Pe aceeași temă
AC Milan si Liverpool FC vor face, miercuri seara, la Istanbul, pe stadionul Atatürk, un meci istoric sau penibil. Nu are importanta. A 50-a finala a Cupei Europei a readus fotbalul la clasicism. Milan si Liverpool sunt ce sunt si nu au nevoie de prefata. Insa finala de la Istanbul e mai mult decat prestigiul însumat al dinastiilor de club anglo-italiene. Finala de la Istanbul reface o imagine tulburata recent de pretentiile subversive ale fotbalului dopat comercial.
Big Bang pentru Hilton
Acest proiect, ilustrat de Chelsea si chiar de PSV Eindhoven, pariaza pe o fertilitate imediata. Constructia se reduce la un Big Bang investitional, provocat manios de un antreprenor ce ordona si finanteaza succesul imediat si gigantic al propriului club. In spatele acestei furii se afla nevoia napraznica de notorietate a antreprenorului sosit din fundul Rusiei, cu un vagon de bani si cu scobitoarea în dinti. Abramovici e cazul extrem al provincialului care ia rogojina de sub norod, dar viseaza, tot timpul, la ziua în care un portar în livrea îi va tine usa la Hilton. In schimb, Hiddink, omul care a asamblat PSV Eindhoven, lucreaza cu convingeri. Sosit la Eindhoven din Coreea de Sud, Hiddink a venit cu reputatia celui ce a facut dintr-o nationala marginala o echipa care raneste înainte de a pierde. De fapt, Hiddink a fost mai mult influentat decat formator. Contactul cu elanul robotic al societatii sud-coreene a facut din Hiddink un inginer de motoare. Rezultaul e PSV: o echipa fara simturi si apartenenta, turata la maximum si mereu în cautare de piese de schimb. Hiddink nu e antreprenor, dar a reusit sa puna umarul si lipsa de sensibilitate la nasterea acelui fotbal instrumental care ameninta sa preia viitorul.
Istoria naturala a fotbalului
Intelesul fotbalului de club a fost salvat, în ultima clipa, de finala de la Istanbul. Si Liverpool, si Milan sunt întruparea unei forte vechi si complicate. Ea leaga fotbalul de un anume spirit local. Chiar daca vine din cel mai global oras al Italiei, Milan are sens, în primul rand, prin istoria ei strict delimitata de acele cartiere ale orasului ce nu se afla sub ocupatie interista. Liverpool are o schema de apartenenta înca mai ramificata. Clubul asculta, desigur, de dicteul rezultatelor si e, prin urmare, uneori mai mic, alteori mai mare. Insa, fara umanitatea orasului, fara amintirea filiatiei sale anglo-irlandeze si fara etosul muncitoresc al tribunelor, clubul nu ar exista. Tocmai aceasta revenire a fotbalului la datele istoriei sale naturale e marea victorie a finalei de la Istanbul. Si tocmai acest cult al traditiei, în îngrijirea a doua cluburi ultramoderne, e lectia cea mai necrutatoare pentru ora de fata a fotbalului romanesc.
Finala din vid
Cealalta mare finala a fotbalului european s-a jucat, înconjurata de un întuneric deplin, în Romania. Steaua si Universitatea Craiova s-au lansat, cu un hohot sinistru, pe sens invers. Desi nu au intrat laolalta pe teren, ele au jucat împreuna o finala devastatoare. Pana ieri, cluburi clasice, Steaua si Universitatea Craiova s-au dezis complet de propria onoare si traditie. Steaua s-a stins salciu în clipa în care Mihai Stoica, presedinte executiv al clubului, a lovit un suporter si s-a întors pe calcaie multumit, sub protectia garzii de gorile. Craiova s-a dezintegrat complet, retrogradand, dupa 41 de ani de fotbal mare. Simultane, aceste doua antievenimente sunt legate, în taina. Si la Craiova, si la Bucuresti, fotbalul a cazut, murdarit si escrocat de patroni imposibili. Staicu si Becali sunt creaturi ale unui timp fara sens colectiv. Aparitia lor la cluburi mari, în vremuri mici, n-a fost întamplatoare. In aceasta logica, nu e loc pentru nici o forma de apartenenta, în afara fidelitatii cumparate. Acolo unde marile cluburi europene reusesc prin reinventarea traditiei, Staicu si Becali au încercat sa forteze, aruncand baloturi groase cu bani si slobozind suporterii spre o haiducie mizera. Galeriile Stelei si Craiovei s-au degradat pana la stadiul pe deplin paranoic de comandouri imaginare. Mii de tineri robusti au intrat cu totul într-o halucinatie care îi face sa se bata cu adversari inventati, fie acestia vitrine, simpli trecatori sau vagoane de tren. Cluburile noastre mari au pierdut încontinuu acea substanta misterioasa care leaga o firma veche de fidelii ei. La sfarsit au ramas doar emblemele si vidul valoric.
Lumina de la Stambul vine!
Nu numai fotbalul, ci mai grav, si suflul popular au plecat din mijlocul acestor cluburi. Desi Steaua e, înca, în A, iar Craiova a derapat în B, distanta care separa aceste doua epave nu e prea mare. Ele împart, si azi, o preeminenta, indiscutabila, dar trista. La ora finalei de la Istanbul, fotbalul romanesc a trecut prin Superfinala Mizeriei. Lumina de la Stambul vine si trece pe langa noi. Ne putem consola cu gandul la anonimatul înca mai vascos care înghite fotbalul bulgar, albanez sau sarb. O corectie: stralucirea aparenta a fotbalului rus e o iluzie. Performanta e rezultatul unui efort de falsificare extraordinar. Succesul recentei castigatoare a Cupei UEFA, TSKA Moscova, e cum nu se poate mai strain de depresia adanca a societatii ruse. Banii antreprenorilor au cumparat în masa jucatori si antrenori, au fortat indiferent de cost si în cele din urma au reusit performanta de a imprima o miscare fara urmasi. Becali încearca palid acelasi lucru, la Steaua. O reusita n-ar fi decat genul de triumf care aduce de mana catastrofa. Craiova nu are nici macar aceasta forma de speranta nesabuita. Cea mai mare echipa romaneasca de dupa razboi va învia doar odata cu revenirea timpurilor la acordul cu oamenii. In Oltenia si în alte baronate romanesti. Cand? Nimeni nu stie. Raul a fost facut, fara cea mai mica privire spre viitor. Steaua si Universitatea Craiova spun tot despre disparitia de grup a cluburilor romanesti. Fara exceptie, ele traiesc o captivitate la vedere, în tarcul zoo amenajat de impresari inepti, pentru haz si profit propriu. Ostaticii din Irak s-au întors acasa pe drumul luminat de chelia prezidentiala. Ostaticii interni ai fotbalului romanesc, cluburi mari si mici, raman în captivitate. Eliberati-i!
