Pe aceeași temă
La inceputul anului, au iesit de sub tipar primele patru volume din Istoria Romanilor, vasta opera de sinteza, initiata si coordonata de Academia Romana, cu colaborarea unui grup numeros de cercetatori. Dupa cum s-a anuntat, sunt in pregatire volumele V-X, poate si XI-XII, existand intentia de a se aduce in final aceasta opera pana in zilele noastre. Este cea de-a treia initiativa asumata in aceasta directie de catre inaltul for stiintific al tarii noastre, dupa incercarile neduse pana la capat din anii 1960 si 1980.
Am privilegiul de a ma numara printre cercetatorii care, inca din 1960, au luat parte, sub diverse forme, la toate cele trei initiative de infaptuire a acestui ambitios proiect al istoriografiei romane.
In calitatea invocata, imi ingadui sa reconstitui astazi cursul acestei colaborari si sa notez modul in care ea a fost receptata, de fiecare data, de catre coordonatorii volumelor respective. Pe marginea acestui demers, voi face in final cateva observatii de ordin general.
Avatarurile unei colaborari
Ideea realizarii unei monumentale istorii a natiunii romane, sub egida si indrumarea celui mai inalt for stiintific al tarii noastre, a fost emisa inca din anul 1958 de catre Academia RPR, institutie creata de regimul comunist in 1948, dupa desfiintarea Academiei Romane.
Sectia de Stiinte istorice a noii Academii a elaborat fara intarziere planul tematic al intregii lucrari, intitulata Istoria Romaniei si conceputa sa cuprinda in final opt volume. S-au format colective de autori, arheologi si istorici din institutele de specialitate ale Academiei din Bucuresti, Iasi si Cluj, care au trecut repede la redactarea textelor ce le-au fost repartizate. Pentru a asigura acestei lucrari un nivel stiintific cat mai inalt, textele ce urmau a constitui volumele I-V au fost tiparite mai intai cu titlu provizoriu, sub forme de machete.
Aceste machete au fost distribuite unui cerc mai larg de cercetatori care erau invitati sa formuleze eventualele lor observatii cu privire la continutul volumelor respective. Dupa selectarea sugestiilor primite, colectivele de autori aveau latitudinea de a aduce, pe baza lor, dupa caz, completarile sau modificarile apreciate ca necesare. In aceste conditii, au fost editate, incepand din 1960, primele patru volume de Istoria Romaniei, continuarea lucrarii fiind apoi curmata.
In cadrul mai sus aratat am primit, in anul 1960, de la secretariatul lucrarii machetele volumelor unu si doi, cu solicitarea de rigoare. Dandu-i curs, am redactat doua referate: 1) Cu privire la unele emisiuni monetare ale oraselor pontice, dactiloscript, 3 p., depus la secretariatul lucrarii la 15 februarie 1960, pentru vol. I si 2) Cu privire la macheta vol. II al Istoriei Romaniei, dactiloscript, 7 p., prezentat la 15 noiembrie 1960, in sesiunea Academiei RPR care a avut ca obiect discutarea continutului acestui volum. Cea de a doua colaborare a fost de altfel mentionata in Prefata volumului respectiv (aparut in 1962; p. 16), unde este citat, intre alte unitati, Cabinetul numismatic al Academiei RPR, al carui sef eram din anul 1968.
Dupa mai bine de un deceniu, Academia Republicii Socialiste Romania decide sa reia ideea realizarii unui amplu tratat de Istoria Romaniei. De data aceasta, am primit solicitari de colaborare adresate oficial, din partea redactorilor responsabili ai volumelor II si III. Astfel, cu adresele din 13 iunie 1977 si 30 ianuarie 1978 ale Institutului de Istorie si Arheologie Cluj-Napoca, acad. Stefan Pascu mi-a solicitat colaborarea cu patru contributii la capitolele I, II si IV ale vol. II. Drept urmare, am redactat si remis secretariatului de redactie urmatoarele contributiii: 1) Circulatia marfurilor si a banilor in secolul VII-X, 8 p. (Cap. I 3 a); 2) Circulatia marfurilor si a banilor la anul 1000, 4 p. (Cap. II 2 a); 3) Circulatia monetara in spatiul carpato-danubian in secolul XII-XIII, 2 p. (Cap. IV 6 a); 4) Caile de comunicatie pe ape, 1 p. (Cap. IV, 6 b).
