Edward Snowden. Copie permanentă (II)

Am făcut cunoștință cu Edward Snowden la Cinema Studio, în cadrul ediției a VIII-a a festivalului de film One World Romania, festival de film documentar dedicat drepturilor omului. Snowden era subiectul unui film documentar intitulat Citizenfour, o coproducție SUA-Germania, premiat cu Oscarul pentru cel mai bun documentar în 2015. Filmul prezenta culisele momentului în care The Washington Post și The Guardian publicau, pe 5 iunie 2013, articole devastatoare la adresa programelor ultrasecrete ale NSA, fără să-și dezvăluie sursa. Patru zile mai târziu, pe 9 iunie, sursa își dezvăluie identitatea, Snowden devenind cel mai vânat om de pe planetă. Între timp alte ziare importante preiau și documentează dezvăluirile lui Snowden: Der Spiegel (Germania), O Globo (Brazilia), Le Monde (Franța), L’espresso (Italia), NRC Handelsblad (Olanda), Dagbladet (Norvegia), El País (Spania) și televiziunea suedeză. Situația este atât de periculoasă încât premierul de atunci al Marii Britanii, David Cameron, încearcă să oprească publicarea de documente. În final, The Guardian va publica 27 de documente incriminatoare din cele peste 57.000 pe care ziariștii acestei publicații le-au cercetat. Munca lor jurnalistică le va aduce Premiul Pulitzer pentru Serviciu Public, premiu împărțit cu cei de la The Washington Post. În total, Snowden ar fi la originea unei hemoragii de 1,7 milioane de documente, care explică sistemul mondial de supraveghere inițiat și implementat de NSA (Agenția Națională de Securitate americană).

Povestea m-a surprins în măsura în care nu țineam minte să fi văzut subiectul tratat în buletinele de știri românești.

12 septembrie 2001: „Am trecut de la o Americă care se definea prin respectul acordat celor ce își exprimau dezacordul la un sistem de securitate cu o poliție militarizată care ne cere o supunere totală și care scoate arma ordonându-ne să nu opunem rezistență“, explică Snowden transformarea radicală operată în sânul societății americane imediat după 11 septembrie 2001. Răspunsul comunității de informații din SUA este uimitor - peste 100.000 de spioni fiind recrutați în cadrul structurilor de securitate. „(...) Mi-am dat seama că după 11 septembrie am intrat într-o lume în care excepțiile se multiplicau“. După o serie de întâlniri de recrutare, Snowden optează pentru armata terestră, refuzând tradiția familială care l-ar fi recomandat mai degrabă pentru Marines.

Sistemul de antrenament militar este descris cu amănunte picante, uneori din categoria absurdului: testele cu poligraful pentru a afla dacă subiectul ascunde nu atât lucruri „reproșabile“, cât lucruri care ar putea fi – eventual - folosite împotriva națiunii de către o putere străină; poreclele pe care noii recruți trebuie să le suporte și la care trebuie să răspundă, ca și cum acestea ar fi un fel de matriță absolut imperativă pentru dezvoltarea identității militare. Dacă Internetul reprezintă deja aria sa profesională, viața privată începe să prindă contur tot acolo. Cu dezinvoltură, Snowden admite că și-a găsit jumătatea pe site-urile de întâlniri. La 22 de ani era un tânăr împlinit: în cuplu (Lindsay Mills) și profesional, obține cu succes abilitarea de securitate „Strict secret“.

Partea a doua a cărții începe cu un interesant eseu politic, în care vorbește despre lucrătorii din CIA, NSA, IRS (fiscul american), FCC (Federal Communications Commission, agenția care se ocupă de reglementarea telecomunicațiilor), aproximativ 3 milioane în toată SUA, ca ultimă clasă de mijloc, angajați care fac lucruri sensibile, de natură să-i ajute pe reprezentanții aleși în desfășurarea activităților lor pentru menținerea și îmbunătățirea democrației. În anii 2000, tehnologia părea un nou mediu pentru întărirea democrației, un spațiu care oferea șanse de reușită acolo unde violența eșuase. Snowden vorbește despre Internet ca despre noua frontieră americană, o frontieră însă ridicată cu ajutorul unor acte fondatoare care făceau trimitere la istoria SUA. Revoluția tehnologică e o revoluție aparte – pentru că nu e consemnată de cărțile de istorie. E o revoluție care începe promițător pentru că instituie o meritocrație tehnologică. Revoluția tehnologică e o revoluție la care participăm doar dacă avem competențele necesare!

