciudat ca un artist, si inca unul constructivist, care ar fi trebuit sa faca abstractie de amanuntele lumii, sa le puna intre paranteze pentru a extrage esentele, a putut sa fie atat de ravasit de fiecare adiere a vietii. Bertalan nu a facut abstractie de nimic. Pentru el, asa cum scrie intr-un desen datat "März 980", "orice intalnire irupe timid - si-ti cauti un punct de sprijin pt. viata." Bertalan devine interpretul plantelor cu seve fatale si nume incantatorii, al lui echinna vulgare, malva neglecta sau onobrychis espersata (daca am descifrat corect scrisul artistului), aceste "organe care traiesc dar nu vorbesc", cum le defineste intr-un desen din "8 Juni 984". El se opune contemporanilor sai, atat colegilor din sigma (caci contrazice tacut formalismul triumfalist, sec si consecvent, al lui Roman Cotosman, dar si calofilia meschin edulcorata a lui Flondor, atat de potrivit esuat in neo-ortodoxismul grupului Prolog), cat si experimentalismului "macho", eteroclit si zgomotos al lui Paul Neagu si Horia Bernea. Chiar daca notatiile in latina, romana si germana sunt frecvent ilizibile, iar cele in maghiara sunt (pentru mine) complet ininteligibile, este putin probabil sa apara in opera scris-desenata a lui Bertalan consideratii precum acelea ale lui Bernea, dintr-o pagina reprodusa pe coperta celui mai important album al sau, editat de MNAR cu ocazia ultimei retrospective, si in care artistul declara ca "Ma p… pe el de ideal" (fara puncte de suspensie). E greu de spus daca Bertalan are un ideal, dar, desi arta sa este la limita nebuniei, ea e de-o curatenie si de-o responsabilitate ce inspira respect. Si asta nu doar atunci cand scrie "Mama si fructul" pe un frumos desen cu forme gestante, ci si atunci cand relateaza, eliptic si febril, intr-un alt desen, despre "copii - tineri de scoala cu caietele cl. IX C, lasate locul cu studii de poesii si matematica in caiete, au devastat ciresul - l-au facut una cu pamantul numai schelet. ci i-am prins si am omorat trei dintre ei". Desigur, artistul nu e un asasin, ci un hipersensibil auto-reprimat, care sufera pentru intreg universul, ale carui legi crude le accepta, caci, noteaza el in josul aceleiasi pagini, "atat de multa ploaie seaca - searbada incat oamenii se tampesc din generatie in generatie - iar buruiana sporeste din ce in ce". Apasatoare, echilibristica sa pe marginea prapastiei ramane exemplara: un monument al integritatii morale obtinute cu pretul integritatii mintale.

P.S.

Matei si Bertalan intruchipeaza doua modele concurente pe scena artei actuale. Matei nu e cel mai rau dintre cei rai, iar Bertalan nu e cel mai bun dintre cei buni. Matei este artistul alternativ de treaba care vrea "sa ne faca interesul": stie cum stau lucrurile lumii si ne face un bine aratandu-ne si noua. Dar cum arata el nu prea stim: se pune intre paranteze. Militantismul sau este inofensiv, iar dreptatea la care ne face partasi este inca unul din pliurile in care ne invaluie iluzia. Bertalan este artistul clasic-modernist care iese din paranteze, se izbeste de lume, o vede ca pe un miracol, dar nu ne poate arata decat urmele unei perplexitati nesfarsite. Unde este adevarata alienare, la Bertalan sau la Matei?!

  • o Matei Bejenaru, Strawberry Fields Forever, Galeria Noua, str. Academiei 15, februarie-martie 2005
  • o Stefan Bertalan, Drumuri la rascruce, Galeria ArTei, Hanul cu Tei, februarie-aprilie 2005.
  • TAGS:

    Opinii

    RECOMANDAREA EDITORILOR

    Bref

    Media Culpa

    Vis a Vis

    Opinii

    Redacția

    Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
    Tel: +4021 3112208
    Fax: +4021 3141776
    Email: redactia@revista22.ro

    Revista 22 este editata de
    Grupul pentru Dialog Social

    Abonamente ediția tipărită

    Abonamente interne cu
    expediere prin poștă

    45 lei pe 3 luni
    80 lei pe 6 luni
    150 lei pe 1 an

    Abonamente interne cu
    ridicare de la redacție

    36 lei pe 3 luni
    62 lei pe 6 luni
    115 lei pe 1 an

    Abonare la newsletter

    © 2021 Revista 22