Concomitent, cu adresa din 10 mai 1977 a Institutului de Istorie N. Iorga, prof. Stefan Stefanescu m-a invitat sa colaborez la vol. III, redactand tema: Circulatia monetara in tarile romane in secolele XIV-XV. Am acceptat si aceasta invitatie si ca urmare, am redactat contributia solicitata (6 p.).
Institutul mai sus citat confirmandu-mi primirea ei si adresandu-mi multumirile de rigoare la 18 noiembrie 1977.
Din nefericire, cea de-a doua initiativa a Academiei, in vederea realizarii unui monumental tratat de Istoria Romaniei, a avut o soarta inca si mai rea decat cea din 1960. Atunci cel putin au iesit de sub tipar primele patru volume ale mult preconizatei infaptuiri a Tratatului de Istoria Romaniei. De data aceasta, anume in anul 1980, o hotarare de partid punea capat realizarii intregii opere, intr-un moment in care primele doua sau trei volume erau sub tipar. Cu exceptia unor putine exemplare, iesite ca semnal, tiraje intregi s-au dat la topit, Editura Academiei inregistrand din aceasta cauza o imensa paguba.
Pana la sfarsitul anului 1989, incercarile neizbutite ale Academiei de a realiza, sub egida sa, Tratatul de Istoria Romaniei au ramas pierdute in deplina uitare. Dar iata ca in anul 1995, Academia Romana relanseaza vechea sa initiativa, suspendata in 1964 si ratata total in anul 1980. In cadrul reluarii acestei initiative, in primavara anului 1995 a avut loc prima reuniune a autorilor care au colaborat la redactarea volumului II al Tratatului. Cu acest prilej, dl. prof. Razvan Theodorescu, noul coordonator al acestui volum (devenit acum vol. III) si toti vechii colaboratori, prezenti la reuniune, au stabilit, ca metoda de lucru, sa se reia textele depuse la tipar in 1980, urmand ca ele sa fie actualizate, de la caz la caz. In aceste conditii, am redactat si predat in 1996 secretariatului de redactie urmatoarele contributii: 1) Circulatia monetara in secolele VIII-X, 3 p. (Cap. I 2 b); 2) Circulatia marfurilor si a banilor (secololele X -XI), 5 p. (Cap. II 2 a); 3) Circulatia monetara in secolul XII-XIII, 11 p. (Cap. III 1 a) si 4) Caile de comunicatie pe ape, 3 p. (Cap. IV 2 b).
In ce priveste colaborarea autorului acestor randuri la vol. III din 1980, devenit acum vol. IV, soarta ei mi-a ramas in continuare necunoscuta. Cum s-a reflectat aceasta colaborare, in noul Tratat?
Erata la volumul III
Deschizand acest volum, am intalnit prima noastra contributie purtand subtitlul Circulatia marfurilor si a banilor si incheind Cap. I 2 b (p. 61-63). Din capul locului, am observat lipsa totala de concordanta intre textul publicat si textul predat secretariatului de redactie in 1996. Continuand lectura, mare mi-a fost surpriza sa dau peste informatia privitoare la o moneta bizantina de bronz, emisa la Cherson de Vasile I si Constantin al VIII-lea (!) si descoperita in Transilvania (p. 62). Cum aceasta informatie nu figureaza in versiunea redactata in 1996, iar pe de alta parte, nu puteam comite o atat de grava eroare de cronologie bizantina, am recurs la o verificare in arhiva personala. Am constatat astfel ca volumul III al Tratatului reda - cu unele interventii ce nu-mi apartin - nu versiunea din 1996, ci prima versiune din 1977; dar acolo am specificat ca moneta in cauza a fost emisa de Vasile I si Constantin ca imparati asociati (868-870). Constantin al VIII-lea a fost asociat la tron nu de Vasile I, ci de Vasile al II-lea Bulgaroctonul, cu care a domnit impreuna pana la moartea acestuia (976-1025), dupa care i-a urmat domnind singur (1025-1028). Prin urmare, o erata la vol. III este aici imperios necesara. Ea putea fi evitata, daca as fi revazut textul respectiv, inainte de trimiterea volumului la tipar.