Funcțiile pe care le-a îndeplinit au fost de inginer de sistem și administrator de sistem. Pentru cine nu e familiarizat cu detaliile tehnice, Snowden explică diferența și importanța fiecărei poziții, utilizând termeni care ies din sfera tehnică și pot explica orice situație de criză: „când un sistem nu funcționează corect, elementul deficitar nu e niciodată cel care nu merge bine“.

Snowden explică transformarea sectorului public și onoarea de a fi funcționar, care cu timpul au fost pervertite de sectorul privat. Apariția homo contractus (termenul îi aparține), angajatul privat care este detașat la stat și care costă mai mult decât dacă ar fi fost angajat de stat însuși, vorbește despre sistemul de corupție care contaminează de ani de zile viața publică americană. Nefiind funcționar, ci doar un lucrător temporar, patriotismul său este motivat de salariul primit și răspunde nu în fața statului federal, ci în fața clientului. Adică fidelitate pentru client, și nu pentru stat. Așa se explică faptul că multe anchete ale Congresului n-au dat nici un rezultat, homo contractus nefiind obligat să răspundă în fața poporului american, ci în fața angajatorului: primordialitatea intereselor unei entități în defavoarea intereselor generale! Snowden explică cum SUA apelează la entități militare private pentru realizarea de sarcini de securitate și apărare națională. Dacă în timpul revoluției americane angajarea de mercenari pentru a proteja fragila nouă entitate statală a fost o idee de succes, continuarea unei asemenea tradiții în mileniul trei este caducă. Și pentru ca nonamericanul să înțeleagă diferența, este amintită compania BlackWater, responsabilă de uciderea a 15 civili irakieni, imaginile fiind făcute publice de Wikileaks. Între timp, BlackWater și-a schimbat acționarii și azi se numește Academi.

Unul dintre documentele furnizate jurnaliștilor se referă la bugetul clandestin aferent anului 2013. Este vorba de un buget secret potrivit căruia 68% - respectiv 52,6 miliarde de dolari – era destinat serviciilor de informații și plății de salarii pentru 107.035 angajați, dintre care 20% (21.400) erau angajați contractuali. Cifrele bugetului clandestin revelau faptul că, în Statele Unite, activitatea de informații este realizată atât de instituții de stat, cât și de cele private. Iar critica lui Snowden este aspră, căci o asemenea activitate nu poate fi delegată cuiva din privat.

Snowden a lucrat mereu sub umbrela companiilor private care l-au introdus mai apoi în instituțiile publice sensibile gen CIA, NSA sau ambasade ale SUA în lume. „În sânul guvernului, restructurarea serviciilor de informații care și-au lăsat sistemele informatice sensibile în mâna unor firme private trecea drept inovație“, constată critic Snowden. Tot el explică cu lux de amănunte procedura de angajare prin firme private: „CIA a făcut apel la serviciile BAE Systems (o firmă americană creată special pentru a obține contracte în sfera serviciilor de informații americane), care a subcontractat la COMSO, care m-a angajat“. Snowden povestește că a cerut o remunerație de 50.000 dolari pe an, dar angajatorul i-a sugerat 60.000 dolari. Ulterior a înțeles că COMSO percepea un comision care era în funcție de salarul angajatului și toată lumea avea de câștigat dacă salariul noului recrut era mare.

Langley este adresa istorică a CIA, iar CIA adoră faptul că Hollywood continuă să vorbească de această adresă când în realitate cartierul general al CIA este situat în McLean, un alt orășel de provincie, situat în Virginia. Snowden povestește despre perioada de formare în cadrul CIA și începe cu Îndoctrinarea, inocularea ideii că dacă ești acolo faci parte din elita țării, că nu ești un om obișnuit și că ai fost ales tocmai pentru a fi la curent cu secretele de stat și adevărurile cele mai teribile, lucruri care nu sunt cunoscute nici de Congres și nici de puterea juridică;
sau, dacă le cunosc, aceștia din urmă nu le înțeleg pe deplin. Tehnologia devine o a cincea putere în stat, dar o putere care nu a fost aleasă prin nici un sufragiu și care se mândrește cu faptul că ține sub secret absolut tot ceea ce concepe și pune în circulație. Prima lecție a fost o prezentare PowerPoint cu toți foștii agenți sau contractuali care n-au jucat jocul, care n-au respectat regulile: incompetenți, cârtițe, trădători, transfugi. Dar o nouă categorie se insinuează în această prezentare a persoanelor non-grata: lansatorii de alerte, indivizi care dezvăluie secrete invocând interesul general. Cu siguranță, documentul PowerPoint a devenit azi ceva mai lung, Snowden fiind unul dintre elementele arătate azi cu degetul în McLean. //