Mergand mai departe, descopar materialul intitulat iarasi Circulatia marfurilor si a banilor, inclus in Cap. II 2 a (p. 205-212). Aici, o noua surpriza: prima parte a acestui text reia tema tratata anterior la Cap. I 2 b, dar reproducand de data aceasta (p. 205-209) versiunea revazuta in 1996! Ca urmare, circulatia monetara in secolele VII-X este tratata in volum de doua ori: prima data in versiunea din 1977 (p. 61-63), iar a doua oara in versiunea din 1996 (p. 205-209). Evident, prima versiune este absolut inutila ea urmeaza a fi inlocuita cu cea de-a doua, prin intermediul unei erate.
In continuare (p. 209-212), textul in discutie cuprinde contributia noastra privitoare la circulatia monetara din perioada 969-1092, cu unele interventii operate fara stirea autorului. Mai observ ca figurile de la p. 205-208 nu au nici o legatura cu textul in care au fost plasate.
Ultimele doua contributii ce ne apartin au fost incluse in volum, prima la Cap. III 1 a (p. 342-348), sub titlul Circulatia monetara, a doua, intitulata Caile de comunicatie pe ape, la Cap. IV 2 b (p. 546-547).
O "Erata" si la volumul IV
Am aratat mai sus ca in 1977, solicitat de Institutul de Istorie N. Iorga sa colaborez la volumul III din Istoria Romaniei, am redactat un material cu tema Circulatia monetara in tarile romane in secolele XIV-XV. Intrucat soarta ulterioara a acestei colaborari mi-a ramas necunoscuta pana azi, am avut curiozitatea sa vad cum a fost prezentata tema respectiva in noul volum IV din Istoria Romanilor. Aici, ea este tratata in Cap. III 1 d, poarta subtitlul Circulatia monetara si este semnata de d-l acad. Stefan Stefanescu (p. 102-112). Dandu-i citire, de la inceput am intampinat o mare surpriza. Ma grabesc sa explic de ce.
Textul citat trateaza circulatia monetara in tarile romane in secolele XIV-XVI.
Expunerea privitoare la secolele XIV-XV (p. 102-106) nu face nici o trimitere la vreun izvor bibliografic, ceea ce inseamna ca autorul ne impartaseste exclusiv propriile sale idei, ca rezultat al propriile sale cercetari. In schimb, textul referitor la secolul al XVI-lea (p. 107-112) e marcat de opt note, primele sapte trimitand la unul si acelasi izvor bibliografic: B. Murgescu, Circulatia monetara in tarile romane in secolul al XVI-lea, Bucuresti, 1996.
In ceea ce priveste prima parte a textului in discutie (p. 102-106), am ramas surprins sa descopar, de la inceput pana la sfarsit, fraze si chiar pasaje intregi, reproduse aproape cuvant cu cuvant din materialul cu care am colaborat in 1977 la Istoria Romaniei din 1980. Iata cateva exemple:
O. I. 1977
"In cadrul procesului de dezvoltare economica a tarilor romane, secolul al XIV-lea se caracterizeaza prin intensificarea circulatiei monetare, ceea ce a favorizat deschiderea primelor monetarii medievale de pe actualul teritoriu al tarii noastre si implicit, aparitia celor dintai emisiuni monetare locale." (p.1)
"In Moldova, crearea sistemului monetar propriu a avut loc sub domnia lui Petru Musat, mai exact dupa 1375-1377, cand independenta statului moldovenesc este consolidata prin respingerea incercarii nobilimii poloneze de a-si extinde stapanirea la sud de Ceremus." (p.2)
St. St. 2001
"Dezvoltarea economica a tarilor romane, vizibila prin intensificarea circulatiei monetare, a favorizat deschiderea primelor monetarii si, implicit, aparitia celor dintai emisiuni monetare locale." (p. 102)
"In Moldova, crearea sistemului monetar propriu a avut loc sub domnia lui Petru Musat, mai exact dupa 1375-1377, cand independenta statului se consolidase prin respingerea incercarii nobilimii polone de a-si extinde stapanirea la sud de Ceremus." (p. 104)
In continuare, textul publicat de d-l acad. Stefan Stefanescu in paginile 104 si 106 (p. 105 este plansa) reproduce aidoma, repet, fara trimiterile de rigoare, pasaje intregi din materialul pe care i l-am incredintat in 1977, ceea ce pot demonstra, la nevoie, oricand si oricui.
Un caz particular ne este oferit de ultimul aliniat de la p. 106; el incepe prin a reproduce, pana la un punct, aliniatul final al textului nostru din 1977, apoi continua, preluand o idee exprimata recent de d-l Bogdan Murgescu si facand, de data aceasta cuvenita trimetere in nota de la p. 107. Intre cele doua texte nu exista insa nici o punte de legatura logica, astfel incat trecerea de la unul la celalalt apare oarecum fortata, dupa cum se poate vedea in cele ce urmeaza:
O. I. 1977
"Ca un fenomen caracteristic economiei de tip feudal, alaturi de monedele locale circula tot felul de emisiuni straine; cele mai importante, pentru secolele XIV-XV, au fost: dinarii banali de Slavonia, emisi pana la 1325, in Transilvania si Tara Romaneasca; grosii boemi, emisi intre 1300 si 1378, in Transilvania si Moldova; ducatii de aur venetieni si asprii otomani, pentru toate cele trei tari romane, din a doua jumatate a secolului XIV-lea si pana la sfarsitul celui urmator; in sfarsit, dinarii unguresti, in Tara Romaneasca si in Moldova, mai ales incepand cu emisiunile lui Matei Corvin, care devin o moneda curenta si dincoace de Carpati.
Datele de mai sus completeaza tabloul circulatiei monetare in tarile romane, in rastimpul de care ne-am ocupat, reflectand unitatea economica stransa ce le-a legat in permanenta." (p. 4-5)
St. St. 2001
"Alaturi de monedele locale, pe teritoriul romanesc au circulat tot felul de monede straine, fenomen caracteristic economiei medievale. Pentru veacurile XIV-XV, astfel de monede au fost: dinarii banali de Slavonia, (emisi pana la 1325), in Transilvania si Tara Romaneasca; grosii boemi (emisi intre 1300 si 1378), in Transilvania si Moldova; ducatii de aur venetieni si asprii otomani; dinarii unguresti, in Tara Romaneasca si in Moldova, incepand mai ales cu emisiunile lui Matia Corvin, care au devenit moneda curenta si dincoace de Carpati, reflectand stransele legaturi economice existente. In a doua jumatate a veacului al XIV-lea, asprul otoman s-a impus ca moneda de cont in Tara Romaneasca in locul florinului unguresc1..."(p. 106-107)
Confruntarea celor doua coloane permite cititorului sa reconstituie cu usurinta procedeul neobisnuit la care a recurs dl. acad. Stefan Stefanescu, in elaborarea temei de care ne ocupam aici: imbina textul nostru din 1977 - enumerarea principalelor monete straine care au circulat in tarile romane in secolele XIV-XV - cu textul din 1996 al d-lui Bogdan Murgescu privitor la functia economica a asprului otoman. Ma vad obligat sa intervin aici pentru a corecta o grava eroare: asprul otoman a fost tot timpul o moneta efectiva de argint, deci o moneta reala; nu a fost niciodata o moneta de cont, cum se afirma in textul reprodus mai sus, nici in tarile romane si nici in imperiul emitent. O moneta de calcul - si nu de cont - este o unitate abstracta, ce se materializase intr-o suma de monete efective, reale, in functie de locul si timpul in care intervine in procesul economic; exemple: leul vechi in tarile romane, din secolul XVIII-lea pana la 1867, iar in zilele noastre, euro, de la crearea sa si pana la 1 ianuarie 2002, cand a devenit o moneta efectiva.
Pe de alta parte, asprul otoman nu a inlocuit niciodata florinul unguresc, cum se afirma gresit, in textul reprodus; cele doua monete, ambele reale, au continuat sa circule paralel in tarile romane chiar si dupa 1526, cand florinului unguresc i-a succedat ducatul de aur emis de Habsburgi, ca regi ai Ungariei.
In rest, e locul sa-i multumesc sincer d-lui academician Stefan Stefanescu pentru deplina incredere acordata contributiei noastre din 1977, pe care, apreciind-o desigur ca un bun definitiv castigat al istoriografiei romane, a preluat-o aproape integral in Istoria Romanilor si i-a respectat astfel destinatia initiala.
In loc de concluzii
Initiativa Academiei Romane de a reactualiza in 1995 mai vechiul proiect al Tratatului de Istoria Romanilor a fost intampinata cu serioase rezerve de marea majoritate a cercetatorilor chemati sa colaboreze la realizarea acestei importante opere a istoriografiei romane din zilele noastre. Nereusita initiativelor anterioare - semiesecul editiei neterminate din anii 1960-1964 si esecul total al tentativei din 1980 - era inca prea apasatoare in amintirea lor, generand neincredere in viitorul noului demers academic.
Poate pentru a atenua reticentele - sau chiar rezistentele - intampinate, coordonatorii lucrarii au stabilit ca noul Tratat sa preia planul tematic si materialele gata redactate ale editiei esuate din 1980, acestea urmand a fi revazute de autorii lor, spre a fi, eventual, aduse la zi. E lesne de inteles ca in conditiile aratate, redactarea noii versiuni a putut sa se incheie mult mai repede, astfel incat in toamna anului 1996, textele definitive ale numerosilor colaboratori erau deja la secretariatul de redactie.
Dar solutia aleasa de organizatori in 1995 a prezentat si serioase neajunsuri. Adoptand integral planul tematic din 1977 si preluand, ca text de baza, materialele pregatite pentru tipar in 1980, noua versiune a tratatului, desi intitulata acum Istoria Romanilor, nu putea evita influenta exercitata de istoriografia sovietica, atotputernica in 1960 si inca prezenta in 1980. Astfel, cliseele uzate ale acestei influente, detectabile in conceptie, interpretare si terminologie, pot fi intalnite frecvent si in textul noului Tratat.
Pe de alta parte, aplicarea solutiei din 1995 a avut ca rezultat o individualizare nesatisfacatoare a contributiilor diversilor colaboratori. Intr-adevar, spre deosebire de editia neterminata din anii 1960-1964, ale carei volume noteaza in tabla cuprinsului, la sfarsit de capitol, numele colaboratorilor si paginile ce cuprind contributia fiecarui autor in parte, versiunea nepublicata din 1980, urmata si de Istoria Romanilor, mentioneaza numele colaboratorilor la sfarsit de paragraf, dar fara indicarea paginilor.
Aceasta solutie editoriala creeaza insa confuzie si mari dificultati in cazul unor trimiteri bibliografice la un anume text din Tratat, cand este obligatoriu sa se identifice si sa se citeze corect numele autorului care a redactat textul respectiv.
Solutia adoptata in anii 1960-1964, individualizand precis fiecare colaborare, era de buna seama preferabila. Se pare ca materialele elaborate si predate in 1996 de colaboratori la secretariatul de redactie au ramas uitate in sertare pana in 2001, cand, obtinandu-se fondurile necesare, s-a trecut in mare graba la pregatirea pentru tipar a primelor patru volume. Numai astfel poate fi explicata prezenta unor texte redactate in 1996, alaturi de altele, provenind din versiuni anterioare. Dar nu poate fi explicat in nici un chip gestul acelor autori care, probabil in criza de timp, au reprodus texte apartinand altor colaboratori, fara macar a-i cita.
